Oprește, te rog, spuse Bunicul și mașina se opri aproape de bordură, la vreo cincizeci de metri de locul unde văzuse cu o zi înainte vitrina spartă. Geamul era înlocuit, iar în fața lui, Bunicul îl recunoscu după capul lui mare pe Vincențiu. Se uită la ceas. Era aproape două. Îl rugă pe șofer să mai înainteze câțiva metri și Bunicul urmări față transfigurată a tănărului. Așa cum stătea cu gura închisă, ochii mari, negrii și căscați spre manechinele din vitrină, Vincențiu nu părea atât de respingător. Doar când râdea cu dinții lui, strâmb, chipul său căpăta trăsături stranii, animalice. Vincențiu își ținea o mână pe sticla vitrinei și o clipă Bunicul avu impresia că tânărul mângâie întinderea netedă a ferestrei...
Petre Sălcudeanu s-a născut la 8 septembrie 1930, Gligoreşti, judeţul Cluj. Este fiul Valeriei (născută Mureşan) şi al lui Petre Sălcudean, muncitor la CFR. Urmează Liceul Comercial „Andrei Bârseanu” din Braşov (1941-1950), face studii de filosofie la Universitatea din Bucureşti (1950-1951) şi e trimis la Institutul de Literatură „Maxim Gorki” din Moscova (1951-1956). La înapoiere devine redactor la ziarul „Drum nou” din Braşov (1956-1959). În 1960 e ales secretar al Asociaţiei Scriitorilor din Braşov, apoi lucrează ca redactor-şef, director, director general la Studioul Cinematografic Bucureşti (1961-1972). Deputat în Parlamentul României (1992-1996), va fi în perioada 28 august – 5 noiembrie 1993 şi ministru al Culturii. Debutează cu versuri în 1946, la ziarul „Drum nou”. Membru fondator al Uniunii Scriitorilor din România.
Peste măsură de productiv, Sălcudeanu este autor a numeroase nuvele şi romane: Cartierul muncitoresc (1950), Un gram de aur (1958), Iubeşte ziua de mâine (1960), Strada Lux (1962), Vreau să trăiesc! (1964), Săptămâna neterminată (1965), Singur fără cer (1966), Prea cald pentru luna mai (1967), De ce văd invers? (1970), inclusiv poliţiste şi de aventuri: Moartea manechinului (1970), Un biet bunic şi o biată crimă (1970), Bunicul şi păcatele lumii (1971), Detectiv la paisprezece ani (1971), Bunicul şi porunca să nu ucizi (1972), Bunicul şi doi delincvenţi minori (1974), Bunicul şi o lacrimă de fată (1976) etc. Şi-a cucerit însă o poziţie centrală pe tărâmul prozei abia în 1980, cu Biblioteca din Alexandria (Premiul Uniunii Scriitorilor, Premiul „Ion Creangă” al Academiei Române; ediţia a doua, 1992, nu va mai fi cenzurată), roman de o formulă inedită la noi, anticipată doar într-o altă carte a lui Sălcudeanu, Corabia cu suflete (1967).
Bunicul, discret, aristocratic, blajin, aproape bonom, este practic genul de anti-erou "consacrat" de literatura de specialitate, mai ales într-o perioadă ân care milițianul avea cu totul și cu totul alte calități. Poate de aceea romanele care îl au drept protagonist rezistă și peste mai bine de jumătate de secol de la apariție.
Interesant este că la data primei publicări cărțile cu Bătrânul nu erau printre favoritele mele, dar gusturile ( de fapt bunul gust...) evoluează cu timpul iar o vorbă de duh sau o descriere pitorească se bucură de mult mai multă apreciere. Iar romanele cu Bunicul beneficiază din plin de așa ceva...
Šiem vecajiem detektīvromāniem ir kaut kāds šarms. Vieglums. Nav gaidu uz ko sarežģītu, vienkārši lasu un nepiesienos ne pie viena sižeta punkta. Grāmata vēliem vasaras vakariem.
Am decis chiar de la prima carte ca voi continua cu seria Bunicul, scrisa de Petre Salcudeanu. Al doilea si al treilea volum sunt compactate intr-o singur volum intitulat: Moartea manechinului si Detectiv la 14 ani.
In Moartea manechinului, avem o crima usor sinistra, o fata de 19 ani care este model, este gasita moarta intr-o masina pe marginea unui drum de tara. A fost strangulate cu o panglica, iar la autopsie se descopera ca este insarcinata de 3 luni desi fata si prietena ei/colega de apartament si-au jurat ca pana nu devin cineva nu se incurca cu barbati.
Pornind pe mai multe piste genial intesate, Bunicul descopera vinovata o secta religioasa din care facea parte si manechinul nostru. Desi, cand e vorba de secte totul este un mister si sunt greu de infiltrat. Impreuna cu Copilul, cainele sau batran si colegul sau de breasla, conduc aceasta investigatie inspre un success garantat.
In volumul Detectiv la 14 ani, Bunicul revine dupa o vizita de 3 luni la spital si ramane tintuit la pat cu un picior rupt, nu inceputul la care speram dar avea nevoie de o perioada relaxata avand in vedere ca este pensionat din brigada de detectivi. Pentru a-l scoate din depresie, capitanul Alexiu ii trimite pe cap trei dintre cei sapte copii ai sai si o misiune, pe care Bunicul trebuie sa o duca pana la capat asistat de aceste neasteptate ajutoare.
Petre Salcudeanu incepe sa devina un autor preferat de-al meu. Cartiile sale sunt relaxante si perfecte pentru orice iubitor de mister si crima.
Recomand tuturor fanaticilor ai genului politist acest autor. Merita timpul acordat.
E perfect de citit intr-o seara de primavara, la un vin rosu rece si cu vantul racoros de afara care aduce miros de flori de mar in terasa.
Редкая птица, детектив из братской Румынии. Ну что сказать... крайне необычная штука, совсем непохожая на то, как писали советские авторы. Видимо, румынская цензура была не столь строга, поэтому Сэлкудяну порезвился от души.
Тут вам и похищенные манекены, и психопаты-вырожденцы, и тайные секты, подпольные аборты, мертвые девушки в шкафу, убийства острой иглой прямо в сердце, раздвоение личности, капсулы с цианистым калием...
И это социалистический Бухарест, 1970 год. Ого, ого.
O poveste încâlcită, bine construită, plină de piste false şi un personaj principal destul de carismatic încât să vreau să mai citesc din seria Bunicul.