După plâns

by Cristian Fulaș

„După plâns nu este numai povestea infernului de după dependenţă, a abstinenţei, a sevrajului, ci şi o carte despre literatura pe viaţă şi pe moarte, literatura ca experienţă liminală, despre tensiunea agonală dintre viaţă şi text, despre iluziile pe care literatura le oferă şi despre neputinţa ei (salvatoare!) de a oferi soluţii practice. Romanul este scris cu o virtuozitate stilistică de care puţini scriitori contemporani sînt capabili, alcătuind, alături de Fîşii de ruşine, unul dintre cele mai reuşite proiecte epice ale ultimelor decenii.” (Bogdan Creţu)

„Pas cu pas, trecînd de la relatarea aparent anodină a «mişcărilor zilnice» la fluxuri teoretizante la fel de aparent rebarbative, de la un registru stilistic tensionat la solemnizări (auto)ironice în cheie joyceană sau făcîndu-ne să ne gîndim cînd la Blecher, cînd la Burroughs, cînd la Selby Jr., cînd la Welsh sau la Venedikt Erofeev, cu un umor pe alocuri irezistibil (dar nu neapărat senin: «Nimic nu seamănă mai mult cu umorul decît tragedia pe care o trăiesc eu»), sîntem conduşi «la limita lucrurilor şi la capătul lumii». Plînsul, cîştigat în urma unei experienţe infernale, poate fi înţeles – chiar dacă naratorul nu insistă – şi ca un dar al lacrimilor, ca «fericire» izbăvitoare («Fericiţi cei ce plîng!...»), ca reîntoarcere printre cei vii. După plâns: o carte adevărată printre mimicry-urile literare curente.” (O. Nimigean)

Genres: Romanian Literature

256 pages, Paperback

First published January 1, 2016

About the author

Cristian Fulaș a absolvit Litere, apoi studii aprofundate de teoria literaturii. Debutează în 2015 cu Fîșii de rușine (Gestalt Books; Premiul Observator cultural pentru debut; Premiul Colocviilor „Liviu Rebreanu”; Premiul revistei Accente; nominalizat la Premiile USR pentru debut; nominalizat la Premiul Cartea Anului al Ziarului de Iași). Fragmente din roman au fost traduse în franceză, italiană, germană, engleză, bulgară, croată, suedeză, maghiară. În 2015 publică Jurnal de debutant (Editura Tracus Arte), iar în 2016 După plîns (Casa de Editură Max Blecher & Gestalt Books; nominalizat la Premiul Cartea Anului al Ziarului de Iași). A tradus aproximativ cincizeci de titluri din engleză, italiană și franceză, dintre care amintim: Visul lui Machiavelli (Christophe Bataille), Vorbește-le despre bătălii, regi și elefanți (Mathias Énard), Mituri clasice (Jenny March), Igitur • O aruncare de Zaruri (Stéphane Mallarmé).
De același autor, la Editura Polirom au mai apărut volumul de proză scurtă Cei frumoși și cei buni (2017) și romanele Fîșii de rușine (2018) și După plîns (2019). În 2018 publică Povestea lui Dosoftei la Editura Muzeelor Literare Iași, în cadrul unui proiect FILIT. Din 2019 traduce Marcel Proust, În căutarea timpului pierdut.

Reviews

[Elena Papadopol · Rating 4 out of 5]

,,[...] Poate ca povestirea e cel mai bun tratament; iar cand nu am cum si cui povesti, chiar si a-mi povesti mie insumi in scris e o solutie. Imi fac din carte un tovaras, cel mai bun prieten; spun acolo ce ma doare, spun adevarul si fac din pagini oglinzi - prisme ciudate care, din fasii de imagini uneori aburite, vor recompune imaginea asa cum a fost ea odata. Ca vor mai fi erori e si asta posibil. Dar incercarea asta ma va face mai om."

[Victor Morosoff · Rating 5 out of 5]

E acut. Si, dupa pagini tensionate, explodeaza. In plans. In lacrimi nedisimulate. Dar e autentic. Si parca doare. 4,7/5

[Luana Rizea · Rating 5 out of 5]

Am încheiat azi încă o carte cu "foarte tare"!
#CristianFulaș pare arogant pe ici pe colo în rândurile pe care le așterne în fața cititorului, însă acesta se destăinuie apoi cu naturalețe, cu durere și cu o sinceritate dezbrăcată în fața celui care îl citește.
#Dupăplâns prezintă realitatea dură care îl lovește pe dependentul, bețivul din Fâșii de rușine. El se luptă și are norocul de a avea o mână de oameni alături, cei care, dacă vrea, îl pot scoate la lumină, la o viață...normală, la altceva decât dependent , bețiv.
Mi-a plăcut cartea. Despre luptă, putere, prieteni, poate chiar dragoste...de sine, de cel de lângă tine, despre oameni.

[Fală Victor · Rating 5 out of 5]

Există vreun -ism potrivit, cu excepția ideii de literaturism, dacă vrem să împingem lucrurile la absurd? Or la capitolul stil, nu am citit decât o singură carte, în anul acesta, care să atingă un nivel într-adevăr uimitor, cartea lui Cristian Fulaș „După plâns" (recunosc că nu-mi place titlul, da' coperta da, da, coperta îmi place!).
Cartea este construită precis, cu tehnici bine deprinse și trucuri scriitoricești remarcabile (observate și la amicul scriitorului, Bogdan Crețu, în romanul apărut ceva mai târziu de „După plâns"- „Cornul Inorogului"). Deci, din punct de vedere tehnic este admirabil.
Tot aici găsim conceptul de Literatură ca un conglomerat de literaturi. Cartea ca produsul mai multor cărți, produsul altor cărți. Cărțile se fac din cărți, se zice. Și, dacă la un moment dat face o trimitere vizibilă și simțibilă la Zgomotul și furia, pe la pagina 147 poți recunoaște ceva asemănător cu vocea lui Faulkner din cartea aia, mai ales capitolul doi, cel mai poetic.
De asemenea poți extrage formulări aproape biblice, fraze proustiene, trimiteri la Sabato și alți giganți.
Iar dacă cineva din voi a mai ascultat cursul ăla mic, dar care mie personal mi-a înlocuit un curs universitar de un semestru (Ora de proză cu Fulaș), și țineți minte că domnul Cristian a zis: da, am zis-o și eu într-un text, am scăpat un "Mă, lumea aceasta-i o .... de cal" (reproducere din memorie, poate aproximativă, poate falsă!); atunci să știți că aici, în După plâns, o zice și mai zdravăn, de fapt o zice un personaj al romanului său, în rusă: începând cu „Хай кэ м-ай заибит!" și încheind cu „пидар голимый блядь!", conținutul dintre aceste două fărâme îl citiți singuri (pag. 180), consistent și atââât de neașteptat!

[Horea · Rating 4 out of 5]

"Infernul trebuie să fie un loc în care iei o decizie și nu știi ce să faci cu ea, chiar dacă decizia asta îți schimbă toată viața. Un loc în care nu ai nimic de făcut, trebuie doar să stai și să aștepți să îți treacă un sentiment pe care nu îl poți descrie și care te scoate din minți."

[Alina Stepan · Rating 4 out of 5]

L-am vazut sporadic la Targul de Carte. Suntem amici de facebook. E prima carte a lui Cristian Fulas pe care o citesc si cu siguranta ca vor urma si celelalte. O putere a introspectiei cum rar am vazut, o scriitura plina, dar delicata in acelasi timp, cu stari similare si totusi aceleasi, descrise prin cuvinte nuantate, care nu se repeta. L-am regasit pe Proust cu frazele lui lungi, pe Dostoievski cu ‘Dublul’ sau, si, desigur, ‘Omul care si-a pierdut umbra’. Tot atatea referinte culturale amestecate si apropriate pana cand, desi le recunosti, par a-i apartine doar lui Fulas. Intrebarea care imi staruie insa: cum poti scrie si de-scrie asa de profund abisul, dependenta, halucinatiile, limita, haul, fara sa le fi trait tu insuti?

[Mihai Rosca · Rating 4 out of 5]

Un interior frant intr-un milion de bucati distincte care se regaseste in cele din urma intr-un fir narativ emotionant.
O calatorie in interiorul unui om din ale carui bucati de viata putem desprinde lectii si chiar oglinzi in unele cazuri.
Un loc ce depaseste intelegerea si ce revine intre oameni cu durere si disperare pentru a sfarsi intr-un ton cu totul diferit de ce a fost pana in acel moment.

Si ca sa terminam cu lirismele, e o carte foarte profunda despre calatoria si transformarea unui copil inocent intr-o fiinta cazuta intr-una din seducatoarele capcane ale vietii. Multi dintre voi si dintre noi am fost poate acolo, sau am privit razant si cu ochi personali acea lume, fara insa a ramane suficient demult incat sa ne seduca. Chiar si atat e de ajuns pentru a ne aduce, pe langa judecata, un strop de intelegere a subiectului.

Concluzie: o carte chiar buna, dar nu multi vor intelege.

[Paul Ispas · Rating 4 out of 5]

Dacă tehnica narativă a lui Fulaș e cât se poate de contemporană, reușind să transmită sentimentele relevante prin modul în care alege să renunțe la convenția gramaticală, totuși povestea e simplă, și ușor parcă mai slăbuță decât Fâșii de Rușine care tratează, în linii mari, aceeași temă: dependența.
Totuși, speranța trăită la finalul lecturii, în ciuda narațiunii pesimiste, dă o frumusețe aparte romanului. Altfel, sub tema cea mai mișto tratată este abordarea conceptului de artă din diverse perspective.

[Igo · Rating 3 out of 5]

Ajută mult, când scopul este o carte modernă alunecând spre post modernism, ca personajul principal să fie un dependent în reabilitare care mai trage o tură de beție. Tot zonele clare, cu poveste, de la început și de la sfârșit rămân în picioare. Presupun că e și perimat să mă aștept la chestii din astea :)
Restul e neclar, cu ceva idei disparate care nu reușesc să se coaguleze într-o idee. Literații se ceartă prin baruri și se evaluează ideea de a scrie Cartea cu majusculă. Iar scopul vieții e viața.

[Diana Mindrila · Rating 5 out of 5]

https://booknation.ro/recenzie-dupa-p...

[Mihaela Iancu · Rating 5 out of 5]

Continuarea primului volum "Fâșii de rușine ". În lumea coșmaresca a protagonistului se vede limanul, după vârfuri de munți

[Florin Iroftei · Rating 5 out of 5]

o avalanșă!

[Iulia · Rating 3 out of 5]

Trainspotting bucureștean