Jump to ratings and reviews
Rate this book

Ultima amantă a lui Cioran

Rate this book
„Constantin Cheianu ne surprinde din nou. Asta face de mai mulți ani, ca scriitor, dramaturg, om de televiziune, intelectual angajat civic… De data aceasta apare într-o ipostază cu totul insolită. Demonul ludic și spectacular, de care s-a lăsat mereu locuit, l-a îndemnat să-și pună pe cap o bonetă înaltă, cu pliuri, să se încingă la brâu c-un șorț de bucătar și să ne invite la o cină memorabilă, alături de faimosul Anthony Bourdain, pe care și l-a luat drept spiritus rector. Și demonstrează o competență gastronomică de invidiat. Doar că bonomia sa de primă instanță nu ne poate înșela. Noul roman al lui Constantin Cheianu, Ultima amantă a lui Cioran, îmbrăcat în toate convențiile genului, este o confesiune dramatică, tulburătoare. Spiritul acid, dilematic al autorului irumpe cu o putere pe care numai o ruptură afectivă, o tensiune interioară, îndelung refulată, o poate provoca. Un ecorșeu al ființei. O voluptate a exhibării. Eros și thanatos într-un amestec ce-ți dă fiori. Interogații existențiale formulate tranșant, cioranian – «scepticul de serviciu al unei lumi în declin» – este o altă, obsesivă, referință a sa, atunci când reflectează la ideea sinuciderii. Cheianu sfidează prejudecăți, deranjează comodități de gândire, răscolește sensibilități aplatizate. Pentru că ne naștem «cei mai frumoși și mai inocenți dintre prunci» și sfârșim prin a produce suferințe, războaie, tragedii. Perpetuăm o sentință fără drept de apel, scrijelită pe fruntea umanității.

O carte cu putere cathartică, eliberatoare – sentiment în care s-ar putea regăsi, alături de autor, și destui dintre cititorii săi. Dens și suplu în scriitură, Cheianu îți arată cum poți muta, dincolo de admisibil, pilonii a ceea ce gândim, mulți dintre noi, dar nu îndrăznim să articulăm în cuvinte.”
Vitalie Ciobanu

152 pages, Paperback

First published January 1, 2018

3 people are currently reading
45 people want to read

About the author

Constantin Cheianu

12 books24 followers

Ratings & Reviews

What do you think?
Rate this book

Friends & Following

Create a free account to discover what your friends think of this book!

Community Reviews

5 stars
14 (20%)
4 stars
25 (37%)
3 stars
23 (34%)
2 stars
2 (2%)
1 star
3 (4%)
Displaying 1 - 13 of 13 reviews
Profile Image for Natalia UN.
241 reviews23 followers
July 7, 2019
O ciudățenie de carte foarte bizară despre un bucatar alcoolic afemeiat (iz de Bukowski) care are ca idol un bucătar drogat (sau fost drogat). Sunt unele citate și gânduri in carte foarte foarte bune, dar totuși lectura ei lasă un gust cam amar (mai ales epilogul, cine a citit-o stie).
Profile Image for Solodchi Andreea.
200 reviews31 followers
December 31, 2018
O confesiune dramatică, imprevizibilă, plină de umor şi filozofeală, cu prejudecăți sfidate. O lectură ce poate afecta indubitabil zona de confort a pudibonzilor. E totuşi o scriitură îndrăzneață, plină de sexualitate, un strop de culoare şi savoare în spațiul pudic moldovenesc.
Profile Image for Parascovia Belschi.
214 reviews31 followers
December 30, 2020
Pe tot parcursul lecturii am avut impresia că îi aud vocea autorului și mă întrebam cine sunt personajele principale în viața de zi cu zi.
Detaliile picante, sinceritatea scriiturii face din roman o lectură interesantă și intrigantă. Un bucătar, o femeie, mult alcool și păcatele noastre de toate zilele conturează imaginea de fundal a romanului vă las să savurați miezul singuri.
Umorul bun al autorului o să vă lărgească gura în zâmbet de la prima până la ultima pagină.
Profile Image for Nata.
518 reviews151 followers
May 19, 2021
Mi-a plăcut cartea, analogia cu acea meduză nemuritoare la fel, sper că în altă viață protagonistul a renăscut.

Am găsit multe asemănări cu "Dependența", spre exemplu, dintr-o familie disfuncțioanală cu un tată alcoolic, nu are cum un copil să iasă teafăr de acolo în momentul când a atins majoratul și decide să se separe de ei, părinții.

în carte e vorba despre un bucătar afemeiat care are probleme cu alcoolul, deși, refuză pe tot parcursul lecturii să își identifice problema lui cu cea pe care a avut-o tatăl său, adică alcoolul le este salvarea, fericirea, etc.

A fi bucătar este egal cu a fi aloolic nu prea mi-a picat bine, dar e povestea autorului și eu am citit-o așa cum a văzut-o el.

O carte nonconformistă pentru Moldova, pudicii vor avea ceva probleme cu ea. Despre femeile fântână am aflat de altundeva, dar și aici este menționat acest tip de orgasm, păcat doar că femeia pe care el o iubește și chiar se lasă de băut e mai nenorocită decât el.
Profile Image for Sorin Hadârcă.
Author 3 books260 followers
April 14, 2019
Așteptări majore, impresii minore. Până la pagina 84 un fel de „Oră de ras” care nu e de râs. Apoi devine brusc captivant, cel puțin apare o poveste, chiar dacă-i cu nouă neveste. Și un cal sur.
Profile Image for Taisia Crudu.
611 reviews79 followers
January 11, 2023
După “Dependența”, am trecut la “Ultima amantă a lui Cioran”. Am putut revedea pe-alocuri acelaș personaj sau aceeași dramă de a fi trăit într-o familie disfuncțională, cu un tată alcoolic. O copilărie care și-a pus aceeași amprentă nefastă pe dezvoltarea ulterioară și viața de adult.
Aici, îl avem drept protagonist pe un bucătar alcoolic și fustangiu. Suntem martori dezvăluirilor de suflet ale bucătarului în care întrevedem substraturile ascunse ale meseriei sale; descrierile precise m-au făcut să-mi imaginez cum stau la taclale cu bucătarul.
Și aici avem băutură, femei, sex; cumva te duce involuntar cu gândul la Bukowski, însă la Cheianu limbajul este unul mai poetic.

❤️“Câte talente, câtă iubire și câte fantezii îngroapă femeile astea, ce ușor renunță la ele însele! Sunt niște computere care se lasă folosite toată viața pe post de mașini de scris.”
❤️“... există un singur om pe lume în care pot avea încredere deplină, și acela eram eu.”
✍️“Iată oroarea ororurilor, să urăști de moarte mlaștina în care exiști și să nu te poți smulge din ea.”
✍️“Pe scurt, toată copilăria mea nu am înțeles de ce stau ăștia doi împreună, dacă se urăsc așa de tare. Și încă mă mai țin și pe mine lângă ei ca să-mi ofere scene horror.”
✍️“Știți cine se face vinovat de certurile și bătăile interminabile dintre părinții noștri? Noi eram aceia, copiii! Țin minte că, după încă un cărat de pumni, o imploram pe mama - a câta oară - să divorțeze, și ea cică “Da’ cum să crești tu fără tată?””

“Ultima amantă a lui Cioran”, Constantin Cheianu
Profile Image for Andreea.
31 reviews1 follower
May 2, 2024
Îi dau trei stele doar pentru că mi-a alinat puțin dorul de casă și mi-a plăcut modul lui de-a scrie.

Să fiu sinceră, mi s-a părut extrem de ridicolă maniera lui de a vorbi despre femei; e tare superficială (și el e, în acest act). Dar na, e un bărbat, nu scoți “ideologia patriarhală” din el dacă nu-i conștient de cum se manifestă.

Pe lângă asta, copilăria lui, care m-a învăluit într-o completă compasiune și simpatie, din păcate l-a condamnat la un “stil” de a naviga prin viață și oameni care efectiv îi reproduc traumele. E păcat, mai ales atunci când alții i-au dat indicii despre cum se manifestă asta, dar el le-a tratat cu ironie.
Profile Image for Stella Popa.
386 reviews95 followers
March 8, 2020
Ultima amantă a lui Cioran. 8/10⭐
Pornisei eu pe un picior de îndoială, copilărie, familie nefericită, toate lemnele în capul lui.
În capul domnului bucătar!
Uhhhh, 💙 Love, Sex, and Rock&Roll. Sau Drugs, Sex and Rock&Roll. You name it! I liked it!
O istorie scurtă despre dragoste, alcool, sex, reabilitare, cunoaștere și acceptarea sinelui. Un bucătar afemeiat care își întâlnește superiorul, și încearcă să o descopere pe Ea!
De ce e atât de bună?
De ce s-a uitat la el?
Cum capul treaz îi întoarce lumea pe dos și de ce nu a mai reușit să se sinucidă?
Găsiți răspunsurile în acest roman scris de domnu' Cheianu!
Plecăciune maestre, am stat cu un zâmbet discret pe față încercând să nu dau pe vileag toate dulcegăriile citite.
Roman, dulce, cu puțin piper la urmă, ca să nu-ți pierzi vigilența! 😁
⭐ Prin compensație, am îmbrățișat cu ardoare convingerea că există un singur om pe lume în care pot avea încredere deplină, și acela eram eu.
⭐ Eu unul nu cred că aș putea trăi cu o femeie care are sufletul frumos și cur urât. (😂)
⭐ Amerindienii purtau scalpele uscate ale dușmanilor răpuși legate de o sfoară la brâu. Ea are un colier din pietre semiprețioase masive și, dacă te uiți atent, vezi încapsulate în fiecare dintre acestea, precum insectele în chihlimbar, câte o inimă zdrobită și uscată de bărbat. De vreo lună în pozele ei de pe fb văd ca are o piatră și cu a mea.
#edituracartier #constantincheianu #ultimaamantaaluiCioran #citimpentruschimbare
Profile Image for Anna Casian-Musteață.
289 reviews18 followers
July 24, 2021
„Ultima amantă a lui Cioran” spune povestea unui bucătar, care întreaga sa viață își plănuiește momentul sinuciderii. Pentru că, crede el, nu există un mod mai frumos de a părăsi această lume, decât luându-ți singur viața. Cu toate acestea, nu e o carte tristă. Din contra, toate situațiile sunt tratate cu o doză de umor.

Acest bucătar își întâlnește marea iubire și alături de ea trăiește cele mai frumoase momente din viața sa. Alături de Ea descoperă femeia în toată *profunzimea ei. Fiind un fustangiu și un alcoolic, atunci când o întâlnește pe Ea, uită de toate femeile pe care le-a colecționat, renunță la băutură și i se dedică în totalitate. Doar că, așa cum era și de așteptat, Ea îl trădează, îl face să sufere.

Din această carte am aflat pentru prima dată despre *femeia-fântână. Și chiar am fost curioasă să citesc felul în care el o descrie. De asemenea, mi-a plăcut și modul de a descrie copilăria, care nu a fost una tocmai frumoasă și care și-a pus amprenta pe întreaga sa viață.

Mi-a plăcut să citesc despre cum e să fii bucătar, ce gânduri te macină, dar și cu ce demoni lupți. Și știu că povestea e una reală, adică personajele sunt cât se poate de reale, trăiesc printre noi și își ascund cât de bine pot *defectele, exact cum o face eroul din „Ultima amantă a lui Cioran”.
Profile Image for Nicoleta.
4 reviews
December 24, 2022
Existențialism, orgasm, sex, sinucidere, rejuvenare, narcisism, bebeluși reîncarnați- adorez.
Recomand, o să o mai recitesc, e mult și bun în format mic 10/10!!
"pentru că nu pe copii, ci vanitatea lor întruchipată în copii o iubesc"
"iată oroarea ororilor, să urăști de moarte mlaștina în care exiști și să nu te poți smulge din ea!"
"nevoia asta obsesivă de confruntare în numele umilirii cuiva."
Displaying 1 - 13 of 13 reviews

Can't find what you're looking for?

Get help and learn more about the design.