What do you think?
Rate this book
Intoarcerea din Rai
Durata: 14h 15m
Două evenimente majore cu miez catastrofic fisurează decisiv intervalul şi amprentează definitiv substanţa romanului.
Unul strict personal, de flagrantă intimitate: ruptura lui Eliade de Sorana Ţopa – iubirea năvalnică, fantastă, copleşitoare în dăruire, invadatoare la modul vampirizant – şi opţiunea, la antipod, pentru Nina Mareş – feminitatea tandru-maternă, subtil-învăluitoare, ocrotitoare, constructivă.
Celălalt, exterior, de-a dreptul devastator în planul relaţiilor social-politice ale autorului şi ale grupării sale afectiv-intelectuale: asasinarea premierului I.Gh. Duca.
De-o parte, elucidarea sentimentală. De cealaltă, irepresibila maculare şi irecuperabila scindare a Generaţiei ’27: nimic nu avea să mai fie ca înainte după asasinarea lui Duca şi, mai târziu, după instaurarea terorismului de stat de către Carol al II-lea.
DAN C. MIHĂILESCU
Două evenimente majore cu miez catastrofic fisurează decisiv intervalul şi amprentează definitiv substanţa romanului.
Unul strict personal, de flagrantă intimitate: ruptura lui Eliade de Sorana Ţopa – iubirea năvalnică, fantastă, copleşitoare în dăruire, invadatoare la modul vampirizant – şi opţiunea, la antipod, pentru Nina Mareş – feminitatea tandru-maternă, subtil-învăluitoare, ocrotitoare, constructivă.
Celălalt, exterior, de-a dreptul devastator în planul relaţiilor social-politice ale autorului şi ale grupării sale afectiv-intelectuale: asasinarea premierului I.Gh. Duca.
De-o parte, elucidarea sentimentală. De cealaltă, irepresibila maculare şi irecuperabila scindare a Generaţiei ’27: nimic nu avea să mai fie ca înainte după asasinarea lui Duca şi, mai târziu, după instaurarea terorismului de stat de către Carol al II-lea.
DAN C. MIHĂILESCU
270 pages, Paperback
First published January 1, 1934
49 people are currently reading
1120 people want to read
About the author
Mircea Eliade
557 books2,691 followersRomanian-born historian of religion, fiction writer, philosopher, professor at the University of Chicago, and one of the pre-eminent interpreters of world religion in the last century. Eliade was an intensely prolific author of fiction and non-fiction alike, publishing over 1,300 pieces over 60 years. He earned international fame with LE MYTHE DE L'ÉTERNAL RETOUR (1949, The Myth of the Eternal Return), an interpretation of religious symbols and imagery. Eliade was much interested in the world of the unconscious. The central theme in his novels was erotic love.
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 30 of 43 reviews
January 26, 2016
Cel mai bun conglomerat de ideologii romanțate ale interbelicului pe care l-am citit! Cartea redă (într-un mod cu totul nou pentru mine, asupra căruia, de altfel, o să revin) în pielea fiecărui personaj un tipar ideologic (și politic, în contextul în care interbelicul reprezintă perioada cea mai grăitoare a orientării ideologice, dar și social prin critica obiectivă și fugară adusă anumitor caractere, acelora "de cafenea").
De drept, poate sunt subiectiv, dar dat fiind că Eliade a fost un simpatizant al Mișcării Legionare, o organizație cu specific fascist, a proiectat în astă carte un personaj orientat spre ideologia comunistă, dar punându-l într-o postură foarte proastă. Acesta e singurul lucru pe care l-aș avea de obiectat.
Asupra stilului despre care amintisem că o să scriu și care, pentru mine, a fost unic până acum: narațiunea nu este exactă și în incipit cititorul chiar este băgat în echivoc de către narator (căci nu se știe cine anume este acesta). De ce?! Pentru că pasajele cărții sunt scrise și la persoană I, dar și la a III, fără ca măcar aceste părți să fie delimitate prin capitole. Pe parcurs toată povestea asta se limpezește și -pentru cei care au avut tentative de a scrie proză- este ușor de înțeles de ce anume. Fundalul era redat obiectiv, iar trăirile personajului (Pavel), subiectiv. A ieșit o capodoperă!
1."Revoluție a făcut Dumnezeu creând lumea; s-a revoltat împotriva haosului, împotriva neființei; în locul nimicului a creat ființa, în locul neantului a creat eternitatea. Asta e o revoluție. și Isus, tot revoluționar a fost. Dar s-a coborât de sus, întotdeauna de sus. Adevărata revoluție franceză a făcut-o elita, metafizicienii și moraliștii, mult înainte de 1789. Tot de sus în jos."
2. "Iubind altceva în afară de om, iubind orice altceva afară de o viață umană; căci aceasta te soarbe necontenit, te cuprinde drăcește, vrea să fii ea însăși, să renunți la tine, să dispari, să te înghită... De unde vine înstinctul acesta drăcesc care TE SILEȘTE să te zvârli viu și întreg în flacăra iubirii celuilalt?"
3. "păcat că e limitat, e dogmatic, e pornit prostește contra ateilor. Dar nu pot exista oare puncte de vedere? Nu poți asculta și pe un crednicios și pe un ateu? Ce importantă are în cine crede omul? Principalul e să fie om..."
4."-Mi se pare că binele este limitat în omenire, este limitat în istorie, reîncepu Pavel. Cine înțelege asta, ori se sinucide, ori ajunge filosof..."
5. "Am impresia că fiecare om își întâlnește moartea pe care a conceput-o. Un ateu va întâlni neantul, un catolic paradisul sau infernul, un buddhist pantheonul buddhic și așa mai departe... Vezi tu, eu am despre moarte o concepție foarte precisă; știu că numai murind o să aflu adevărata valoare a actelor mele, ascunsul lor miez. Până atunci, tot ceea ce facem nu-și are nicio justificare absolută. Poate fi frumos, poate fi urât, poate fi bun, poate fi rău-dar toate acestea nu înseamnă nimic, toate acestea sunt judecăți omenești, pe criterii umane."
6."Şi numai Ghighi este aceea care mă întristează, numai din cauza ei nu pot muri eu. S-o văd odată și să-i spun : "ascultă, fetițo, uită-mă; am obosit, vreau să mor, știi ce-i aia? uită-mă, că să pot muri!..."
CAPODOPERA!
Andrei Tamaş,
6 octombrie 2015
De drept, poate sunt subiectiv, dar dat fiind că Eliade a fost un simpatizant al Mișcării Legionare, o organizație cu specific fascist, a proiectat în astă carte un personaj orientat spre ideologia comunistă, dar punându-l într-o postură foarte proastă. Acesta e singurul lucru pe care l-aș avea de obiectat.
Asupra stilului despre care amintisem că o să scriu și care, pentru mine, a fost unic până acum: narațiunea nu este exactă și în incipit cititorul chiar este băgat în echivoc de către narator (căci nu se știe cine anume este acesta). De ce?! Pentru că pasajele cărții sunt scrise și la persoană I, dar și la a III, fără ca măcar aceste părți să fie delimitate prin capitole. Pe parcurs toată povestea asta se limpezește și -pentru cei care au avut tentative de a scrie proză- este ușor de înțeles de ce anume. Fundalul era redat obiectiv, iar trăirile personajului (Pavel), subiectiv. A ieșit o capodoperă!
1."Revoluție a făcut Dumnezeu creând lumea; s-a revoltat împotriva haosului, împotriva neființei; în locul nimicului a creat ființa, în locul neantului a creat eternitatea. Asta e o revoluție. și Isus, tot revoluționar a fost. Dar s-a coborât de sus, întotdeauna de sus. Adevărata revoluție franceză a făcut-o elita, metafizicienii și moraliștii, mult înainte de 1789. Tot de sus în jos."
2. "Iubind altceva în afară de om, iubind orice altceva afară de o viață umană; căci aceasta te soarbe necontenit, te cuprinde drăcește, vrea să fii ea însăși, să renunți la tine, să dispari, să te înghită... De unde vine înstinctul acesta drăcesc care TE SILEȘTE să te zvârli viu și întreg în flacăra iubirii celuilalt?"
3. "păcat că e limitat, e dogmatic, e pornit prostește contra ateilor. Dar nu pot exista oare puncte de vedere? Nu poți asculta și pe un crednicios și pe un ateu? Ce importantă are în cine crede omul? Principalul e să fie om..."
4."-Mi se pare că binele este limitat în omenire, este limitat în istorie, reîncepu Pavel. Cine înțelege asta, ori se sinucide, ori ajunge filosof..."
5. "Am impresia că fiecare om își întâlnește moartea pe care a conceput-o. Un ateu va întâlni neantul, un catolic paradisul sau infernul, un buddhist pantheonul buddhic și așa mai departe... Vezi tu, eu am despre moarte o concepție foarte precisă; știu că numai murind o să aflu adevărata valoare a actelor mele, ascunsul lor miez. Până atunci, tot ceea ce facem nu-și are nicio justificare absolută. Poate fi frumos, poate fi urât, poate fi bun, poate fi rău-dar toate acestea nu înseamnă nimic, toate acestea sunt judecăți omenești, pe criterii umane."
6."Şi numai Ghighi este aceea care mă întristează, numai din cauza ei nu pot muri eu. S-o văd odată și să-i spun : "ascultă, fetițo, uită-mă; am obosit, vreau să mor, știi ce-i aia? uită-mă, că să pot muri!..."
CAPODOPERA!
Andrei Tamaş,
6 octombrie 2015
February 8, 2016
Ce scriitura superba! Dar ce personaje f***d-up! Nihilism, fatalitate, absurditate, violenta gratuita, obsesia sexualitatii, inutilitate, depresie, inadecvare...spiritul tineretului intelectual interbelic romanesc. Nimeni nu-si gaseste locul si toti sufera de un destin impus, aflat in afara controlului lor. Alegerea constienta a mortii pare a fi singurul mod de reluare a controlului!
Daca nu ar fi fost atat de profund misogin Eliade, i-as fi dat 5 stele fara regert.
Daca nu ar fi fost atat de profund misogin Eliade, i-as fi dat 5 stele fara regert.
May 30, 2020
„Nu înseamnă nimic să fugi înainte de a uita. Dacă ai putea fugi fără să iei cu tine atâtea resturi care te vor aduce înapoi; de pildă, să poți fugi fără remușcări. Puțin să-ți pese de ce lași în urma ta [...]; fără îndoială că orice bărbat care vrea să facă ceva în viață trebuie să fie un ticălos, cineva pentru care să nu existe dramele altora, suferințele celor pe care se întâmplă să-i iubești...”
„Mă sufoc acum, asta știu – dar nu știu de ce. Nu-mi lipsește nimic. Dacă aș găsi un motiv să fiu trist...”
„Să coboare acum și să sune la poarta cea mare, să întrebe de doctorul Rozen, așa, numai ca să se amuze și să strice rendez-vous-ul doamnei. Ca în liceu, când intra cu David în toate gangurile și întreba de un imaginar dr. Rozen, ca să vadă mutrele de la uși. Poate oamenii așteptau pe cineva, poate se temeau de cineva, poate soneria le-a stricat somnul sau le-a dat speranțe... Câtă lume așteaptă în București, și ce așteaptă?”
„o iubea puțin pe Una, iubea mai mult iubirea”
„Una scumpă, hai să încheiem frumos dragostea noastră; să-ți spun că te-am înșelat, și nu te-am înșelat din întâmplare, dintr-un capriciu, ci pentru că iubesc cu adevărat altă femeie, o iubesc tot atât de mult ca și pe tine, dar altfel. Una, altfel. Nu e așa că n-ai să suferi? Dacă am să-ți văd o singură lacrimă, n-am să pot face nici un pas spre ușă, n-am să te pot lăsa, Una. Mă înțelegi prea bine, nu se poate să nu mă înțelegi. Știi că ce-ți spun eu se poate [...].”
„Toate femeile cer întâlniri, intimitate, tovărășie cât mai prelungită. Niciodată satisfăcute, nici obosite de tine: Pleci, Paul? De ce pleci așa devreme, Paul? Ce rău e să fii singură, Faust! Când te văd, Faust? Vino, rămâi, stai, nu pleca, aleargă spre mine, în brațele mele, aproape de mine, cu mine, intră în mine, rămâi în mine, nu te depărta...”
„Nu are dreptul să mă emoționeze, nu are nimeni dreptul să profite de slăbiciunile mele sentimentale. [...] sub nici un motiv nu are dreptul să mă emoționeze. De ce îl doare dacă plec? Se simte deodată nenorocit, sufocat de legături pe care nu le-a vrut, care nu l-au interesat niciodată, obosit de dragoste.”
„Dar nu înțelesese niciodată ce vrea, nu izbutise să se lămurească ce ar vrea să facă; de fapt nici nu se gândea asupra lucrurilor acestea. Știa că trebuie să facă ceva nemaifăcut, să împlinească ceva ce îl așteaptă de sute de ani pe el, să se nască și să-l cucerească, să-l arate lumii. Nu înțelegea nimic altceva.”
„Îmi înfund degetele în urechi, închid ochii, și alerg pe scări până jos în stradă. Să nu mai văd pe nimeni a cărui suferință mă doare.”
„Iarăși mama, iarăși sacrificiile ei, munca ei pentru noi. Dar de ce-a făcut toate astea, dacă n-are acum puterea să ne lase în voia Domnului? De ce s-a istovit muncind, de ce ne-a legat prin dragoste, de ce îi datorăm recunoștință?”
„Să muncești o viață, să te scoli în zori unsprezece luni pe an, să cari din zi în noapte; și toate să le înghită o casă, femeia ta, copiii tăi. Și să nu-ți poți deschide sufletul nimănui. Să nu poți pentru simplul motiv că lucrurile acestea nu pot fi spuse. Nu au nici un rost, nici nu pot fi măcar exprimate. Să te întrebi de ce mor oamenii, iar alții trăiesc, alături de ei, uitându-i...”
„Și mai spune-mi, Davide, uită-te bine în ochii mei și răspunde-mi: tu te simți singur, așa ca mine? Și nu ți-e sufletul obosit câteodată, numai câteodată de o moarte neînțeleasă? Cui să spun eu toate astea, mă băiete...?”
„David se miră întotdeauna când îl vede; se miră chiar, și se bucură, de însăși existența lui, alături, în același oraș, în același sfert de veac.”
„Îi auzea cuvintele: ce mai faci? ce mai faci? Ar fi vrut să răspundă ceea ce dorea de mult să-i spună: că nu face nimic, și se simte totuși fericit că nu face nimic, că trăiește numai; sau, mai elegant, că supraviețuiește, că se simte viu fără să facă totuși ceva. Nu e minunat?”
„Cred că cea dintâi datorie a unui tânăr este să ignore tragicul, să-și extirpe din sentimentele sale sentimentul iremediabilului, al inutilului, al agoniei și neantului.”
„Să-i spun un gând al meu; și pe urmă? Ce să facă el cu gândul, dacă nu e gândul lui?”
„Și ce înspăimântător lucru să știi sigur aceasta, să știi că orice s-ar întâmpla, un om va continua să te iubească. Adică, îl vei face etern să sufere; oricât de mult i-ai dori libertatea, el să nu se poată niciodată desprinde de tine.”
„În general n-am nimic de făcut, de câțiva ani. Rușinos. Poate gândurile mă împiedică să fac. Dar ce să fac? Ce e de făcut aici? [...] Dar de ce trebuie să faci ceva pentru a rămâne viu și liber, om întreg printre toate aceste umbre hămesite de creație, de uitare, de opium intelectual? De ce trebuie numaidecât să ai un rost în lume? [...] E mai bine să mai existe și oameni fără nici un ideal, oameni care să trăiască numai.”
„Și totuși, simte că e ceva fals în toate încercările lui de a reconstitui gândurile și intimitatea tatălui. Ceva care sună fals, penibil; chiar cuvântul acesta, „tatăl”, e ceva echivoc, ceva nesincer. Sentimente pe care nu le-am cunoscut niciodată, pe cari nici un modern nu le cunoaște, cari par atât de false, de exterioare. Sufletul tatălui... E penibilă orice noțiune legată de tata. Pot spune bastonul tatei, pensia tatei, boala tatei, dar nu pot spune nimic abstract, nimic sufletesc despre el; nu pot spune „remușcarea tatei”, sau „iubirea tatei”, gândirea lui, visurile lui. Am pierdut ceva, noi ăștia modernii; ne e rușine de părinți, de dragostea lor; roșesc când spun „îmi iubesc mama”, sau „cât suferă bietul tata!”. Mi se par formule, sau mi se par atât de inefabile încât roșesc dacă sunt silit să le exprim...”
„Mă sufoc acum, asta știu – dar nu știu de ce. Nu-mi lipsește nimic. Dacă aș găsi un motiv să fiu trist...”
„Să coboare acum și să sune la poarta cea mare, să întrebe de doctorul Rozen, așa, numai ca să se amuze și să strice rendez-vous-ul doamnei. Ca în liceu, când intra cu David în toate gangurile și întreba de un imaginar dr. Rozen, ca să vadă mutrele de la uși. Poate oamenii așteptau pe cineva, poate se temeau de cineva, poate soneria le-a stricat somnul sau le-a dat speranțe... Câtă lume așteaptă în București, și ce așteaptă?”
„o iubea puțin pe Una, iubea mai mult iubirea”
„Una scumpă, hai să încheiem frumos dragostea noastră; să-ți spun că te-am înșelat, și nu te-am înșelat din întâmplare, dintr-un capriciu, ci pentru că iubesc cu adevărat altă femeie, o iubesc tot atât de mult ca și pe tine, dar altfel. Una, altfel. Nu e așa că n-ai să suferi? Dacă am să-ți văd o singură lacrimă, n-am să pot face nici un pas spre ușă, n-am să te pot lăsa, Una. Mă înțelegi prea bine, nu se poate să nu mă înțelegi. Știi că ce-ți spun eu se poate [...].”
„Toate femeile cer întâlniri, intimitate, tovărășie cât mai prelungită. Niciodată satisfăcute, nici obosite de tine: Pleci, Paul? De ce pleci așa devreme, Paul? Ce rău e să fii singură, Faust! Când te văd, Faust? Vino, rămâi, stai, nu pleca, aleargă spre mine, în brațele mele, aproape de mine, cu mine, intră în mine, rămâi în mine, nu te depărta...”
„Nu are dreptul să mă emoționeze, nu are nimeni dreptul să profite de slăbiciunile mele sentimentale. [...] sub nici un motiv nu are dreptul să mă emoționeze. De ce îl doare dacă plec? Se simte deodată nenorocit, sufocat de legături pe care nu le-a vrut, care nu l-au interesat niciodată, obosit de dragoste.”
„Dar nu înțelesese niciodată ce vrea, nu izbutise să se lămurească ce ar vrea să facă; de fapt nici nu se gândea asupra lucrurilor acestea. Știa că trebuie să facă ceva nemaifăcut, să împlinească ceva ce îl așteaptă de sute de ani pe el, să se nască și să-l cucerească, să-l arate lumii. Nu înțelegea nimic altceva.”
„Îmi înfund degetele în urechi, închid ochii, și alerg pe scări până jos în stradă. Să nu mai văd pe nimeni a cărui suferință mă doare.”
„Iarăși mama, iarăși sacrificiile ei, munca ei pentru noi. Dar de ce-a făcut toate astea, dacă n-are acum puterea să ne lase în voia Domnului? De ce s-a istovit muncind, de ce ne-a legat prin dragoste, de ce îi datorăm recunoștință?”
„Să muncești o viață, să te scoli în zori unsprezece luni pe an, să cari din zi în noapte; și toate să le înghită o casă, femeia ta, copiii tăi. Și să nu-ți poți deschide sufletul nimănui. Să nu poți pentru simplul motiv că lucrurile acestea nu pot fi spuse. Nu au nici un rost, nici nu pot fi măcar exprimate. Să te întrebi de ce mor oamenii, iar alții trăiesc, alături de ei, uitându-i...”
„Și mai spune-mi, Davide, uită-te bine în ochii mei și răspunde-mi: tu te simți singur, așa ca mine? Și nu ți-e sufletul obosit câteodată, numai câteodată de o moarte neînțeleasă? Cui să spun eu toate astea, mă băiete...?”
„David se miră întotdeauna când îl vede; se miră chiar, și se bucură, de însăși existența lui, alături, în același oraș, în același sfert de veac.”
„Îi auzea cuvintele: ce mai faci? ce mai faci? Ar fi vrut să răspundă ceea ce dorea de mult să-i spună: că nu face nimic, și se simte totuși fericit că nu face nimic, că trăiește numai; sau, mai elegant, că supraviețuiește, că se simte viu fără să facă totuși ceva. Nu e minunat?”
„Cred că cea dintâi datorie a unui tânăr este să ignore tragicul, să-și extirpe din sentimentele sale sentimentul iremediabilului, al inutilului, al agoniei și neantului.”
„Să-i spun un gând al meu; și pe urmă? Ce să facă el cu gândul, dacă nu e gândul lui?”
„Și ce înspăimântător lucru să știi sigur aceasta, să știi că orice s-ar întâmpla, un om va continua să te iubească. Adică, îl vei face etern să sufere; oricât de mult i-ai dori libertatea, el să nu se poată niciodată desprinde de tine.”
„În general n-am nimic de făcut, de câțiva ani. Rușinos. Poate gândurile mă împiedică să fac. Dar ce să fac? Ce e de făcut aici? [...] Dar de ce trebuie să faci ceva pentru a rămâne viu și liber, om întreg printre toate aceste umbre hămesite de creație, de uitare, de opium intelectual? De ce trebuie numaidecât să ai un rost în lume? [...] E mai bine să mai existe și oameni fără nici un ideal, oameni care să trăiască numai.”
„Și totuși, simte că e ceva fals în toate încercările lui de a reconstitui gândurile și intimitatea tatălui. Ceva care sună fals, penibil; chiar cuvântul acesta, „tatăl”, e ceva echivoc, ceva nesincer. Sentimente pe care nu le-am cunoscut niciodată, pe cari nici un modern nu le cunoaște, cari par atât de false, de exterioare. Sufletul tatălui... E penibilă orice noțiune legată de tata. Pot spune bastonul tatei, pensia tatei, boala tatei, dar nu pot spune nimic abstract, nimic sufletesc despre el; nu pot spune „remușcarea tatei”, sau „iubirea tatei”, gândirea lui, visurile lui. Am pierdut ceva, noi ăștia modernii; ne e rușine de părinți, de dragostea lor; roșesc când spun „îmi iubesc mama”, sau „cât suferă bietul tata!”. Mi se par formule, sau mi se par atât de inefabile încât roșesc dacă sunt silit să le exprim...”
January 14, 2016
Chiar nu ştiu ce aş putea spune ca să fac dreptate cărţii. Ca să spun cât de mult mi-a plăcut, dar şi cât de mult m-a întristat. Voi spune doar atât: unele personaje cunosc o evoluţie, bună sau rea, pe când altele nu. Mi se pare că toate personajele masculine importante (Anicet, Dragu, Vlădescu, Emilian, Dobridor) au acelaşi punct de pornire, însă fiecare ajunge la finiş în felul său. Mai spun şi că personajul meu preferat a fost Vlădescu: dintre toţi, mi s-a părut cel mai echilibrat (defineşte "echilibrat"! haha!), şi doar spre sfârşit a început să-mi placă şi de Dav. Anicet... cu el e o întreagă teorie. Pentru el lucrurile n-au mai fost la fel de când i-a murit tatăl. Iar asta se vede. Citiţi cartea şi o să mă înţelegeţi. Daddy issues much?! În fine... În concluzie, a fost o carte foarte interesantă, mai ales pentru psihologiile personajelor, ceva demn de Joyce sau Virginia Woolf. Nu-mi pare rău că am citit-o. Urmează Huliganii.
June 23, 2018
”Nu poţi rămâne niciodată cu o singură prezenţă, nu te poţi dărui niciodată unui singur lucru. Firea asta omenească este atât de fundamental tragică încât te cheamă necontenit în cel puţin două direcţii, paralele dacă nu opuse.”
August 15, 2018
"Eu cunosc viața mă, o cunosc - dar n-am înțeles-o. N-am înțeles nimic, mă Davide. Tu o înțelegi mai bine, oare ai s-o poți înțelege mai bine?..."
April 29, 2022
Dacă există vreo “mare temă“ în literatură în general (și în literatura română în particular) care să mă scoată pe mine din sărite, aia e “condiția intelectualului“.
“Aveți voi un talent, ăștia intelectualii, de a crea drame acolo unde nu există decât slăbiciune.“
“...incapabili de dialectică abstractă, o deplină opacitate față de sensurile raționale; sunt toți epatați de filozofiile ieftine, de filosofia vieții, de sisteme vitaliste, pragmatiste, iraționaliste.“
“Probabil că e un destin al meu să mă mediocrizez lângă orice femeie pe care cred că o iubesc.“
Pe cuvânt dacă nu.
În rest, scriitură impecabilă, ca de obicei la Eliade.
“Aveți voi un talent, ăștia intelectualii, de a crea drame acolo unde nu există decât slăbiciune.“
“...incapabili de dialectică abstractă, o deplină opacitate față de sensurile raționale; sunt toți epatați de filozofiile ieftine, de filosofia vieții, de sisteme vitaliste, pragmatiste, iraționaliste.“
“Probabil că e un destin al meu să mă mediocrizez lângă orice femeie pe care cred că o iubesc.“
Pe cuvânt dacă nu.
În rest, scriitură impecabilă, ca de obicei la Eliade.
April 1, 2025
am renunțat să o mai citesc la pagina 129….nu mai pot… I love u Eliade dar cartea asta nu…pur și simplu nu; pălăvrăgeli și filosofii inutile, fără substanță, personaje repetitive, naive, conflictul lipsește cu desăvârșire, romanul ăsta e ca o barcă care plutește în derivă, înconjurată de mare și atât, nu știi în ce direcție va merge, unde și când va ajunge și chiar nu vreau să știu.
singurul lucru pe care l am apreciat a fost abordarea sexualității într-o manieră mai deschisă, mai pe față (mai ales pt anul 1934!)
și da, am pus o la citite pt ca MERIT la cat m-am chinuit cu ea și la cat timp am pierdut❤️🩹
singurul lucru pe care l am apreciat a fost abordarea sexualității într-o manieră mai deschisă, mai pe față (mai ales pt anul 1934!)
și da, am pus o la citite pt ca MERIT la cat m-am chinuit cu ea și la cat timp am pierdut❤️🩹
July 19, 2021
Nu știu ce-am păzit, ce mi-a luat atât să citesc cartea asta. Anul trecut, cam tot pe vremea asta, am abandonat-o, pentru că se plia prea bine pe-o situație din viața mea de la momentul respectiv. Și dacă Eliade e bun la ceva, e vorba despre transmiterea și amplificarea emoțiilor, cel puțin în cazul meu.
Oricât de mult am adorat cartea asta, plină de intelectuali și pseudo-intelectuali, probleme și pseudo-probleme, sexualitate și pseudo-sexualitate, n-aș recomanda-o tuturor.
E o reprezentare destul de grafică a obiceiurilor tineretului de la 1930, cu detalii istorice și sentimentale, cu comportamente sociale tipice vremii și, cred, tipice unor membrii ai castei sociale pe care o urmărim. Veți da, deci, peste limbaj licențios, peste scene de violență sexuală, peste portretizări nu prea plăcute și nu prea potrivite ale femeii. Dar toate astea în afara personalității și viziunii autorului. Pentru mine a fost clar, și doar din cartea asta, fără a lua în considerare celelalte opere ale lui Eliade, că el se dezice de acțiunile pe care le fac unele personaje. Așa că, deși intenția lui e doar să le portretizeze, nu și le asumă propriu-zis, nu v-aș recomanda să citiți cartea dacă v-ați simți atacați de teme precum cele enumerate mai sus. Astea și suicidul.
În rest, o recomand cu tot dragul. Emană Eliade, emană sentiment, emană confuzie și regăsire și dragoste și filosofie...
Oricât de mult am adorat cartea asta, plină de intelectuali și pseudo-intelectuali, probleme și pseudo-probleme, sexualitate și pseudo-sexualitate, n-aș recomanda-o tuturor.
E o reprezentare destul de grafică a obiceiurilor tineretului de la 1930, cu detalii istorice și sentimentale, cu comportamente sociale tipice vremii și, cred, tipice unor membrii ai castei sociale pe care o urmărim. Veți da, deci, peste limbaj licențios, peste scene de violență sexuală, peste portretizări nu prea plăcute și nu prea potrivite ale femeii. Dar toate astea în afara personalității și viziunii autorului. Pentru mine a fost clar, și doar din cartea asta, fără a lua în considerare celelalte opere ale lui Eliade, că el se dezice de acțiunile pe care le fac unele personaje. Așa că, deși intenția lui e doar să le portretizeze, nu și le asumă propriu-zis, nu v-aș recomanda să citiți cartea dacă v-ați simți atacați de teme precum cele enumerate mai sus. Astea și suicidul.
În rest, o recomand cu tot dragul. Emană Eliade, emană sentiment, emană confuzie și regăsire și dragoste și filosofie...
May 17, 2020
Eliade isi proiecteaza zbuciumul sufletesc asupra personajului principal, incercand prin acesta sa isi solutioneze dilema amoroasa: iubirea sa pentru doua femei- Sorana si sotia sa Nina Eliade. Exista multiple elemente autobiografice prezente in carte, fiind dominata de ‘intelectuali’ inspirati din grupul “Criterion”( incl. Cioran ) al anilor ‘30 bucuresteni- zbuciumati de actiuni sociale si politice ale capitalei (legionari, comunisti).
Tema principala a zbuciumului intelectual este cea a ratarii si a lipsei de sens, intelectualul incercand din rasputeri sa isi pastreze autenticitatea.
Tema principala a zbuciumului intelectual este cea a ratarii si a lipsei de sens, intelectualul incercand din rasputeri sa isi pastreze autenticitatea.
This entire review has been hidden because of spoilers.
June 14, 2021
Printre cele mai neplacute lecturi. Editia pe care am luat-o de la biblioteca nu a fost... noua. Pagini lipsa, scris sters si minuscul (nu suport scrisul minuscul). Da, nu a fost grozav si o sa o recitesc intr-o editie noua, dar povestea in sine... palaria jos pentru Mircea Eliade!
January 22, 2017
"Nu mai e drept, a cresct răsucit, îl dor mădularele, îi putrezeşte sângele."
"Îmi înfund degetele în urechi, închid ochii, şi alerg pe scări până jos în stradă. Să nu mai văd pe nimeni a cărui suferinţă mă doare."
"Ce înspăimântător lucru să știi că, orice s-ar întâmpla, un om va continua să te iubească. Adică, îl vei face etern să sufere; oricât i-ai dori tu libertatea, el să nu se poată niciodată desprinde de tine. Ce înspăimântător; să știi că faci pe cineva să sufere, și nu ai cum să-l scoți din cercul lui de foc; căci orice apropiere te face mai drag; și, din tot ce-i spui, dragostea omului acela găsește hrană să se mențină, să crească, până la sufocare. Destinul de a asista neputincios la suferința omului care te iubește, suferință pe care ai provocat-o, poate, inconștient; cu un gest, sau un cuvânt bun, care l-a legat de tine. Și acum asiști la agonia asta pe care tot sângele tău n-ar putea-o răscumpăra."
"Trebuie să aşteptăm ca sângele să circule iarăşi un anumit număr de minute, şi anume ţesături să procedeze în procese obscure şi dezgustătoare...Iar până atunci ne privim străini şi beţi."
"-Tu cum o mai duci?
-Tot aşa cum ştii. Strada Grigore Alexandrescu, Strada Salcâmilor şi complicaţiile respective.
-Sunt şi complicaţii?
-Câteodată. Complicaţii fără importanţă, dealtfel. Scap uşor de ele."
"Umblă pe stradă tulburat, bolnav; teasta îl apasă ca o povară de fier."
"Ţi se pare câteodată că însemni ceva în viaţa unui om; şi totuşi, dacă n-ai fi fost tu, ar fi fost altul; lucrurile care sunt- trebuia să se întâmple cu tine sau cu altul, dar trebuia să se întâmple..."
"Aşa se iubesc oamenii adevăraţi? Ghemuindu-se unul într-altul, ţipând când sunt siliţi să se despartă, plângând când nu sunt unul în braţele celuilalt? Asta ai înţeles tu din iubire? Asta e descompunere lentă, cadavre, Ghighi..."
"Trupul tot parcă ar fi o plagă internă, ascunsă, umflată.Oasele parcă ar fi învălite în tumoare."
"Îmi înfund degetele în urechi, închid ochii, şi alerg pe scări până jos în stradă. Să nu mai văd pe nimeni a cărui suferinţă mă doare."
"Ce înspăimântător lucru să știi că, orice s-ar întâmpla, un om va continua să te iubească. Adică, îl vei face etern să sufere; oricât i-ai dori tu libertatea, el să nu se poată niciodată desprinde de tine. Ce înspăimântător; să știi că faci pe cineva să sufere, și nu ai cum să-l scoți din cercul lui de foc; căci orice apropiere te face mai drag; și, din tot ce-i spui, dragostea omului acela găsește hrană să se mențină, să crească, până la sufocare. Destinul de a asista neputincios la suferința omului care te iubește, suferință pe care ai provocat-o, poate, inconștient; cu un gest, sau un cuvânt bun, care l-a legat de tine. Și acum asiști la agonia asta pe care tot sângele tău n-ar putea-o răscumpăra."
"Trebuie să aşteptăm ca sângele să circule iarăşi un anumit număr de minute, şi anume ţesături să procedeze în procese obscure şi dezgustătoare...Iar până atunci ne privim străini şi beţi."
"-Tu cum o mai duci?
-Tot aşa cum ştii. Strada Grigore Alexandrescu, Strada Salcâmilor şi complicaţiile respective.
-Sunt şi complicaţii?
-Câteodată. Complicaţii fără importanţă, dealtfel. Scap uşor de ele."
"Umblă pe stradă tulburat, bolnav; teasta îl apasă ca o povară de fier."
"Ţi se pare câteodată că însemni ceva în viaţa unui om; şi totuşi, dacă n-ai fi fost tu, ar fi fost altul; lucrurile care sunt- trebuia să se întâmple cu tine sau cu altul, dar trebuia să se întâmple..."
"Aşa se iubesc oamenii adevăraţi? Ghemuindu-se unul într-altul, ţipând când sunt siliţi să se despartă, plângând când nu sunt unul în braţele celuilalt? Asta ai înţeles tu din iubire? Asta e descompunere lentă, cadavre, Ghighi..."
"Trupul tot parcă ar fi o plagă internă, ascunsă, umflată.Oasele parcă ar fi învălite în tumoare."
April 21, 2024
Mircea Eliade este, fără îndoială, unul dintre autorii mei preferați. Când eram în liceu îmi făcusem o listă cu cărțile lui și îmi propusesem să le citesc pe toate. Câteva mi-au scăpat, așa că…iată-mă! Probabil dacă aș fi citit la 20 ani “Întoarcerea din rai” mi-ar fi plăcut mai mult și aș fi înțeles mai bine frământările tinerilor protagoniști. În orice caz, genialitatea autorului nu are cum să mă plictisească vreodată!
February 26, 2024
Ce carte, ce profunzime, ce răscoala îți lasa in suflet…
March 28, 2023
„Uită-mă, ca să pot muri!…”
March 19, 2024
"Spuneai tu o dată destin, nu? Destinul cine îl face? E ca un ou, așa-i? Îl zvârl, îl prinzi. Dacă nu, se sparge. Destinul e în ou sau in mâna care îl prinde? Cine ne prinde? Un obuz îl vezi, te răstoarnă, te face praf. Sau îl prinde cineva. Îl oprește în drum, ca într-o plasă, destinul? Unde e destinul? În obuz? Sau în tine?"
November 8, 2012
Every time I read one of Eliade's novels, I recall my first encounter with his style. It was during my high school years, a number of years back, with an abridged version of "Romanul adolescentului miop". And then I thought that my hopes of writing and publishing before the end of high school are in vain. Simply by comparing what I could write to what Eliade did at his very early age discouraged me for a time. Later, I found that this situation is not necessarily so bad and that have been writers that published the first book a lot later in their lives. I too have my opportunity, if I really want to become a writer. I am still thinking about this possibility.
Returning to this novel, it depicts with high accuracy the Romanian 1920s generation, Eliade being part of it. The only reason that made me not award it a 5 star rating is that it has a lot of interior dialogue and this is not very easy to follow. Sometimes a characters speak with their internal voices in the middle of the other character inner monologue.
Returning to this novel, it depicts with high accuracy the Romanian 1920s generation, Eliade being part of it. The only reason that made me not award it a 5 star rating is that it has a lot of interior dialogue and this is not very easy to follow. Sometimes a characters speak with their internal voices in the middle of the other character inner monologue.
November 1, 2013
"Dar de ce trebuie să faci ceva pentru a rămâne viu și liber, om întreg printre toate aceste umbre hămesite de creație, de uitare, de opium intelectual? De ce trebuie numaidecât să ai un rost în lume, sau să-ți faci un nume pentru posteritate, să te distingi? Altădată ... Să mă fac pe mine operă de artă, așa spuneam. Să fie viața mea o creație, să o împlinesc din toate părțile, să o rotunjesc; ăsta să-mi fie țelul. Dar de ce să o fac operă de artă, când este atât de greu să rămână viață, liberă viață simplă?..."
November 10, 2013
Se simte că Eliade era încă tânăr (27 de ani) când a scris cartea asta. Frazele par un pic sacadate şi neşlefuite, dar mi-au plăcut cele două idei filosofice în jurul cărora gravitează volumul:
1. singura creaţie proprie omului este moartea, în timp ce viaţa e doar un şir de întâmplări;
2. există o permanentă luptă între multilateralitatea vieţii şi moartea ca mijloc de îmbrăţişare a unităţii.
Altfel, n-aş recomanda-o decât unui fan înrăit Eliade.
1. singura creaţie proprie omului este moartea, în timp ce viaţa e doar un şir de întâmplări;
2. există o permanentă luptă între multilateralitatea vieţii şi moartea ca mijloc de îmbrăţişare a unităţii.
Altfel, n-aş recomanda-o decât unui fan înrăit Eliade.
March 11, 2014
"Daca exista vreo fericire pe pamant, apoi aceasta e prietenia; dragoste senina, crescuta an cu an, limpede, fara agonii, fara caderi."
"Se intampla atatea lucruri langa tine, cand iubesti, despre care habar nu ai."
"[...]prin dragoste rupi tocmai limitarea, izolarea."
"Se intampla atatea lucruri langa tine, cand iubesti, despre care habar nu ai."
"[...]prin dragoste rupi tocmai limitarea, izolarea."
June 25, 2018
De foarte multă vreme am tot căutat o carte care să mă facă să simt mai multe decat ar trebui... Se pare că, în sfârșit, am găsit-o. Geniul lui Eliade nu m-a dezamăgit nici de data aceasta și nici nu vreau să cred că ar putea-o face vreodată.
June 24, 2013
"Trupurile prea mult tinute impreunaincep a putrezi, sufletele ce se oglindesc unul intr-altul, numai ele, singure, incep sa puta a balta, apa statuta, calda, neaerisita."
August 2, 2018
Un superb monolog interior al tinerilor interbelici ce trece prin toate valorile varstei: iubirea, datoria, libertatea, patriotismul, familia si pasiunea pentru munca.
February 8, 2021
"Acum e altfel; acum o iubește pe ea, individualizată, desprinsă din prezent, depărtată de ceilalți oameni, izolată ca într-o cușcă în pasiunea și chinul lui."
"Cât de binefăcătoare, de firească și de umană e prietenia, căldura sufletului celuilalt, către care nu te simți atras ca să arzi, să te consumi în desperare, ci atras să te armonizezi, să te împlinești. Dacă există vreo fericire pe pământ, apoi aceasta e prietenia; dragoste senină, crescută an cu an, limpede, fără agonii, fără căderi."
"Dar de ce trebuie să faci ceva pentru a rămâne viu și liber, om întreg printre toate aceste umbre hămesite de creație, de uitare, de opium intelectual? De ce trebuie numaidecât să ai un rost în lume, sau să-ți faci un nume pentru posteritate, să te distingi? Altădată... Să mă fac pe mine operă de artă, așa spuneam. Să fie viața mea o creație, să o împlinesc din toate părțile, să o rotunjesc; asta să-mi fie țelul. Dar de ce să o fac operă de artă, când este atât de greu să rămână viață liberă, viață simplă?..."
"De ce doresc fetele astea tinere eternitatea, în orice fac?"
"Adevărul e că știu cine sunt, știu mai ales când sunt eu unul adevărat, născut, iar nu făcut - și când sunt simplă scoică radiofonică prinzând unde și emițând nostalgii ce nu-mi aparțin. Când citesc, când răspund la întrebările dlui Jerbea, când lucrez pentru șef, când îmi pierd vremea cu vreun mamifer - nu sunt eu. Apuc cea dintâi mască ce mi-e la îndemână, și mă port cu reactivitatea ei specifică. Dar, câteodată, sunt eu însumi, apariție fulgurantă și instantanee care mă copleșește, mă transcende."
"Cât de binefăcătoare, de firească și de umană e prietenia, căldura sufletului celuilalt, către care nu te simți atras ca să arzi, să te consumi în desperare, ci atras să te armonizezi, să te împlinești. Dacă există vreo fericire pe pământ, apoi aceasta e prietenia; dragoste senină, crescută an cu an, limpede, fără agonii, fără căderi."
"Dar de ce trebuie să faci ceva pentru a rămâne viu și liber, om întreg printre toate aceste umbre hămesite de creație, de uitare, de opium intelectual? De ce trebuie numaidecât să ai un rost în lume, sau să-ți faci un nume pentru posteritate, să te distingi? Altădată... Să mă fac pe mine operă de artă, așa spuneam. Să fie viața mea o creație, să o împlinesc din toate părțile, să o rotunjesc; asta să-mi fie țelul. Dar de ce să o fac operă de artă, când este atât de greu să rămână viață liberă, viață simplă?..."
"De ce doresc fetele astea tinere eternitatea, în orice fac?"
"Adevărul e că știu cine sunt, știu mai ales când sunt eu unul adevărat, născut, iar nu făcut - și când sunt simplă scoică radiofonică prinzând unde și emițând nostalgii ce nu-mi aparțin. Când citesc, când răspund la întrebările dlui Jerbea, când lucrez pentru șef, când îmi pierd vremea cu vreun mamifer - nu sunt eu. Apuc cea dintâi mască ce mi-e la îndemână, și mă port cu reactivitatea ei specifică. Dar, câteodată, sunt eu însumi, apariție fulgurantă și instantanee care mă copleșește, mă transcende."
June 27, 2017
Intoarcerea din rai, ca si Huliganii, are personaje bine conturate cu privire la propriile lor idei si comentarii. Personajele nu se aseamana ca ideologi, ci se deosebesc. Din acestea, ne putem da seama cat de bogata este aceasta carte. Iarasi, liric.. combinatia intre obiectivism si subiectivism il face un roman indragit. Un contrapunct genial!
March 19, 2019
Proza frumos scrisa si stilul original al lui Eliade m-au determinat sa termin aceasta carte. Daaar personaje mai deprimante si actiune atat de plictisitoare ca in acest roman, nu am mai descoperit de foarte multi ani.
October 5, 2023
Acțiunea m-a plictisit. Niciun personaj nu mi-a atras atenția. Erau toți o apă și-un pământ pentru mine. Nici măcar dezbaterile lor filosofice nu m-au mișcat. Am deschis cartea, ce-i drept, și cu așteptări foarte mari.
Read
March 20, 2011we all have to choose between a calm,reasuring,safe relationship and a hectic one..there's nothing in the middle.
August 18, 2016
O carte extrem de interesantă ce reflectă trăirile și gândurile oricărui tânăr căruia îi place să cerceteze orice îi iese în cale și să emită teze filosofice privitoare la viață și la sensul ei.
February 9, 2020
Nu am cuvinte! Plâng....și acum îmi dau seama de ce Eliade e preferatul meu....
Displaying 1 - 30 of 43 reviews