What do you think?
Rate this book
Expres
„Peste ani, Expres va deveni un volum referențial. E prima carte de proză documentară românească de tip nou. Aici vei descoperi culturi și subculturi dispărute, dictatori și traficanți de droguri, lupte de câini și hoți de mașini, politicieni corupți și biletari ieșiți din circuit. Toate acestea au fost cândva în vogă, au produs efecte și au lăsat urme adânci în memoria multora. Bucureștiul este locul faptelor, orașul meu, spune autorul, unde m-am născut, am crescut și am trăit, alături de alți tineri. Călătorie plăcută!“
V. Leac
Mihnea Mihalache‑Fiastru (n. 1982) a absolvit psihologia, iar în prezent trăiește și lucrează în București. A lucrat în presă din ianuarie 2002 până în 2011, iar în perioada 2012–2016 a publicat eseuri pe mai multe site‑uri și în diverse publicații culturale. În vara anului 2015, a inițiat proiectul de antropologie video Ștrăndooț, care s‑a concretizat într‑un eseu video de 45 de minute despre ștrandurile din București, din perioada interbelică și până în prezent, proiectat în mai multe spații culturale și în galerii de artă.
În perioada august 2015 – iulie 2016, a creat serialul web de docu‑fiction Șușanele, concretizat în opt episoade, ale căror premiere lunare au avut loc în instituții culturale, galerii de artă și cinematografe. În noiembrie 2018, a lansat volumul Tehnologia Expunerii Universale, în care a scris despre magazinele universale din Bucureștiul de la sfârșitul anilor ’80, văzute din perspectiva unui copil care suferă de un sindrom obsesional nediagnosticat.
V. Leac
Mihnea Mihalache‑Fiastru (n. 1982) a absolvit psihologia, iar în prezent trăiește și lucrează în București. A lucrat în presă din ianuarie 2002 până în 2011, iar în perioada 2012–2016 a publicat eseuri pe mai multe site‑uri și în diverse publicații culturale. În vara anului 2015, a inițiat proiectul de antropologie video Ștrăndooț, care s‑a concretizat într‑un eseu video de 45 de minute despre ștrandurile din București, din perioada interbelică și până în prezent, proiectat în mai multe spații culturale și în galerii de artă.
În perioada august 2015 – iulie 2016, a creat serialul web de docu‑fiction Șușanele, concretizat în opt episoade, ale căror premiere lunare au avut loc în instituții culturale, galerii de artă și cinematografe. În noiembrie 2018, a lansat volumul Tehnologia Expunerii Universale, în care a scris despre magazinele universale din Bucureștiul de la sfârșitul anilor ’80, văzute din perspectiva unui copil care suferă de un sindrom obsesional nediagnosticat.
160 pages, Paperback
Published April 1, 2019
9 people are currently reading
175 people want to read
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 20 of 20 reviews
June 12, 2019
În ciuda ușurinței cu care parcurgi cele 150 de pagini, volumul este surprinzător de complex, atât în privința realității prezentate, cât și în ceea ce privește personajele și firele (vizibile sau nu) ce le unește. Pentru bucureștenii din generația mea sau cea anterioară, Expres este o imagine perfectă a anilor pe care i-au trăit într-o capitală sălbatică, ce începe în ultimii ani ai lui Ceaușescu și sfârșește la finalul anilor 2000, trecând prin comunism, droguri, bișnițari, demolări, reconstruiri, emigranți și imigranți, afaceri mai mult sau mai puțin legale, drame și suferințe petrecute în spatele blocuri gri sau la șosea. Mi-ar fi plăcut totuși să înțeleg mai mult ce este ficțiune și ce este memorie a autorului, dar și să leg mai bine personajele prin textele care ne poartă întortocheat între perioade diferite. Este însă o carte bună despre tranziția sălbatică și transformările bucureștenilor și orașului în care trăiesc.
April 24, 2019
la limita dintre ficţiune şi nonficţiune, cartea se haleşte dintr-o bucată. tipologii de personaje definitorii pentru epoca tranziţiei bucureştene. poveştile mai personale curg free-flow, se simte o nostalgie frumoasă în ele.
September 7, 2019
(3.5*) E o carte de proză scurtă, deși înțeleg că nu sînt povestiri, așa a zis Marius Chivu în Dilema Veche, și fiind el nașul prozei scurte .ro actuale, nu intrăm în dezbateri. Scurte episoade post (și uneori ante) revoluționare, despre viața în Bucureștiul anilor 90-2000, aflat în plină tranziție, populat de personaje colorate de toate felurile, mai ales marginali—bețivi, traficanți, bișnițari, bătăuși și compania.
Se pare că MMF cunoaște lumea din interior, sau cel puțin asta dă de înțeles, și văd că asta îi roade pe unii—cît e ficțiune și cît nu— unde, desigur, cînd citești afirmații de genul „toți copii de pe la blocurile anilor 90 și-au terminat adolescența cu heroină” nu poți să nu simți o undă de exagerare (și eventual să te bucuri că ai crescut în buricul provinciei).
MMF scrie lejer și direct, fără descrieri inutile despre ceea ce se pricepe. Are și niște rutine un pic enervante, dar poate-s eu de vină, ce să zic. O să-l mai citesc.
Se pare că MMF cunoaște lumea din interior, sau cel puțin asta dă de înțeles, și văd că asta îi roade pe unii—cît e ficțiune și cît nu— unde, desigur, cînd citești afirmații de genul „toți copii de pe la blocurile anilor 90 și-au terminat adolescența cu heroină” nu poți să nu simți o undă de exagerare (și eventual să te bucuri că ai crescut în buricul provinciei).
MMF scrie lejer și direct, fără descrieri inutile despre ceea ce se pricepe. Are și niște rutine un pic enervante, dar poate-s eu de vină, ce să zic. O să-l mai citesc.
June 23, 2020
Inițial credeam că e vorba doar de o serie de ficțiuni și mituri despre anii 90-2000, până când am dat de un personaj intervievat și de mine mai târziu în viață și mi-am dat seama că-s cam pe bune toate, ceea ce e superb. Abia aveam 11 ani în 2000, dar cumva țin minte frânturi comune, de la târgul de câini din Obor și luptele de animale din parcuri, până la informațiile despre industria porno și traficul de casete. La aia cu Dan Iosif încă am dubii, că mi-e încă greu să cred că au lăsat bossul peste toate clanurile de interlopi din Capitală să scrie Constițuția țării, oricât de românesc ar suna asta. E ideală dacă vrei să vezi cât de mult s-a schimbat Bucureștiul în bine din cazanul de smoală și haos care era acum 20-25 de ani.
May 7, 2019
True Bukresh gritty tales.
April 24, 2021
Perfectă pentru copiii diasporei cu dor de țară și curiozitate despre istoria ei culturală (și cărora eventual le este puțin mai greu cu cititul in limba romană) :-)
September 30, 2025
Foarte cool
June 5, 2020
Unul dintre cele mai interesante experimente la granița dintre ficțiune și nonficțiune și una dintre cele mai bune producții literare românești contemporane peste care am dat în ultimul timp (primăvara 2020), felicitări lui Mihnea Mihalache-Fiastru pentru cartea asta. Schiță de portret al Bucureștiului deceniilor de tranziție dinspre latura lui interlopă și rău famată și exercițiu în nostalgie nouăzecistă (în special), Expres este o culegere de short stories precis datate (de altfel data relatării funcționează și ca titlu pentru fiecare în parte) și detaliate ca niște reportaje din trecut, care treptat, prin recurența temelor și personajelor de la o povestire la alta, se leagă și se articulează în maniera unui roman. Scrise într-un stil telegrafic și voit prozaic, fără artificii literare vizibile, bucățile individuale sunt fixate pe diverse obiecte și activități care funcționează ca surse de fascinație (fetișuri), pretexte narative și intrigă în același timp – lupte de câini, trafic de droguri, pornografie, alba-neagra și alte combinații, mașini, haine, rase de câini și medii de stocare a muzicii sau a filmelor etc.
Poveștile lui Mihnea constituie, așa cum scrie pe spatele cărții, un fel de proză documentară de tip nou, în genul curentului new journalism, și înțeleg de ce unii cititori se întreabă cât este realitate și cât ficțiune în carte. Nu o dată m-am oprit și eu din citit și m-am întrebat: „Cum naiba a făcut asta?”, pentru că nivelul de detaliu este adesea incredibil. La fel de bine ne putem întreba și dacă textul lui Mihnea constituie literatură, mai degrabă decât jurnal de teren antropologic, reportaj, amintiri, eseu sau vreun alt tip de nonficțiune. În ce mă privește Expres este cu siguranță literatură, iar motivele pentru are am ajuns la concluzia asta sunt în primul rând următoarele:
1. textele au voci individualizate, sunt scrise din perspectiva unor naratori diferiți - o marcă indiscutabilă a literaturii, spre deosebire de proza nonficțională. Este posibil ca ele să fie rezultatul unor interviuri și discuții extinse cu diverse persoane reale din anturajul autorului, fiind trecute apoi în forma unor texte unitare la persoana întâi, așa cum se procedează adesea în presă, însă unitatea lor stilistică (ce poate uneori lăsă impresia falsă a unei singure voci) face ca acestea să devină literatură, oricare ar if fost procedeul folosit pentru crearea lor.
2. nivelul de detaliu și în special utilizarea permanentă și extensivă a cifrelor (ani de fabricație, date, ore, distanțe, greutăți, număr de persoane etc.) este o marcă a textelor nonficționale, iar în Expres acestea par folosite în special pentru a crea impresia că avem de-a face cu o descriere cât se poate de realistă a unor fenomene și evenimente istorice. Dar dacă privim cu mai multă atenție unele dintre aceste date și cifre putem observa că ele sunt foarte probabil ficționale sau, oricum, irelevante pentru un text nonficțional tipic (motiv pentru care pot părea chiar redundanțe sau stângăcii stilistice, ceea ce nu sunt). Spre exemplu: „Gigi a’ lu’ Marga s-a trezit la 6:10” – un reportaj long form din DoR ar putea începe în felul acesta, în rest cui îi pasă exact la ce oră s-a trezit Gigi, acesta este un început de short story și nu de reportaj. Unele mici stângăcii stilistice există totuși în texte (de ex. cineva într-o recenzie de pe internet a numărat de 11 ori cuvântul „marfă” într-un paragraf), dar excesul de date și cifre nu face parte din această categorie.
3. faptul că temele, stilul și mai ales personajele se regăsesc și circulă de la o poveste la alta este din nou o dovadă a construcției literare; este posibil ca acesta să fie și rezultatul spontan, involuntar, al intereselor autorului și al modului de documentare a cărții, dar forma finală a puzzle-ului textual este suficient de armonioasă și de artificială cât să îl transforme în literatură. Mi-aș fi dorit chiar ca în general să fie mult mai clar cine vorbește în text, despre cine povestește, și cum se relaționează cu alte personaje și alți naratori ai altor bucăți, sau care este diferența dintre timpul relatării și timpul despre care se relatează (datele/titlurile povestirilor individuale marchează ba timpul relatării, ba cel despre care se relatează, lipsește poate coerența strictă la acest nivel), și cu atât mai mult mi-aș fi dorit ca personajele să fi avut mai multă carne pe ele, ceea ce ar fi crescut probabil miza relatărilor, dar poate informația incompletă și această muncă de detectiv este exact ceea ce păstrează viu interesul cititorului și atractivitatea poveștilor lui Mihnea Fiastru.
Poveștile lui Mihnea constituie, așa cum scrie pe spatele cărții, un fel de proză documentară de tip nou, în genul curentului new journalism, și înțeleg de ce unii cititori se întreabă cât este realitate și cât ficțiune în carte. Nu o dată m-am oprit și eu din citit și m-am întrebat: „Cum naiba a făcut asta?”, pentru că nivelul de detaliu este adesea incredibil. La fel de bine ne putem întreba și dacă textul lui Mihnea constituie literatură, mai degrabă decât jurnal de teren antropologic, reportaj, amintiri, eseu sau vreun alt tip de nonficțiune. În ce mă privește Expres este cu siguranță literatură, iar motivele pentru are am ajuns la concluzia asta sunt în primul rând următoarele:
1. textele au voci individualizate, sunt scrise din perspectiva unor naratori diferiți - o marcă indiscutabilă a literaturii, spre deosebire de proza nonficțională. Este posibil ca ele să fie rezultatul unor interviuri și discuții extinse cu diverse persoane reale din anturajul autorului, fiind trecute apoi în forma unor texte unitare la persoana întâi, așa cum se procedează adesea în presă, însă unitatea lor stilistică (ce poate uneori lăsă impresia falsă a unei singure voci) face ca acestea să devină literatură, oricare ar if fost procedeul folosit pentru crearea lor.
2. nivelul de detaliu și în special utilizarea permanentă și extensivă a cifrelor (ani de fabricație, date, ore, distanțe, greutăți, număr de persoane etc.) este o marcă a textelor nonficționale, iar în Expres acestea par folosite în special pentru a crea impresia că avem de-a face cu o descriere cât se poate de realistă a unor fenomene și evenimente istorice. Dar dacă privim cu mai multă atenție unele dintre aceste date și cifre putem observa că ele sunt foarte probabil ficționale sau, oricum, irelevante pentru un text nonficțional tipic (motiv pentru care pot părea chiar redundanțe sau stângăcii stilistice, ceea ce nu sunt). Spre exemplu: „Gigi a’ lu’ Marga s-a trezit la 6:10” – un reportaj long form din DoR ar putea începe în felul acesta, în rest cui îi pasă exact la ce oră s-a trezit Gigi, acesta este un început de short story și nu de reportaj. Unele mici stângăcii stilistice există totuși în texte (de ex. cineva într-o recenzie de pe internet a numărat de 11 ori cuvântul „marfă” într-un paragraf), dar excesul de date și cifre nu face parte din această categorie.
3. faptul că temele, stilul și mai ales personajele se regăsesc și circulă de la o poveste la alta este din nou o dovadă a construcției literare; este posibil ca acesta să fie și rezultatul spontan, involuntar, al intereselor autorului și al modului de documentare a cărții, dar forma finală a puzzle-ului textual este suficient de armonioasă și de artificială cât să îl transforme în literatură. Mi-aș fi dorit chiar ca în general să fie mult mai clar cine vorbește în text, despre cine povestește, și cum se relaționează cu alte personaje și alți naratori ai altor bucăți, sau care este diferența dintre timpul relatării și timpul despre care se relatează (datele/titlurile povestirilor individuale marchează ba timpul relatării, ba cel despre care se relatează, lipsește poate coerența strictă la acest nivel), și cu atât mai mult mi-aș fi dorit ca personajele să fi avut mai multă carne pe ele, ceea ce ar fi crescut probabil miza relatărilor, dar poate informația incompletă și această muncă de detectiv este exact ceea ce păstrează viu interesul cititorului și atractivitatea poveștilor lui Mihnea Fiastru.
May 22, 2021
Un frumos reminder ca ce traim acum poate e rau, dar mai cumplit si ingenios era pe vremea tovarasului. Imi aminteste foarte mult de productia "amintiri din epoca de aur" a celor de la Netflix. Ca personaj care nu a prins comunismul, ci mai degraba nascuta in perioada de convalescenta de dupa, pot spune ca aceasca carte mi-a deschis ochii asupra ingeniozitatii romanilor trecuti prin perioada tulbure a istoriei romanesti. Recomand tututor care vor o lectura rapida, ca niste memorii.
July 5, 2019
An absolute pleasure to read, a true trip down memory lane in a fictional world spiced up with real facts. It's basically the simulation you would like to live in after death.
June 2, 2021
Nice collection of stories reflecting the recent evolution of Bucharest society.
January 16, 2023
Precum "Soldații" lui Adi Schiop, "Expres" este o incursiune într-o lume bucureșteană în care puțini dintre noi am avut acces sau am apucat să o vedem. Dar spre deosebire de "Soldații", cartea asta ne arată lumea celor "de sus": securiști, afaceriști post-decembriști, bișnițari, traficanți de droguri, pornografi. "Expres" este o fereastră în lumea sălbatică a anilor 90-2000, când în România regulile păreau că nu există, iar cei lipsiți de conștiință profitau de asta pentru capital financiar sau politic.
Formatul face cartea foarte ușor de citit. Un alt lucru interesant este cu câte precizie descrie Mihnea Mihalache-Fiastru oamenii, decorurile și întâmplările, ai spune că e reportaj sau că a fost de față. Pentru extra autenticitate, apar și câteva personaje reale notorii din istoria recentă a României. Un alt punct forte mi s-a părut și conectarea câtorva dintre povestiri, personajele comune fiind cineva apropiat de scriitor. "Expres" devine astfel, nu doar o carte de schițe, ci și un tribut personal adus familiei scriitorului.
Formatul face cartea foarte ușor de citit. Un alt lucru interesant este cu câte precizie descrie Mihnea Mihalache-Fiastru oamenii, decorurile și întâmplările, ai spune că e reportaj sau că a fost de față. Pentru extra autenticitate, apar și câteva personaje reale notorii din istoria recentă a României. Un alt punct forte mi s-a părut și conectarea câtorva dintre povestiri, personajele comune fiind cineva apropiat de scriitor. "Expres" devine astfel, nu doar o carte de schițe, ci și un tribut personal adus familiei scriitorului.
August 7, 2019
Perfect. Prima carte care îmi face pielea de găină și părul mi se ridică pe mâini. De-o potriva o reamintire și un documentar. Am trăit jumătate dintre subiectele dezvoltate în capitolele cărții și sunt de-o acuratețe ce m-a zdruncinat. Mulțumesc "MIHNUȚĂ". Long live Marga Baba the Queen.
August 29, 2019
Lumea e ceea ce e si oamenii sunt cum sunt! In cartea scrisa de Mihnea, niciun personaj nu e judecat, toate sunt imbratisate. E o lume ciudata, in tranzitie, in care ai sentimentul ca se poate intampla orice, oricand. Totul e posibil in Bucurestiul anilor 80-90, un univers care pare aproape o fictiune, daca n-ar fi unii oameni care sa-si aminteasca realitatea acelor ani, intocmai cum ii descrie autorul.
June 11, 2019
CEA MAI CARTE FRUMOASA PENTRU CEI DIN GENERAȚIA 80-90 😂😂💪💪💪💪💪💪
December 3, 2024
Buna colectie de povestioare despre Bucurestiul de tranzitie
April 12, 2025
O carte foarte puternică, cei care a trăit în Bucureşti, sau, măcar, au avut contact cu oraşul, la sfârşitul anilor '80, în anii 90 şi la începutul anilor 2000, vor avea senzaţii de flash back. O singură observaţie, minoră, despre capitolul intitulat 21 decembrie 1989: pe vremea respectivă era un singur ziar de sport, numit Sportul (ziarul şi-a schimbat numele în Gazeta Sporturilor după revoluţie, ce-i drept, revenind la numele purtat înainte de instaurarea regimului comunist).
July 8, 2025
(3.5)
June 22, 2025
Pentru unul care nu e din București, cartea este destul de greu de urmărit, având în vedere multitudinea și succesiunea de străzi, numere, clădiri care apar. Stilul este unul alert, foarte precis și detaliat, cartea descriind un București al anilor (mai ales) de după 1989, cu capitalismul sălbatic unde fiecare făcea ce voia, făcea rost de bani prin absolut orice metodă. Este un București dur, greu de înțeles pentru cei care nu l-au trăit.
Unele dintre scurtele povestiri sunt greu de urmărit, mai ales "27 iunie 2018": din start te duce cu 30 de ani înainte, te aduce înapoi în 2018 unde personajul se întâlnește cu Mugurel, urmează întâmplarea care i-a schimbat viața lui Mugurel din 1995 sau 1996, te duce în 1990, introduce un alt personaj în 1988, povestește puțin cu el în 1994, povestește apoi despre alți cunoscuți, ce s-a întâmplat cu ei de-a lungul timpului, zăbovind asupra unora cu întâmplări din anii 1980. Altele sunt ok, dar nu prea își au locul în șiragul înnodat de povestiri din anii aleatori, nu par să se lege de altele prin nimic.
Unele dintre scurtele povestiri sunt greu de urmărit, mai ales "27 iunie 2018": din start te duce cu 30 de ani înainte, te aduce înapoi în 2018 unde personajul se întâlnește cu Mugurel, urmează întâmplarea care i-a schimbat viața lui Mugurel din 1995 sau 1996, te duce în 1990, introduce un alt personaj în 1988, povestește puțin cu el în 1994, povestește apoi despre alți cunoscuți, ce s-a întâmplat cu ei de-a lungul timpului, zăbovind asupra unora cu întâmplări din anii 1980. Altele sunt ok, dar nu prea își au locul în șiragul înnodat de povestiri din anii aleatori, nu par să se lege de altele prin nimic.
This entire review has been hidden because of spoilers.
Displaying 1 - 20 of 20 reviews