Scriitor, istoric și publicist. Este doctor in istorie (1998) si profesor la Facultatea de Studii Europene a Universitatii „Babes-Bolyai” din Cluj-Napoca. Autor al unor volume de istorie care sondeaza structurile sociale si interactiunile etnoculturale din Europa Central-Sud-Estica.
Remarcabilă lucrare a lui Ovidiu Pecican! M-a încântat nu numai prin subiectul ce îmi era puțin cunoscut înainte, ci și prin faptul că te face familiar cu modul în care operează și gândește un istoric, ce instrumente folosește în demonstrația tezei sale.
Ceea ce propune domnul profesor spre studiu cititorului este determinarea a când, unde și de către cine a fost scris așa-numitul ”Letopiseț Unguresc”, text cunoscut nouă prin preluarea sa parțială sau integrală în letopisețul său de către Simion Dascălul. Pentru atingerea acestui scop ne conturează atmosfera politică a vremii, secolul al XIV-lea în special, cu toate frământările nobililor români supuși dominației maghiare și răspunsul regelui ungar. De asemenea autorul apelează la studierea comparată a mai multe texte ce circulau în acea vreme, și ne arată cu ce motivație și ca răspuns căror probleme au fost acestea scrise.