What do you think?
Rate this book
La Frontière invisible
Entre ser o no ser feliz, entre la vida y la muerte, hay siempre una frontera muy fina.La muerte de su ídolo Stéphane Brosse en una ascensión al Mont Blanc es el punto de partida del nuevo libro de Kilian Jornet. Partiendo de esta experiencia -que forma parte del proyecto personal de coronar las cimas más importantes del planeta corriendo-, descubriremos una historia de aprendizaje vital forjada en el Nepal. Un relato humano y en primera persona con el que, junto a Kilian, todos aprenderemos a perder.PORQUE SOMOS HOMBRES FORJADOS EN SUEÑOS; PORQUE, SI NO SOÑAMOS, ESTAMOS MUERTOS:Tres hombres y una montaña; tres hombres y una aventura imposible. Una expedición al Nepal más indómito, el de los horizontes máslejanos y los picos más remotos, con escaladas inverosímiles, descensos intrépidos, retos, riesgos, peligros y decisiones de vida o muerte. Una expedición que es a la vez una búsqueda, una evasión y un reencuentro, en la que las emociones se multiplican y los sentimientos están a flor de piel; en la que las palabras, los silencios y los recuerdos adquieren nuevas profundidades.
272 pages, Pocket Book
First published January 1, 2013
33 people are currently reading
326 people want to read
About the author
Kilian Jornet
22 books169 followersKílian Jornet Burgada is a Spanish ski mountaineer, long-distance runner, mountain biker and duathlete (mountain running and mountain biking). He is a three-time champion of the Skyrunner World Series from 2007–09 and the winner of the 2011 Western States Endurance Run.
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 30 of 43 reviews
September 5, 2023
Dacă ai fost vreodată pe munte și știi ce înseamnă efortul de a ajunge acolo sus, atunci cartea asta s-ar putea să fie pe placul tău. Sau chiar dacă nu ai ajuns niciodată pe creste, dar le admiri mereu de la depărtare, atunci rămâne la fel de posibil să-ți placă. Dar dacă iubești muntele, atunci cartea asta sigur este pentru tine. Orice obstacole ai întâmpinat sau te gândești că ai putea întâmpina acolo sus, nimic nu se compară cu trăirile unui multiplu campion mondial la categorii de alergat pe munți despre care nici nu ți-ai fi imaginat că pot exista. Kilian Jornet a fost ales în anul 2014 de către cititorii revistei Național Geographic “Adventurer of the Year” și deține atâtea recorduri și medalii încât mi-ar fi imposibil să le enumăr pe toate aici. Cartea de față publicată încă din 2011 nu este doar despre munți, ci și despre trăirile interioare, sacrificiile care vin odată cu performanța, nevoia de singurătate sau adrenalina pentru risc, toate adunate într-o introspecție curată asupra ființei umane. Iar cine visează să intre în viața și în imaginația unui alergător de cursă lungă pe cei mai înalți munți, atunci cartea asta este pentru el.
May 16, 2014
Lectura entretenida, Kilian no es el mejor escritor, pero sabe plasmar sus ideas con humildad, de manera muy cercana y entrañable.
En este libro se suben montañas, pero no es necesario ser aficionado a hacerlo para poder disfrutar del libro!
En este libro se suben montañas, pero no es necesario ser aficionado a hacerlo para poder disfrutar del libro!
January 25, 2020
Nu te astepti la o carte bazata pe trairile interioare ale sportivului.
"...ii admir pe cei carora nu le e frica de tacere. Cei care vorbesc ca sa se afle in treaba fug de propriile temeri si defecte, din moment ce numai in tacere ne putem confrunta fata in fata cu ele."
Bravo lui !
"...ii admir pe cei carora nu le e frica de tacere. Cei care vorbesc ca sa se afle in treaba fug de propriile temeri si defecte, din moment ce numai in tacere ne putem confrunta fata in fata cu ele."
Bravo lui !
August 30, 2022
Jo me l'he llegit en català, com tot el que llegeixo d'ell. Si bé en Kilian no és escriptor, a mi tot el que m'escriu m'agrada molt. Ho fa des d'un punt de vista molt íntim i intens, aconsegueix transportar-te a l'instant precís que descriu. No hi trobareu tècnica narrativa, els seus llibres són tal i com ell es deixa veure.
Tenia ganes de llegir alguna cosa que no fos novel·la com el que llegeixo normalment, i sempre és un encert, per mi, llegir-lo a ell.
Tenia ganes de llegir alguna cosa que no fos novel·la com el que llegeixo normalment, i sempre és un encert, per mi, llegir-lo a ell.
January 20, 2020
Interesting book to understand a little bit more of what happens inside Kilian's mind during an expedition.
This is not a book about his life or about many achievements but a it's more like a diary where you can understand the way he sees the mountain and his companions during an expedition.
I would say that I liked more his previous book (Run or Die) but this is a very insightful book.
This is not a book about his life or about many achievements but a it's more like a diary where you can understand the way he sees the mountain and his companions during an expedition.
I would say that I liked more his previous book (Run or Die) but this is a very insightful book.
February 12, 2018
Câteva din paragrafele preferate din carte:
„Dar nu indrăzneam să-l refuz. Trebuie să am vreun strămoş japonez necunoscut, pentru că, temându-mă de decepția celui din faţa mea, provocată de refuzul de a face ceea ce-mi cere, simt nevoia să folosesc eufemisme sau să vorbesc pe ocolite pentru a ajunge mult mai târziu, într-o formă cu multe înflorituri, la aceeasi concluzie: ,,Nu, nu vreau”. Sau ceea ce mi se întâmplă și mai des: sfârsesc prin a bolborosi un da şi prin a face exact opusul a ceea ce mi-aş dori să fac, spre satisfacția persoanei pe care, în realitate, nici n-o cunosc, nici nu mi-e simpatică, nici nu are ceva în comun cu mine.”
„Ce nu inteleg este cum e posibil să folosesc cuvîntul „libertate” pentru a explica ce simt când ies dintr-o închisoare, când alerg pe o creastă în mijlocul fiordurilor norvegiene sau când pot să spun ceea ce gândesc fără teamă de represalii. Cum se poate să existe doar cuvântul „dragoste” pentru a exprima ceea ce simt pentru prietenii mei, pentru mama, pentru tine, în schimb pot să spun „revolver”, „escopetăl”, „carabină”, „puşcă”, „espingolă”, „automat”, „archebuză”, „muschetă”- sau „flintă” pentru o armă de foc?”
„Am pierdut prea mult timp gândindu-mă la (şi încercând să arăt) ceea ce sunt şi n-am avut vreme să fiu ceea ce sunt. Mă credeam iubit, dar nu-mi făceam timp să iubesc, crezând că era mai important să devin ceea ce credeam eu că este o persoană iubitoare, în loc să simt pur şi simplu cum ne iubeam.”
„Ridurile ascund ceea ce vântul nu poate să şteargă: frigul, prietenii, durerea, dragostea. Am învățat că timpul, ca şi apa, are trei forme: uneori curge potolit, săpînd în rănile cele mai adânci; alteori le acoperă, ascunzându-le, sau le face să dispară, ca zăpada pe ghețari. Totuşi, în cele din urmă, timpul întoteauna dispare, în uitare, ca şi cum n-ar fi existat vreodată, asemenea vaporilor de apă care se risipesc în aer. Timpul este o unitate de măsură pe care am inventat-o noi, oamenii, care vrem să cuantificăm totul; în realitate însă, timpul e spațiul care există între două emoții.”
„Mă aşez pe creasta îngustă şi privesc pentru ultima oară culmea pe care am lăsat-o în urmă fără s-o atingem cu picioarele noastre. Sunt putin dezamăgit. Oboseala şi setea accentuează supărarea, dar în suflet mi-e bine. Deşi n-am urcat pină la ultimul metru al vîrfului, deşi n-am obtinut rezultatul pe care l-am urmărit, într-o bună zi cineva o să reuşească urmînd drumul pe care l-am deschis noi. Important era să rupem bariera asta, să ne demonstrăm că se poate merge cu atît de putin echipament. Ne-am atins obiectivul.”
„Crezi că oamenii se întreabă dacă sunt cu adevărat fericiti?", m-ai întrebat cu câteva zile înainte să plec. E o întrebare foarte dură; oamenilor le place să vorbească, să interacționeze.Şi, în felul ăsta, să împartă si să compare. Dar niciodată nu descoperim cât de important este să privim în noi înşine. Când suntem singuri, ne e teamă să descoperim că nu suntem fericiti şi căutăm pe cineva cu care să vorbim, ca să ne distragem atenția; de prea multă vreme, omul a uitat cât de importantă e tăcerea. Nu crezi că am confundat distracția cu fericirea? Uneori, cînd mă gîndesc la fericire, mă gîndesc la râsete, la conversații cu prietenii, la respiraţia puternică atunci când făceam dragoste, la strigătele de bucurie după o descărcare serioasă de adrenalină în timpul unei curse... Dar asta e doar distractie, nu ? Fericirea nu e atunci când, în linişte, întinşi pe un câmp de iarbă umedă, în zorii unei zile, sau epuizați în pat după o zi lungă, privim înapoi şi ne amintim de acea distracţie şi de momentele de suferintă care în cele din urmă au devenit anecdote, când ne privim pe noi înşine şi ceea ce ne înconjoară şi ne dăm seama că acestei linişti nu-i lipseşte nimic, că ea este echilibrul serenitătii ?”
„Dar nu indrăzneam să-l refuz. Trebuie să am vreun strămoş japonez necunoscut, pentru că, temându-mă de decepția celui din faţa mea, provocată de refuzul de a face ceea ce-mi cere, simt nevoia să folosesc eufemisme sau să vorbesc pe ocolite pentru a ajunge mult mai târziu, într-o formă cu multe înflorituri, la aceeasi concluzie: ,,Nu, nu vreau”. Sau ceea ce mi se întâmplă și mai des: sfârsesc prin a bolborosi un da şi prin a face exact opusul a ceea ce mi-aş dori să fac, spre satisfacția persoanei pe care, în realitate, nici n-o cunosc, nici nu mi-e simpatică, nici nu are ceva în comun cu mine.”
„Ce nu inteleg este cum e posibil să folosesc cuvîntul „libertate” pentru a explica ce simt când ies dintr-o închisoare, când alerg pe o creastă în mijlocul fiordurilor norvegiene sau când pot să spun ceea ce gândesc fără teamă de represalii. Cum se poate să existe doar cuvântul „dragoste” pentru a exprima ceea ce simt pentru prietenii mei, pentru mama, pentru tine, în schimb pot să spun „revolver”, „escopetăl”, „carabină”, „puşcă”, „espingolă”, „automat”, „archebuză”, „muschetă”- sau „flintă” pentru o armă de foc?”
„Am pierdut prea mult timp gândindu-mă la (şi încercând să arăt) ceea ce sunt şi n-am avut vreme să fiu ceea ce sunt. Mă credeam iubit, dar nu-mi făceam timp să iubesc, crezând că era mai important să devin ceea ce credeam eu că este o persoană iubitoare, în loc să simt pur şi simplu cum ne iubeam.”
„Ridurile ascund ceea ce vântul nu poate să şteargă: frigul, prietenii, durerea, dragostea. Am învățat că timpul, ca şi apa, are trei forme: uneori curge potolit, săpînd în rănile cele mai adânci; alteori le acoperă, ascunzându-le, sau le face să dispară, ca zăpada pe ghețari. Totuşi, în cele din urmă, timpul întoteauna dispare, în uitare, ca şi cum n-ar fi existat vreodată, asemenea vaporilor de apă care se risipesc în aer. Timpul este o unitate de măsură pe care am inventat-o noi, oamenii, care vrem să cuantificăm totul; în realitate însă, timpul e spațiul care există între două emoții.”
„Mă aşez pe creasta îngustă şi privesc pentru ultima oară culmea pe care am lăsat-o în urmă fără s-o atingem cu picioarele noastre. Sunt putin dezamăgit. Oboseala şi setea accentuează supărarea, dar în suflet mi-e bine. Deşi n-am urcat pină la ultimul metru al vîrfului, deşi n-am obtinut rezultatul pe care l-am urmărit, într-o bună zi cineva o să reuşească urmînd drumul pe care l-am deschis noi. Important era să rupem bariera asta, să ne demonstrăm că se poate merge cu atît de putin echipament. Ne-am atins obiectivul.”
„Crezi că oamenii se întreabă dacă sunt cu adevărat fericiti?", m-ai întrebat cu câteva zile înainte să plec. E o întrebare foarte dură; oamenilor le place să vorbească, să interacționeze.Şi, în felul ăsta, să împartă si să compare. Dar niciodată nu descoperim cât de important este să privim în noi înşine. Când suntem singuri, ne e teamă să descoperim că nu suntem fericiti şi căutăm pe cineva cu care să vorbim, ca să ne distragem atenția; de prea multă vreme, omul a uitat cât de importantă e tăcerea. Nu crezi că am confundat distracția cu fericirea? Uneori, cînd mă gîndesc la fericire, mă gîndesc la râsete, la conversații cu prietenii, la respiraţia puternică atunci când făceam dragoste, la strigătele de bucurie după o descărcare serioasă de adrenalină în timpul unei curse... Dar asta e doar distractie, nu ? Fericirea nu e atunci când, în linişte, întinşi pe un câmp de iarbă umedă, în zorii unei zile, sau epuizați în pat după o zi lungă, privim înapoi şi ne amintim de acea distracţie şi de momentele de suferintă care în cele din urmă au devenit anecdote, când ne privim pe noi înşine şi ceea ce ne înconjoară şi ne dăm seama că acestei linişti nu-i lipseşte nimic, că ea este echilibrul serenitătii ?”
February 20, 2014
Aquells que estimen la muntanya i la llibertat que proporciona han de llegir aquest llibre. Com diu el Carlos Pallarés Ramos, "per a mi la muntanya és la meua casa i fa massa temps que no estic en casa". Anem-hi!!!
July 27, 2014
Parfait pour passer un après-midi en montagne depuis son transat comme si on y était!!!!!! Merci Alain pour le conseil
December 20, 2016
Funciona molt millor quan relata experiències personals. En el relat de ficció queden clares les carències narratives d'algú que no és escriptor.
October 16, 2020
Libro molto poetico, Kilian sa esprimere bene le emozioni dell'attività che tanto ama. Tra l'altro tradotto meglio rispetto al suo primo libro, la cui traduzione era davvero pessima.
December 5, 2019
Je trouve bizarre de voir les humains se déplacer en masse. Je m'étonne que tout semble parfaitement organisé sans que personne n'ait l'air de savoir dans quel but.
Tout est tellement plus simple quand on n'a pas soif.
Partager ce sac de couchage pour nous tenir chaud et avoir plus d'espace... D'ailleurs, ça réduirait la charge à porter puisqu'un duvet pour deux représenterait 500 grammes de moins et prendrait moins de place !
Je retire du sac à dos ce qui doit rester sec - chaussettes, gants, bonnet et batterie de lampe frontale - et je fourre tout ça dans mon duvet. Je laisse mon sac à dos à l'extérieur, près de la tente, à l'abri d'un rocher et me glisse dans mon duvet. J'y mets aussi mes chaussures mouillées, sous mes pieds, afin qu'elles sèchent à la chaleur de mon corps tout en isolant mes pieds du sol glacial.
Pendant qu'Alexandre commence à faire fondre de la neige avec le Jetboil, je sors chercher un peu de glace ; ça met moins de temps à se transformer en eau et il en faut moins pour y parvenir.
Quand on ne voit pas le paysage, qu'il n'y a pas de lumière et que le cerveau nous engage davantage à dormir qu'à grimper, le seul moyen d'aller de l'avant, c'est de compter mentalement ses pas. Je compte donc jusqu'à cent et je repars de zéro, sans jamais m'arrêter.
Loin de toute vie humaine et même animale, l'immensité qui semble nous absorber me donne tout à la fois le sentiment d'une profonde liberté et une sensation d'oppression à se faire dresser les cheveux sur la tête.
Pourquoi le froid ne s'attaque-t-il pas au petit orteil, celui qui nous gêne plus qu'autre chose ? J'y attrape toujours des ampoules, l'été, quand il fait chaud pendant les longues courses, et il ne sert à rien.
La mémoire déforme tout, mais les images qu'elle ne manquera pas de conserver constitueront toujours ma vérité à moi.
Davantage que de vivres, nous avons besoin de nous changer les idées.
À cette altitude - après deux jours de marche au rythme de 50 kilomètres quotidiens sur des sentiers escarpés -, les monuments religieux qui coupent la route en deux sont de plus en plus nombreux, créant une voie pour la montée et une pour la descente.
Les gens nous regardent, surpris, alors que nous traversons la route avec nos sacs à dos d'où dépassent d'étranges antennes : nos skis.
Nous allons mourir de faim... Nous achetons une douzaine de paquets de biscuits Oreo, une vingtaine de sachets de nouilles chinoises, des sachets de thé et de café avec lait et sucre incorporés, et nous nous offrons le luxe d'y ajouter quelques boîtes de thon et deux tablettes de chocolat. Nous avons apporté des gels et quelques barres énergétiques.
Ce qui devait être simple formalité administrative nous occupe finalement toute la journée. Il faut photocopier des documents, fournir des photos de différents formats et expliquer encore et encore à chaque fonctionnaire pourquoi nous n'avons pas embauché de guide ni sollicité les services d'une agence de trekking.
Je n'ai jamais recherché l'excellence dans la spécialisation : je ne suis pas à l'aise dans le domaine de la compétition. Je préfère la variété : passer d'un kilomètre vertical à une épreuve de 160 kilomètres, d'une épreuve très technique en ski-alpinisme à un marathon de montagne facile. Je pense qu'être un spécialiste est une manières d'apporter son écot et de servir la société mais que c'est très frustrant. J'ai trouvé ma voie dans la polyvalence. Suis-je égoïste ? Sans aucun doute. J'ai grandi dans le culte de l'autonomie et appris à ne pas craindre la solitude.
En arrivant là-haut après trois heures à courir avec un sac à dos rempli de vêtements chauds, de quelques livres et de nourriture lyophilisée pour plusieurs jours, j'ai découvert une nouvelle cabane, beaucoup plus moderne.
À ce moment, nous nous sentons invincibles. Nous sommes au bon endroit au bon moment, et le soleil qui effectue chaque jour son cycle dans le ciel autour de la planète nous donne le sentiment d'être uniques au monde.
Dieu et moi avons donc commencé à courir, nos skis accrochés à nos sacs à dos, dans les rues des Contamines, à l'extrémité ouest ud massif du Mont-Blanc, au début du mois de juin, à minuit.
C'est tout le problème d'être commercial : tu fais des kilomètres et des kilomètres en voiture, mais peu sur des skis...
January 22, 2025
»Pero la línea que separa la felicidad del dolor es mucho más fina de lo que podemos imaginar. Parece que para recorrer la gran distancia que separa ambos polos tenga que discurrir un largo camino donde, para bien o para mal, tengamos tiempo de ir descubriendo, poco a poco, todas las tonalidades de colores que existen. Pero no es así; se crea un agujero espacio-tiempo que te transporta o, mejor dicho, te deja caer, de la felicidad más pura al dolor en un instante.
»Bueno, sería deshonesto si dijera que no existe ningún paso en medio. O más bien un camino entre un dolor de incomprensión y un dolor oculto, pasando por un dolor de bloqueo antes de despertarte súbitamente y empezar a hacer las gestiones para organizar el rescate; un dolor de desesperación al ver como cada segundo se prolonga hasta ser eterno mientras esperas la llegada del helicóptero; un dolor de rabia al darte cuenta de que no puedes hacer nada más y te maldices por ello; un dolor de desorientación al quedarte vacío, sin poder comprender la palabra _futuro_, y un dolor a flor de piel, irritable, antes de que el tiempo pinte las capas que, sin borrarlo, lo cubren.
»Bueno, sería deshonesto si dijera que no existe ningún paso en medio. O más bien un camino entre un dolor de incomprensión y un dolor oculto, pasando por un dolor de bloqueo antes de despertarte súbitamente y empezar a hacer las gestiones para organizar el rescate; un dolor de desesperación al ver como cada segundo se prolonga hasta ser eterno mientras esperas la llegada del helicóptero; un dolor de rabia al darte cuenta de que no puedes hacer nada más y te maldices por ello; un dolor de desorientación al quedarte vacío, sin poder comprender la palabra _futuro_, y un dolor a flor de piel, irritable, antes de que el tiempo pinte las capas que, sin borrarlo, lo cubren.
October 20, 2025
Una reflexión evocativa e introspectiva de la vida como deportista y como alpinista. ‘Siempre ha sido en el esfuerzo del cuerpo donde he encontrado la paz del espíritu’.
Habla de la relación con la muerte, con la vida, y con el vivir. ‘Como las fantasias preadolescente del suicidio, cuando morir solo es una idea lejana sin emoción real alguna. Un acto de rebeldía y narcisismo, con una imagen dulce de la muerte… Morir en la montaña no tiene nada de dulce, la muerte solo es muerte, pero ya es mucho. Solamente no es nada más cuando no hay vínculos, cuando no hay otras personas, puesto que en caso contrario la muerte tiene un futuro, un futuro que se lleva una parte de nosotros cuando alguien que amamos se nos va. Un futuro de un pequeño vacío que nunca se podrá llenar. Un futuro que permanece en todas las personas que se quedan en la vida, esperándolo, sabiendo que no va a volver’.
La segunda parte narra una expedición reimaginada al Himalaya, con los detalles, preocupaciones y pensamientos que solo sabe alguien que realmente ha hecho este viaje.
Habla de la relación con la muerte, con la vida, y con el vivir. ‘Como las fantasias preadolescente del suicidio, cuando morir solo es una idea lejana sin emoción real alguna. Un acto de rebeldía y narcisismo, con una imagen dulce de la muerte… Morir en la montaña no tiene nada de dulce, la muerte solo es muerte, pero ya es mucho. Solamente no es nada más cuando no hay vínculos, cuando no hay otras personas, puesto que en caso contrario la muerte tiene un futuro, un futuro que se lleva una parte de nosotros cuando alguien que amamos se nos va. Un futuro de un pequeño vacío que nunca se podrá llenar. Un futuro que permanece en todas las personas que se quedan en la vida, esperándolo, sabiendo que no va a volver’.
La segunda parte narra una expedición reimaginada al Himalaya, con los detalles, preocupaciones y pensamientos que solo sabe alguien que realmente ha hecho este viaje.
This entire review has been hidden because of spoilers.
September 7, 2022
3.5/5
Sabia a lo que venia.
Es un llibre que em pareix bastant honest.
Te tota una part de narrar l'aventura i el tipus de viatge que, o estas molt clavat en el tema, o se't pot fer llarga i densa (m'agrada i sabia a que venia i aixi i tot m'ha passat a trossos).
Pero la part mes interesant es quan reflexiona sobre la vida (la vida, com viure, el desig, com gestiona les expectatives sobre ell, com gestiona la mort d'amics, com es dona compte i apren dels errors que ha comés, com gestionar la falta d'expectatives, etc). A esta part li donaria un 5.
Sabia a lo que venia.
Es un llibre que em pareix bastant honest.
Te tota una part de narrar l'aventura i el tipus de viatge que, o estas molt clavat en el tema, o se't pot fer llarga i densa (m'agrada i sabia a que venia i aixi i tot m'ha passat a trossos).
Pero la part mes interesant es quan reflexiona sobre la vida (la vida, com viure, el desig, com gestiona les expectatives sobre ell, com gestiona la mort d'amics, com es dona compte i apren dels errors que ha comés, com gestionar la falta d'expectatives, etc). A esta part li donaria un 5.
May 23, 2024
Me ha sorprendido la faceta de escritor de Kilian, que no conocía. Me gusta el toque poético con el que cuenta la historia, aunque a veces es demasiado y me cuesta un poco leerlo. Lo considero un buen libro porque me ha inspirado mucho, invita a la reflexión y ha logrado despertar sentimientos fuertes en mí. Los sentimientos: ansiedad en la parte en la que decide bajar esquiando un jodido 7000/8000 (entre otros). Dice que la historia es ficción pero seguro que ha vivido eso y situaciones parecidas, qué locura.
This entire review has been hidden because of spoilers.
November 1, 2017
To me, this is one of the most accurate and sincere descriptions of the complex yet simple thoughts of a climber/ mountaineer/ runner/ adventurer/ all of the above. People only get to discover who they really are when they push themselves to their own limits. And that's what Kilian's book is about: answering this short question: 'Who am I?'
January 22, 2021
Gràcies Kilian per apropar-me a llocs que mai arribaré. Gràcies per descriure sensacions que mai tindré. Però sobretot, gràcies per porta la muntanya a la meva ànima malmesa.
Després de dos anys a casa per una lesió de columna sense trepitjar la muntanya, les teves paraules han estat un regal.
T'admiro i envejo a parts iguals.
Després de dos anys a casa per una lesió de columna sense trepitjar la muntanya, les teves paraules han estat un regal.
T'admiro i envejo a parts iguals.
March 29, 2021
Um livro moderadamente interessante.
O atleta KIlian Jornet é, na verdade, mais inspirador do que a sua escrita, pelo que, ao ler este livro, terminamos com umsentimento de que o potencial não se concretizou totalmente.
Ainda assim, é uma leitura ligeira e interessante, semi-ficcionada, sobre uma viagem à fronteira entre o Nepal e o Tibete.
O atleta KIlian Jornet é, na verdade, mais inspirador do que a sua escrita, pelo que, ao ler este livro, terminamos com umsentimento de que o potencial não se concretizou totalmente.
Ainda assim, é uma leitura ligeira e interessante, semi-ficcionada, sobre uma viagem à fronteira entre o Nepal e o Tibete.
July 2, 2025
In căutarea bucuriei de a trai, Kilian decide sa se rupă de tot ce l-a consacrat si să se aventureze intr-un proiect nou, de această data in Himalaya, cu scopul de a se redescoperi.
Cartea descrie nu doar experiența de acolo, ci si filozofiile sale de viață. Am descoperit aici un Kilian uman, sensibil, cu calități si defecte ca noi toți.
Cartea descrie nu doar experiența de acolo, ci si filozofiile sale de viață. Am descoperit aici un Kilian uman, sensibil, cu calități si defecte ca noi toți.
March 15, 2018
Descriptivo y profundo
Buena perspectiva del pensamiento de un atleta y la busqueda del Yo. Profundiza en el aspecto mental de el por que realizar lo que algunos llamas actividades extremas.
Buena perspectiva del pensamiento de un atleta y la busqueda del Yo. Profundiza en el aspecto mental de el por que realizar lo que algunos llamas actividades extremas.
April 15, 2020
Une expédition incroyable qui nous emmène sur les cimes du Népal. « Ultra-terrestre », Kilian Jornet atteint des sommets mais connait aussi ses limites et sait quand s’arrêter, sans pour autant renoncer à ses rêves. Ce livre est une aventure folle autant qu’une belle leçon d’humilité.
June 2, 2022
J'aurais aimé un peu plus de naturel dans le partage des réflexions philosophiques et un peu plus de détails ou de partage d'expérience sur ce qu'est le milieu de la très haute montagne... je me suis un peu ennuyée dans ce livre.
August 17, 2023
Introverso, riflessivo, lento. L'ho trovato noiosetto.
Fondamentalmente non è nemmeno malaccio, ma non è proprio quello che cercavo. Letto a casaccio, perché me lo sono trovato tra le mani... è andata così, pazienza.
Fondamentalmente non è nemmeno malaccio, ma non è proprio quello che cercavo. Letto a casaccio, perché me lo sono trovato tra le mani... è andata così, pazienza.
September 25, 2023
Lo leí como una forma de regresar mentalmente a la montaña y de conocer ciertos detalles técnicos de un ascenso de este tipo. En el camino se convirtió en una suerte de libro de amor escrito para una persona que no quería abandonarse.
November 25, 2023
První dvě kapitoly jsou popisem skutečnosti, zbytek knihy je na motivy skutečnosti. Celá kniha je o (vysoko)horských expedicích, smarti, která je tam vždy nablízku a lidech, kteří s tím vědomím do hor chodí.
August 20, 2024
Libro veramente bello, ho letto tutti i libri di Kilian e questo è quello che mi è piaciuto di più. Alcuni passi sono davvero belli e fanno riflettere su alcune questioni anche esistenziali. Vale la pena leggerlo
August 22, 2017
I felt this book as a travel diary and self-improvement book in the same time. I don't fully understand this kind of passion, but I respect and admire it because it takes a very long time, effort and self-discipline to become a pro like in any other sport.
February 16, 2019
"Il tempo è lo spazio che c'è tra due emozioni."
April 7, 2020
Myślałam, że to opis zwykłej wyprawy. A to wyprawa do własnego wnętrza, szukanie odpowiedzi czym jest szczęście. Polecam.
May 13, 2020
Living through the book.
Displaying 1 - 30 of 43 reviews