Un pasionant Bildungsroman, singurul de acest fel în limba noastră.(Șerban CIOCULESCU)
Spre deosebire de majoritatea tinerilor, nu credeam că generația mea avea destin politic, așa cum avusese generația războiului și cum speram că vor avea generațiile care vor veni după noi. Destinul nostru era exclusiv cultural. Aveam să răspundem la o singură î suntem sau nu capabili de o cultură majoră – sau suntem condamnați să producem, ca până în 1916, o cultură de tip provincial, traversată meteoric, la răstimpuri, de genii solitare ca Eminescu, Hașdeu, Iorga? (Mircea ELIADE)
Romanian-born historian of religion, fiction writer, philosopher, professor at the University of Chicago, and one of the pre-eminent interpreters of world religion in the last century. Eliade was an intensely prolific author of fiction and non-fiction alike, publishing over 1,300 pieces over 60 years. He earned international fame with LE MYTHE DE L'ÉTERNAL RETOUR (1949, The Myth of the Eternal Return), an interpretation of religious symbols and imagery. Eliade was much interested in the world of the unconscious. The central theme in his novels was erotic love.
Mansarda. Aşa cum o ştiam din "Romanul adolescentului miop" şi "Gaudeamus". Ticsită de cărţi: ce alt adolescent a adunat pînă la sfîrşitul liceului peste 1000 de volume în propria cameră? Şi nu vorbim (numai) de literatură, ci de istorie,chimie, entomologie, geologie ş.a. Nopţi nedormite, exerciţii de voinţă, miopie galopantă, corigenţe, studenţie, filozofie, colinde, melancolie, Nae Ionescu, Papini, primele articole publicate. Rica.
India. Aşa cum o ştiam din "Maitreyi" şi "Nopţi la Serampore". Bengal, misticism, exotism, arome, Monsoon, Gange, Dasgupta, Tagore, doctorat. Pierderea Indiei istorice şi a Indiei eterne şi înţelegerea adevăratei vocaţii. Maitreyi. (Mi-e infinit mai draga India lui Eliade decît cea a lui Rushdie).
Mansarda reloaded. Prietenii. Aşa cum pe mulţi îi ştiam din jurnalul lui Jeni: Mircea Vulcanescu, Haig Acterian & Marrietta Sadova, Mihail Sebastian, Dan Botta, Dinu Noica şi ceilalţi, crème de la crème, cu o medie de vîrstă de 25 de ani. Criterion, conferinţele radiofonice, cursurile de la universitate cu sala arhiplină. Maitreyi, romanul – spulberarea ultimei şanse de întoarcere în India. Nina.
„Timpul cînd nu vom mai fi liberi să facem ce vrem”. Lagărul de la Miercurea Ciuc, jurnalul ţinut pe hîrtie igienică, boala. Nuntă în cer – Ileana, eternul feminin românesc. Londra, Lisabona. Pierderea lui Nae Ionescu, a Ninei şi a lui M. Sebastian.
Homme de lettres. Paris, sărăcie (cum altfel?), Cioran, conferinţe, Istoria religiilor, Yoga, Noaptea de sînziene, Jung, prieteni. O nouă viaţă. Christinel.
Peste mări şi ţări. Mult dorita Americă, oraşul vînturilor, profesorat (catedra de istorie a religiilor a universităţii din Chicago îi poartă numele), adevărata recunoaştere internaţională, conferinţe, premii. Japonia.
Memoriile se opresc în 1960 deşi Eliade mai trăieşte încă 26 de ani şi-şi scrie jurnalul pînă în 1985. Ştiu că e un personaj controversat şi că a evitat să scrie desre lucrurile care l-ar fi putut compromite (pentru descoperirea adevărului istoric voi citi şi jurnalul lui Sebastian), dar încă nu pot să nu-l consider singurul spirit universal pe care l-a dat România. Desigur, asta sună foarte pretențios și clișeistic, nu știu ce mi-a venit. Chapeau!
Te simți de parcă Eliade ar veni să doarmă într-o seară pe la tine și toată noaptea îți povestește viața lui. Admirație infinită pentru acest univers pe care -ce rușine!- nu l-am citit aproape deloc.
"Dacă Eliade a fost stăpânit până la obsesie de carte, aceasta e pentru că ea constituia pentru el un mijloc privilegiat de a 《ieși din Timp》, de a 《pune în valoare Moartea ca reintegrare》." (Mircea Eliade, Memorii, pagina 507)
Ca orice volum de memorii, și acesta trebuie citit cu rezerve. Nu am fost și nici nu sunt pe cale să devin un fan al lui Mircea Eliade, dar memoriile sale sunt, recunosc, captivante. Anumite slăbiciuni de caracter și opțiunile sale ideologice controversate dintr-un moment delicat al istoriei României nu anulează meritele sale de scriitor și savant. Îl descriu doar așa cum a fost: un OM cu un destin.
Am citit aceasta carte pe nerasuflate as putea spune. Este o carte care iti deschide usa spre nemarginita putere umana atunci cand vointa este prezenta. M-a impresionat si mi-a marcat adolescenta...m-a captivat si a reaprins mai intens in mine dorinta cunoasterii. Este o carte care merita citita si recitita si care prezinta o viata de om, o viata de geniu, o viata in care limitele sunt depasite.
Am citit aceasta carte pe nerasuflate as putea spune. M-a impresionat, mi-a placut foarte mult. Nu am putut citi insa si anexele, cel putin nu pentru moment. Desi ispititoare, textele despre sfarsitul lui Mircea Eliade nu cred ca vor avea un impact bun, benefic asupra mea. De asemenea consider ca aceasta carte ar fi trebuit s-o citesc inaintea altora, bunaoara "Mitul eternei reintoarceri" sau chiar carti precum "Pe strada Mantuleasa" sau chiar prima carte pe care am citit-o de la el "Domnisoara Cristina". Mi se pare relevant ca explicatie exemplul lui "Isabel si apele diavolului", carte pe care, acum cateva luni nu am putut-o citi sau savura. Ma plictisea. Acum, intelegand contextul in care a fost scrisa si tentele vag autobiografice cred ca o voi putea, in final, duce pana la capat. "Memoriile" lui Eliade sunt extrem de valoroase, pe parcursul citirii lor, chiar si in ora de economie sau in autobuz in timp ce controlorul imi verifica abonamentul, m-am simtit ca si cum Eliade imi era alaturi si-mi povestea el insusi tot ceea ce citeam. De asemenea imi era imposibil sa las din mana cartea. Cititul in paralel a fost oprit pentru moment. In final as putea adauga ca mi s-a parut impresionant volumul de carti citite, noptile nedormite, munca prestata cu multa vointa si cateodata chiar furie, mai pe scurt - intreaga lui viata.
I loved it. I want to read or re-read all his books. There are so many thing to mention concerning this book. First of all, it is very nicely written and reading it is sheer pleasure. It is a feast to discover a genius revealing his word and explaining the process of creation.Secondly, I feel inspired by his discipline, his incredible work capacity and ambition. It made me realize time is precious and we cannot afford to waste it. Therefore we should focus on what we want to achieve until our time's up. Moreover, I discovered many aspects of Romanian history that I was not familiar with and I loved finding things about Cioran, Iorga, Nae Ionescu, Mihail Sebastian...
M-am născut la Bucureşti, la 9 martie 1907 (25 februarie stil vechi). Fratele meu, Nicolae Remus, se născuse cu un an mai înainte, iar după patru ani a venit pe lume Cornelia. Tatăl meu era moldovean din Tecuci şi, înainte de a-şi schimba numele în Eliade, se numise Ieremia. Dicţionarul francez român pe care l-am folosit tot timpul liceului era semnat: Gheorghe Ieremia. Tata era cel mai mare din patru copii. Al doilea băiat, Costică, era, ca şi tata, ofiţer; dar făcuse Şcoala de Război, ajunsese ofiţer de stat-major şi a înaintat pînă la gradul de general de divizie, în timp ce tata, mai înţelept sau mai nepriceput, n-a reuşit să treacă de gradul de căpitan. Fratele cel mai mic, Pavel, după aventuri despre care familia nu vorbea niciodată, intrase funcţionar la Căile Ferate. Ultima oară cînd am aflat veşti despre el, ajunsese şef de gară. L-am întîlnit de foarte puţine ori. Era brun, ca şi tata, dar nu-şi pierduse părul şi părea mai frumos. Singura lor soră murise curînd după ce se căsătorise cu un învăţător. N-am ştiut niciodată cum arătase, unde trăise şi ce făcuse. O dată, prin 1919-l920, a venit la noi, în Strada Meadînc aş coborî în amintiri, îl revăd acelaşi: maior, grăsuliu, răsucindu-şi sau mîngîindu-şi mustaţa, vorbind puţin graseiat, întrerupînd frazele cu un rîs scurt. Familiile nu se aveau bine. Nu-mi aduc aminte să-i fi văzut vreodată la noi acasă, cu excepţia rarelor vizite ale băieţilor. Şi iarăşi, numai noi doi, Nicu şi cu mine, ne duceam cîte-odată, duminicile dimineaţa, să ne jucăm cu ei, în camera lor înaltă, luminoasă, plină cu jucării. în ultimele clase de liceu şi la Universitate, ne mai vedeam cam o dată, de două ori pe an. Mai tîrziu am aflat de la mama principalul motiv al răcelii. Unchiul Costică i-ar fi spus într-o zi: „Ce păcat că aţi dat numele de Mircea băiatului vostru! Aşa voiam şi eu să-l numesc pe al meu. Dar acum n-am s-o mai pot face. Mircea al meu ar risca să fie confundat cu băiatul vostru...!"
Cheia perfectă a înțelegerii operei și a omului din spatele său. O excelentă expunere a realităților de la începutul secolului al XX-lea. Un elogiu al "generației tinere". E imposibil să nu citești Memoriile lui Eliade pe nerăsuflate, fascinat de stilul și calitatea indiscutabilă a discursului său; iar apoi, să nu te lași cooptat în întreg angrenajul gândirii sale, reflectate în interviuri, texte și convorbiri de tot felul.
Nu știu cum este pentru ceilalți, dar când deschid cărțile lui Eliade părăsesc spațiul și timpul profan și sunt dusă într-o dimensiune sacră. Nu mai există România secolului al XXI-lea, ci doar România perioadei interbelice, acea perioadă unică în care cultura românească a înflorit și ar fi continuat să-o facă dacă cel de-al Doilea Război Mondial nu i-ar fi tăiat avântul. ( continuare) https://adolescentacunasulincarti.wor...