Histoire du Moyen Age

by Georges Minois

La grande synthèse attendue par l'un des meilleurs médiévistes actuels.





Pourquoi une nouvelle histoire du Moyen Âge ? D'abord, parce que plus nous nous éloignons de cette période, plus elle intrigue et même fascine, car nous sentons confusément que là se trouvent les racines de nos aspirations et de nos drames actuels, des obscurantismes religieux aussi bien que des hautes spiritualités, de la violence aveugle comme de la quête de sens, de la peur du futur comme du rêve d'un retour à la nature.

Ensuite, parce que l'image actuelle du monde médiéval est trop souvent falsifiée : évacué des programmes scolaires, réduit en miettes anecdotiques par les médias, transformé en légende noire ou dorée, le Moyen Âge a perdu toute cohérence dans la mémoire collective. Pour le comprendre ‒ donc pour nous comprendre ‒, il faut restituer les faits, les noms, les dates dans leur enchaînement logique et chronologique. Telle est l'ambition de cet ouvrage.

Enfin, parce qu'aujourd'hui plus que jamais il est nécessaire d'élargir notre vue en replaçant " notre " Moyen Âge européen dans le contexte de ses relations avec ses voisins. L'histoire médiévale occidentale est indissociable de celle du Proche-Orient, à la fois ennemi et Terre promise : du Ve au Xe siècle, c'est l'âge des grandes illusions, pendant lequel l'Orient byzantin puis musulman domine un Occident encore barbare ; du XIe au XIIIe siècle, l'Occident chrétien manifeste son dynamisme et atteint son âge de raison, en accord avec une foi plus éclairée, avant de connaître des fléaux apocalyptiques aux XIVe et XVe siècles, dans un âge de transition vers un monde moderne dont l'optimisme humaniste fait aujourd'hui naufrage. Au-delà de nos avancées technologiques, sans cesse nous en revenons ainsi aux questions fondamentales posées par l'homme médiéval.

Genres: History, Nonfiction, Medieval

528 pages, Paperback

First published April 1, 2016

About the author

Georges Minois est un historien français né en 1946. Ancien élève de l'École normale supérieure, il est agrégé et docteur en histoire. Il a exercé la profession de professeur d'histoire et de géographie jusqu'en 2007.

Reviews

[Valeriu Gherghel · Rating 3 out of 5]

Georges Minois e un istoric prolific. Cititorul care îi verifică bibliografia rămîne cu gura căscată. Autorul redactează cîte o carte pe an (uneori, două). Și nu orice fel de carte, ci tomuri impozante, de peste 500 de pagini, cum vezi doar în bibliotecile profesorilor universitari și ale medicilor de familie bună.

Istoria Evului Mediu s-a tipărit în original în 2016. De atunci Georges Minois a mai redactat 6 (șase) cărți, cea apărută în 2019, Abélard, Héloïse et Bernard: Passion, raison et religion au Moyen Âge, depășește și ea binișor cele 500 de pagini cu care autorul ne-a obișnuit.

Imaginea Evului Mediu a oscilat radical din Renaștere și pînă astăzi. Multă vreme, EM a fost considerat o epocă întunecată, cu oameni ignoranți, cavaleri „animalici” (e chiar termenul lui Minois) și prelați fanatici (exemplul preferat al lui Georges Minois e sfîntul Bernard de Clairvaux). Romantismul a modificat masiv imaginea și a descoperit că, în Evul Mediu, femeile erau mai frumoase, iubirile mai fierbinți și credința în Dumnezeu mai fermă decît la începutul sec. XIX. La mijlocul secolului, Jules Michelet s-a întors la imaginea originară: „Mulțumescu-ți ție, Doamne, că benedictinii nu știau nici să citească, nici să scrie! Cu toate acestea, scriau cu furie și tot așa răzuiau cele scrise. Fără ei, furoarea barbarilor și a bigoților n-ar fi avut succes. Răbdarea fatală a călugărilor a făcut mai mult decît incendiul lui Omar” (am transcris un pasaj de la p.11). Michelet se referă la obiceiul de a răzui un pergament antic pentru a putea scrie, în locul rămas liber, comentarii la textele sacre și poeme stereotipe despre declinul lumii și mizeria omului.

Istoricii din secolul XX, îndeosebi cei grupați în jurul revistei Annales ESC (Marc Bloch, Lucien Febvre, apoi Georges Duby, Jacques Le Goff, Jean-Claude Schmitt etc.), au răsturnat încă o dată imaginea și au analizat - cu rezultate notabile - sensibilitatea și obiceiurile medievale. Se înțelege imediat că nici una dintre aceste viziuni contradictorii nu prindea „esența” veacului de mijloc. Adevărul (dacă putem vorbi de adevăr în istoriografie) se situa, ca de obicei, undeva la mijloc. În cursul celor o mie de ani ai EM (476 - 1492), splendoarea și ticăloșia au coexistat, așa cum coexistaseră și în Antichitate, așa cum coexistă și astăzi.

Georges Minois nu-și propune să răstoarne una sau alta dintre imagini. Oferă o sinteză după schema tradițională. Capitolele despre evenimentele politice alternează cu cele dedicate economiei și culturii. M-au interesat, desigur, discuțiile despre cultura medievală, paginile (cam puține) dedicate cruciadelor și prezentarea ereziilor medievale (catari, patarini, bogomili, valdensi etc.). Cînd vorbește despre unii teologi, Georges Minois nu-și cenzurează nici emoțiile și nici epitetele maculante: Ludovic cel Sfînt a fost un „rege iresponsabil” (p.267), sfîntul Bernard rămîne un „maestru al obscurantismului” (p.275), un „spirit obtuz” (p.277).

Manualul / cursul lui Minois nu are note infrapaginale, nu știm de unde citează, bibliografia e sumară, dar poți recurge la el, să zicem, cînd dorești să-ți faci o imagine despre metodele de învățămînt în primele universități. Traducerea e ezitantă (numele proprii urmează versiunea franceză (Pierre Damien, în loc de Petrus Damianus), există și greșeli de corectură. Două exemple: „Ioan Casian fondează în anul 410 mănăstirea Ioan Casian din Marsilia” (p.33), Ioan Casian nu putea fi atît de lipsit de modestie încît să-și boteze așezămîntul cu numele său. Mănăstirea fondată de el nu departe de Marseille s-a numit Saint Victor (Sanctus Victor). Abația adăpostea și bărbați, și femei.

Împăratul Constantin nu s-a „convertit” în 331, ci, cel mai probabil, în 312 (p.31). De botezat, da, s-a botezat în preajma morții, în 337. (23.04.23.d)

[Titi Coolda · Rating 5 out of 5]

Documentată, foarte bine structurată, sintetică dar și analitică, o foarte bună lecție nu doar pentru cei pasionați de istorie. Un adjuvant perfect pentru înțelegerea mai bună a parcursului lumii în care trăim. Recomand.

[Constantin Beda · Rating 4 out of 5]

Ce înseamnă Evul Mediu? De ce e numită așa o perioadă care s-a întins pe o durată de aproximativ 1000 de ani? Când a început și când s-a sfârșit? Cum s-a măsurat toată această eră așa zis "Întunecată"? Care n-a fost chiar așa de întunecată, a avut și suficientă lumină, toate secolele astea n-au fost chiar atât de negre. George Minois, cunoscut istoric francez, ne răspunde la întrebările de mai sus, și la multe altele, în "Istoria Evului Mediu: o mie de ani de splendoare și ticăloșie".

Spre sfârșitul secolului al 5-lea, mai exact în 476, Imperiul Roman din Occident își cam dă duhul. Și se presupune că de atunci ar începe mileniul regresiei, sau cel puțin al stagnării. Însă lucrurile nu stau chiar așa, deși, într-adevăr, au fost o mie de ani destul de dramatici. Un timp îndelungat în care oamenii s-au confruntat cu dezastre mai mult sau mai puțin narurale. Au fost nenumărate războaie pentru teritorii, succesiuni la tron cu o viteză amețitoare, uneltiri, crime și intrigi de curte pentru dobândirea puterii, cuceriri și înfrângeri, cruciade în numele unor zei reprezentați de papi, antipapi și tot felul de conducători religioși care n-aveau nicio treabă cu cele sfinte, schisme între biserici și credințe, între credință și rațiune. Foamete și valuri de ciumă care au decimat un sfert din populația Europei.

Și totuși... în aceeași perioadă a fost și Imperiul Bizantin, care a durat tot cam o mie de ani. A fost un oraș numit Constantinopol, a fost o vreme a culturii, a artei și a inventării tiparului. A fost o vreme în care statele începeau să prindă contur și granițele nu erau atât de nesigure și schimbătoare, în care se făceau tratate și alianțe. O vreme a secolelor 13 și 14, când se pun bazele monarhiei parlamentare în Anglia. Tot atunci s-au înființat universități în Spania, Franța, Italia, Cehia, Germania etc. Iar toate acestea au dus către Renașterea de la finalul secolului 15 și începutul secolului 16.

George Minois s-a încumetat să înghesuie în doar 500 de pagini toată această ticăloșie și splendoare. E o sinteză destul de bine adunată și structurată, deși au fost pasaje în care lucrurile se petreceau atât de repede că abia puteam ține pasul cu viteza evenimentelor. Însă nu-s multe, în rest am fost mulțumit de forma în care mi s-au oferit informațiile, dar și de informații în sine. Era nevoie de lucrarea asta, tocmai ca să demistifice ideea că în Evul Mediu totul a fost doar barbarie și "întuneric".

[the Lady of the Possums]

DNFed at page 111. Not gonna lie, I already wanted to stop reading this for a variety of reasons and then I went ahead and saw that Minois is pushing ahead the good ol’ red hot poker myth as an historical fact (my Edward II people will know what I’m talking about) so yeah, I’m good. I’m not gonna give it a rating since I only read such a small part of it but I had a pretty rotten time with this book overall. Also that’s on me for not checking first before buying it but the lack of sources truly annoys me.

[Alex · Rating 4 out of 5]

3.5* To call this book overwhelming is an understatement. Although, taking into account the complexity of the subject (1000 years of our history), the author does a good job relieving part of the dryness.

A wonderful book for referencing and historic-wise, but still dry and extremely full of dates and facts. Hence my final rating.

[Carlos Filipe Bernardino · Rating 5 out of 5]

Un livre intéressant et bien structuré du professeur Georges Minois. Il s'agit d'un ouvrage qui entend parcourir 1 000 ans d'histoire de l'Europe, du monde méditerranéen, du Proche et du Moyen-Orient, dans lequel l'auteur cherche à nous faire comprendre les réalités de cette période historique. Pour moi, c'est un travail à base scientifique, dans lequel l'auteur est honnête en séparant ses commentaires et ses perspectives des faits qui se sont produits, et qui évite les caricatures et les idées faites sur cette période, en essayant de l'expliquer et de le faire comprendre. au 21ème siècle.

[Marina · Rating 4 out of 5]

4,5

[Magwyer Grimes · Rating 3 out of 5]

Good job getting my interested in the first third of the book, but the rest of the book read like a dry history textbook (this battle was won in the year XXXX which led to the treaty of XXXX)

[Andre · Rating 5 out of 5]

J'ai beaucoup aimé l'interprétation de l'histoire présenté par l'auteur et aie une meilleure compréhension de cette période suite à cette lecture. Je trouve que, considérant les limites d'un livre, c'est une excellente description de la période.

[cosmin · Rating 3 out of 5]

O carte complexa, calitativ și cantitativ(500+ pagini) care descrie întreaga perioadă a evului mediu. Este o carte complexa dar adesea este scrisa doar ca o înșiruire de date cronologice, as fi preferat sa intre in mai multe detalii pe alocuri.
Multe evenimente importante sunt descrise destul de succint vezi cruciadele.
Ca și minus, pune un pic prea mult accent pe influenta negativă a creștinismului, vede în mare parte doar minusurile aduse de creștinism, diminuandu-i părțile pozitive.
In rest o carte buna ca sa îți faci o idee despre ce înseamnă evul mediu.

[Dielleina · Rating 5 out of 5]

O lucrare foarte bine documentată și minunat scrisă. Lucrarea se adresează atât specialiștilor, cât și publicului larg, iar subiectul este abordat exhaustiv. Fie că te interesează viața de la curte sau felul în care deciziile elitei afectează oamenii de rând, istoria europeană sau interacțiunea ei cu alte culturi, diferitele conflicte de idei din epocă, autorul le abordează cu succes pe rând pe toate.

[Sanda · Rating 5 out of 5]

Nu sunt istoric, dar sunt îndrăgostită de istorie. Fascinantă perioadă, grozavă carte! M-a pus mult pe gânduri…istoria și evoluția/involuția oamenilor sunt fascinante.
Cu cât citesc mai multă istorie, cu atât mai mult nu mă mai surpride nimic din prezent.

[Marcello · Rating 4 out of 5]

Lecture agréable, orientée plutôt vers une présentation générale qu’une série de discussions spécialisées. Un bon point de départ pour un débutant relatif en cette période, quoi qu’il puisse être profité davantage avec quelques connaissances au préalable.

[Mădălina · Rating 3 out of 5]

3.5/5

[Carlos Alberto · Rating 5 out of 5]

Excelente obra que esmiúça a Idade Média.

[Matei · Rating 4 out of 5]

O bună introducere asupra istoriei Evului Mediu.

[Ramna Palma · Rating 4 out of 5]

Meu interesse em estudar a Idade Média decorre do interesse em entender a sociedade atual. Sem conhecer a história ficamos imersos em um punhado de concepções dogmáticas e limitadas por uma ótica exclusivamente moderna, acreditando no que a sociedade "é" ou "não é".

Aqui o historiador francês fornece uma síntese acessível e abrangente, em torno de 530 páginas, sobre este período de mais de um milênio, quando se constitui a Europa. Foi escrito em 2019 e a motivação para mais um livro sobre a Idade Média, depois de 500 anos de seu fim, é a de desmistificar estereótipos, restituindo sua complexidade, além de incorporar novas descobertas, e explicar a influência do oriente nesta história.

O livro é bem organizado, dividido em 3 partes, correspondentes à fase inicial, alta Idade Média e baixa Idade Média. Em cada parte, os capítulos alternam entre abordar ocidente, oriente e questões específicas da sociedade, como religião, economia e política.

Alguns capítulos são maçantes pela quantidade de nomes. O livro faz referência a mais ou menos 1600 nomes, entre reis, rainhas, papas, imperadores, intelectuais e outras personalidades.

Simplificadamente:

No século IV o Império Romano foi dividido entre Império do Ocidente e Império do Oriente devido a dificuldades administrativas e instabilidade (corrupção, disputas internas, invasões, tensão social). Com isso, o Império do Ocidente logo ruiu. Bizâncio conseguiu perdurar ao longo de mais mil anos, com uma base política forte, em meio a muitas querelas dinásticas e religiosas.

Merovíngios e depois Carolíngios, com Carlos Magno, originaram a França e foram as primeiras forças dominantes do ocidente. A partir do século VIII se estabelece a hierarquia de vassalagem, com nobres, vassalos, grandes proprietários, camponeses livres, escravos e feudos. Enquanto isso surge Maomé e a rápida expansão do Império Islâmico a leste do continente e norte da África, chegando até a Península Ibérica e ilhas do mediterrâneo. A igreja, originalmente com os germânicos, ganha muita força. Entrando no segundo milênio, o Império Bizantino está reduzido e enfraquecido (apesar de riqueza cultural e progresso científico), os islâmicos enfrentam brigas internas, divididos entre xiitas e sunitas e na Europa central as monarquias feudais estão bem estabelecidas, com domínio de papas e reis.

Por volta do ano 1000 chega a estabilidade da Alta Idade Média, quando há um resgate do direito romano, unificação da razão com a religião, cruzadas, inquisição e, mais tarde, em meados de 1200, as primeiras universidade europeias (Oxford, Salamanca, Paris, Bolonha, etc). Surgem os reinos que originaram vários países europeus: Dinamarca, Hungria, Bulgária, Polônia, Suécia, Sérvia, Croácia, Noruega, etc. Por volta de 1200 já são observadas características pré-capitalistas: burguesia mercantil em ascenção, obtendo poder jurídico, econômico e político sobre as cidades, bancos, investimentos e, com explosão demográfica e trabalhadores perdendo acesso à terra, assalariados.

Alguns fatores, como a superpopulação, atraem a fome, a peste e as guerras, em uma transição à Baixa Idade Média (~1300). Estima-se que 35% da população tenha sido dizimada. Em meio ao caos a igreja perde credibilidade, dando espaço à filosofia humanista e ao individualismo; cresce o espírito nacionalista. A era do dinheiro se aproxima. O fim da Idade Média (~1500) é marcado também pela queda de Constantinopla, tomada pelos Turco-Otomanos, pela descoberta da América, pela invenção da imprensa, tornando a bíblia mais acessível, por exemplo, e pela passagem para a economia monetária.