« Antonio observait Venise : inondation, ondulation, vertige. Antonio comprit qu’il ne pouvait plus vivre sans la jeune femme de l’Ospedale della Pietà. La poitrine rebondie, les joues légèrement roses, les cheveux tirant sur le roux, frisés, les yeux clairs et ce je ne sais quoi dans le regard qui le rendait vibrant – Antonio ne pouvait se concentrer ; il prit une feuille de papier et essaya d’esquisser, de mémoire et à la mine de plomb, le visage de Camilla tout en se demandant quel stratagème il pourrait bien imaginer pour lui parler, avant ou après la messe. Il se rappelait que le type grave, un rien sinistre qui l’accompagnait s’appelait Amerigo. »
Prix Goncourt 2015 pour son roman Boussole, Mathias Enard signe une histoire d’amour vénitienne. Coeurs à l’eau, palais flottants, Vivaldi dans la nuit. Tout est là. Sauf ce qui était prévu…
Cartels. Dans un musée, placé sur le mur tout près d'une œuvre d'art, un cartel vient dire qui a peint, sculpté, fait naître cette œuvre d'art. Ses dimensions, aussi, sa provenance, sa matière... Un cartel explique. La collection "Cartels", elle, fait davantage qu'expliquer : elle donne à vivre l'œuvre d'art, sa genèse, l'univers dans lequel elle prend sa source, les histoires qu'elle porte ou suscite, grâce au regard d'un écrivain. Confrontée à ce regard, jamais innocent, toujours étonnant elle se livre ou résiste, défie son imaginaire ou se laisse porter par lui, ses obsessions, ses rêveries, donne matière à fiction. Cartels, ou quand les mots des écrivains se mettent à l'œuvre.
Mathias Énard studied Persian and Arabic and spent long periods in the Middle East. A professor of Arabic at the University of Barcelona, he won the Prix des Cinq Continents de la Francophonie and the Prix Edmée-de-La-Rochefoucauld for his first novel, La perfection du tir. He has been awarded many prizes for Zone, including the Prix du Livre Inter and the Prix Décembre.
Compass, which garnered Énard the renowned Prix Goncourt in 2015, traces the intimate connection between Western humanities and art history, and Islamic philosophy and culture. In one sentence that's over 500 pages long, Zone tells of the recent European past as a cascade of consequences of wars and conflicts.
Énard lives and works in Barcelona, where he teaches Arabic at the Universitat Autònoma. His latest publications include a poetry collection titled Dernière communication à la société proustienne de Barcelone (Final message to the Proust Society of Barcelona) and Le Banquet annuel de la confrérie des fossoyeurs, a long novel published in 2020.
"Dorința" lui Mathias Énard, câștigător al Premiului Goncourt in 2015, într-un scurt roman (puțin peste 100 de pagini) ne poartă într-o călătorie prin minunatul oraș al lagunelor, Veneția.
Oraș al luminii și al umbrelor, unde cititorului i se perindă prin fața ochilor gondole și palate, măști, pictori și gravori, artiști de teatru, muzicieni.
Autorul reușește sa creeze o atmosferă autentică de secol XVIII venețian precum în "vedutele" pictate de Canaletto.
Pentru cei care au călătorit la Veneția va fi o încântare și o reală plăcere acest roman, iar cei ce nu au apucat încă să o facă, vor dori să vadă cât mai curând acest splendid oraș pentru a descoperi și savura farmecul și istoria lui.
O povestire mai lungă despre Veneția artiștilor din secolul XVIII. O poveste de iubire, carnaval, intrigi politice, însă nimic memorabil. Am mai încercat eu un roman lăudat al lui Enard și am renunțat după 20 de pagini. Așa că îmi mențin părerea. Proza franceză contemporană e subțire rău.
O poveste scurtă, bogată în detalii, colorată, inocentă, în Veneția anilor 1750. Personaje adecvate vremii și, totodată, atemporale, pentru că interesele și preocupările lor sunt ale omului dintotdeauna: romantism, succes, prietenie, fericire, nemurire.
"Plimbarea prin flamboaianta Veneție a secolului XVIII" s-a adeverit nu atât de palpitantă pe cât mă așteptam. Avem aici un context promițător, mici descrieri poetice, un strop de dramă pe final, cu toate acestea povestea nu a reușit să mă capteze.
📖"Antonio își revarsă lacrimile cu pleoapele strânse, cu ochii închiși pentru a ține prizonieră în ei melodia celei pe care o iubește în această clipă cu pasiune și despre care nu știe că, în aceeași clipă, îi privește lacrimile căzând, magice, ca dintr-o fântână divină a iubirii care se naște." (Dorință / Mathias Énard; trad. : Cristian Fulaș - București: Nemira Publishing House, 2019)
Carnaval, Postul Paștelui, artă, comerț, erotism, celebrități ale epocii, sunt doar o serie de variațiuni care ar putea să te transpună într-o altă dimensiune, dar care într-un final te derutează și te lasă în afara poveștii. Această scurtă istorisire creează impresia unui exercițiu de scriere (destul de reușit de altfel), care nu are neapărat scopul de a te "invita" pe unda sa de plutire.
📖"Veneția e o vrăjitoare minunată, o otravă dulce, un flaut mortal, patria minciunilor și a comerțului, (...), a palatelor și a bogățiilor, a mirodeniilor, a soldaților, a teritoriilor îndepărtate, a intrigilor, a plânsetelor ; Veneția teatrului, a picturii, a muzicii și capelor. Veneția erotică și religioasă, deschisă și închisă, secretă și puternică, stăpână a mărilor, a galerelor și caravelelor." (Idem)
Dans ce court récis, Mathias Énard nous emmène dans la belle Venise, à l’aube de la seconde moitié du 18ème siècle. Le jeune graveur Antonio tombe fou amoureux de la belle Camilla, chateuse à l’Ospedale della Pietà. Elle est souvent accompagnée du violoniste aveugle Amerigo, qui l’enveloppe d’un amour fraternel. Une nouvelle plein d’art et de musique, de beauté et de lumière. Venise est si belle que ses habitants se doivent de la souiller en pêchant, sa grandeur et sa grâce seraient trop insoutenable autrement. A lire pour tous les amoureux de l’art et de la musique, et surtout de Venise.
Chiar dacă nu este neapărat genul meu de roman, am decis să achiziționez și să citesc Dorință tocmai pentru că stilul autorului este atât de atrăgător. Această scurtă carte păstrează în ea esența unei Veneții ce pare de mult pierdută, în perioada Carnavalului. Destinele mai multor personaje sunt legate prin ițe subțiri, iar ceea ce au în comun mai cu seamă este tocmai magia acestui oraș plin de secretele și misterele sale.
O povestire întinsă la maxim pe cele 100 de pagini - font mare, corp de text îngust, spații între paragrafe, pagini întregi goale. Textele de genul ăsta ar trebui să pluseze printr-un stil deosebit sau (și) printr-un mesaj puternic. "Dorință" se citește ca o proză scurtă sau cel mult o schiță - scrisă totuși bine, dar nimic mai mult.
L’histoire est jolie, une fois le livre refermé certains éléments reviennent. La lecture est agréable après coups, il y a ce petit quelque chose qui reste en nous et qui nous donne à réfléchir. La poésie opère. Un peu déçue sur le style toutefois, on sent qu’il s’agit d’un exercice. La patte poétique de Mathias Enard manque quelque peu.
Doar pentru pasionații Veneției!!! Poate se merită daca rămâi izolat 3 luni in Venetia iar descrierea orașului îți spune ceva. Problema este că se citește în primele 3h...apoi reflexie, sau plictiseala?!
Motif littéraire is somewhat an overstatement. To Exoticize/Eroticize the city of Venice in less than a hundred pages leaves the reader underwhelmed. Are the characters like Antonio and the Master moving by the sensual tide of the city, thus responding to a specific kind of Ananke ?