Stiinta si razboiul sfarsitului lumii, de Virgiliu Gheorghe - Editura Institutul de Cercetari Psihosociale si Bioetica
Ecranul televizorului este asezat in toate locurile publice, precum si in casa fiecaruia, fara a exista posibilitatea de a-l inchide, imaginile acestuia, ideologia partidului ii urmareste obsesiv pe locuitorii acestei lumi. Lozincile care guverneaza gandirea absurda a acestei dictaturi sunt:
– Razboiul este pace;
– Libertatea este sclavie;
– Ignoranta este putere.
In ultimele pagini ale cartii apar cele doua lectii fundamentale ale reeducarii: 1. Daca partidul iti spune ca doi plus doi fac cinci sa crezi cu adevarat ca asa este; 2. Nu ajunge numai sa te supui Partidului. Trebuie sa te golesti de sine pentru a-i face loc acestuia sa te umple de cele ale sale. Trebuie sa-l iubesti din toata inima pe Big Brother.
Conditionati sa fie fericiti. Dar ce este fericirea?
In minunata lume noua imaginata de Huxley, spalarea creierului se va realiza exclusiv prin mijloacele “blande”, in esenta magice si hipnotice, prin conditionarea pavloviana a atitudinilor si comportamentelor si prin inocularea hipnopedica a ideologiei. In aceasta lume oamenii sunt liberi sa gandeasca, dar ei gandesc numai ceea ce au fost conditionati sa gandeasca.
Libertatea se exprima nu prin a putea gandi asa cum vrei, ci prin a te distra asa cum ti se nazare. Problema constiintei este rezolvata prin disolutia completa a acesteia. Spalarea creierelor se va face prin degradarea morala a copiilor, inca din primii ani de viata, prin ruperea lor de familie, de trecut, de natura si de carti. Prin forta imprejurarilor, indivizii acestei lumi sunt modelati complet dupa chipul ideologiei conducatoare. Desi nu exista violenta, izolarea completa de familie, de lume si de adevar face ca oamenii “Minunatei lumi noi” sa fie intr-o mai mare masura lipsiti de libertatea de a gandi decat cei din lumea lui Orwell. Inginerii, oamenii de stiinta ai acestei lumi studiaza si aplica metodele prin care se poate patrunde in adancul mintii omului, de unde sa-i poata dicta cum sa gandeasca, cum sa simta si ce trebuie sa faca pentru a fi fericit. Exista si aici niste conflicte produse de cativa dintre cei care, dintr-o deficienta de conditionare, constientizand situatia in care se afla, se revolta intr-un fel sau altul impotriva sistemului. Acestia vor sfarsi izolati pe o insula, iar “salbaticul” cel nascut intr-o rezervatie de indieni, deci total neconditionat, nesuportand sa mai traiasca in lumea fericirii fara constiinta si adevar, de fapt a artificialului si a falsitatii, se va sinucide.
Iesirea nu exista pentru ca nu mai este cautata
Pentru oamenii din minunata lume noua nu mai exista iesire, nu din cauza fortelor de represiune, ci pentru ca acestia nu mai cauta iesirea. Fuga de orice fel de conflicte se realizeaza in spatiul imaginarului, fie televizual, fie orgiastic sau narcogen. Drogul este solutia prima si ultima a oricarei probleme. Iar cei care incalca legile erotismului libertin, legandu-se sufleteste si pe durata de cineva, cei care refuza drogul, sunt declarati indezirabili si vor fi eliminati. Oamenii lumii noi sunt multumiti si fericiti pentru ca au multa paine si mult circ.
Dupa cum am mai spus, desi par atat de deosebit structurate, exista o multime de elemente comune celor doua tipuri de dictatura, care nu fac altceva decat sa intelegem ca, in esenta, obiectivele lor sunt aceleasi. Dar ce este cel mai curios, odata cu trecerea timpului, aceste elemente se contureaza tot mai bine, venindu-le, parca, vremea sa se intrupeze in istorie.
Trebuie remarcat insa ca spiritul general chiar si al mijloacelor de control politienesc ramane inca cel huxelian. Imaginea bine cosmetizata a statului democratic, a drepturilor omului sau a parintelui iubitor care-si cearta copilul, doar pentru ca-i vrea binele, nu trebuie stricata. Mijloacele de urmarire raman inca ascunse sub masca neutralitatii, pentru a salva pe cat se va mai putea iluzia libertatii. Ele nu trebuie sa induca sentimentul de teama in popor, ci, dimpotriva, pe cel al sigurantei pe care o ofera acest control total al realitatii. Controlul absolut al persoanei umane nu mai este doar un imperativ al fictiunii orweliene. Ranjetul lui Big Brother, daca suntem putin mai atenti, transpare chiar si in rapoartele prezentate la nivelul marilor organisme internationale.
VIRGILIU GHEORGHE este biofizician, doctor in bioetica al Universitatii Aristotel din Tesalonic (titlul lucrarii: 'Televiziunea si mijloacele video-audio ca factori în formarea etosului omului contemporan'). Autor al volumelor de stiinta 'Efectele televiziunii asupra mintii umane' (4 vol.), 'Pornografia – Maladia secolului XXI' (2011) etc. Coordonator al sectiunii stiintifice a revistei Familia Ortodoxa.
Fiind foarte preocupat de studierea efectelor pe care presiunea tehnologiei si a media le exercita asupra omului contemporan, el face cunoscute riscurile pe care acestea le comporta pentru sanatatea mentala a oamenilor, pentru succesul scolar si profesional al tinerilor noii generatii, pentru viata familiilor din societatea româneasca. În cartile si conferintele sale încearca totodata sa ofere solutii practice la problemele constatate.
Fenomene puternic mediatizate precum revoluția din România din 1989, moartea prințesei Diana, atacurile terostiste din 11 septembrie 2001 și alte scandaluri politice de anvergură mondială sunt doar câteva din subiectele atent discutate și explicate în carte. De asemenea, publicitatea, mesajele subliminale, terorarea, bombardamentul informațional, exacerbarea simțurilor, virusurile mediatice, cultura divertismentului, etc sunt alte aspecte evaluate și descrise care în cele din urmă contribuie la crearea conștiinței omului modern.
Mi-a plăcut mult paralela pe care a făcut-o autorul comparând lumea de azi cu lumile prezentate în două distopii celebre, și anume: totalitarismul polițienesc din "1984" a lui George Orwell și dictatura statului magic din "Minunata lume nouă" a lui Aldous Huxley, care nu mai par atât de îndepărtate de realitate uitându-ne atent la "regulile" societății în care trăim astăzi.
Este o carte complexă, care are potențialul de a deschide mintea să zic așa, în urma căreia nu ai cum să nu începi să-ți pui întrebări și să evaluezi ce se întâmplă în jurul tău, în special în tine și să fii mai atent la lucrurile pe care le lași să intre în viața ta și ce efecte pe termen scurt și lung pot avea.
"... Ne epuizăm și uzăm mintal și biologic mai mult pentru a ne adapta decât pentru a trăi." "Schimbarea, rostogolindu-se tumultuos prin societate, lărgește ruptura dintre ceea ce credem că există și ceea ce există în realitate, dintre imaginile existente și realitatea (din mintea noastră) pe care presupunem că o reflectă. Atâta timp cât această ruptură se menține în limitele acceptabile, ne putem adapta schimbării în mod mai mult sau mai puțin rațional, putem avea reacții sănătoase la noile condiții, suntem încă stăpâni pe realitate. Când această ruptură devine prea mare însă, nu mai suntem în stare să ne adaptăm, reacționăm în mod inadecvat, devenim ineficienți, ne dăm la o parte sau pur și simplu intrăm în panică."