Părinți

by Diana Bădica

„Povestea Ioanei Negrilă, protagonista acestui roman, este marcată de două evenimente traumatizante. În copilărie, boala fratelui ei mai mic o privează de atenția părinților, făcînd-o să se simtă neglijată. După moartea lui Florinel, în perioada adolescenței, atunci cînd lucrurile par să reintre în normal, părinții se despart. Urmarea este că, ajunsă la maturitate, Ioana trăiește singură, convinsă că orice încercare de a-și întemeia o familie este sortită eșecului. Cititorului nu-i va scăpa, firește, faptul că datele biografice ale personajului coincid cu cele ale autoarei. Narațiunea la persoana întîi îi va sugera, în plus, că schimbarea de nume e menită să prezinte ca ficțiune o experiență de viață strict autentică. Ar fi însă o greșeală să reducem romanul la faptele de la care a pornit. În primul rînd, ca povestitoare, Ioana nu se confundă cu personajul omonim, ea istorisind cu vervă anecdote despre nenumărate alte personaje. În al doilea rînd, există, de fapt, nu una, ci trei «Ioane» cu voci distincte: fetița naivă, adolescenta orgolioasă și femeia matură, care își rememorează viața. Principala calitate a romanului, remarcabilă pentru un debut, constă în această extraordinară mobilitate a punctului de vedere. Caracterul autobiografic rămîne important, dar se cere înțeles ca o construcție-de-sine în care, paradoxal, personajul preia inițiativa.” (Ovidiu Verdeș)

„Diana Bădica este prozatoarea pe care o așteptam de multă vreme: cea mai tragică a generației sale și totodată cea mai comică. Rareori cineva poate surprinde atîta viață într-o singură carte.” (Marius Chivu)

Genres: Fiction, Romanian Literature, Romania, Contemporary, Family

308 pages, Paperback

First published March 1, 2019

About the author

Diana Maria Badica s-a nascut la 8 august 1985 in Slatina. A absolvit facultatile de Psihologie si Stiintele educatiei si Sociologie si Asistenta sociala din cadrul Universitatii Bucuresti. A inceput masteratul la Sociologie si l-a terminat la Universite de Bourgogne. La doctorat a renuntat in ultimul an. Lucreaza intr-o multinationala si nu o deranjeaza procedurile. A urmat primul curs de creative writing tinut de Marius Chivu si Florin Iaru (Revista de povestiri), iar de poezie si-a amintit la cursurile lui Razvan Tupa (AdLitera). A debutat in volumul colectiv Mos Craciun&co, Editura Art (2012). A publicat in "Observator cultural" si "Dilema veche". Cel mai mult in viata ii place sa citeasca si sa mearga la cinema.

Reviews

[Elena Papadopol · Rating 4 out of 5]

3,5 stelute :)

Povestea Ioanei nu este in totalitate redata in ordine cronologica, ceea ce ii confera si mai intens imaginea unei confesiuni - mi-a placut acest lucru.

In micro-universul cartierului, desi in aparenta vecinii formau o comunitate stransa si linistita, fiecare isi ascundea nefericirea, ratarea si tristetea, dar si rautatea - parintii fiind cei mai mari impostori. Fiind copil, te astepti ca cei mari sa stie ce este de facut in orice situatie - cata dezamagire se naste in clipa in care parintii cad de pe piedestal, cand puterile lor nemarginite sunt anulate - tot ceea ce stiai se destrama. Ioana a fost nevoita sa se dezvolte in umbra fratelui, prinsa mai mereu in razboiul parintilor, la randul lor copii in costume de adulti, nehotarati si nepregatiti pentru viata.

"Uneori ma astept ca oamenii, oricat de tristi ar fi, sa spuna gata, sunt intr-un moment nasol, dar ajunge! Sa isi indrepte spatele, chiar daca oasele trosnesc din toate incheieturile, si sa mearga mai departe. Sa vada limpede, sa stie ca nu sunt singuri."

[Dalia · Rating 4 out of 5]

Inspirat din viața autoarei, romanul "Părinți" are un titlu mai degrabă ironic. E o poveste tristă despre disoluția unei familii disfunctionale, care pare să fie ținta unui blestem. Cel puțin asta crede Ioana Negrila despre familia ei.
Nașterea lui Florinel, bolnav de hidrocefalie, nu face decât să înmulțească certurile dintre cei doi soți. La mijloc se află Ioana, care se simte neimportanta, pasata de la o rudă la alta și care, la moartea fratelui, devine paznic al propriei mame care încearcă să își ia viața.
Mi-a făcut impresia că autoarea a scris această poveste în încercarea de a-și ușura povara sufletească și de a-și înțelege propriul parcurs în viață.
"Voiam să cresc mare, să plec din familia lor bolnavă și să nu devin niciodată părinte."

[Cosmin Leucuța · Rating 3 out of 5]

Nu are (cine știe ce) poveste, per se, dar scriitura curge fain.

[Tudor Crețu · Rating 5 out of 5]

Superbă cartea, foarte foarte pe gustul meu, cu un umor puțin mai macabru - nu găsesc un sinonim mai ușor acum. Apreciez foarte mult maturitatea transpusa în Ioana Negrilă și m-a dus cu gândul la cărți ca Vara in care mama a avut ochii verzi, Tihnă sau Furia și Zgomotul. Pe Diana am descoperit-o in DoR și mă așteptam să citesc și din experiențele personale prin spitale pe care le-a avut și despre care a scris in articolul Ce nu te omoară… . Oricum, minunata cartea, recomand!

[Nona · Rating 3 out of 5]

3,5* Nu mi-e foarte clar unde să plasez romanul acesta. Eu încep să am o oarecare alergie la poveștile din comunism, pare că se scrie majoritar despre acest lucru și devine repetitiv, mai ales atunci când nu există un factor de neprevăzut.

Povestea nu e una care să mă impresioneze în vreun fel. Nu știu cât e de autobiografică, nu m-a interesat să aflu asta. Avem dramă, una poate diferită de a altor familii optzeciste, dar pe de altă parte nu chiar nemaiauzită. Oameni căsătoriți de tineri, pentru că așa se făcea, care fac doi copii repejor, tot pentru că așa se făcea, și care trec prin chestii nasoale pe care nu știu să le gestioneze - pentru că nu se auzise nici de terapie, nici de self-awareness, nici de managementul traumei. Un copil tipic din acele vremuri, care bate maidanele de dimineață până seara și e ignorat de părinți care habar n-au de tehnici de parenting. Pe alocuri am recunoscut șabloanele; ce nu am trăit eu, au trăit alți copii de aceeași vârstă.

De asta zic că intriga (câtă există) m-a lăsat indiferentă. Motiv pentru care nici nu a mers excesiv de ușor cititul, tot așteptam să se întâmple ceva ce nu s-a întâmplat niciodată. O explozie, o schimbare, o... ceva. Senzația, pe parcursul celor 300 de pagini, a fost că aveam în față o femeie întinsă pe o canapea, povestindu-și viața unui psiholog. Povestea nu curge lin, pe o axă temporală bine stabilită. Autoarea sare de la un moment la altul, se întoarce, țâșnește în viitor, revine... și tot așa, până uiți despre care Ioana e vorba, în ce clasă e, ce vârstă are. Recunosc că m-a bulversat abordarea aceasta - deși se potrivește perfect percepției de descărcare sufletească în fața unui terapeut. În general nu avem coerență în povestire în astfel de situații, nimeni nu poate (cred) să-și povestească viața cronologic, fără să uite nimic să fără să simtă nevoia să se întoarcă, să explice, să detalieze.

Mi-a plăcut în schimb, naturalețea povestirii. Are un ritm și un limbaj de care mi-a fost ușor să mă lipesc. Nu am găsit niciun cuvânt pus doar cu scopul de a epata, nicio frază inutilă, nimic artificial, bombastic, nefiresc. Deși povestea e tragică, povestitoarea are un umor mișto, care m-a ținut în poveste chiar și când restul mă trimitea la somn.

Mi-a mai plăcut coloritul personajelor, vocea lor unică, poreclele, lumea aceea mică a blocului, în care oamenii se știau, se bârfeau, se ajutau c-un pahar de făină sau un drum cu mașina. Nu mai există și mi-e uneori dor de asta. Trăim din ce în ce mai izolați în bula noastră mică.

O recomand în mod sigur pentru peniță și pentru nostalgia revizitării unor vremuri pe care nu le vom mai trăi, dar mi-ar fi plăcut ca istorisirea în sine să aibă ceva mai mult zvâc.

[Lavinia · Rating 4 out of 5]

(3.5*) Diana e o excelentă povestitoare, are umor, spirit de observație și ureche pentru autentic. Însă romanul ăsta ar fi funcționat mult mai bine ca o colecție de povestiri. Îl îngreunează prea multele fire și prea multele personaje. Dar e de citit, cu siguranță.

[Oana David · Rating 5 out of 5]

Recitire, mi-a plăcut la fel de mult ca prima oară.

[Ana · Rating 5 out of 5]

Diana Badica m-a surprins tare placut cu romanul ei de debut. Cred ca este unul dintre cele mai tragice, dar totodata comice romane pe care le-am citit vreodata, dupa cum spunea si Marius Chivu. E un volum despre familie, scris la persoana intai, in care vocea auctoriala trece de la fetita inocenta care surprinde corect si cuprinzator familia si cartierul, la adolescenta revoltata, prinsa in divortul parintilor, la femeia matura, marcata de evenimentele dramatice ale vietii ei.
De altfel, cartea incepe provocator: “Fratele meu a murit cand avea 3 ani...” si continua intr-un stil atat de simplu, convingator si curat, puternic, iar fiecare personaj este atat de bine conturat din dialogurile pe care le poarta.

[Gabriela Pistol · Rating 4 out of 5]

3,5

Are multe lucruri foarte bune cartea aceasta, mai ales portretele convingătoare ale personajelor si îmbinarea mesajului dur cu discursul ironic, cu umorul negru (acolo unde un scriitor mai neîndemânatic ar fi folosit autocompătimirea sau bășcalia - și au facut-o mulți scriitori români din generația aceasta).
Are lumea foarte dură a sfârșitului anilor 80 - început de ani 90, cu familii încropite din întâmplare, pentru că așa se face, nu pentru că știi ce vrei, copii mai mult tolerați decât doriți, o fată prea deșteaptă și matură pentru binele ei. O are mai ales pe această fată. Ioana, copilul care trebuie să aibă grijă de cei doi părinți - imaturi, triști, sensibili, egoiști. Obligată să fie adultul în acest triunghi (fost patrulater), atât de mult încât odată ajunsă adult nu mai vrea să își asume nicio obligație. Pentru că familia înseamnă să nu poți pleca, să fii legat pentru totdeauna de ce te doare și de ce poți pierde - și vei pierde sigur.

Pe de altă parte, cred că avea nevoie de o editare mult mai riguroasă, sunt pasaje care sună vag, la fel de vagă e și plasarea evenimentelor în timp -fără să îmi fi dorit o desfășurare cronologică a poveștii, mi s-a părut iritant că nu există nicio indicație privind vârsta Ioanei când i se întâmplă lucruri majore (cu excepția episodului Florinel), ar fi fost relevant pentru a judeca gradul ei de maturitate, elementul cel mai important al poveștii. Și un editor bun nu ar fi lăsat să treacă acel Tudor Zamfir care cântă la nai (au avut Tudor Gheorghe și Gheorghe Zamfir un copil, ca Decebal si Traian? :) ).

In ansamblu, însă, e o carte în care nu doar că te regăsești, dacă ai crescut în anii 90 (sunt multe în zona asta), aici te împung și rămân cu tine o grămadă de întrebări și răscoliri.

[Anca Zaharia · Rating 5 out of 5]

Ioana Negrilă, personajul feminin central al cărții, are o copilărie cu care multe generații se pot identifica; Florinel, fratele ei, este născut după evenimentele de la Cernobîl. După moartea fratelui și odată cu aventura tatălui, Ioana trăiește în mod repetat senzația că familia îi e formată din trei persoane, dar că ea nu se numără niciodată printre cele trei.
Cochetăria și luxul perioadei descrise se opun, din ușă-n ușă și din familie în familie, unei manifestări a religiozității care e aproape incredibilă; personajele (cu nume precum Litru, Capac sau Magneziu) sunt parcă predestinate într-un astfel de peisaj și astfel de context. Pare că nimeni nu scapă. Și chiar așa este. Nimeni nu scapă din copilărie fără niște traume, iar personajul feminin al romanului Dianei Bădica află acest lucru într-un mod brutal, dureros pe termen lung (as we all do).
Ioana Negrilă e invizibilă, simte ea, pentru părinții ei, pentru cei despre care crede că ar trebui să îi acorde mai mult credit. Invizibilă pentru părinții care sunt neputincioși în fața bolii necruțătoare a celuilalt copil. Și ei, la rândul lor, victime ale unor părinți care au făcut întotdeauna cât și cum s-au priceput – niciodată destul, niciodată potrivit.

Recenzia integrală e aici: https://ancazaharia.ro/2020/02/e-ciud...

[Oana · Rating 4 out of 5]

4 stele din subiectivismul meu propriu - am un pitic cu 99% din cartile care evita frazele lungi si se limiteaza la propozitii (relativ) scurte.
Altfel, mi-a placut povestea (desi am impresia ca e inspirata din viata Dianei Badica - nu sunt 100% sigura, poate gresesc), m-am bucurat ca nu este un alt roman despre comunism.
Fiind (aproximativ) de aceeasi varsta cu scriitoarea ma pot vedea foarte usor drept Ioana, pot intelege foarte bine contextul in care s-a maturizat, problemele familiei sale nu imi par straine.

Recomand.

[Cornelia Dumitraș · Rating 5 out of 5]

Oricum sunt fan înrăit al literaturii române contemporane, dar când găsesc cate o carte ca cea a lui Diana Bădica, în care îmi regăsesc copilăria anilor 80-90, îmi umple sufletul de nostalgie. Pentru generația mea, 35+, e bucurie pură cartea asta, și sunt tare mândră că scriitori români din generația mea scriu asemenea romane. Mă înclin!

[Maria · Rating 5 out of 5]

M-a impresionat foarte mult cartea Dianei Bădica. Dintre cărțile românești citite care își propun să reconstruiască perioada unei copilării, experiența din Părinți mi s-a părut cea mai completă. Am recunoscut extrem de multe detalii menționate, cred că în parte și datorită faptului că sunt elemente care au ținut de propria mea copilărie, dar și pentru că autoarea a făcut o temeinică și excelentă documentare.
Mi-a plăcut faptul că naratoarea crește pe nesimțite. Foarte bine s-au îmbinat perioada copilăriei cu cea a adolescenței, astfel încât mi-ar fi și greu să spun exact unde a început una și s-a terminat cealaltă.
Dar ce m-a impresionat cel mai mult a fost faptul că anumite evenimente se repetă dar de fiecare dată altfel. Pe măsură ce naratoarea crește, vezi cum i se și schimbă percepția asupra unor evenimente. Vezi cum apar detalii omise din versiunile inițiale pentru că lucrurile respective nu fuseseră (suficient) procesate. Evenimentele se reiau, dar de fiecare dată mai complet, mai aproape de judecarea lucrurilor cu minte de adult.
Este o carte despre perspective și adevăruri, așa cum au fost ele percepute și înțelese în diferite momente de timp.

[Ivona Munteanu · Rating 5 out of 5]

Am citit pe nerăsuflate. O surpriză foarte plăcută această carte de debut, nu-mi vine să spun roman deşi aşa se prezintă. Foarte bine ținută în frâu vocea personajului-narator, fără accente inutile, glisând fără ezitare între sumbru şi ridicol. Uneori cu o detaşare de observație clinică față de personaje, alteori plină de compasiune, dar tot de pe margine, credibilă. Mi-a plăcut enorm finețea cu care e surprins un fel de râsu'-plânsu' al vieții româneşti de tranziție, am putut să vizualizez o mulțime de personaje foarte bine conturate din câteva dialoguri. Ador genul ăsta de umor, în care te trezeşti tam-nesam, din mijlocul râsului într-un miez de umbră şi fragilitate din care abia îți scoți cămaşa. Mi-a amintit, prin asta, de prozele lui Sorin Stoica şi pe undeva, de ,,Cum mi-am petrecut vacanța de vară", a lui TO Bobe. Abia aştept următoarea carte a autoarei!

[Radu Voica · Rating 5 out of 5]

Izvorat dintr-un univers atat de comun celor mai multi dintre noi, romanul Dianei Bădica m-a impresionat. Mereu mi s-a parut extrem de complicat sa scrii profund in termeni simpli, nepretentiosi, 'a la' Ion Baiesu, de pilda, insa ei ii reuseste cu desavarsire. Cei care au citit 'Muzici si faze', romanul lui Ovidiu Verdes, vor regasi acelasi stil concis si, indraznesc sa spun, acelasi umor de situatie, subtil si discret sugerat. Moartea prematura a lui Florinel, fratele protagonistei, marcheaza si ulterior destrama familia. Pentru mine, un roman mult mai profund decat titlul sau continutul lasa sa se vada, singura conditie fiind sa fie citit nu doar rand cu rand, ci si printre randuri.

[Casiana]

Ați citi o carte care începe așa: “Fratele meu a murit când avea 3 ani…”?

Am tot așteptat să găsesc cuvintele potrivite despre Părinți.

Rar am citit o poveste mai dureroasă, scrisă atât de natural, clar și cursiv. Un roman despre familie, mai exact despre o familie din Slatina, scris din perspectiva surorii rămase în viață.
Cu o copilărie umbrită de absența fratelui și o adolescență marcată de separarea părinților, Ioana (protagonista) nu are cum să crească altfel decât înghițită de traume.
Lucru ce arată că, durerea nu te omoară și poți deveni un om funcțional, chiar dacă rănile emoționale pot fi de o durere aproape violentă uneori.

Cât este adevăr și cât ficțiune din această carte? Chiar nu știu. Dar cu siguranță îmi doresc ca Ioana, oricine ar fi ea (chiar și un personaj închipuit) să își găsească locul și liniștea.

[Ioana Idiceanu · Rating 4 out of 5]

Emoții puternice, trăiri autentice, sentimente amestecate, durere, suferință ,o realitate crudă și o viață.
Care te poartă prin familia Negrilă, te învârte prin necazul și tristețea lor și îți arată o felie de viață care poate fi a oricui.
Am citit cartea, am văzut piesa de teatru, mi-au plăcut ambele. Transmit actorii, dar și autoarea cărții un mare sâmbure de adevăr, că viața trebuie trăită cu bune și rele, că nu suntem cu toții capabili să ne ducem crucea și uneori avem de luat decizii grele, care ne depășesc. Că fiecare dintre noi am avut în familie sau am întâlnit un astfel de caz, care ne-a amprentat și ne -a lăsat fără suflare.

[Laura Ionescu · Rating 5 out of 5]

O carte în care se amestecă părți din toate copilăriile noastre. Mi-a plăcut mult de tot - mi s-a părut o carte plină de acțiune în descrierea ei. Diana surprinde formele pe care le ia trauma într-o familie care se confruntă cu pierderea, o pierdere care pândește ca un bibelou pe raft încă de la începutul cărții. E despre o familie, dar, de fapt, e despre toate. Te face să râzi, apoi dă cu tine de toți pereții și te aduce în nuanțele de gri ale vieții de zi cu zi. A fost ca un roller coaster - dar dintr-acela din anii '90, din părculețele de copii. Îți place, dar te și temi că o să cazi din ele ca un fruct de pe creangă.

Am simțit că ascult povestea, nu că o citesc. Practic, cartea asta mi-a vorbit. Și pare că nu numai mie.
De-abia aștept să văd ce mai scrie Diana Bădica. <3

[Simona · Rating 5 out of 5]

O poveste dureroasă, spusă detașat, lucid, cu mult umor, dialoguri naturale, fără analize și sentimentalism, „Părinți” este o carte minunată, un roman care surprinde atât de bine diferențele dintre copii și adulți, două specii diferite:
„Am înțeles din prima, dar am ținut cu mama. Bunica Ileana probabil îi spusese că mama fusese internată la nebuni. Sau tata, poate îi sunase el când nu eram eu acasă. Oricum s-ar fi aflat, oricât de mult m-ar fi enervat mama, mama era mama, o femeie care se căsătorise ca să intre în rândul lumii și cu care viața dăduse de pământ. O femeie căreia nimeni, nimeni în afară de mine nu îi dăduse șansa să fie mamă.”

[Florin Hălălău · Rating 4 out of 5]

Povestea Ioanei Negrilă, care îl duce în spate toată cartea pe fratele ei mort la 3 ani, este despre maturizare într-o perioadă istorică de profundă imaturitate, prin care am trecut cu toții în anii '90. Este o întîmplare că acțiunea este plasată în Slatina. Recunoști în orice loc din țară pe Polițaiu, Șchiopu, Capac. Lumea pestriță din blocurile comuniste care se străduia să treacă prin tranziție și se mințea cu American Cola. Ioana și-a pierdut atunci copilăria, alții tinerețea. Rămîne speranța undeva, luminînd palidă și cu un zîmbet amar pe față.

[Sandra Saade · Rating 5 out of 5]

4.5

Minunată cartea, și a întregit seria de cărți Dezrădăcinare de Sașa Zare și Nu te găsesc pe nicăieri de Laura Ionescu pe care le-am citit anul ăsta!

[Raluca · Rating 4 out of 5]

Incrucisarea de fire narative, intreruperi si tot felul de ‘paranteze’ despre unele situatii sau personaje face lectura mai greoaie. Am observat ca se practica stilul asta si in seriale, filme dar acolo te ajuta vizualul. Lectura, din perspectiva mea, are nevoie de cursivitate si continuitate ca sa fie atragatoare. Si G G Martin prezinta povestea pe sarite uneori, dar o separa clar pe capitole 🙂
Revenind la carte, e o poveste in care probabil multi adulti care au copilarit putin inainte de ‘89 si dupa ‘90 se regasesc. Lasand deoparte influenta asta cu aer din socialism, e de apreciat ca temele abordate sunt valabile in orice timp si spatiu: drama unor parinti care au un copil cu dizabilitati, drama copilului sanatos din familei care este ‘uitat’.
E o carte care te trage sa empatizezi cu personajul narator si e greu sa nu simti greutatile prin care trece, de altfel foarte umane si autentice.
Mi-au placut mai mult ultimile 2 capitole pentru ca sunt cel mai mult scrise din perspectiva femeii mature, nu a copilei si nu a adolescentei.

“Sa nu fii suparata, viata e simpla, ne nastem pe rand, traim cat traim si murim pe sarite”

[Monica Tarta · Rating 5 out of 5]

Am văzut întâi spectacolul Părinți, care mi s-a părut excepțional și la care am plâns de drag și de dor. Foarte multe recenzii spun că la teatru au regăsit o radiografie completă a anilor '90, însă pentru mine acel spectacol este despre puritatea copilăriei și senzațiile încăpățânate pe care le avem atunci. Romanul însă chiar este acea radiografie nostalgică a decadei de după revoluție, și mi se pare mult mai potrivit și detaliat pentru iubitorii acelei perioade.

Mă uimește capacitatea Dianei cu care reușește să își articuleze vocea de copil, ceva ce nu mulți autori pot face. Iar spectacolul nu ar fi fost vreodată atât de bun dacă nu avea în spate un circuit atât de clar în cămara și debaraua familiei Negrilă.

[Geanina Ambrus · Rating 4 out of 5]

A zis Marius Chivu ca aștepta de multa vreme o prozatoare ca Diana Badica. Well...si mie mi-era dor de o carte ca asta, care nu te lasă să dormi, sa mănânci, sa ieși, sa nimic. "Părinți" e ca o mașină a timpului pentru cineva ca mine, născut in '86, iar faptul ca e scrisa la persoana 1 nu face decât sa accelereze călătoria asta pe autostrada copilăriei de după Revoluție. Nu am rău de drum, asa ca nu pot decât sa ma bucur de priveliște și sa dau sens copilariei prin ochii adultului care sunt azi. Tu n-ai cum sa știi dar îți mulțumesc, Diana Badica! :)

[Silviu Huma · Rating 5 out of 5]

Diana Bădica scrie despre moartea dramatică a unui copil și despre lipsa de succes la pescuit cu fix aceeași tonalitate a vocii narative, încât poți să râzi cu zgomot și să te deprimi, în aceeași frază. Iar peisajul vieții din fața blocului de provincie, cu daciile, bara de bătut covoare, copiii bătând mingea și toți nenii și tantile e impecabil. Aproape că nu mai ai nevoie de imaginația ta, pentru că tot universul e deja construit, cărămidă cu cărămidă.

[Diana Ardu · Rating 3 out of 5]

Mă așteptam la puțin mai mult de la cartea asta... Nu e rea, dar nici nu iese cu nimic în evidență. O relație eșuată cu părinții, trauma morții fratelui, disfuncționalitățile tipice din familiile românești în perioada de tranziție, micile improvizații și încercări de antreprenoriat, o duioasă prietenie între doi copii, sentimentul constant și nu mereu justificat de rușine și o neîncredere funciară în capacitatea de a "repara viitorul".

[Florin Cobzac · Rating 5 out of 5]

Iata o carte care mi-a placut tare mult.
Daca nota intuit autobiografica este corecta, atunci aceasta este o carte care se cerea scrisa. Pare o descarcare, o datorie onorata, o poveste ce trebuia scrisa, nu neaparat citita de cineva.

Slatina anilor de final de comunism si a celor de dupa. Un bloc de muncitori, familii cu povestile lor, tipologii, evenimente si context social si politic, toate sunt prezente, dar esenta textelor cuprinse in acest roman este data de povara pe care personajul principal, copilul Ioana Negrila o preia si de care nu mai scapa niciodata... poate nici dupa ce ultimele randuri din carte se inchid.
Florinel, veti vedea ca rar trec doua pagini fara ca sa nu existe macar o referinta la el, o raportare la acesta, o incercare de impacare cu sine.

Doua lucruri mi-au placut in mod deosebit. Vocea Ioanei, a naratoarei, vocea copilului Ioana, a adolescentei si a Ioanei ajunsa la maturitate. Acestea suna diferit, bine diferit, dar toate poarta permanent in "glas" povara emotionala. Al doilea lucru, constructia personajelor. Sunt multe, toate au "zeama", sunt solid alcatuite, au savoare, fiecare poarta si aduc in fata cititorului tipologia vizata de autor sau evenimentul momentului, structura sociala a anilor respectivi, metehnele. Avem administratorul de bloc, betivul, curva, proaspat patronul, comunistul, pocaitul, tamaduitorul, doctorul, soacra... nu lipseste nimic.

Daca parcurgeti 10 pagini este imposibil sa o mai lasati din mana. O carte cu atat de multa incarcatura emotionala, dramatism interior, violenta domestica, redata intr-o nota atat de reusit aleasa, chiar mai greu am gasit in ultimul timp. Este o carte care nu te copleseste, desi contine toate elementele necesare, dar nu cu acest scop pare ca a fost scrisa, este o carte, cum am spus la inceput, care se cerea scrisa.

[Georgi &#x1f338; · Rating 5 out of 5]

Mi s-a parut ca ii o carte profunda, trista si extrem de realista care surprinde viata unei familii romanesti marcate de tranzitia pre si post-decembrista.

Relatia personajului principal cu parintii ei este in centru povestii, insa mi se pare ca titlul are o tenta subtil ironica si desi ei sunt parintii ei, se pare ca ea este cea care ii ingrijeste pe ei, mai ales dupa divortul lor.

Stilul cartii pare usor de parcurs, dar emotional si bine conturat. O lectura faina care m-a impresionat.

[Andreea Nohai · Rating 5 out of 5]

Ca și pe alți cititori ai cărții, și pe mine m-a atras foarte mult scriitura Dianei Bădica și vocea pe care i-o dă Ioanei, o voce pe care am simțit că Ioana nu a putut să și-o folosească de prea multe ori. Nu știu dacă romanul e autobiografic, dar se simte intimitatea autoarei cu naratoarea, căci chiar și de nu ar fi autobiografic, mi-ar veni greu să cred că nu e.

Ioana are o voce extrem de puternică, deși în familia ei nimeni nu pare să o audă. Maturitatea ochilor prin care își vede familia, își vede vecinii, își vede, în esență, propria existență, e spartă doar de introspecțiile naive și pe alocuri comice. E o existență cu care generația Dianei Bădica și, prin extrapolare, a Ioanei Negrilă, se poate foarte ușor confunda. Și asta face romanul ăsta atât de frumos.

Am citit Părinți pe nerăsuflate aproape, foarte autentică și vie, cu propriul ei puls puternic. Nu aș putea recomanda-o destul.

[Carmen Movilă · Rating 3 out of 5]

Aș spune că această carte merită totuși mai multe stele pe scala Goodreads, dar din rațiuni ce privesc pur construcția romanului, am să ofer doar trei. Departe de a fi o inovație pe piața românească, Diana Bădică reușește într-un stil personal să redea cititorului imaginea familiei anostă, lipsită de formele afecțiunii materne și ale căldurii paterne, în pragul secolului XXI. Alături de episoade experimentale, evocative ce dau un suflu familiar personajelor Ioana, Florinel și părinții, scriitoarea Diana Bădică îmbogățește universul blocurilor comuniste cu personalități frapante, simpatice, arhetipuri ale generației cu cheia la gât, dar și cu traseele de dezvoltare (a?)tipice ale eroinei Ioana, personaj ce înduplecă cititorul la o lectură de identificare și empatizare.
O scriitură dedicată culturii "populația nerăbdătoare în așteptare la medicul de familie", ajunge să trăiești câțiva ani în satele cu blocuri românești ca să îți dai seama că personajul principal în toată povestea asta ai putea fi chiar tu. Sau ai tăi părinți. :)