The Barbarians' Return

by Mircea Dinescu, Adam J. Sorkin (Translator), Lidia Vianu (Translator)

For the past 50 years, Mircea Dinescu has been one of Romanian poetry’s most provocative and obstinately singular poets. After starting out as a love poet, or so he thought, he was surprised to discover that he had created a poetry of sly political allusion. He was like that communist worker in a factory producing bicycle parts who steals a tiny wheel one day; another time, a few nuts and bolts; then taking home a chain and a length of pipe; until finally realising that however he assembled these parts, instead of a bicycle the result was a Russian machine gun. The dictator at whom Dinescu shot his metaphors was eventually was eventually shot with real bullets by his own henchmen. Unlike Dinescu, those men were able to see the difference between a bicycle and a machine gun: later on, disguising themselves as anti-communists, they pedalled their bicycles into the brave new consumer society. A quarter of a century and more since the fall of communism, Mircea Dinescu still hesitates to think of himself as witness, judge or defendant. Like an agile monkey, he jumps into and out of the handbook of literature, just as into and out of the handbook of history, where he is mentioned on page 16, in the chapter entitled Revolutions. In December 1989, Dinescu was liberated from house arrest by a large crowd in Bucharest who carried him triumphantly to the national television building. There he announced to his country and the world, with actor Ion Caramitru, that the dictator had fled. The country changed almost overnight from communist to capitalist, but Dinescu carried on doing what he’d always done: writing necessary poems that challenge all systems.

Genres: Poetry

120 pages, Kindle Edition

Published April 26, 2018

About the author

Poet, scriitor și publicist.
Debutează cu poezie în 1967, în revista Luceafărul, și editorial cu Invocație nimănui, în 1971.

Reviews

[Tudor Crețu · Rating 3 out of 5]

*3.5. Am vrut tare mult să citesc ceva de la Dinescu, pentru că, la fel ca lui, îmi place să gătesc, dar și să înțeleg de ce a fost la televizor la revoluție și de ce are ca poet un conac, o misie de zeci de hectare si alte lucruri. Și speram să îl pot lua ca un model de urmat in viața, însă am rămas dezamăgit.

Recunosc că mai întâi am citit cartea și abia acum, când am scris acest rând, am găsit niște nume ca Sorin Ovidiu Vantu sau Dinu Patriciu asociate cu el și cu locuri de muncă servite in poziții ca preşedinte al Uniunii Scriitorilor din România sau membru al Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii. + tot felul de concesionari și datorii.

Ca om, îmi pare acum foarte foarte dubios, am un presentiment mai neplăcut, iar aici cred că istoria îmi va dovedi sau nu contrariul peste câțiva ani.

Poezia lui am apreciat-o însă, cuprinde crâmpeie de viața de dinainte și după revoluția din ‘89. Despre microfoane și vizite de la securitate și despre inadaptibilitatea multora la “democrația” ce a urmat.

Mă gândesc și la părinții mei, care au rămas blocați cumva într-un sistem in care trebuie să ai capul plecat, să dai șpagă sau pur și simplu să nu înțelegi cum funcționează sistemele din alte tari. Lucruri care poate ca celor născuți după ‘90 ne sunt cu mult mai ușoare, am învățat engleza, am fost pe afara, avem un job remote și niște privilegii pe care ei nici măcar nu și le-au imaginat vreodată.

[Adrian Manea · Rating 3 out of 5]

Am citit prea puțin ca să pot spune că-l înțeleg pe Dinescu. Și nu mă refer numai la opera lui, ci și la perioada și curentele în care se încadrează.

Ce pot comenta la această primă lectură (prima și din opera autorului) este că, într-o mare măsură, este în stilul așteptat, pe care îl asociez destul de ușor cu persoana Mircea Dinescu (atît cît o cunosc, din „spațiul public“). Iar acest lucru îl leg de unul dintre comentariile de pe coperta a patra pe care tind să-l aprob: poezia lui Dinescu este cît se poate de „reală“, chiar și cînd asta înseamnă murdară, ciudată, simplă, zeflemitoare, seacă. Nu am ce visa după ce citesc Dinescu; pot, cel mult, să spun că mi-a transmis un fel de părere asupra realității înconjurătoare și a celei istorice (recente, nu a Istoriei), iar aceasta este formulată cu oarecare mijloace poetice. Ce înseamnă asta? Greu de explicat, dar chiar și cînd folosește metafore sau construcții destul de creative, îmi dă un sentiment de familiaritate, de real, de parcă mă uit pe geam. Așa am simțit eu cartea aceasta.

De aceea, Dinescu este unic printre lecturile mele de poezie de pînă acum. Și, cum spuneam, aș greși dacă aș spune că-l „înțeleg“ (orice ar însemna asta), dar o voce interioară îmi spune că „e ceva acolo...“. Așadar, voi reveni.

[Bogdan · Rating 4 out of 5]

I am not a big fan of poetry, but Dinescu is a well-known Romanian poet and showman. So I decided it was about the time to read one of his books.

This volume is interesting. I won't be discussing aesthetics or any other thing which critics are usually resorting to when they need to discuss poetry. All I can say is that this volume has the merit of being very sincere with the day to day reality.

[Daria Dăniluc · Rating 2 out of 5]

"Astfel îndrăznesc eu să numesc viaţa:
acea caznă fertilă a obiectelor
de-a deveni altceva decît sînt."