What do you think?
Rate this book
Regina desertului. O femeie in Arabia
Gertrude Bell, una dintre marile aventuriere ale secolului al XX-lea si cea care a influentat decisiv politica britanica in Orientul Mijlociu in anii de dupa Primul Razboi Mondial, a intors spatele societatii victoriene pentru a studia la Oxford si a vedea lumea. Pasionata de calatorii si alpinism, de arheologie si limbi straine (a invatat turca, italiana, franceza, germana, araba si persana), scriitoare, poeta, lingvista si spioana, ea si-a dedicat viata promovarii cauzei arabe si a jucat un rol crucial in definirea hotarelor actuale din Orientul Mijlociu.
384 pages, Paperback
Published January 1, 2016
2 people are currently reading
16 people want to read
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 of 1 review
October 3, 2021
Sionismul
1 Îmi pare rău că deranjez cabinetul cu un alt document pe această temă, însă am obţinut informaţii noi pe care doresc să le supun atenţiei membrilor guvernului.
2 La biroul din India am primit o serie de documente valoroase despre Turcia şi Asia ieşite din pana domnişoarei Gertrude Lowthian Bell, o femeie remarcabilă care, după ce a acumulat cunoştinţe
vaste prin călătorii făcute în aceste regiuni, lucrează în prezent în calitate de adjunct al ofiţerului nostru politic la Bagdad. Iată ce ne-a „Printre elementele de deznaţionalizare se numără şi faptul
deloc de neglijat că o parte din Siria, deşi, la fel ca restul ţării, este locuită în principal de arabi, este privită de o populaţie non-arabă ca fiind moştenirea sa bazată pe cutumă.” La o estimare generală, evreii din Palestina formează probabil un sfert din populaţie, creştinii o cincime, iar restul sunt arabi mahomedani. Imigraţia evreiască a fost încurajată artificial prin donaţii şi subvenţii oferite de coreligionarii din Europa; noile colonii au prins acum cheag şi se autofinanţează mai mult sau mai puţin.
Persistă, fără îndoială, speranţa virtuoasă că un stat evreu independent se va înfiinţa cândva pe teritoriul Palestinei, deşi ne putem întreba în ce măsură evreii înşişi din regiune nutresc dorinţa
arzătoare de a vedea acest ideal înfăptuit altfel decât ca o modalitate de a scăpa de sub opresiunea turcă; probabil că dezideratul e mai viu în piepturile celor ce trăiesc departe de dealurile stâncoase ale Palestinei şi n-au nicio intenţie de a-şi schimba domiciliul. Lordul Cromer6 m-a delectat cu istorisirea unei conversaţii avute pe această temă cu unul dintre cei mai cunoscuţi evrei britanici, care a remarcat următoarele: „Dacă în Ierusalim s-ar înfiinţa un regat britanic, fiţi sigur că mi-aş depune imediat candidatura la postul de ambasador la Londra.” În afara prevalenţei unor asemenea sentimente, mai există două consideraţii care pledează în favoarea înlăturării din practica politică a conceptului unei Palestine evreieşti independente.
1 Îmi pare rău că deranjez cabinetul cu un alt document pe această temă, însă am obţinut informaţii noi pe care doresc să le supun atenţiei membrilor guvernului.
2 La biroul din India am primit o serie de documente valoroase despre Turcia şi Asia ieşite din pana domnişoarei Gertrude Lowthian Bell, o femeie remarcabilă care, după ce a acumulat cunoştinţe
vaste prin călătorii făcute în aceste regiuni, lucrează în prezent în calitate de adjunct al ofiţerului nostru politic la Bagdad. Iată ce ne-a „Printre elementele de deznaţionalizare se numără şi faptul
deloc de neglijat că o parte din Siria, deşi, la fel ca restul ţării, este locuită în principal de arabi, este privită de o populaţie non-arabă ca fiind moştenirea sa bazată pe cutumă.” La o estimare generală, evreii din Palestina formează probabil un sfert din populaţie, creştinii o cincime, iar restul sunt arabi mahomedani. Imigraţia evreiască a fost încurajată artificial prin donaţii şi subvenţii oferite de coreligionarii din Europa; noile colonii au prins acum cheag şi se autofinanţează mai mult sau mai puţin.
Persistă, fără îndoială, speranţa virtuoasă că un stat evreu independent se va înfiinţa cândva pe teritoriul Palestinei, deşi ne putem întreba în ce măsură evreii înşişi din regiune nutresc dorinţa
arzătoare de a vedea acest ideal înfăptuit altfel decât ca o modalitate de a scăpa de sub opresiunea turcă; probabil că dezideratul e mai viu în piepturile celor ce trăiesc departe de dealurile stâncoase ale Palestinei şi n-au nicio intenţie de a-şi schimba domiciliul. Lordul Cromer6 m-a delectat cu istorisirea unei conversaţii avute pe această temă cu unul dintre cei mai cunoscuţi evrei britanici, care a remarcat următoarele: „Dacă în Ierusalim s-ar înfiinţa un regat britanic, fiţi sigur că mi-aş depune imediat candidatura la postul de ambasador la Londra.” În afara prevalenţei unor asemenea sentimente, mai există două consideraţii care pledează în favoarea înlăturării din practica politică a conceptului unei Palestine evreieşti independente.
Displaying 1 of 1 review