Fiind adesea un obiect de controverse din partea cercetătorilor şi a clinicienilor, depresia este pentru mulţi un rău misterios. Frecvent nerecunoscută sau ascunsă, ea apare uneori chiar ca ceva ruşinos, semn de slăbiciune şi provocator de formule lapidare precum: „N-ai decât să faci şi tu un efort" sau „Nu mai fi aşa de ipohondru". […] Această lucrare se adresează unui cititor nespecialist care doreşte să înţeleagă mai bine ce este depresia sau aceluia care vrea să-l ajute pe vreunul dintre apropiaţii săi aflat în suferinţă. Desigur, el va afla aici incursiuni în domeniul cunoştinţelor actuale ale ştiinţei. Însă ele vor fi cât mai reduse cu putinţă, iar singurul lor scop va fi acela de a-l familiariza cu informaţii care nu sunt întotdeauna uşor accesibile, dar pe care este adesea necesar să le cunoaştem pentru a ne îngriji sau pentru a fi un aliat te-rapeutic al depresivului şi, mai mult chiar, pentru a-l face să înţeleagă deciziile medicale.
Dominique Barbier este psihiatru şi psihanalist, preşedintele Asociaţiei Naţionale de Cercetări în psihiatrie din Franţa.
Despre o carte de genul acesta nu poţi spune că este grozavă, sună sinistru, dar poţi spune că este o carte ce îţi deschide ochii şi îţi atrage atenţia asupra unor probleme cu care se pot confrunta cei dragi sau chiar tu. Probleme care au rezolvare dacă şti să recunoşti simptomele din timp.
A trai inseamna a accepta si totusi sa rezisti! Fericirea consta in adaptarea la realitatea vietii.
Nu vrem sa fim batrani si totusi faptul de a imbatrani inseamna ca am scapat de o moarte precoce. Este semnul ca am trait!
Totul se uita, totul se-aranjeaza in timp, totul se uita.
Pierderea, pentru ca intreaga noastra viata trebuie sa invatam sa pierdem. Un suras, o mana intinsa si aurora unui cuvant de intelegere, iata de ce este nevoie ca sa se reintoarca spre viata.
Din punctul de vedere al psihanalizei, episodul depresiv este o regresie legata de existenta unor conflicte infantile inconstiente nerezolvate.
Daca este o drama, daca este o incercare, depresia este si un moment intens al vietii noastre, in care acceptam sa renuntam. Omul, ca muritor, trebuie sa stie sa se situeze in sensul pe care vrea sa si-l dea vietii sale. Unii nu o pot face decat trecand printr-o faza depresiva a existentei sale. Dar sa nu uitam: catastrofa unui uragan nu inseamna ca nu mai exista speranta unui cer luminos. Dupa crepuscului idolilor, nu este imposibil sa descoperim aurul pur al culmilor. Cu conditia sa renuntam. Nu este aceasta oare lectia finala a oricarei depresii pe care am stiut s-o infrangem?
Oamenii se sinucid cand nu si-au putut relata propria poveste.
A iesi din depresie nu inseamna oare si dobandirea capacitatii de a fi singur, de a nu suferi din cauza aceasta si de a iesi in intampinarea semenului pentru a crea legaturi? Prin aceasta adaptare, punem astfel si problema fiintei umane. Nu este oare omul un inger alungat din rai care-si aminteste de inaltimi si descopera in el insusi o noua privire pentru o alta lumina?