"Marian Ilea a rămas fidel proiectului său, fiecare carte a sa este despre oamenii și istoria acestor două spații românești marginale și totuși reprezentative, cu o identitate lingvistică și etnică de o extraordinară pregnanță. Deșiștea și Medio Monte sunt un fel de Macondo sau o faulkneriană Yoknapatawpha maramureșeană. Ilea a știut de la bun început să dozeze abil realismul și un soi de realism magic, să împletească poveștile, să lase personajele să-și vorbească limba, să-și asculte personajele cu înțelegere și cu o tandră ironie, să (re)creeze atmosfera dulce-amăruie a târgului de provincie de odinioară. Cred că în literatura noastră el a știut să găsească acel spațiu specific, acel pitoresc uman, social și lingvistic care ne pot propulsa în literatura europeană fără să ne pierdem identitatea."
Deși a debutat în anii ’80 în paginile revistei Familia, perioadă în care a frecventat și cenaclurile „Junimea” și „Universitas”, conduse de Ovid S. Crohmălniceanu și, respectiv, Mircea Martin, Marian Ilea s-a impus, în 1990, prin debutul său în volum cu „Desiștea”, urmat, în 1996, de „Desiștea II”. Ambele volume revelau un prozator aparte, cu un univers bine definit, cel al nordului multietnic, format din orașele și satele maramureșene, un tărâm aflat la granița dintre real și fantastic, în siajul realismului magic sud-american. În volumele următoare „(Povestiri din Medio Monte” – 2000, „Berăria Luther” – 2015, „Herina” – 2016, „Grăsane făcând baie cu ușile larg deschise” – 2017), acest univers, în care un loc aparte îl ocupă Medio Monte (numit și Felsobanya sau Mittelstadt – denumiri vechi ale Băii-Sprie), este extins, devine o panoplie generoasă de personaje și situații care frizează deseori burlescul. Tot astfel se întâmplă și în volumele apărute în 2018, „Nopţile din Mittelstadt” și „Zeppelinul piticului”, tărâmul explorat de Marian Ilea dovedindu-se, și prin aceste proze, unul inepuizabil.