Din octombrie până în martie

by Carmen Stoian

In viata lui linistita parea ca o dragoste zbuciumata nu si-ar avea locul niciodata, insa s-a inselat. Relatia atipica a lui Cristian si a Anei nu cunoaste limite si nu se incadreaza catusi de putin in sfera normalitatii. Ea se naste in spatiul atemporal al ingerilor si patrunde in realitate prin inimile celor doi, ii face pe protagonisti sa traiasca pe taramuri atinse numai de sufletele celor plecati spre Ceruri. Lumanarile albe sunt strajerii muti ai iubirii lor vesnice si ai trecerii de la realitate la vis. Cand un tragic incident aduce la suprafata lucruri nebanuite, patru suflete sunt zdruncinate si puse in fata adevarului care a fost ascuns atat de mult timp…

Genres: Romanian Literature

296 pages, Paperback

About the author

Scriitoarea romanelor "Aripeea", "Din octombrie până în martie" (ed.1, ed. 2) și "Korsakoff" (ed.1, ed. 2) și "Misterul Ivorei".

Reviews

[Ramona]

A fost o carte pe care am citit-o cu sufletul la gura si n-am putut s-o las pana cand nu am aflat sfarsitul. Am empatizat cu un personaj si m-am intrebat cum as putea proceda daca as fi pusa in situatiile respective. Este scrisa cu multa sensibilitate si cu atentie la detalii, inclusiv strazile au o scurta prezentare istorica. Personaje au fost frumos creionate. Am simtit ca actiunea romanului este reala, nicidecum fictiune.
Astept, cu entuziasm, urmatoartea carte a autoarei!

[Bebe Parlitu]

Așa cum mi-am propus , îmi permit să împărtășesc prietenilor mei întru lectură , câteva impresii de cititor , novice în ale scrisului , în urma lecturării romanului ,, Din octombrie până în martie “ al tinerei autoare Carmen Stoian .
Încep prin a mărturisi că o situez pe autoarea menționată , într-o ierarhie personală , la categoria : ,, Tineri scriitori talentați “ , care mai au de spus lucruri...
Pentru a încadra acest roman într-o anume categorie , ar trebui să inventez genul ,, Fantasy - Romance “ , într-o opinie personală .
Cartea are o acțiune captivantă , descrierile viselor lui Cristian , personajul principal , ale iubirii sale fantastice și pasionale pentru mirifica Ana , sunt de o intensitate molipsitoare , invitând cititorul să participe interactiv , să se implice , să viseze , să se trezească .
Turnura neașteptată pe care o ia acțiunea , cu un ușor iz de ,, policier “ , îl surprinde pe cel care lecturează , iar finalul neașteptat îl prinde cu garda jos , total nepregătit , așa cum am fost prins eu .
Carmen Stoian are un spirit viu și un condei sprinten , cu care așterne cugetări frumoase , simțiri profunde , subtile și incitante , provocând cititorul , atât prin vers cât și prin proză , la o călătorie a gândurilor spre un ținut fantastic , uneori frumos , alteori dureros de frumos...uneori cumplit de realist .
Îi doresc o ascensiune frumoasă , lină , molcomă și constantă , pe tărâmul cimiliturilor , frumos și enigmatic alcătuite , care îți induce o stare de nerăbdare în așteptarea provocărilor viitoare , ascensiune pe care o prevăd .

Motăneii mei , Tzitzi și Sissy , pasionați bibliofili , au inspectat , au mirosit și mi-au dat verdictul : ,, bun de citit “ !

[Tudor Munteanu]

„Din octombrie până în martie” – Carmen Stoian

Cartea e o experiență aparte. Nu e un roman convențional, ci mai degrabă o poveste construită pe vis, memorie și iubire care depășește granițele vieții. Am înțeles din ea esențialul: un bărbat, Cristian, trăiește stări intense legate de Ana, o femeie moartă care revine în visele lui. Apar ritualuri, viziuni și dialoguri care par să vină dintr-o altă lume, într-un decor oniric, uneori copleșitor.

Stilul este profund poetic și simbolic, iar atmosfera are accente de fantasy liric. Deși nu totul mi-a fost ușor de înțeles, lectura mi-a lăsat o stare aparte. Nu e o carte care se explică, ci una care se simte.

Mulțumesc autoarei pentru generozitatea de a-mi trimite volumul — a fost o întâlnire cu o lume scrisă altfel.

[Lidia]

Voi începe această recenzie, referindu-mă la finalul romanului "Din octombrie până în martie", un final neașteptat, pe care nu l-am intuit și nu l-aș fi ghicit niciodată dacă nu mi-aș fi dus lectura până la capăt.
După ce am citit ultima replică și am închis cartea, am răspuns la întrebarea care îl frământa pe Cristian, personajul masculin principal: "Da, dragostea este sentimentul suprem care transcende viața și moartea."

Alături de Cristian, acest ardelean liniștit, foarte sensibil, educat și atât de hotărât în decizii, am "văzut" lumea reală (descrierea Bucureștiului, Sighișoarei, Vienei fiind remarcabilă), dar și o altă lume, fantastică, granița dintre ele fiind teribil de subțire. Acest lucru mi-a amintit de cuvintele unui tânăr francez, Hervé, care, știind că își va lua zborul, a spus: "La mort n'est rien. Je suis justement passé dans la pièce à côté". Cele două lumi se întrepătrund și sunt descrise cu o sensibilitate ieșită din comun! Multitudinea de metafore, à la I. Teodoreanu, este binevenită și dă și mai multă frumusețe scriiturii.

În "călătoria" lui pentru salvarea sufletului-pereche, Cristian este însoțit de alte personaje construite frumos, care dau farmec cărții prin decența, bunătatea și dorința lor de a da o mână de ajutor.

Romanul a fost construit cu multă inteligență, iscusință, sensibilitate și, fără îndoială, cu înțelepciune. Autoarea are un talent literar indiscutabil, profunzime, imaginație, căci numai o imaginație debordantă poate crea asemenea lumi.

Cartea este un "altar" închinat iubirii adevărate, care nu ține seama de spațiu și timp sau de granițele dintre lumi. "O dragoste mare nu cunoaște margini și distanțe, dar cunoaște adâncul prăpastiei."
Ești purtat între cer și pământ, într-un vârtej de imagini, senzații, parfumuri, sentimente, culori.
Cristian se duce "până-n pânzele albe" pentru sufletul său pereche cu ochi verzi. "Puteam fi noroi, puteam fi o frunză uscată, puteam fi o umbră dată de gândul Anei, care-i tremura pe gene sau eram adiere de speranță pe buze."

Romanul surprinde la fiecare pas, realul și fantasticul împletindu-se într-un mod captivant, fermecător.
Sufletul este "disecat", pus sub lupă, analizat, autoarea dovedindu-se a fi un fin psiholog.

Recomand cu căldură romanul! Este fabulos!

"-Ții aici, în palmă, destinul. Aceste linii trasate îți arată drumul.
-Și dacă ne ținem de mână, ne unim destinele? am întrebat-o.
-Acest lucru este inevitabil! Ne regăsim pe cărările inimii trasate în palmă, iar linia vieții noastre nu are decât un sens- înainte, mi-a răspuns."

Chapeau bas, Carmen Stoian!