Sobre a mentira

by Augustine of Hippo

No que consiste a mentira? É lícito mentir? Existe alguma circunstância em que a mentira pode evitar um mal maior? Santo Agostinho examina essas questões à luz da filosofia e, como é comum ao seu pensamento, também no contexto teológico. Inicia este opúsculo com um vigoroso trabalho de definição, depois expõe uma classe tipológica de oito tipos de mentiras existentes, demonstrando a gravidade de cada uma delas, além de propor uma breve reflexão ética sobre a gravidade do ato de mentir.

Escrito em 395, ano em que foi consagrado bispo de Hipona, este opúsculo é considerado obra da juventude de Agostinho, mas que ele mesmo acabou por incluir entre os seus mais importantes escritos, pois "contém muito do que é útil para o exercício da mente e ainda mais proveitoso para a moral, suscitando o amor pela verdade".

Nessa tradução inédita, do latim para o português, Santo Agostinho ensina, portanto, que "não podemos seguir outra regra, a não ser a de que nunca devemos mentir". Porque "em qualquer um dos exemplos dos santos e de seus costumes, não podemos observar um exemplo sequer de mentira, forte o suficiente para o tomarmos como justa imitação, repetindo-o em nossas vidas. E isto se confirma com mais clareza nos textos sacros. Portanto, jamais devemos aceitar a mentira".

Genres: Philosophy, Theology, Religion, Nonfiction, Christianity

148 pages, Unknown Binding

First published January 1, 395

About the author

Early church father and philosopher Saint Augustine served from 396 as the bishop of Hippo in present-day Algeria and through such writings as the autobiographical Confessions in 397 and the voluminous City of God from 413 to 426 profoundly influenced Christianity, argued against Manichaeism and Donatism, and helped to establish the doctrine of original sin.

An Augustinian follows the principles and doctrines of Saint Augustine.

People also know Aurelius Augustinus in English of Regius (Annaba). From the Africa province of the Roman Empire, people generally consider this Latin theologian of the greatest thinkers of all times. He very developed the west. According to Jerome, a contemporary, Augustine renewed "the ancient Faith."

The Neo-Platonism of Plotinus afterward heavily weighed his years. After conversion and his baptism in 387, Augustine developed his own approach to theology and accommodated a variety of methods and different perspectives. He believed in the indispensable grace to human freedom and framed the concept of just war. When the Western Roman Empire started to disintegrate from the material earth, Augustine developed the concept of the distinct Catholic spirituality in a book of the same name. He thought the medieval worldview. Augustine closely identified with the community that worshiped the Trinity. The Catholics and the Anglican communion revere this preeminent doctor. Many Protestants, especially Calvinists, consider his due teaching on salvation and divine grace of the theology of the Reformation. The Eastern Orthodox also consider him. He carries the additional title of blessed. The Orthodox call him "Blessed Augustine" or "Saint Augustine the Blessed."

Santo Agostinho

Reviews

[Bookaholic]

Eram în liceu când un eseu pentru ora de franceză m-a pus pentru prima dată în situația de a scrie despre minciună. Și cum scrisul a presupus o limpezire și o asumare mai intensă decât simpla chibzuire în adâncul minții, episodul a rămas cumva prins de mine. Titlul în franceză nu era tocmai neutru, doza de „îndrumare” fiind considerabilă. Toutes les vérités ne sont pas bonnes à dire. Sugestia resimțită era destul de limpede: dacă spui mereu adevărul, provoci probleme. Unele minciuni sunt necesare. Sunt albe. Și, cumva, sugestia venea să confirme ceea ce fiecare dintre noi obișnuiește să facă deseori, în proporții și contexe diferite. Fie pentru a-și înlesni calea, fie pentru a le fi celor din jur mai bine. Egoism, ipocrizie, demagogie, diplomație, altruism, patologie – multe scuze și acuze ar fi de găsit în jurul minciunii.

Dincolo de situațiile individuale, cotidiene, de peste 1500 de ani acceptarea minciunii a fost și una dintre dilemele dezbătute intens de teologi, de filosofi, de psihologi sau de moralişti. De creștini și de atei. Lumea creștină a fost chiar scindată la un moment dat de această problemă. Sfântul Augustin (354-430, episcop, filozof, teolog și doctor al Bisericii) a fost primul care a scris un eseu extins despre minciună, fiind și cel care a reușit să încline balanța în favoarea adevărului.

„Grea problemă este aceea a minciunii, ca una care, chiar în faptele nostre de zi cu zi, ne provoacă tulburare: ca nu cumva sau fără temei să taxăm drept minciună ceea ce, de fapt, nu este minciună, sau să considerăm că uneori trebuie să mințim pentru o cauză onestă, din datorie sau din milostenie” – așa își începe Sfântul Augustin eseul despre minciună, punându-i cititorului în față principalele aspecte pe care minciuna le răscolea în vremea veche și nu numai.

Sfântul Augustin s-a remarcat prin polemica avută în special cu Ieronim, care acceptase că, în anumite situații, minciuna poate fi îngăduită și nu constituie un păcat, cu atât mai mult cu cât apostolii înșiși s-ar fi folosit de prefăcătorie, aluzia vizându-i pe Petru și Pavel. Cum teza lui Ieronim risca să pună sub semnul întrebării multe aspecte din creștinism, Augustin s-a detașat clar de acest curent de gândire care tolera minciuna în anumite circumstanțe. Nici din punct de vedere teologic, nici din punct de vedere moral, Augustin nu a admis ideea minciunii. Nu a considerat că între minciună și adevăr există un spațiu intremediar, că există jumătăți de adevăr și jumătăți de minciună, așa cum nu poate exista fericire bazată pe minciună. Ca și Toma de Aquino și Immanuel Kant mai târziu, Augustin a considerat că a minți, indiferent de situație, înseamnă a vorbi deliberat împotriva minții, împotriva ta, instituind astfel distincția dintre minciună și adevărul obiectiv sau simpla falsitate a unei afirmații.

Polemica Sfântului Augustin a prins contur atât în corespondența purtată cu Ieronim, cât și în cele două eseuri dedicate minciunii: „Despre minciună” (abordare teoretică) și „Împotriva minciunii”. Deși unele aspecte abordate în cele două lucrări nu sunt tocmai convergente, ideea de bază este aceea a respingerii oricărei forme de minciună, unul dintre pasajele biblice asumate de Augustin fiind acesta: „nici o minciună nu vine din adevăr”.

Sfântul Augustin a identificat opt categorii de minciuni în ordinea descrescătoare a gravității lor și a exprimat o oarecare rezervă doar față de ultima categorie – minciuna care nici nu dăunează nimănui și este și de folos cuiva pentru a-l feri de primejdia pângăririi trupești. Intransingența față de minciună, față de înșelătorie, față de relativizarea adevărului i-a conferit gândirii augustiniene o vastă influență. Asta și datorită nuanțelor cu care a reușit să abordeze subiectul, dilemele deschise putând funcționa și azi:

„… de mințit minte acela care una are în gând și altceva redă prin cuvinte sau prin oricarea alte moduri de semnificare. De unde se și zice că mincinosul are «inimă dublă», adică două feluri de a cugeta – unul cu privire la lucrul despre care sau știe, sau socotește că este adevărat, dar pe care nu îl enunță, celălalt cu privire la un lucru pe care îl enunță, știind sau socotind că este fals […] Căci faptul că cineva minte sau nu minte trebuie judecat după modul său de a gândi, și nu după adevărul sau falsitatea lucrurilor însele”.

(Continuarea cronicii: http://www.bookaholic.ro/despre-minci...)

[Manea Ionut · Rating 5 out of 5]

"Adevărul este ca un leu. Nu trebuie să-l aperi. Lasă-l liber! Se va apăra singur."

"Sunt împrejurări când trebuie să tăcem, dar niciodată să nu trădăm adevărul prin minciună."

"Răul fizic a fost, cu siguranţă, permis de Dumnezeu şi se poate spune că, într-un anume sens, a fost chiar voit de Dumnezeu. Desigur, Dumnezeu nu l-a voit de dragul lui, ci el a voit un univers, o ordine naturală, care, presupune cel puţin posibilitatea defectelor fizice şi a suferinţei. Voind creaţia unei naturi sensibile, Dumnezeu a voit acea capacitate de a simţi atât durerea cât şi plăcerea, ce este în mod natural inseparabilă de natura umană. El nu a voit suferinţa ca atare, ci acea natură(un bine)care este însoţită de capacitatea de a suferi. Mai mult, perfecţiunea universului, presupune existenţa unor fiinţe ce pot fi degradate, pe lângă cele ce nu pot fi degradate, iar dacă există fiinţe degradabile, degradarea şi moartea se vor petrece în acord cu ordinea naturală. La fel, menţinerea ordinii dreptăţii presupune ca răul moral să-şi primească pedeapsa, astfel că putem spune că Dumnezeu a voit şi a cauzat acea pedeapsă pentru a menţine ordinea dreptăţii."

"Omul bun este liber, chiar dacă e sclav. Omul rău este sclav, chiar dacă e rege."

[Skrivena stranica · Rating 5 out of 5]

Augustin se pojavljuje u vrijeme u kojem su se laži znale braniti, a prevare veličati kao prikaz vještine i nadmoći junaka (primjer Odiseja je najpoznatiji). Augustin polazi od teze da je svaka laž loša, a onda promišlja o laži i analizira je (podijelivši je u 8 vrsta i poredavši ih od najteže do najlakše). Autor, svetac s kraja antike koji je toliko toga rekao, toliko toga prošao i napravio toliki preokret u svome životu.

[Ioana · Rating 4 out of 5]

4,6 stele

[John · Rating 3 out of 5]

A short treatise on lying is doomed to be a mind twister, as there are so many forms of lying and Augustine is trying to make sense of them all, if some of them are allowed in any sense. I did not find it a very good nor easy read, but a few good spots along the way and some nice concluding pages make it ok.

[Alex · Rating 3 out of 5]

Saint Augustine proposes nothing less bold than that telling a lie is always, under any and all circumstances, sinful. This includes cases of emergency lies, like denying a piece of evidence to save someone innocent from an unjust persecution, or telling the persecutors at your door that no, the man you're looking for isn't in hiding here.

Saint Augustines strongest argument, in my opinion, is that such verses as in Wisdom 1:11, Exodus 26:16, Psalm 5:6, Matthew 5:37 and Ephesians 4:25 do not permit for exceptions. "You shall not lie" does not contain a proviso like "except to escape an embarassing situation". Those lovely provisos! It does good to remind people that their totally unique, special, particular circumstances as to why their particular misdeed (not the misdeeds of others, those scoundrels!) is excused really aren't mentioned as extenuating circumstances, whether in the Bible as here, or in the law books, or in whatever source people get their morals from. In a world where half of all economic doctrine is about justifying envy, and half of all sociological doctrine is about justifying lust (wrath is still waiting for its turn, as modern man is too complacent to accomodate it), it's really refreshing to be told to stop looking for excuses, as there aren't any.

His two weakpoints are these: First, his argument against emergency lies is that lies are always sinful, but of course, the very question to be settled is whether lying is even sinful in those cases. Granted, he does present good scriptural arguments for lying being intrinsically evil, as the Scholastics would say. His more philosophical argument that emergency lies are still trading a temporary good (say, a life) for an eternal one (ones soul), that one is closer to a petitio principii. Second, there are instances of lies being told in the Old Testament that one could use against Saint Augustine. His first counter-argument is that those can be either allegorical in some way. While a lot in the Old Testament is allegorical, I don't think all instances of lying can be interpreted exclusviely as allegories. His second counter-argument is that the protagonists of the Old Testament weren't without sin. That is true, although I am not sure if that argument won't lead to reading too much into the text of the Bible. I am on the fence on that.

While I am not sure I'd go as far as Saint Augustine goes in calling every lie for whatever purpose sinful, I do think that in an age of moral relativism, it is good to have read a book such as this. Maybe Saint Augustines argument breaks down in border cases, where you really do have the clear choice between telling a lie and saving a life, and literally everything else and destroying it. What I can say for certain is that, after well over a year, I really haven't encountered an instance in which I had to lie, and I don't think I have told a lie except in the spur of the moment, when social convention demanded it (and should have been disobeyed). Some ingenuity goes a long way, and so does discretion. When someone brings up a topic you really don't want to be truthful about, it is almost always an option to say you don't discuss, say, sex, politics or religion as a matter of personaly policy. "I cannot tell you" also works wonders. Those four words can save you a hundred headaches. I'm in the legal profession, and I doubt many people are more tempted to lie than we are. Really, you don't stumble over reasons to lie, not if you don't go out looking for them. Saint Augustine gives more helpful advice on how to avoid lying.

There are a million good reasons why you should not tell lies, not even white lies, that Saint Augustine does not bring up. 12 Rules for Life has an excellent chapter on that, which has inspired me in what I am going to say next. Telling lies helps us evade the consequences reality has prepared for our actions, in the first place. Taken further, it makes us constrict ourselves in yet more lies, which eventually forces us to construct some alternative mirror-reality in our heads. Once lying becomes too strong a habit, you become incapable of discerning reality from fiction. You do not listen to arguments because evading them with lies has become second-nature; you don't check your thoughts with reality, because you're in the habit of deforming reality anyway; eventually, reality comes crashing down on you when you least want it, as in the classical case of the husband whose wife discovers irrefutable evidence of not one instance of cheating, but years of it. When Ceaușescu died, it was in astonishment that the populace he brutally oppressed for decades actually didn't love him. In China, habitual lying actually convinced the ruling caste that agricultural yields were exploding while millions starved to death. The implications of habitual lying for ones place in the World to Come, I find too stark to contemplate, although I do trust God will lead those sheep home, one way or another.

In setting the bar perhaps too high, Saint Augustine at least sets some standard for us, instead of giving ever more excuses to what we already do anyway, whether we're being encouraged or not. Saint Augustine is very intimidating to modern readers (perhaps he was to the old ones too?). He was a hardliner, averse to compromise, and if he overshoots, then we should be understanding of this. Consider his life of sin before he converted, in which he was very likely too soft on himself time after time. Consider the battle he had to fight with Pelagianism, a doctrine that denied original sin. Saint Augustine was not a bad person, nor did he lack compassion. I think his letters against slavery speak for themselves.

[Mihalachi Mihai · Rating 5 out of 5]

"Am putea spune că minciuna poate fi admisă dacă ea duce la evitarea unui rău mai mare dar nu există rău mai mare decît pierderea veșniciei. Oamenii se înșală cîtă vreme subordonează cele ce sunt de preț lucrurilor lipsite de valoare. Căci, admițînd că trebuie îngăduit un anume rău pt. a nu permite unul mai mare, fiecare măsoară răul nu după regula adevărului ci după pofta, obișnuința proprie și consideră că este mai grav răul de care se îngrozește el însuși".

Un opuscul greu de citit după cum spune chiar Sf. Augustin într-o introducere dar plină de răspunsuri. Se disecă minciuna în toate formele ei pînă la nerv. O recomand tuturor!

[Denisa Drăgăneci · Rating 2 out of 5]

Cartea Sfantului Augustin din Hippo despre minciuna mi s-a parut dificil de citit si urmarit, posibil sa necesite ceva cunostinte teologice pentru o mai buna intelegere. Are pagini putine, ceea ce probabil m-a facut sa o termin.
Acesta a impartit minciuna in 8 tipuri, si anume: Primul tip – minciuna cea mai grava, care trebuie evitata si de care trebuie sa fugi cu orice pret – este cea în învatatura religioasa, minciuna la care nimeni, în nicio împrejurare, nu trebuie sa recurga. Al doilea tip este [minciuna] care ar vatama în mod nedrept pe cineva; ea este de asa natura încât nu e de folos nimanui, dar în schimb poate face rau cuiva. Al treilea tip este minciuna care, fiind de folos cuiva, dauneaza altcuiva, fara însa a-i
produce nici o pângarire trupeasca. Al patrulea tip este minciuna care e rostita numai din placerea de a minti si a însela – aceasta e minciuna propriu-zisa. Cel de-al cincilea tip e minciuna spusa de cineva din dorinta de a se face placut printr-o exprimare placuta. Odata ce toate aceste cinci [tipuri] au fost cu totul evitate si respinse, urmeaza cel de-al saselea tip: minciuna care nici nu aduce prejudicii nimanui si este si de folos cuiva. Al saptelea tip este minciuna prin care nu se aduce niciun prejudiciu nimanui, dar care este de folos cuiva, cu o exceptie: daca întreaba judecatorul; Al optulea tip este minciuna care nici nu dauneaza nimanui si este si de folos cuiva pentru a-l feri de pângarirea trupeasca de felul celei mentionate mai înainte.

Insa am gasit in carte si cateva paragrafe si idei care mi-au placut si pe care le las mai jos:

"Din acest motiv, de mintit minte acela care una are în gând si altceva reda prin cuvinte sau prin orice alte moduri de semnificare.De unde se si zice ca mincinosul are „inima dubla“,adica doua feluri de a cugeta – unul cu privire la lucrul despre care sau stie, sau socoteste ca este adevarat, dar pe care nu îl enunta, celalalt cu privire la un lucru pe care îl enunta, stiind sau socotind ca este fals."
"De aceea, e limpede ca un enunt fals, însotit de vointa de a însela, e o minciuna."
"Caci moartea, de care în mod prostesc se tem oamenii – pe când sa pacatuiasca nu se tem –, nu ucide sufletul, ci trupul, asa cum ne învata pe noi Domnul în Evanghelie (Mt. 10.28), de unde ne îndeamna sa nu ne temem de ea: însa gura care minte ucide nu trupul,ci sufletul, asa cum a fost scris foarte clar cu urmatoarele cuvinte: „Gura care minte aduce moarte sufletului."
"Si, în general, niciodata n-ar trebui sa se minta de dragul cuiva cu o minciuna care ar leza pe
altcineva, chiar daca acela ar fi mai putin lezat decât ar fi daca nu ai fi mintit în acest mod. Caci nu trebuie nici sa iei pâinea de la gura cuiva, fie el si mai puternic, fara voia lui, pentru a hrani un om mai slab. "
"Caci exista o diferenta între cineva care spune minciuni (mentiens) si mincinos (mendax). Cel dintâi minte uneori chiar fara voia lui; pe când mincinosului îi place sa minta si se desfata în mintea lui cu placerea de a minti."
"Iata de ce Sfintele Scripturi contin nu numai poruncile Domnului, ci si date despre viata si conduita morala a celor drepti: pentru ca, daca nu e limpede cum anume se cuvine însusit ceea ce e prescris, aceasta sa se clarifice prin raportare la faptele dreptilor. faptele savârsite de sfinti în Noul Testament – unde ne este recomandat foarte limpede sa le imitam comportarea – ne pot servi drept pilde pentru a întelege Scripturile, lucruri care au fost tâlcuite în precepte."
"O ureche geloasa aude totul, nu-i scapa nici chiar murmurul soaptelor. Paziti-va deci de murmurul zadarnic, feriti-va limba de clevetire, caci vorba pe furis nu ramâne fara urmari, iar gura mincinoasa îi aduce sufletului moarte“
"Domnul a mentionat laolalta gura trupului si pe cea a sufletului, unde spune: „Chiar si voi sunteti nepriceputi? Nu întelegeti ca tot ce intra în gura se duce în pântece si iese afara? Dar cele ce ies din gura pornesc din inima si acelea sunt cele ce spurca pe om. Caci din inima ies gânduri rele, omoruri, adultere, desfrânari, hotii, marturii mincinoase, defaimari: acestea sunt cele care-l spurca pe om“
"Fiindca, atunci când îi este adresat numai lui Dumnezeu, adevarul trebuie îmbratisat doar în inima; când însa îi este adresat omului, adevarul trebuie exprimat si prin gura trupului, caci omul nu poate scruta inima."
'Oamenii se însala însa câta vreme subordoneaza cele ce sunt de pret lucrurilor lipsite de valoare. Caci, admitând ca trebuie îngaduit un anume rau pentru a nu permite unul mai mare, fiecare masoara raul nu dupa regula adevarului, ci dupa pofta si obisnuinta proprii si considera ca este mai grav raul de care se îngrozeste el însusi, nu acela care, de fapt, trebuie evitat în mai mare masura.
Toata aceasta atitudine gresita se naste din strâmbatatea dragostei."
„Nu stiti oare ca voi sunteti templul lui Dumnezeu si ca Duhul lui Dumnezeu locuieste în voi? De va strica cineva templul lui Dumnezeu, îl strica pe el Dumnezeu, pentru ca sfânt este templul lui Dumnezeu, care sunteti voi“.
"Curatenia morala este cea prin care nu aducem vatamare nimanui, bunavointa – cea prin care suntem chiar de folos oricui putem, iar pietatea – cea prin care-L cinstim pe Dumnezeu."

Iar cartea se incheie cu urmatoarele incurajatoare spuse: „Dar credincios este Dumnezeu, Care nu va îngadui sa fiti ispititi mai mult decât va sta în putere, ci odata cu ispita va va aduce si calea de a iesi din ea ca sa o puteti rabda“ (I Cor. 10.13).

[Camille · Rating 1 out of 5]

Beaucoup trop porté sur la religion pour donner un regard philosophique du mensonge

[Alexandru · Rating 3 out of 5]

Recenzie a ediției bilingve din 2016 a editurii Humanitas:

Traducerea realizată de Lucia Wald este impresionantă și face lumină în limbajul alambicat a lui Augustin.

Vorbim despre un volum de filosofie a Antichității care ne-a adus o definiție a minciunii și anumite descrieri cu exemple din acele timpuri de mult apuse.

Ceea ce a scris Augustin în secolele IV-V era impresionant pentru acele vremuri, însă din păcate pentru vremurile actuale ale secolului XXI multe dintre aceste precepte de viață sunt perimate, și prin urmare trebuie adaptate și îmbunătățite. Există multe exemple de o crasă imoralitate pentru secolul nostru oferite ca modele de bună conduită de către Augustin, fie din Scripturi, fie din alte surse.

Concluzia acestei cărți este una banală și imperativă: “Mințiți sau spuneți adevărul ori de câte ori considerați că prezintă utilitate pentru bunăstarea majorității!” Însă în același timp trebuie să luați în considerare și posibilele urmări/consecințe ale minciunii și/sau adevărului emise. Nu există vreo regulă de aur, ci doar situații diverse.


Nu toți oamenii sunt demni de încredere, indiferent de gradele de rudenie sau de aparentele prietenii. Limba română este foarte săracă la nivel de nuanțe lingvistice sau semantice. De aceea voi utiliza doi-trei termeni din limba engleză.
Încrederea se câștigă, ea trebuie fondată pe "credibilitate"/faptele personale - reliability (obiectivitate) și nu pe vreo credință - faith/belief sau preconcepție (subiectivitate).

Se pot observa în societate foarte des indivizi care dacă sunt întrebați dacă doresc să fie mințiți, vor nega vehement acest fapt, dar tot aceiași vor face totul pentru a se încrede în persoane care le mint constant sau au comportamente care previzibil le vor aduce pierderi.


Voi concluziona spunând că aceasta este o cărticică filosofico-religioasă, printre primele care au expus eficient problema minciunii și prima care a emis o definiție destul de exactă a acestei problematici. Orice scriere, fie ea și mai puțin reușită, este de bun augur în a realiza o interogație a propriului nostru ego în această chestiune.

Însă ceea ce a omis din discuție Augustin, probabil cu intenție, a fost a 9-a categorie de minciuni, cele pe care ni le spunem și ni le repetăm nouă înșine. Uneori atunci când ne mințim consecvent ajungem să ne credem propriile minciuni. Iar un asemenea comportament duce la hoarde de narcisiști prinși în morișca capitalistă.


3,1/5 ⭐

[Mark Caleb Smith · Rating 4 out of 5]

In a world that seems to accommodate lying, Augustine, writing in a time of far greater stakes, when lying could literally save a Christian's skin, pushes back. We should never accept or excuse lying. As he writes, "for we are bound to keep in every word the command of God, and the will of God in all that through keeping his command we suffer, it is our duty with an even mind to follow..."

Rationalizations to lie or to excuse lies, even if it is a "lesser evil" compared to the alternative, collapses, for Augustine. Such reasoning is "engendered by perversity of loving," for we love the temporal world more than the eternal, and all evils "do wrong to God." Maintaining our innocence is far more important than any worldly benefit we might achieve.

This is especially important as we, as Christians, continue to discuss the relationship between ends and means. Augustine argues that lying is never an acceptable means, even to the most noble ends imaginable, for even those pale in comparison to the glory and holiness of God.

It is bracing and leaves little room for exceptions. Highly Recommend.

[Jonathan · Rating 4 out of 5]

For 64 pages there's a lot of thinking that requires a slower pace to read through.

While a reader may not agree with the conclusions, they are pretty hard line, but it somehow comes across more compassionately than Kant and Aquinas.

The questions raised are thoughtful and it's also good to think it through in light of St Augustine's magisterial role. In a 4th Century climate where hard line Donatists would tolerate even less and at the same time having both legal responsibilities to a state and spiritual responsibility for care of eternal souls, it would be difficult for any church leader to officially sanction "sometimes it's okay to lie"

Some arguments surprised me; as they are often discussed in context of Aquinas' Natural Law and it's clear St Thomas uses this as source material. It was also interesting to see his obvious discomfort with the Hebrew Midwives in Egypt account from Exodus 1 and how he had to carefully navigate an answer... several times.

[Andra · Rating 1 out of 5]

One of the most horrible books I've ever read (if not #1). I bought it when reading most ancient philosophers (Aristotle, Platon, Seneca, Dalai Lama which I really enjoyed so far) and thought it would be the same structure. It was not. The only reason I kept reading it, is because it was short. I shouldn't have. It is mostly about personal interpretations of some passages from the Bible. Horrible. Had no structure, it didn't have any useful ideas. All very old and limited points of view which disgusted me to the core. In contrast, other ancient philosophers touch essential & simple values which are true even these days and a pleasure to read about. Wouldn't recommend this book in a million years.

[Cristian Martin · Rating 5 out of 5]

Acum 1.600 de ani, Augustin își punea întrebarea “Este bine să minți câteodată pentru a evita un rău mai mare?“ Pentru a răspunde la această întrebare trebuie să știi întâi ce este minciuna, ce rău produce ea, sub ce forme există. Iar dacă răspunsul este “Nu“, chiar și acest răspuns aparent simplu naște la rândul său alte întrebări și dileme morale, la care autorul încearcă să răspundă. O asemenea cercetare și astfel de întrebări sunt de folos atât creștinilor, cât și oricărui om care dorește să ducă o viață dreaptă și morală, un țel care, așa cum era îmbr��țișat de către oameni în plină epocă a vandalilor și a năvălirilor barbare, cu atât mai mult poate fi îmbrățișat de oamenii contemporani care trăiesc într-o epocă a păcii și a bunăstării materiale.

[Giurgiu Florin · Rating 5 out of 5]

Mărimile minciunii, culorile și nuanțele minciunii, încurcăturile morale pricinuite de minciună. Interesantă cartea, mai ales lecturată în prezentul de acum, când societatea are moravuri noi, izvorâte din eticheta socială în continuă schimbare, dar și din contextul digital.
M-am dus imediat cu gândul la minciuna în alb, nuanța cea mai uzitată a minciunii, ba poate cea mai îngăduită, uneori chiar încurajată.
Autorul aduce în discuție multe exemple în care nelegiuirea minciunii e pusă sub semnul întrebării. Dacă mințim spre a împiedica suferința cuiva, suntem virtuoși sau vicioși?
De asemenea, autorul pune minciuna în raport cu viața veșnică, apărând astfel în schema discuției efemeritatea vieții, aspect care justifică în mare parte atitudinea vehement dezaprobatoare față de minciună.

[Maxime N. Georgel · Rating 4 out of 5]

Un bon livre d’éthique sur le mensonge et les conflits d’absolus : peut-on mentir pour sauver une vie ? Peut on mentir pour éviter un mal ? Peut-on mentir quand cela ne nuit à personne et profite même à un autre ? Tous les mensonges sont ils condamnés dans l’Ecriture ? Sont ils tous des faux témoignages ?

Augustin est d’avis qu’aucun mensonge n’est permis et qu’il faut préférer rester pur de tout péché, quitte à ne pas pouvoir empêcher qu’un autre en commette un sur une personne ou sur nous plutôt que de commettre un péché plus petit (le mensonge) pour éviter qu’un autre en commette un plus grand. Car ce sont de nos actions que nous devrons rendre compte.

[Mari Vásquez · Rating 5 out of 5]

A través de este libro, Dios me respondió (por medio de San Agustín) preguntas respecto a por qué no mentir en ciertas ocasiones.
Por ejemplo, con mi abuela sí me surgía mucho la duda del tema de las mentiras piadosas, y aquí San Agustín explica perfecto por qué no es bueno mentir ni para conservar la vida terrena ni para conseguir la vida eterna de alguien más.
Simplemente, la mentira es contraria a la verdad, a la verdad que es Dios.
Este libro es muy profundo, con juegos de palabras que a veces puede ser complicado leer, pero las enseñanzas son maravillosas.
Básico para los católicos que queremos ir por buen camino.

[Mirela Simona · Rating 5 out of 5]

" Este permis, aşadar, fie celui care expune şi argumentează, fie celui care predică despre lucruri eterne, fie celui care povesteşte sau spune despre fapte trecătoare care țintesc spre edificarea religiei şi a pietăți să ascundă, când şi când, orice i se pare că trebuie trecut sub tăcere. Însă nicicând nu le este îngăduit să mintă, deci nici să tăinuiască ceva mințind."

[Luana Gomes Amorim · Rating 4 out of 5]

O que pesou para mim foi a bobagem de ler esperando uma obra prima como Confissões. É um livro curto no qual Agostinho disserta sobre os motivos de ser errado mentir em qualquer ocasião e como esse ato é capaz de levar a pecados mais graves.

[Alexandra Ciucanu · Rating 5 out of 5]

... must read in a lifetime.

[Marcelo Soares · Rating 2 out of 5]

Não minta.

[Victor Morosoff · Rating 4 out of 5]

Sfantul Augustin ramane drept si aproape de neclintit in convingerile sale intransigente, chiar daca, pe alocuri, discursul sau este intortocheat si, poate, marcat de obscuritate. 3,8/5

[Monteiro · Rating 4 out of 5]

Il savait écrire, il y a une recherche de concilié le christianisme aux réalités temporelles. Bonne exemple de démonstration théologique.

[Emerson John Tiu Ng · Rating 5 out of 5]

.....a book that will explain in full details about lying...