Am rezonat cu ideea de libertate pe care ti-o dau minimalismul, cumpatarea, renuntarea la vanitati, acceptarea fatalitatii etc. Ma intreb totusi daca nu te duci, macar uneori, in alt fel de vanitate..
Citind scurtul capitol biografic de la sfarsitul cartii, nu mi-am putut abtine gandul ca poate adopta si difuza astfel de idei mai degraba o persoana cu un destin greu, ca Seneca - erudit, cu unele betesuguri, dar mai ales care a trait atatea intensitati, in preajma sau chiar in mijlocul atator extreme ale umanului, intre putere, succes, condamnari, exiluri si reabilitari, asasinate, comploturi si conspiratii.