România continuă: schimbare și adaptare în comunism și postcomunism

by Cătălin Augustin Stoica

„O excelentă carte de sociologie, dar si un thriller politic, așa as defini captivantul și atât de urgentul demers al lui Cătălin Augustin Stoica. Aflăm din volumul său cum s-au constituit centrele de putere economică din România postcomunistă, continuitățile, persistente, frustrante, chiar exasperante, cu vechea profitocrație. Din cercetările lui Cătălin Stoica se desprinde o viziune capabilă să explice, coerent și pătrunzător, atâtea dintre adeseori bizarele cotituri și amețitoarele răsuciri care au marcat trei decenii de postcomunism românesc.“ – Vladimir Tismăneanu

„Cele patru studii ce compun acest volum tratează problema continuităților cu trecutul, pe fondul transformărilor pe care le-a cunoscut România în ultimele șapte decenii. În ciuda dramaticelor schimbări prin care a trecut țara noastră în secolul XX, o serie de elemente, practici şi instituții informale au supraviețuit, s-au adaptat şi continuă să genereze efecte şi azi. Recentele scandaluri de corupție din diferite domenii ne relevă existența unei încrengături de relații ori rețele sociale care nu de puține ori își au originea în perioada de dinainte de 1989.
Capitolul 1 tratează, la nivel micro, temele construcției partidului-stat şi ale constituirii unor noi forme de proprietate. Capitolul 2 vorbește despre felul în care istoria defunctului Partid Comunist Român se reflectă în viața politică actuală. Capitolul 3 tratează un subiect încă foarte familiar majorității cititorilor: pilele, cunoștințele şi relațiile. Ultimul capitol abordează specificul noii ordini economice din România post-comunistă.“ – Cătălin Augustin Stoica

Genres: Romania

280 pages, Paperback

First published November 1, 2018

Reviews

[Socrate · Rating 3 out of 5]

Această dilemă („recrutăm/promovăm în principal pe criterii politice, sau recrutăm în principal ţinând cont de merite individuale?“) în politicile de cadre nu este în nici un caz specifică fostelor partide comuniste. Dimpotrivă, dacă ne referim doar la cazul românesc, există numeroase mărturii de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi din perioada interbelică cu privire la politicile de personal ale partidelor politice din acea vreme; aceste politici încurajau promovarea pe criterii particulariste (de loialitate politică/patronaj politic), în detrimental unor criterii universaliste (ori meritocratice). După 1990, în ciuda speranţelor multora, practicile corupte de selecţie şi promovare în funcţii publice au reînviat. Sfârşitul anilor ’90 şi începutul anilor 2000 au fost marcaţi de apariţia baronilor locali şi de o parcelizare teritorială a puterii. Eforturile luptei anticorupţie au diminuat puterea acestor baroni, însă victoria a fost temporară. Experimentul eşuat al votului uninominal a deschis larg porţile partidelor politice pentru noii îmbogăţiţi ai tranziţiei, oameni de afaceri ce deţineau resursele necesare finanţării campaniilor electorale şi ale partidelor din partea cărora candidau. E drept, absenţa unor mecanisme eficiente de control a finanţării partidelor a facilitat capturarea acestora şi ulterior captura statului de către oamenii de afaceri (sau interpuşii acestora) care au intrat în politică. Revenirea la sistemul de vot pe listă nu a modificat radical această stare de fapt. Politica şi administraţia publică româneşti par a fi caracterizate de o stare de cumetrie extinsă, cu foşti prim-miniştri care sunt fini ai unor foşti şefi de servicii secrete sau ai altor miniştri, cu beizadele numite în funcţii ministeriale, cu amante sau partenere plasate în posturi cheie (consilii de administraţie ale unor companii naţionale), de unde pot sifona resurse pentru partid şi concubini, cu foşti colegi de liceu sau de facultate situaţi strategic în sectorul privat, unde le sunt servite contracte cu statul, cu foste vecine de bloc, concitadini sau consăteni promovaţi în guvern etc. La momentul scrierii acestor rânduri, echipa guvernamentală aflată la putere (PSD-ALDE) ţine agenda publică prin numeroasele gafe ale prim-ministrului Viorica Dăncilă şi prin declaraţiile stupefiante ale unora dintre membrii săi. Compoziţia actualului guvern este însă şi rezultatul unor politici de selecţie ce au pus accentul nu pe merite şi pregătire profesională, ci pe loialitate politică, obedienţă faţă de liderii partidelor din coaliţie (în special faţă de actualul lider PSD, Liviu Dragnea) şi legături apropiate ale membrilor cabinetului cu cei aflaţi la vârful conducerii PSD şi ALDE. Din nefericire, nici principalul partid de opoziţie de la acest moment (PNL) nu pare a străluci la capitolul selecţie meritocratică. Şi aici există încrengături de relaţii şi cumetrii, finanţatori ajunşi la vârful partidului (sau controlând, din umbră, pe unii membri aflaţi în conducerea sa) ori lideri teritoriali cu alură de baroni. Amploarea problemelor organizaţionale interne ale PNL pare a fi mai redusă decât în cazul PSD, însă acest lucru s-ar putea datora simplului fapt că PNL se află încă în opoziţie, privându-i astfel pe unii dintre liderii săi de ocazia de a comite gafe similare celor făcute de membrii guvernului PSD-ALDE. Desigur, ca sociolog, nu pot generaliza; fără îndoială că există oameni competenţi în aceste partide. Statistic, ar trebui să existe, însă faptul că ei rareori ajung în fruntea formaţiunilor politice în cauză semnalează existenţa unor politici de recrutare şi promovare defectuoase.

[Dorin · Rating 3 out of 5]

Am ajuns la volum ăsta după o recomandare, cu promisiunea că în ultimul capitol voi găsi un fel de rezumat al istoriei recente a României. După ce m-am uitat peste cuprins, am fost atras și de capitolul al III-lea, penultimul, intitulat „P.C.R. (Pile, Cunoștințe și Relații) în postcomunism”. Volumul, însă, nu a fost ce m-am așteptat să fie. Include patru studii sociologice, științifice, iar eu nu aveam chef să citesc așa ceva. Nu că nu aș putea și nu o fac atunci când am nevoie și starea necesară, ci pentru că aș fi vrut acum ceva mai ușor, dar am primit ceva foarte greoi. Studiile sunt interesante și concluziile pertinente (unele date chiar m-au surprins), dar foarte academice. Primul e un studiu de caz despre colectivizare în două sate, în baza unor interviuri. Al doilea e un studiu despre politica de cadre a PCR, în comparație cu alte țări socialiste, în baza unor statistici. Al treilea e despre legăturile sociale în comunism (pilele și relațiile) și cum s-au păstrat și dezvoltat acestea după 1989. Și ultimul studiu e despre capitalismul postcomunist. A doua parte a acestui ultim studiu e un pic mai accesibilă și interesantă față de restul paginilor.

Nu e o carte rea și poate voi reveni la ea, dar pentru acum nu a fost ce trebuie.

[Anca Mihai · Rating 5 out of 5]

Apreciez structura cărții și că este bine documentată. Rezumând, sunt analizate date din cercetări sociologice pentru a se prezenta componența partidului comunist și situația particular din România.