E un tipic roman "fin de siecle". Este vorba despre dragostea doctorului cvadragenar, Emil Codrescu, pentru Adela, o femeie cu douazeci de ani mai tanara, maritata si divortata. Cu toate ca Adela manifesta pentru Emil simpatie, acesta delicat si fin, nu crede in posibilitatea unei uniuni. Emil Codrescu e din familia asa-numitilor, dupa o nuvela de Turgheniev, "oameni de prisos". Avem de-a face cu exemplare dotate cu mari calitati, dar care, apasate de conditii vitrege, practica o filozofie biologica deprimanta, fixand o limita arbitrara vietii, in neconcordanta cu vitalitatea rasei umane, acolo unde raporturile umane s-au ameliorat.
In ciuda aparentelor, Emil Copdrescu nu e un erou exceptional, nu se deosebeste de confratii sai de epoca, Vasile Dan, din romanul lui Vlahuta, Dinu Milian, din romanul lui N. Petrascu, intelectuali atinsi de esec. Din punct de vedere moral, el are totusi o conceptie superioara, intelegand dragostea ca idee. Sub raport artistic, romanul de analiza al lui Ibraileanu e o capodopera.
Garabet Ibraileanu(Romanian pronunciation: [ɡaraˈbet ibrə.iˈle̯anu]) was a Romanian-Armenian literary critic and theorist, writer, translator, sociologist, Iaşi University professor (1908-1934), and, together with Paul Bujor and Constantin Stere, for long main editor of the Viaţa Românească literary magazine between 1906 and 1930. He published many of his works under the pen name Cezar Vraja.
Nu sînt sigur că Adela se mai studiază în liceu. Probabil că da. Asta dacă mă iau după lista de lecturi de vacanță „obligatorii”, recomandată de un domn profesor.
Bănuiesc că școlerii nu prea apreciază sfîșierile prin care trece mintea ciudată a naratorului. Despre care nu prea știm cu ce se ocupă. E medic, s-a școlit în străinătate, are o diplomă prestigioasă, dar și asta e o ipoteză. Cît stă „împreună” cu Adela (un an și ceva după calculul meu) nu-l surprindem decît de două ori practicîndu-și meseria (cînd răcește Adela și cînd are dureri doamna Sabina, soția ceasornicarului Haim Duvid).
Totuși, Emil Codrescu nu e un „om de prisos”, cum a decretat cu mulți ani în urmă Al. Piru, de unde a copiat / plagiat fără jenă Wikipedia; el nu trăiește - ca Rudin - pe spinarea celorlalți, are bani destui și s-ar putea să fie moșier, ca mama Adelei, ca Adela însăși. Acțiunea propriu-zisă e minimă. Nu poți considera acțiune cele cîteva plimbări cu trăsura la Tîrgu Neamț sau Văratec. Deci, totul se petrece în sufletul chinuit al medicului.
Emil Codrescu e obsedat de bătrînețe și fiziologie. Nimic nu-l sperie mai mult decît decrepitudinea. Ca și Ibrăileanu, consideră că „bătrînețea e o rușine”. Bătrînii vădesc privitorilor o „carne descompusă”, un trup degradat, un chip răvășit de acizii vremii. Bine, după criteriile de azi, un bărbat care trece de la 39 la 40 de ani e o ilustrare a frăgezimii și eroismului, abia acum poate întemeia o familie tradițională. Dar nu contează ce socotim noi despre vîrstă, contează ce crede și ce simte Emil Codrescu. Iar el simte că e bătrîn, că a ajuns la vîrsta rușinii, a impurității și inesteticului. Și că nu o poate împovăra pe Adela, femeia deja divorțată la numai 20 de ani, după 3 ani de suferință (despre care naratorul nu spune nici „pîs”). Asta ca să nu mai pun la socoteală opinia lui despre actul sexual, o întrecuprindere de pitecantropi, o murdărie comună, o abjecție.
Emil Codrescu nu se poate hotărî să-și declare amorul dintr-un soi de noblețe prost înțeleasă. El pare că raționează în chipul următor „cînd Adela va împlini 40 de ani, eu voi avea 60 - ceea ce înseamnă extrema senectute. Nu o pot împovăra cu o existență impură, nu merită să-i fac acest necaz”. Gîndul ăsta nu-l împiedică să se comporte ca un seducător sadea, ca un personaj din Kierkegaard, Johannes, interesat exclusiv de actul seducerii și nu de finalitatea ei erotică (a se vedea Jurnalul seducătorului...). Dar cînd reușește s-o cucerească pe Cordelia, seducătorul filosof se retrage. Cam la fel face și Emil Codrescu. Adela pleacă năucită, iar el rămîne să-și plîngă de milă în Bălțătești. Nu mă întrebați ce făcea un medic pe la 1890 în acest sătuc pitoresc, de altfel, cu un sanatoriu cunoscut.
În scrierile de critică și teorie literară, G. Ibrăileanu avea un stil foarte neîngrijit, adeseori bolovănos. Spre uimirea și bucuria confraților (și spre stupoarea lui E. Lovinescu), romanul e impecabil stilistic. Nici un cuvînt de prisos, nici un adjectiv banal, o proză de o frumusețe neîndoioasă. Un singur exemplu: „[Eliza] stătea cu fața întoarsă, cu o mînă sprijinită de perete; avea mîinile reci, pleoapele reci, buzele reci, părul rece”...
Cînd romanul s-a tipărit, la sfîrșitul lui iunie 1933, juriul Fundației pentru Cultură și Artă i-a acordat un premiu național, în valoare de 100.00 de lei. Suma era importantă. G. Ibrăileanu avea nevoie, era deja foarte bolnav... Nu cred că mai e nevoie să adaug: cele 3, 5 steluțe au o evidentă semnificație afectivă. Romanul e fastuos, prozatorii contemporani nu scriau mai bine.
P. S. N-am să înțeleg niciodată de ce editurile nu respectă voința criticului de la Iași. Nu și-a iubit prenumele, n-a semnat niciodată Garabet I, ci numai G. Ibrăileanu. Editorii noștri, fără excepții, sînt oglinda (fidelă și cutremurătoare) a educației românești. Unde măta n-are cratimă și oștirile evacuează din lipsă de reziliență. Traducerile nu sînt verificate de nimeni, nu mai vorbesc de corectură. Orice om care știe o boabă de engleză se apuncă de traduceri. Și orice om care știe umpic de română compune poiezii. (10.03.24, d.)
”Adela” este acel tip de carte care în puține cuvinte transmite un mesaj extraordinar de complex despre menirea omului în lume și despre diferențele de caracter care apropie oamenii. La început mi s-a părut un subiect destul de controversat: un medic care se îndrăgostește de o fată cu 20 de ani mai mică decât el. Dar aici a intervenit toleranța mea. Recunosc că mi-a luat două zile să procesez toată acțiunea după terminarea cărții. Filozofia de viață a personajului principal este aplicabilă vieții haotice: ”Explicațiile nu modifică niciodată realitățile.” De la mine primește patru steluțe pentru că finalul, deși a fost puțin brusc, m-a pus pe gânduri. Este o lectură excepțională pentru pasionații de camilpetrescianism și vine în completarea personajelor ”zbuciumate” din ”Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”.
At the end of the story, 20 years old beautiful Adela from the novel Adela had managed to finish reading the novel War and Peace. If I take into account the time interval in which the story takes place, it took her about a month to read it, whilst, for comparison, I had started it some time ago (in fact some years ago) and I hadn't finished it. I think I must also go on a vacation, at least for a full month, and especially in that wonderful resort where Adela had spent a beautiful summer, together with her mum, called Baile Baltatesti, somewhere between Piatra Neamtului and Targu-Neamtului, in the region of Moldova, north east of Romania.
Adela reflected that the novel (War and Peace) had started to become sad and that nothing of the delightful promises it had promised had come true. And she wonders, is it life like that?
Emil Codrescu, (40 years old, doctor by profession), the male hero and also the narrator of the story in first person, replies to her, although she presumably didn't expect an answer.
-Yes, that's life! Because time usually only brings sadness. Time makes a void, an emptiness around us, kills our dear ones, wears us down and leads us to death. Time has exiled your father from life... it has withered your mother..., it is going to age her and it is going to kill her. In what is essential, fundamental in life, time is our greatest enemy. For the rest, time has no plan, it brings both good and bad, in the same game.
-But that beautiful day we had enjoyed on the Varatic mountains wasn't the time that brought it, was it?
She could have added that time had brought her too unto the path of my life...
-There are days that come too late, like a pardon that a condemned person would find out only in the last moments, when expires.
-The comparison is not good, because after that came other beautiful days... And... (I had waited for the follow-up of "And"...but in vain).
Napoleon, un om destul de priceput în strategie și care nu obișnuia să fugă nici în fața coaliției lumii întregi, spunea că victoria cea mai sigură în amor este fuga!
De altfel, toți ceasornicarii sunt mai mult sau mai puțin filosofi.
O carte greoaie, groteasca si pierduta in filosofie fandosita. Conceptul este similar cu cel al Lolitei, doar ca "victima", Adela, este pusa intr-o lumina inocenta, ingereasca. Mi-a fost foarte greu sa termin cartea aceasta. A trebuit sa o las din mana de mai multe ori din cauza stanjenelii pe care o simteam. Jurnalul lui Emil Codrescu(adica ce constituie de fapt opera) reprezinta si o fereastra in mintea incalcita si plina de nimicuri intelectuale a doctorului. De asemenea, contureaza precis profilul unui pedofil, cunoscand-o pe Adela de cand avea doar 5 ani, si fiind cumva atras de ea inca de pe atunci. Omul acesta este infatuat peste masura si chiar daca este oarecum constient de gravitatea sentimentelor lui, tot continua o reverie fara sens cu Adela. Viata lui pare sa fie nesemnificativa(desi destul de ampla) in comparatie cu dezvoltarea relatiei sale cu fata. Singurul lucru bun despre carte este descrierea rara a unor peisaje pitoresti moldovenesti. Oribila lectura, nu recomand nimanui.
Păi, hai că o să încep. Adela, Adela, Adela, draga mea Adela, oare cum și când am început eu să te citesc? Cu câte săptămâni, luni în urmă? Din ce întâmplare te-am găsit eu pe rafturile bibliotecii? Am încercat, chiar am încercat să o termin, deoarece e foarte rar atunci când eu nu termin o carte. Oare cât mi-a luat mie să termin Roșu și negru, însă am finisato. Pe Adela am luato și la școala, cu sepranța că plictiseala de la ore mă va ajuta, însă spre surpriza mea și lecția de matematică a devenit mai interesantă. Chiar nu pot spune ce anume nu mi-a plăcut, însă cred că i-am acordat îndeajuns timp(adică am citit mai mult de jumate). Acum vreau să-mi iau la revedere și cu părere de rău, cu șanse mici că ne vom mai întâlni în viitor.
Puțin spus perfectă! Adela mi-a încântat sufletul şi m-a făcut să mă bucur de fiecare pagină pe care am lecturat-o. Una dintre revelațiile literare ale anului pentru mine, alături de Anna Karenina şi Maestrul şi Margareta! Recomand cu dragă inimă!
《...Mai puțin sensibile la arta literară, ele (femeile) citesc mai ales romane, care nu au a da senzația artei, ci pe aceea a vieții. Pentru Adela, Anna Karenina nu e "stil şi compoziție", ci Kitty, Dolly, Anna, Levin, Vronski, coliziunile dintre ei şi progresul logic şi psihologic al acțiunii.》
《– Dar în viață lucrurile nu se isprăvesc întotdeauna ca în Război şi pace. Uneori se isprăvesc ca în romanele care-i plac mamei, unde cei care se iubesc fug, îi cunună un preot în secret şi sunt fericiți toată viața. Pentru ce scriitorii cei mari nu-i lasă niciodată pe bieții oameni să fie fericiți? Nu cumva pentru că sunt nefericiți ei, din lipsă de simplicitate a sufletului, cum mi-ai spus mata odată?》
《– Operele de ficțiune – i-am spus Adelei, care începuse să zâmbească şi zâmbi toată vremea cât ținu prelegerea –, operele de ficțiune care se isprăvesc cu triumful binelui şi cu fericirea sunt false, pentru că contrazic realitatea şi dezmint experiența omenirii; sunt imorale, pentru că creează iluzii zadarnice; sunt lipsite de interes, pentru că "toate fericirile sunt la fel", cum zice Tolstoi, aici de față.》
Un fel de jurnal, o destăinuire despre o dragoste a unui bărbat față de o domnișoară mai tânăra decât el cu 20 de ani. Mă înduioșează romanele scrise de autori români bărbați care exprimă sentimente atât de fine de iubire, îmi place să văd cum o percep ei și cât de vulnerabili devin. Totuși, chiar dacă îmi place sensibilitatea bărbătească, mi-ar plăcea mai mult dacă ar fi acompaniată și de fermitate, pași direcți spre atingerea acestei iubiri. Acta non verba, însă nici vorbe nu prea au fost...
Apreciez fiecare carte şi munca fiecărui autor, însă pur şi simplu această carte nu a fost pe gustul meu. Nu ştiu cum am terminat-o, însă ştiu că am adormit de două ori la ea.
Frumusica cartea.Nu e foarte interesanta. Din pacate indeplineste cu geu functia fatica, nu prea trage cititorul, nu mentine atentia asupra lui. De cel putin 20 de ori a trebuit sa recitesc unele paragrafe pentru ca ma plictiseam si nu mai intelegeam nimic.
Doctorul Emil Codrescu (40) umple paginile acestui jurnal cu sentimentele pe care le are față de fiica unor prieteni de familie, Adela (20). Deși domnișoara insistă că femeilor nu le place să fie ridicate pe piedestal, eroului nostru îi este efectiv imposibil să nu o facă. Prin urmare, deznodământul este pe cât de evident, pe atât de înduioșător de penibil.
Ar fi fost propice să citesc cartea pe la vârsta adolescenței fiindcă oricât de bine scrisă este, îți trebuie un dram de îngăduință care e inexistent cu cât mă apropii de vârsta mijlocie.
Cred că am avut așteptări mult prea mari de la romanul acesta și nu a reușit până la urmă să împlinească oarecum „profeția” pe care o creasem în mintea mea despre el, astfel pot să justific cele două steluțe. Chiar abia așteptasem să ajung la cartea asta, iar găsind-o într-un anticariat am fost în extaz să o aduc acasă și să mă apuc imediat de lectură. Sunt două stele cu mare regret, am încercat din răsputeri să îi acord mai mult, însă am simțit că nu mă lasă inima să o pun laolaltă cu alte opere din categoria de 3 stele. Mi-a plăcut enorm ideea „tabu” a romanului, tema provocatoare, plină de controverse a iubirii dintre cele două personaje. Nu mai văzusem asta într-un roman românesc și m-a suprins foarte tare într-un mod plăcut. A început promițător, puțin plictisitor pe alocuri pentru că naratorul susținea că încearcă să scrie un jurnal, însă mie nu mi-a lăsat impresia asta, cel puțin părea așa doar la început, foarte forțat și aproape neplăcut. Însă încet-încet și-a pierdut din ideea aceasta și a rămas doar o poveste ilicită de amor. Tensiunea erotică a fost presărată cu „picanterii” ale vremurilor, comentariile aproape fetișiste ale naratorului adăugau un aer foarte scandalos, dar cu bun gust romanului și chiar simțeam că se duce într-o direcție interesantă, abordând o temă puternic controversată cu tact. Au fost și încercări de construire a unor planuri narative paralele (relația naratorului cu alte personaje, excursiile fără Adela etc) însă acestea erau grav umbrite de personajul Adelei care arunca în cealaltă parte a lumii orice ce nu ținea de ea. Oarecum mă plictisea teribil când naratorul își muta atenția asupra acestor planuri, construite aproape în van. Nu duceau niciunde și nici nu îmbunătățeau romanul cu nimic, personal le-am considerat „de umplutură” și atât. Nu voi da totuși spoilere, însă finalul este ceea ce m-a dezamăgit profund. Nu voi comenta de ce pentru a nu strica review-ul dar personal este motivul principal pentru care nu am putut să îi acord a treia steluță. Cred că este genul de roman de care uiți rapid după ce l-ai citit.
A literature critic writes a story about the midlife crisis of a 40 years old male "intelectual". Intelectual as in too much thinking, too little action. Being a critic, this guy wrote the perfect boring story, a sort of proustian lament that goes on and on over 100 pages. It has no twists, it has no life. at least if the guy's inner hysteria would have turned into madness. that would have been interesting. but the main character is a boring man with a boring heterosexual obsession.
Simpla, dar interesanta. Te va pune pe ganduri si te vei intreba mult timp dupa ce o vei termina daca ai inteles cu adevarat despre ce-a fost vorba. A must-read!
“…In infinitul acesta etern exista oare loc si timp pentru repetarea planetei in toate varstele ei? Imi cere Adela acum, la departari de ani lumina, sa-i hranesc papusa cu biberonul? Imi pune ea, aiurea in univers, o floare mica in piept? Imi zambeste in alta Cale lactee, netezindu-si parul la oglinda? Imi “dovedeste” poate, pe un Pamant mai vechi cu o luna, ca sint tanar?…”
“I-am chemat imaginea, dar imaginea n-a venit. Aveam in ochi, si din ochi proiectata in suflet, expresia figurii ei, dar imaginea era rebela. Impresiile, senzatiile, dorintele provocate de ea in totul si de fiecare farmec al ei in parte ii intunecau claritatea imaginii.”
“ Ploua tomnatic, marunt si rece. E mai bine asa, acum cind nu mai exista. Splendoarea lunii ar fi o sfruntare!”
“Nefericirea mea, cauzata de mine, ar fi o catastrofa individuala, si meritata. Dar nefericirea ei, provocata de mine, ar fi o crima impotriva ei si o crima impotriva fericirii,”
“Voi iubi in Adela forma ei ideala si sufletul, parfumul vietii ei, ii voi da totul fara sa-i cer nimic.”
“In stil romantic, s-ar zice: un drum neuitat. De fapt, nimic romantic: eram intoxicat. Simteam in singe otrava. Si ma lasam in stapanirea ei cu placerea de a nu putea rezista.”
“Timpul vine din viitor, trece in urma, se darama peste ea, o acopere, o face tot mai inexistenta, caci mortii mor si ei, mereu. Cind voi disparea si eu, va fi murit si ea complet din univers.”
"Femeia asta, care invită cu farmece copilărești la mistere tulburătoare, va face nefericirea multor imbecili..."
"Fata de șaisprezece ani cu părul galben și ochii negri avea în figură ceva de copil și de floare. Iar corpul ei, încă în dezvoltare, avea mlădieri ca tulpinile subțiri și înalte la adierea vântului. Și vocea înceată, nesigură, cu graseieri ca niște sfiiciuni ale inimii, al cărei ton răsună încă și astăzi în mine! Niciodată cuvântul „înger“ nu s-a potrivit unei trecătoare apariții umane ca acestei ființe în adevăr angelice."
"Ochii de o culoare nehotărâtă, cafea și aur, schimbătoare după dispoziție, după culoarea timpului, în care se aprindea necontenit sufletul ei neliniștit, sau uneori ficși, reci, privind în gol, când gândul era concentrat ori patima adâncă. O gură mobilă, nesigură. Brațele albe, fine. Piciorul, ca o mână de mic, neliniștit. Mâna - nervoasă, șovăitoare. Mersul undoiat, cu capul aplecat ușor în dreapta, ca într-o figură de cadril, când îmi ieșea întru întâmpinare."
"Când m-am întors, am găsit-o cu o mâță albă în brațe. Erau în tandrețe. Adela îi făcea declarații de amor, numind-o „mițulică, hoață mică și prostuță“. Mâța o ținea fin cu o labă de pânza rochiei și i se uita în ochi. Una avea ochii albaștri, ceilaltă verzi. „Ia uite ce nas blănit are!“ În adevăr, mâța avea un nas mititel, păros și comic. Și-a lipit apoi obrazul de capul mâței în semn de adio, a pus-o pe pat, ne-am luat rămas bun de la gazdă și am plecat."
"Nu vreau să țină la calitățile mele, ci, fără nici un discernământ, la mine! Te iubesc fiindcă ești bun; Te iubesc fiindcă ești inteligent; Te iubesc fiindcă ești frumos; Te iubesc fiindcă... înseamnă că Te este iubit nu pentru el, ci condiționat, din anumite cauze. O iubire provocată de cauze conștiente, de calități pentru care dicționarul are cuvinte, de însușiri externe; o iubire acordată ca un premiu pentru calități estetice, morale și intelectuale, o iubire pe care o poți justifica nu este iubire. Și apoi bun, inteligent, frumos poate fi și unul și altul, dar Te sunt numai eu..."
"Dacă amorul ar fi provocat de frumusețea femeii, de inteligența ei, cum profesează filozofii idealiști, mai mult sau mai puțin castrați din natură; ori de „comuniunea dintre suflete“, cum susurează androginii și ginandrii (traducere liberă: „Scumpă amică, sufletele noastre comuniază. Așadar, dezbracă-te!“), salvarea ar fi posibilă. Dar amorul nu este entuziasm estetic și moral. Sublimitățile astea clorotice n-ar putea explica tirania și demența lui. El este cu totul altceva. Este faptul fundamental al existenței, voința de a trăi sau, mai bine, de a nu muri (ceea ce, deși pare același lucru, e cu totul altceva). În strigătul de iubire, bărbatul cere femeii ajutor împotriva morții. De aceea „amorul e tare ca moartea“. De aceea nemilosul lui egoism în doi. [...] Voința de a nu muri, exprimată în fiecare zâmbet, în fiecare inflexiune a vocii, în fiecare gest al celor doi, știința a identificat-o în elementul etern - plasma originară, viața în sine - pe care natura a reușit s-o creeze cu sforțări de miliarde de ani, și acum vrea s-o păstreze cu orice preț. Individul - viscerele, creierul, nervii, mușchii; „viața vegetativă și de relațiune“ - e un simplu mijloc pentru un scop, e servitorul elementului etern, e destinat să-l păstreze și să-l transmită din generație în generație până la stingerea soarelui....Și atunci cum vrei să te eliberezi, nenorocitule? Cine de cine să se elibereze?... Ce tulburătoare sunt mișcările Adelei când umblă!"
I read 25% of this book and I have struggled so much along the way. There are so many things that I didn't like, I will list a few of them: - the main character is 20 years older than Adela and I thought that this would be okay with me or that I could eventually tolerate it, but once you start reading the book, you see that actually he was a part of her life ever since she was a 6 years old child (and he was about 26), and to read his thoughts on her developing body and womanhood was honestly creepy and disturbing - his train of thoughts doesn't make sense most of the time, he jumps from one story to another - he talks about other characters without any sort of introduction and you feel lost having no idea about what or who he's talking about. For me it's a hard no. I couldn't bare continue reading this book.
Oricum, nu-mi convine ca impart simpatiile ei cu nimeni, nici chiar cu un alter ego al meu! Si nici chiar cu mine insumi...Nu vreau sa tina la calitatile mele, ci, fara niciun discernamant, la mine! Te iubesc fiindca esti bun; Te iubesc fiindca esti inteligent; Te iubesc fiindca esti frumos; Te iubesc fiindca...inseamna ca TE este iubit nu pentru el, ci conditionat, din anumite cauze. O iubire provocata de cauze constiente, de calitati pentru care dictionarul are cuvinte, de insusiri externe; o iubire acordata ca un premiu pentru calitati estetice, morale si intelectuale, o iubire pe care o poti justifica nu este iubire. Si apoi bun, inteligent, frumos poate fi unul si altul, dar TE sunt numai eu...
„Adela”, este un roman subiectiv de la care, o să fiu sinceră, nu am avut prea multe așteptări, dar care m-a lăsat plăcut surprinsă. Acest roman, de tip jurnal ne prezintă povestea unei iubiri neîmplinite, deghizată sub forma unei prietenii. Acțiunea este plasată la finalul secolului al XIX-lea și îl are ca protagonist pe doctorul Emil Codrescu. Acesta își petrece vara în Bălțești, unde o cunoaște în casa unor prieteni, pe fiica acestora, micuța Adela, în vârstă de cinci anișori cu care se împrietenește extrem de repede, în scurt timp ajungând de nedespărțit. Din nefericire, datorită vieții sale de intelectual și de medic, este nevoit să o părăsească pe Adela. Aceștia mai țin legătura o perioadă de timp prin intermediul scrisorilor. Astfel, cu trecerea anilor el află că Adela s-a căsătorit, dar că mariajul acesteia nu a durat decât două săptămâni. Reîntors în țară, la Bălțești, o descoperă pe Adela, acum femeie în toată firea. De aici începe acțiunea propriu-zisă a romanului: doctorul se îndrăgostește de Adela, dar este descurajat de diferența de vârstă dintre ei (Adela avea 20 de ani, iar el 40). Totuși, imposibilitatea împlinirii acestei iubiri amplifică sentimentele naratorului nostru, acesta ajungând să o venereze pe fată.
„Voi iubi în Adela forma ei ideală și sufletul, parfumul vieții ei, îi voi da totul fără să-i cer nimic.”
Emil începe să interpreteze și să analizeze în detaliu fiecare vorbă, gest sau atingere întâmplătoare a fetei și colecționează obiecte mici și neînsemnate oferite de ea. Pentru mine, grație descrierilor amănunțite oferite de către narator, a fost extrem de interesant să observ perspectiva masculină legată de gesturile Adelei sau ale femeilor în general, care îi atrăgeau atenția. Gesturi mici, neînsemnate, dar care totuși îl acaparau prin feminitatea lor.
„Dar femeile nu devin pasionate decât după ce se întâmplă ceea ce trebuie să se întâmple pentru ca un bărbat și o femeie să-și spună tu. Până atunci ele sunt în defensivă, au spiritul mai liber decât oricând, cochetează, în deosebire de bărbat, care e pasionat și idiot întotdeauna înainte de acel eveniment capital și ridicol, dar care după aceea își recapătă libertatea de spirit, pentru că, în stricta economie a speciei, și-a îndeplinit tot rolul.”
Deși multe persoane spun că acest roman le-a plictisit datorită repetitivității, lipsei acțiunii și a dinamismului, eu consider că din contră, fix aceste lucruri m-au captivat și m-au făcut să apreciez romanul mai mult. „Adela” nu este o carte ce trebuie citită, ci mai degrabă simțită, fiind o însumare a unei game variate de emoții umane. Autorul dă dovadă de o sensibilitate aparte, cum rar mi-e dat să văd atunci când vine vorba de iubirea privită prin ochii unui bărbat. Descrierile sale sunt de-a dreptul fermecătoare, făcându-mi deseori sufletul să freamăte de emoție. Deși am o mulțime de cuvinte de laudă la adresa romanului, mă simt nevoită să îmi exprim și dezaprobarea cu privire la anumite aspecte ale acestuia. În primul rând, ca în cazul tuturor romanelor subiective, mă deranjează puțin (mai mult) punctul de vedere unic al naratorului personaj. Nu pot să nu mă întreb dacă ceea ce relatează acesta este într-adevăr real sau totul ține de felul în care el interpretează lucrurile. Dacă am afla și punctul de vedere al celuilalt personaj, în cazul de față, al Adelei, am primi o confirmare referitoare la sentimentele ei față de Emil. În al doilea rând, mă frustrează lașitatea doctorului. Aș fi vrut ca acesta să fie puțin mai îndrăzneț și să lupte pentru Adela și pentru iubirea lor. Înțeleg faptul că diferența de vârstă era considerabilă, fiindcă dacă stau bine să mă gândesc putea să-i fie tată Adelei, dar totuși eu sunt o persoană care iubește cărțile cu un final fericit , așa că da, aș fi vrut ca aceștia să rămână împreună. Despre finalul romanului ce pot spune mai mult decât faptul că mi-a lăsat pe buze o singură întrebare : „Și apoi?”. Aș fi vrut măcar un mic epilog în care să aflu dacă protagoniștii s-au mai revăzut vreodată, sau dacă și-au făcut cunoscute sentimentele unul față de celălalt, dar în schimb trebuie să mă mulțumesc cu finalul acesta deschis care mie una mi-a lăsat un gust dulce-amar, deși presupuneam încă de la începutul poveștii că o să se termine astfel. În concluzie, „Adela” este un roman care m-a impresionat profund prin eleganța și sensibilitatea sa și o recomand oricărei persoane care este în căutare de o carte bună.
This entire review has been hidden because of spoilers.
Desi nu pot spune ca mi-a placut subiectul, modul extrem de minutios in care Ibraileanu analizeaza comportamentul si sentimentele personajelor m-a surprins si mi-a adus aminte de povestea scrisa de Kierkegaard in The Seducer's Diary. Cred ca mi-am descoperit un nou fetis literar: povesti scrise de barbati despre cum sexul masculin flirteaza si seduce in special femei fara experienta. Cu cat mai detaliata e analiza fiecarui gest, cu atat mai mult ma simt provocata sa continui lectura. Inca de pe vremea cand studiam antropologia, mi-a placut sa citesc despre flirt, despre situatiile liminale si pe muchie pe care trebuie sa stii sa le creezi pentru a pastra misterul si a spune lucruri fara a ti le asuma pe deplin (pana la urma asta e farmecul flirtului). Din punctul asta de vedere, Adela e un masterclass.
Romanul Adela ne aduce în față o scenă a timpurilor fine ce unduiesc mișcările sufleteşti în direcția originalului, a tragicului, a analizei minuţioase și a admirație pentru orice. Detaliile ne sunt prezentate înșiruite artistic menite să ne suprindă prin străfundurile minții. Cartea e ca o briză venită dinspre inima pădurii cu aromele verii, mirosuri diverse și emoții o mie. Cartea e însăși filosofia vieții, despre trecere, constroversata bătrânețe și gelozie, despre amor și dorințe ținute în frâu. Despre tinerețe și împotriva ei. Despre înfrânare și condițiile vitrigi ale vieții!
in "Adela", femeia este vazuta drept simplu obiect al afecțiunii, inecata in descrieri ample, dar goale, ale fizicului si gesturilor. cartea se prezintă drept un monolog al sentimentelor contradictorii, al unei idile neîmplinite (datorata diferenței de varsta dezgustătoare dintre cele 2 personaje). plina de filosofii banale, "Adela" ofera- nimic, dar un nimic scris relativ frumos. e un roman dezgustător, cu tente de pedofilie, pe care l-am citit inimaginabil de greu
This entire review has been hidden because of spoilers.