What do you think?
Rate this book
Imperiul fără de sfârșit
Comparat cu Numele trandafirului, romanul istoric multipremiat Imperiul fără de sfârșit a fost vândut într-un milion de exemplare numai în Coreea de Sud și a fost ecranizat de Park Jong-won în 1995.
Romanul relatează, într-un tempo dramatic, evenimentele din cursul unei zile și al unei nopți de iarnă din anul 1800, la curtea regelui Jeongjo. Cărturarul Yi In-mong, custode al Bibliotecii Regale, este chemat să investigheze moartea subită a lui Jang Jong-o. A fost o crimă, sau o întâmplare nefericită? Pe măsură ce acesta deslușește sensul intrigilor, se conturează idealurile cărturarilor confucianiști, pentru care cunoașterea, adevărul și caracterul moral sunt mai presus chiar decât iubirea.
„Cartea deschide o fereastră către luptele pentru putere din regatul Joseon, în care diferențele de opinie puteau să aibă adesea consecințe fatale.“ – Donald Baker
Ilustrația copertei: Soare, Lună și cinci piscuri, autor necunoscut, sec. al XIX-lea (detaliu)
Romanul relatează, într-un tempo dramatic, evenimentele din cursul unei zile și al unei nopți de iarnă din anul 1800, la curtea regelui Jeongjo. Cărturarul Yi In-mong, custode al Bibliotecii Regale, este chemat să investigheze moartea subită a lui Jang Jong-o. A fost o crimă, sau o întâmplare nefericită? Pe măsură ce acesta deslușește sensul intrigilor, se conturează idealurile cărturarilor confucianiști, pentru care cunoașterea, adevărul și caracterul moral sunt mai presus chiar decât iubirea.
„Cartea deschide o fereastră către luptele pentru putere din regatul Joseon, în care diferențele de opinie puteau să aibă adesea consecințe fatale.“ – Donald Baker
Ilustrația copertei: Soare, Lună și cinci piscuri, autor necunoscut, sec. al XIX-lea (detaliu)
352 pages, Paperback
First published January 1, 1993
17 people are currently reading
409 people want to read
About the author
In-hwa Yi
3 books4 followersYi In-hwa (Korean: 이인화; born January 5, 1966) is a South Korean writer, literary critic and professor.
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 17 of 17 reviews
January 3, 2021
Prima carte din 2021 este o carte care m-a așteptat doi ani să o aleg de pe raft și să o citesc. Si, tocmai fiindcă mi-am propus să dau gata cărți pe care le am de ceva timp în loc să cumpăr altele noi tot timpul, am decis că a venit momentul ei.
Am primit-o cadou de la o prietenă tare dragă, tocmai fiindcă amândouă împărtășeam pasiunea pentru lumea coreeană și tot ce reprezintă istorie și filme. Un alt lucru pe care îl avem în comun este și faptul că ne place să citim cât mai divers și să alegem autori din diferite colțuri ale lumii, fără prejudecăți. Așa a ajuns și "Imperiul fără de sfârșit" în biblioteca mea.
Cartea prezintă povestea lui In Mong, custode al Bibliotecii Regale, care se găsește pus în fața unei crime care pare să nu aibă nicio noimă. La curtea regelui Jeongjo, pe la 1800, era o mare neliniște cauzată de dorința regelui de a înlătura facțiunile politice care odinioară complotaseră împotriva tatălui său, cauzându-i moartea. Cartea devine astfel, o căutare, a motivelor dar și o descoperire constantă a unei lumi diferite tocmai prin principiile ei și prin modul de desfășurare a întregii vieți.
Yi Yin Hwa expune foarte pe larg principiile societății de la acea vreme, dar și ceea ce reprezintă monarhia, de unde pleacă ea și cum se poziționau coreenii față de marile scrieri aflate la baza întregii lor lumi. Pot spune că dacă nu ești în temă cu lumea respectivă te poți pierde puțin în detalii. Mie mi s-a părut pe alocuri mult prea informativă, însă ambiția autorului de a expune întâmplările unei singure zile justifică într-un fel descrierile ample ale conjuncturilor politice de la acea vreme.
În același timp, conflictul a fost unul interesant și au existat momente pline de suspans și de intensitate. Totul ajunge să se învârtă în jurul unui singur manuscris care trebuie să ajungă în mâinile Regelui.
Pentru mine a fost o lectură plăcută pentru acest început de an și sper să continui să descopăr astfel de autori care să mă provoace din toate punctele de vedere. 😊
Am primit-o cadou de la o prietenă tare dragă, tocmai fiindcă amândouă împărtășeam pasiunea pentru lumea coreeană și tot ce reprezintă istorie și filme. Un alt lucru pe care îl avem în comun este și faptul că ne place să citim cât mai divers și să alegem autori din diferite colțuri ale lumii, fără prejudecăți. Așa a ajuns și "Imperiul fără de sfârșit" în biblioteca mea.
Cartea prezintă povestea lui In Mong, custode al Bibliotecii Regale, care se găsește pus în fața unei crime care pare să nu aibă nicio noimă. La curtea regelui Jeongjo, pe la 1800, era o mare neliniște cauzată de dorința regelui de a înlătura facțiunile politice care odinioară complotaseră împotriva tatălui său, cauzându-i moartea. Cartea devine astfel, o căutare, a motivelor dar și o descoperire constantă a unei lumi diferite tocmai prin principiile ei și prin modul de desfășurare a întregii vieți.
Yi Yin Hwa expune foarte pe larg principiile societății de la acea vreme, dar și ceea ce reprezintă monarhia, de unde pleacă ea și cum se poziționau coreenii față de marile scrieri aflate la baza întregii lor lumi. Pot spune că dacă nu ești în temă cu lumea respectivă te poți pierde puțin în detalii. Mie mi s-a părut pe alocuri mult prea informativă, însă ambiția autorului de a expune întâmplările unei singure zile justifică într-un fel descrierile ample ale conjuncturilor politice de la acea vreme.
În același timp, conflictul a fost unul interesant și au existat momente pline de suspans și de intensitate. Totul ajunge să se învârtă în jurul unui singur manuscris care trebuie să ajungă în mâinile Regelui.
Pentru mine a fost o lectură plăcută pentru acest început de an și sper să continui să descopăr astfel de autori care să mă provoace din toate punctele de vedere. 😊
September 23, 2019
4.5
Fără doar și poate, lecturile cu tematică istorică fascinează o mare categorie de cititori. Se spune, și pe bună dreptate, că istoria ne arată foarte multe lucruri, o cunoaștere amănunțită a acesteia putând împiedica luarea de decizii greșite, multe învățături putând fi extrase din acțiunile înaintașilor.
Fiecare generație are impresia că vremurile pe care le trăiește sunt foarte speciale, pline de intrigi și corupție ca niciodată, că valorile și principiile omenirii sunt în derivă, lucru ce poate fi adevărat. Nu trebuie să uităm însă că toate epocile au cunoscut mult zbucium și tumult, nu doar atât, acesta s-a manifestat în toate spațiile populate de om.
În "Imperiul fără de sfârșit", Yi In-hwa pornește de la un manuscris pe care l-a descoperit în timpul studiilor într-o bibliotecă din Japonia, construind o întreagă țesătură narativă în jurul acestei surse, cu privire la o zi și o noapte foarte zbuciumate din anul 1800, regatul Joseon. Rezultă astfel un roman de ficțiune istorică alert și complex, unde o mulțime de personaje sunt angrenate într-o cursă contra cronometru, de care depinde chiar soarta regatului.
Mi-a plăcut modul în care autorul menține tot timpul legătura cu cititorii, începând cu prologul, trecând prin precizările presărate de-a lungul textului de care vă vorbeam și terminând cu nota autorului de la final.
Nu puteam să nu remarc frumusețea copertei alese, un detaliu din pictura "Soare, Lună și cinci piscuri", autor necunoscut, sec.al XIX-lea. Toate aceste elemente fac din "Imperiul fără de sfârșit" un roman deosebit, o lectură pe care o recomand tuturor iubitorilor temelor istorice, care vă va da de gândit și va pune în lumină mai multe perspective. Pentru că adevărul nu se găsește într-o singură ideologie sau doctrină, fiecare doar reflectă anumite aspecte ale acestuia.
Articolul in detaliu, aici: https://www.delicateseliterare.ro/imp...
Fără doar și poate, lecturile cu tematică istorică fascinează o mare categorie de cititori. Se spune, și pe bună dreptate, că istoria ne arată foarte multe lucruri, o cunoaștere amănunțită a acesteia putând împiedica luarea de decizii greșite, multe învățături putând fi extrase din acțiunile înaintașilor.
Fiecare generație are impresia că vremurile pe care le trăiește sunt foarte speciale, pline de intrigi și corupție ca niciodată, că valorile și principiile omenirii sunt în derivă, lucru ce poate fi adevărat. Nu trebuie să uităm însă că toate epocile au cunoscut mult zbucium și tumult, nu doar atât, acesta s-a manifestat în toate spațiile populate de om.
În "Imperiul fără de sfârșit", Yi In-hwa pornește de la un manuscris pe care l-a descoperit în timpul studiilor într-o bibliotecă din Japonia, construind o întreagă țesătură narativă în jurul acestei surse, cu privire la o zi și o noapte foarte zbuciumate din anul 1800, regatul Joseon. Rezultă astfel un roman de ficțiune istorică alert și complex, unde o mulțime de personaje sunt angrenate într-o cursă contra cronometru, de care depinde chiar soarta regatului.
Mi-a plăcut modul în care autorul menține tot timpul legătura cu cititorii, începând cu prologul, trecând prin precizările presărate de-a lungul textului de care vă vorbeam și terminând cu nota autorului de la final.
Nu puteam să nu remarc frumusețea copertei alese, un detaliu din pictura "Soare, Lună și cinci piscuri", autor necunoscut, sec.al XIX-lea. Toate aceste elemente fac din "Imperiul fără de sfârșit" un roman deosebit, o lectură pe care o recomand tuturor iubitorilor temelor istorice, care vă va da de gândit și va pune în lumină mai multe perspective. Pentru că adevărul nu se găsește într-o singură ideologie sau doctrină, fiecare doar reflectă anumite aspecte ale acestuia.
Articolul in detaliu, aici: https://www.delicateseliterare.ro/imp...
May 30, 2021
Iată un roman care ar fi putut fi de cinci stele dacă autorul ar fi reușit să evite îmbulzeala de stiluri și idei. Umberto Eco e un model de referință pentru Yi In-hwa, însă tradiția literară începută de Cervantes în Occident este oarecum irelevantă aici. În schimb (și pentru asta merită citită cartea!) relevantă e polemica de sorginte confucianistă despre suveran și aparatul birocratic, polemică ce rezonează cu lupta dintre facțiunile politice din Coreea anului 1800. Cum n-ai da, la lecția de politologie Estul bate Vestul cu o diferență de circa două mii de ani.
November 20, 2023
For all its brain-twisting debates in Confucianist philosophy and long winded historical descriptions, this book managed to transport me to a different place and time for many hours, which, coincidentally, was exactly what I was looking for.
July 15, 2018
I have been interested in mysteries (using a broad definition of mysteries) and historical fiction for a long time. And I am interested in reading those mysteries that are originally written in other languages, representing other cultures – since the mystery is a window onto that society, at that time.
This book delivers is a mystery set place in Korea, in the year 1800, in the Choson Dynasty. The mystery is the thread of most of the book, and the protagonist, Yi In-Mong, is a librarian of the Royal Library, last few years of the reign of King Chongjo. One morning a colleague of Yi In-Mong is found death in the library. He had been working on a special assignment for the King. While there was no apparent harm to the body, the space around the victim was suspiciously very disordered.
The novel is driven forward by In-Mong trying to determine the causes of death and if it was a murder, who were the culprits. Most of the action takes place in the twenty four hours after discovering the body.
As some background to the novel, King Chongjo is the grandson of King Yongjo and the son of Crown Prince Sado. Most Korea’s know of the story of King Yongjo punishing and ultimately killing his son (Crown Prin Sado) by placing him in a sealed rice chest. In addition, most Korean’s know that there were many factions in the King’s court, vying for influence and power. Often those struggles resulted in physical harm and death. One of the ongoing challenges to Korean society at that time was the influence of western thought into the Korean court (including the various factions of scholars). At the moment of the novel, Catholics were the bearers of the western thought, and were put to death if they were found out.
This last paragraph is intended not only to provide background to the novel, but to illustrate challenges and opportunities to the non-Korean readers of this book. The novel includes, as explanatory sections, a lot of background. There are many characters, real and fictional, who show up in the narrative (fortunately there is a list of characters at the beginning of the book, and a chronology of larger events and a glossary of Korean works at the end).
A challenge in reading the book will be to keep the key characters in mind while other characters come and go, not to be overwhelmed by the histories of the various factions, which is important (to some extent) in understanding motivation but is a hinderance to the plot and does not add much to the character development.
The author employed an interesting approach to framing the book – namely he claims he found the book in a dusty library – and so some might think this is a real historical find. It is not. However, in real life, there are suspicions about King Chong-ju’s death a few months after the events of this novel. Thus, this provides plausible broader forces at work explaining the death of the King, which have never definitively been determined (at least that is my understanding).
In short, for me, this book was a challenging read. As with any book I have started, I did want to finish, and I am glad I did, but I am not satisfied with the story. But perhaps that is part of the Korean culture – and our own current political climate – of the unwillingness to compromise, vying for ultimate power, because the main actors are set in ideology, and not in trying to make a system work. And in part I can attributed my frustration to the single-mindedness of the protagonist, who almost never saw beyond his loyalty to the king (laudable, but in the end, destructive, to himself and his family).
There has been a movie made of the book. I am looking forward to viewing it, to see if I gain a better understanding of the various factions.
This book delivers is a mystery set place in Korea, in the year 1800, in the Choson Dynasty. The mystery is the thread of most of the book, and the protagonist, Yi In-Mong, is a librarian of the Royal Library, last few years of the reign of King Chongjo. One morning a colleague of Yi In-Mong is found death in the library. He had been working on a special assignment for the King. While there was no apparent harm to the body, the space around the victim was suspiciously very disordered.
The novel is driven forward by In-Mong trying to determine the causes of death and if it was a murder, who were the culprits. Most of the action takes place in the twenty four hours after discovering the body.
As some background to the novel, King Chongjo is the grandson of King Yongjo and the son of Crown Prince Sado. Most Korea’s know of the story of King Yongjo punishing and ultimately killing his son (Crown Prin Sado) by placing him in a sealed rice chest. In addition, most Korean’s know that there were many factions in the King’s court, vying for influence and power. Often those struggles resulted in physical harm and death. One of the ongoing challenges to Korean society at that time was the influence of western thought into the Korean court (including the various factions of scholars). At the moment of the novel, Catholics were the bearers of the western thought, and were put to death if they were found out.
This last paragraph is intended not only to provide background to the novel, but to illustrate challenges and opportunities to the non-Korean readers of this book. The novel includes, as explanatory sections, a lot of background. There are many characters, real and fictional, who show up in the narrative (fortunately there is a list of characters at the beginning of the book, and a chronology of larger events and a glossary of Korean works at the end).
A challenge in reading the book will be to keep the key characters in mind while other characters come and go, not to be overwhelmed by the histories of the various factions, which is important (to some extent) in understanding motivation but is a hinderance to the plot and does not add much to the character development.
The author employed an interesting approach to framing the book – namely he claims he found the book in a dusty library – and so some might think this is a real historical find. It is not. However, in real life, there are suspicions about King Chong-ju’s death a few months after the events of this novel. Thus, this provides plausible broader forces at work explaining the death of the King, which have never definitively been determined (at least that is my understanding).
In short, for me, this book was a challenging read. As with any book I have started, I did want to finish, and I am glad I did, but I am not satisfied with the story. But perhaps that is part of the Korean culture – and our own current political climate – of the unwillingness to compromise, vying for ultimate power, because the main actors are set in ideology, and not in trying to make a system work. And in part I can attributed my frustration to the single-mindedness of the protagonist, who almost never saw beyond his loyalty to the king (laudable, but in the end, destructive, to himself and his family).
There has been a movie made of the book. I am looking forward to viewing it, to see if I gain a better understanding of the various factions.
June 12, 2023
In many ways this was a dream come true. It is a story taking place in the Chosun dynasty that seemed very reminiscent of "The name of the Rose", complete with an introductory "Author's note" about how the book's pages were a manuscript from long ago that had been found recently, and in the way in which a murder mystery kicks off the entire convoluted story.
In a way Eco had much more leeway, since most of the characters were invented. In this book, however, most of the characters seem to be real people, so all events have to take place within what we know of their actions, beliefs and situations.
Having said that, I did find it rather confusing at times. I think the English version could have done with another editor. There were a few typos (including one of the names, which didn't help since there are many names), and I think some more background would have helped for non-Korean audiences. Maybe a brief overview (or visual) showing the rival factions and main players. Oddly enough I thought a map of the main court or capital would have been useful.
The arguments on page 191-192 against progressivism and democracy are very interesting. Particularly "A restoration is not possible in a democracy. The saying that the people are minju (masters) is a sort of intellectual syllogism, meaning that no one is the master. The president is a constitutional ruler elected by the people, so he is not the master."
Loved the discussions on how the Qin emperor had all books burned and so all Confucius teachings that have been handed down have been corrupted by Laozi's teachings, which came later (and the other side arguing against this). I find stuff like this fascinating.
The explanations about - and the use of - the poetry of allusion were also extremely interesting.
4.5 stars
http://4201mass.blogspot.com/
In a way Eco had much more leeway, since most of the characters were invented. In this book, however, most of the characters seem to be real people, so all events have to take place within what we know of their actions, beliefs and situations.
Having said that, I did find it rather confusing at times. I think the English version could have done with another editor. There were a few typos (including one of the names, which didn't help since there are many names), and I think some more background would have helped for non-Korean audiences. Maybe a brief overview (or visual) showing the rival factions and main players. Oddly enough I thought a map of the main court or capital would have been useful.
The arguments on page 191-192 against progressivism and democracy are very interesting. Particularly "A restoration is not possible in a democracy. The saying that the people are minju (masters) is a sort of intellectual syllogism, meaning that no one is the master. The president is a constitutional ruler elected by the people, so he is not the master."
Loved the discussions on how the Qin emperor had all books burned and so all Confucius teachings that have been handed down have been corrupted by Laozi's teachings, which came later (and the other side arguing against this). I find stuff like this fascinating.
The explanations about - and the use of - the poetry of allusion were also extremely interesting.
4.5 stars
http://4201mass.blogspot.com/
November 9, 2023
Un roman bunicel, dar pe care în niciun caz nu îl recomand celor care nu sunt familiarizați cât de cât cu gândirea clasică chineză, cu temele confucianismului filosofic și politic și cu istoria coreeană din perioada Joseon. Altfel riști să te plictisești pentru că romanul oferă foarte multe detalii de ordin istoric.
Un roman care ar fi avut potențial, dar în care autorul s-a pierdut undeva pe parcurs. Încă de la început, romanul se anunță a fi varianta coreeană a "Numelui trandafirului" lui Eco și a lui "Mă numesc Roșu" a lui Pamuk. Dacă în Eco avem în centru niște crime din jurul manuscrisului "Poeticii" lui Aristotel și a condiției râsului într-o mănăstire benedictină din sec. XIV, dacă în Pamuk avem o crimă între miniaturiștii din palatul sultanului în Constantinopolul sfârșitului de secol XVI motivată de condiția artei/reprezentărilor artistice într-o lume islamică iconoclastă, în "Imperiul fără sfârșit" acțiunea pornește de la o serie de crime din biblioteca regelui Jeongjo cel Mare și se desfășoară pe parcursul unei singure zile a anului 1800. Acțiunea romanului are în centru disputa dintre cărturarii confucianiști cu privire la restaurarea tradiției clasice chinezești (confucianismul originar) vs. apărarea ortodoxiei confucianiste (neoconfucianismul coreean), dispută care determină două feluri diferite de raportare la politică, la rolul monahului și, în cele din urmă, la modernitate. Această dispută determină inclusiv atitudinea celor două facțiuni față de ideile occidentale pătrunse în Coreea prin intermediul misionarilor creștini veniți din China, ducând la persecuția în masă și executarea creștinilor coreeni în secolele XVIII-XIX pentru a păstra nealterată ortodoxia confucianistă (Coreea mândrindu-se cu faptul că după venirea la puterea în China a dinastiei manciuriene barbare Qing în 1644, confucianismul coreean a rămas singurul care prezervă gândirea tradițională chinezească).
Deși tema este cât se poate de promițătoare, mi se pare că romanului la un moment dat îi lipsește ceva. Îi lipsește sarea și piperul: punctul culminant și un deznodământ pe măsură. Mi se pare că autorul s-a pierdut undeva pe parcurs:
1. Autorul începe cu un prolog în care ne povestește de un manuscris vechi pe care l-ar fi găsit pe când își scria lucrarea de disertație și pe care s-a hotărât să îl fructifice într-un roman, pentru ca în nota de la finalul romanului să ne spună că, de fapt, totul este ficțiune pură (desigur, disputa dintre factiunile Noron și Nanim este cât se poate de reală) - un roman pornit de la niște povești cu privire la otrăvirea regelui Jeongjo care circulă pe cale orală în regiunea Andong din Coreea. În aceste condiții de ce a ținut să introducă în roman prologul? O tentativă (eșuată) de a copia motivul de la începutul romanului "Numele trandafirului" al lui Eco?
2. Romanul este relatat la persoana a III-a printr-o voce auctorială obiectivă, detașată. Cu toate acestea, deși acțiunea se petrece la 1800, autorul romanului (sau mai degrabă vocea auctorială din incipit?) nu se poate abține să nu intervină (în roman, nu în note de subsol!) cu comentarii/păreri personale referitoare la istoria Coreeii la 1880, 1910 sau 1945, asta deși acțiunea se petrece la 1800. Astfel, uneori ai senzația că mai degrabă citești o carte de istorie sau de eseistică, nu un roman. Avem, așadar, o îmbinare de stiluri diferite care pe lângă că nu ar avea ce cauta într-un roman te mai și lasă "puzzled", descumpănit. Pentru mine, personal, acest stil neomogen este deranjant.
3. Încă de la început romanul te captează, încerci să elucidezi misterul și să îl găsești pe criminal și motivele din spatele crimelor. Te bucuri să întâlnești în paginile romanului nume precum Matteo Ricci, Confucius, Mencius, Jeong-Yak Yeong sau referințe la evenimente reale din istoria Coreei: moartea prințului Sado ferecat de regele Yeongjo într-un cufăr, persecuția creștinilor coreeni la final se secol XVIII sau ideile neoconfucianiste care au modelat Regatul Joseon și continua să influențeze Coreea până în ziua de azi. Totuși autorul se pierde undeva pe parcurs. Romanul nu are o rezolvare, un final, nu există un punct culminant. În "Numele trandafirului", Guglielmo reușește să descifreze misterul lui Fines Africae, al bibliotecii, al crimelor și pe criminal; în "Mă numesc Roșu" criminalul este dat pe față în final, împreună cu motivul crimei: prezervarea purității artei clasice islamice împotriva realismului din artă, adică a unei modernizări pe modelul maeștrilor "frânci". "Imperiul fără sfârșit", dimpotrivă, se termină cumva ex abrupto, în coadă de pește. Nu In-myeong, personajul principal, descoperă criminalul printr-o intuiție ascuțită și o serie de deducții logice (cel puțin nu până la capăt), ci adevărul este expus din întâmplare în timp ce personal principal rămâne un perdant. Nu există nici o dare pe față a complotului și a trădătorilor, nici pedepsirea lor, dimpotrivă, la cum s-a terminat se sugerează că facțiunea acestora a triumfat, impunându-și viziunea asupra dezvoltării Coreeii în următorii o sută de ani (ceea ce istoric este adevărat). Păcat...
"- (...) Citind cărțile creștinilor am înțeles că acest Iisus e unul dintre discipolii lui Mozi. "Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți". Așa spune acesta, adică pune loialitatea față de suveran și respectul față de părinți mai prejos de iubirea universală. Cum e posibil ca tocmai voi, oamenii de litere, să nu vedeți cât este de periculoasă această erezie? Clamați nevoia de a avea un monarh înțelept, dar în sinea voastră urmați calea barbarilor depravați. De unde atâta ambivalență?
(...)
- (...) Învățătura creștină poate că apare ca o erezie, dar dacă vă uitați la fundamentul ei, veți vedea că nu e atât de diferită de învățăturile din dinastiile chineze Shang, Xia și Zhou. Sfinții-înțelepți din vechime ne învață că inițial era vorba de trei ceruri: cerul-natură, cerul principiului schimbărilor și cerul împăratului ceresc. Zhu Xi a demonstrat că natura era una cu principiul, prin urmare pentru Zhu Xi și discipolii săi Cerul e unul singur, acela pe care îl găsim în "Cartea schimbărilor". Prin urmare, împăratul ceresc care îi răsplătește pe cei buni și îi pedepsește pe cei nevrednici, a fost înlocuit cu un concept vag, acela al Cerului ca principiu. Cum să poată înțelege un astfel de concept copilul care smulge buruieni, femeia care scoate apă din puț sau netrebnicul cu fața murdară și părul vâlvoi? Cei din vechime se închinau Cerului și spiritelor și credeau cu sinceritate în ele, căci pe atunci Cerul era ușor de înțeles. Nu se spune în "Clasica poemelor": "Cerule Atotputernic, ocrotește-ne în vremuri grele?". Acolo e vorba de Împăratul Ceresc. Noi nu citim cărțile creștine pentru că ne închinăm lui Cristos ci credem în El, ci pentru a ne întoarce la adevăratul înțeles al învățăturilor "Celor șase clasice" despre Împăratul ceresc care îi răsplătește pe cei buni și îi pedepsește pe cei nevrednici".
Un roman care ar fi avut potențial, dar în care autorul s-a pierdut undeva pe parcurs. Încă de la început, romanul se anunță a fi varianta coreeană a "Numelui trandafirului" lui Eco și a lui "Mă numesc Roșu" a lui Pamuk. Dacă în Eco avem în centru niște crime din jurul manuscrisului "Poeticii" lui Aristotel și a condiției râsului într-o mănăstire benedictină din sec. XIV, dacă în Pamuk avem o crimă între miniaturiștii din palatul sultanului în Constantinopolul sfârșitului de secol XVI motivată de condiția artei/reprezentărilor artistice într-o lume islamică iconoclastă, în "Imperiul fără sfârșit" acțiunea pornește de la o serie de crime din biblioteca regelui Jeongjo cel Mare și se desfășoară pe parcursul unei singure zile a anului 1800. Acțiunea romanului are în centru disputa dintre cărturarii confucianiști cu privire la restaurarea tradiției clasice chinezești (confucianismul originar) vs. apărarea ortodoxiei confucianiste (neoconfucianismul coreean), dispută care determină două feluri diferite de raportare la politică, la rolul monahului și, în cele din urmă, la modernitate. Această dispută determină inclusiv atitudinea celor două facțiuni față de ideile occidentale pătrunse în Coreea prin intermediul misionarilor creștini veniți din China, ducând la persecuția în masă și executarea creștinilor coreeni în secolele XVIII-XIX pentru a păstra nealterată ortodoxia confucianistă (Coreea mândrindu-se cu faptul că după venirea la puterea în China a dinastiei manciuriene barbare Qing în 1644, confucianismul coreean a rămas singurul care prezervă gândirea tradițională chinezească).
Deși tema este cât se poate de promițătoare, mi se pare că romanului la un moment dat îi lipsește ceva. Îi lipsește sarea și piperul: punctul culminant și un deznodământ pe măsură. Mi se pare că autorul s-a pierdut undeva pe parcurs:
1. Autorul începe cu un prolog în care ne povestește de un manuscris vechi pe care l-ar fi găsit pe când își scria lucrarea de disertație și pe care s-a hotărât să îl fructifice într-un roman, pentru ca în nota de la finalul romanului să ne spună că, de fapt, totul este ficțiune pură (desigur, disputa dintre factiunile Noron și Nanim este cât se poate de reală) - un roman pornit de la niște povești cu privire la otrăvirea regelui Jeongjo care circulă pe cale orală în regiunea Andong din Coreea. În aceste condiții de ce a ținut să introducă în roman prologul? O tentativă (eșuată) de a copia motivul de la începutul romanului "Numele trandafirului" al lui Eco?
2. Romanul este relatat la persoana a III-a printr-o voce auctorială obiectivă, detașată. Cu toate acestea, deși acțiunea se petrece la 1800, autorul romanului (sau mai degrabă vocea auctorială din incipit?) nu se poate abține să nu intervină (în roman, nu în note de subsol!) cu comentarii/păreri personale referitoare la istoria Coreeii la 1880, 1910 sau 1945, asta deși acțiunea se petrece la 1800. Astfel, uneori ai senzația că mai degrabă citești o carte de istorie sau de eseistică, nu un roman. Avem, așadar, o îmbinare de stiluri diferite care pe lângă că nu ar avea ce cauta într-un roman te mai și lasă "puzzled", descumpănit. Pentru mine, personal, acest stil neomogen este deranjant.
3. Încă de la început romanul te captează, încerci să elucidezi misterul și să îl găsești pe criminal și motivele din spatele crimelor. Te bucuri să întâlnești în paginile romanului nume precum Matteo Ricci, Confucius, Mencius, Jeong-Yak Yeong sau referințe la evenimente reale din istoria Coreei: moartea prințului Sado ferecat de regele Yeongjo într-un cufăr, persecuția creștinilor coreeni la final se secol XVIII sau ideile neoconfucianiste care au modelat Regatul Joseon și continua să influențeze Coreea până în ziua de azi. Totuși autorul se pierde undeva pe parcurs. Romanul nu are o rezolvare, un final, nu există un punct culminant. În "Numele trandafirului", Guglielmo reușește să descifreze misterul lui Fines Africae, al bibliotecii, al crimelor și pe criminal; în "Mă numesc Roșu" criminalul este dat pe față în final, împreună cu motivul crimei: prezervarea purității artei clasice islamice împotriva realismului din artă, adică a unei modernizări pe modelul maeștrilor "frânci". "Imperiul fără sfârșit", dimpotrivă, se termină cumva ex abrupto, în coadă de pește. Nu In-myeong, personajul principal, descoperă criminalul printr-o intuiție ascuțită și o serie de deducții logice (cel puțin nu până la capăt), ci adevărul este expus din întâmplare în timp ce personal principal rămâne un perdant. Nu există nici o dare pe față a complotului și a trădătorilor, nici pedepsirea lor, dimpotrivă, la cum s-a terminat se sugerează că facțiunea acestora a triumfat, impunându-și viziunea asupra dezvoltării Coreeii în următorii o sută de ani (ceea ce istoric este adevărat). Păcat...
"- (...) Citind cărțile creștinilor am înțeles că acest Iisus e unul dintre discipolii lui Mozi. "Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți". Așa spune acesta, adică pune loialitatea față de suveran și respectul față de părinți mai prejos de iubirea universală. Cum e posibil ca tocmai voi, oamenii de litere, să nu vedeți cât este de periculoasă această erezie? Clamați nevoia de a avea un monarh înțelept, dar în sinea voastră urmați calea barbarilor depravați. De unde atâta ambivalență?
(...)
- (...) Învățătura creștină poate că apare ca o erezie, dar dacă vă uitați la fundamentul ei, veți vedea că nu e atât de diferită de învățăturile din dinastiile chineze Shang, Xia și Zhou. Sfinții-înțelepți din vechime ne învață că inițial era vorba de trei ceruri: cerul-natură, cerul principiului schimbărilor și cerul împăratului ceresc. Zhu Xi a demonstrat că natura era una cu principiul, prin urmare pentru Zhu Xi și discipolii săi Cerul e unul singur, acela pe care îl găsim în "Cartea schimbărilor". Prin urmare, împăratul ceresc care îi răsplătește pe cei buni și îi pedepsește pe cei nevrednici, a fost înlocuit cu un concept vag, acela al Cerului ca principiu. Cum să poată înțelege un astfel de concept copilul care smulge buruieni, femeia care scoate apă din puț sau netrebnicul cu fața murdară și părul vâlvoi? Cei din vechime se închinau Cerului și spiritelor și credeau cu sinceritate în ele, căci pe atunci Cerul era ușor de înțeles. Nu se spune în "Clasica poemelor": "Cerule Atotputernic, ocrotește-ne în vremuri grele?". Acolo e vorba de Împăratul Ceresc. Noi nu citim cărțile creștine pentru că ne închinăm lui Cristos ci credem în El, ci pentru a ne întoarce la adevăratul înțeles al învățăturilor "Celor șase clasice" despre Împăratul ceresc care îi răsplătește pe cei buni și îi pedepsește pe cei nevrednici".
April 26, 2020
Modeled after Umberto Eco’s The Name of the Rose, to me it's a kind of detective novel. It was very entertaining, I was captivated by the the mystery of the deaths from the first page. After reading this book, with a very touching ending I realized that life is really not how I thought it was when I was a teen, 18 years old or even 20-21 years old. I think I matured later in life and I am still quite childish but now at least I understand books differently. Politics has always been about intrigues, and those who have the power even today have to humiliate the opposition, at least that's how it is in my country... But in the past they were killing one another. And their families also... That's why I don't like Shakespeare... because it depresses me with human evil. Those times were disgusting, but we made so much progress...I can't believe it. We were one step from total hell because of Hitler, but guess what, things now are fine. Hm...This is suspicious. I am grateful for my life even if as an adult and working I do have many reasons to cry but history taught me the lesson that no matter how annoying things are, they don't compare to how it was in the past. Not even a bit.
May 18, 2020
am vrut sa imi placa. fiind interesata odata de cultura est-asiatica, apoi de istorie in general, dar nu s-au legat lucrurile. stilul scriitorului e stiintific, mult prea stiintific pentru gustul meu. nici macar nu e stil de carte de istorie, ci stil de carte de sociologie.
May 9, 2024
In-hwa Yi este un autor coreean contemporan ce a debutat in 1992 cu romanul "Cine oare-mi spune cine sunt?"
"Yeongwonhan Jaeguk" a aparut in 1993 si a devenit bestseller national, tradus in multe limbi si ecranizat. A fost comparat cu "Numele trandafirului" de Umberto Eco fiind totodata un roman istoric, de suspans dar si politist.
In ceea ce priveste actiunea ne aflam in iarna anului 1800 la curtea regelui Jeongjo. La Pavilionul pentru functionarii Bibliotecii Regale custodele bibliotecii Yi In-mong este chemat sa asiste la anchetarea mortii lui Jang Jong-o.
Odata cu disparitia unei carti pretioase si aparitia unei noi crime lucrurile devin din ce in ce mai complicate. Cine este vinovatul veti putea afla citind volumul de fata.
Suntem in prezenta unei carti complicate, inchegate, cu o enigma dificil de dezlegat si avand foarte multe personaje, fiind extrem de greu de urmarit fiecare functionar. Numele coreene nu sunt usor de retinut si cititorului ii e aproape imposibil sa urmareasca ancheta si sa ghiceasca cine e criminalul. La un moment dat chiar imi creionasem un mic tabel cu numele si functia fiecaruia, insa foarte curand am obosit si mi-am dat seama ca mi-ar fi trebuit un excel.
Foarte interesant, din roman aflam ca era interzis ca cineva sa moara la palatul imperial, numai monarhul si familia sa avand acest privilegiu. Daca cineva simtea ca este pe cale sa moara trebuia sa paraseasca de indata palatul.
Asemeni zilelor noastre, in jurul cadavrului se inconjura locul cu o funie, asa cum astazi se foloseste panglica galben-neagra. Aveau de asemenea si un Cod Penal dupa care anchetau si judecau acordandu-se o imensa importanta autopsiilor. De la pagina 83 putem sa observam cum se desfasura necropsia folosindu-se printre altele chiar si fiertura din pastai de soia cu care ungeau cadavrul. Cartea este asadar valoroasa din punct de vedere medical dar si istoric.
In concluzie am invatat foarte multe lucruri despre curtea imperiala si dregatoriile statului insa au fost prea multe informatii - cartea fiind aglomerata iar cititul fiind ingreunat, necesitand un efort tot mai mare din partea cititorului. Consider ca este necesar sa ai deja un bagaj de cunostinte despre cultura asiatica pentru a intelege si a te bucura de acest roman.
"Yeongwonhan Jaeguk" a aparut in 1993 si a devenit bestseller national, tradus in multe limbi si ecranizat. A fost comparat cu "Numele trandafirului" de Umberto Eco fiind totodata un roman istoric, de suspans dar si politist.
In ceea ce priveste actiunea ne aflam in iarna anului 1800 la curtea regelui Jeongjo. La Pavilionul pentru functionarii Bibliotecii Regale custodele bibliotecii Yi In-mong este chemat sa asiste la anchetarea mortii lui Jang Jong-o.
Odata cu disparitia unei carti pretioase si aparitia unei noi crime lucrurile devin din ce in ce mai complicate. Cine este vinovatul veti putea afla citind volumul de fata.
Suntem in prezenta unei carti complicate, inchegate, cu o enigma dificil de dezlegat si avand foarte multe personaje, fiind extrem de greu de urmarit fiecare functionar. Numele coreene nu sunt usor de retinut si cititorului ii e aproape imposibil sa urmareasca ancheta si sa ghiceasca cine e criminalul. La un moment dat chiar imi creionasem un mic tabel cu numele si functia fiecaruia, insa foarte curand am obosit si mi-am dat seama ca mi-ar fi trebuit un excel.
Foarte interesant, din roman aflam ca era interzis ca cineva sa moara la palatul imperial, numai monarhul si familia sa avand acest privilegiu. Daca cineva simtea ca este pe cale sa moara trebuia sa paraseasca de indata palatul.
Asemeni zilelor noastre, in jurul cadavrului se inconjura locul cu o funie, asa cum astazi se foloseste panglica galben-neagra. Aveau de asemenea si un Cod Penal dupa care anchetau si judecau acordandu-se o imensa importanta autopsiilor. De la pagina 83 putem sa observam cum se desfasura necropsia folosindu-se printre altele chiar si fiertura din pastai de soia cu care ungeau cadavrul. Cartea este asadar valoroasa din punct de vedere medical dar si istoric.
In concluzie am invatat foarte multe lucruri despre curtea imperiala si dregatoriile statului insa au fost prea multe informatii - cartea fiind aglomerata iar cititul fiind ingreunat, necesitand un efort tot mai mare din partea cititorului. Consider ca este necesar sa ai deja un bagaj de cunostinte despre cultura asiatica pentru a intelege si a te bucura de acest roman.
August 18, 2021
Împreună să murim să trăim
Legat-am jurământ solemn.
Şi ţinându-ne strâns de mâini
Până la moarte împreună să îmbătrânim.
Dar iată-ne departe unul de celălalt,
Fără a mai găsi cale înapoi.
Ah, câtă depărtare e acum între noi!
Cum am putea să ne ţinem făgăduiala?
Poemul "Bătaia tobelor" (VI), capitolul "Odele din Pei"
Din Clasica poemelor
Dacă duhul meu din vis,
Ar lăsa urme pe pământ
Poteca din faţa casei lui
Ar fi bine bătucită. E-hei!
Să trăiesc nici că mai pot
De-al neichii lor
[Once upon a time, I, Zhuangzi, dreamt I was a butterfly, fluttering hither and thither, to all intents and purposes a butterfly. I was conscious only of my happiness as a butterfly, unaware that I was Zhuangzi. Soon I awakened, and there I was, veritably myself again. Now I do not know whether I was then a man dreaming I was a butterfly, or whether I am now a butterfly, dreaming I am a man. Between a man and a butterfly there is necessarily a distinction. The transition is called the transformation of material things.]
cinci caracteristici ale morţii prin strangulare. Prima: apariţia pe faţă a unor pete ca nişte vânătăi. A doua: la curăţarea cadavrului cu oţet, yona strangulată se înroşeşte. A treia: prezenţa fecalelor, care sunt eliminate chiar înainte de moarte. A patra: limba e muşcată şi urmele dinţilor rămân vizibile. A cincea: fruntea e rigidă şi tare la apăsare.
4 9 2
3 5 7
8 1 6
Calea Lactee deja nu se mai vede,
Dar spiritul rătăcitor ar vrea să adaste.
Draga mea,
Mai strânge-mă o dată-n braţe.
Acum.
Căci până la sfârşitul lumii
Rămâne-vom despărţiţi.
[Povestea lui Li Zhangwu- Li Jingliang]
Ce e viaţa omului? Trezirea în zori e naşterea lui. Hrănirea şi îngrijirea trupului e învăţătura. Stabilirea treburilor de dimineaţă înseamnă fixarea ţelului în viaţă încă din copilărie. Treaba pe care o face peste zi reprezintă cariera lui în tinereţe. Să nu poţi să-ţi termini treaba de peste zi înseamnă regretul de la bătrâneţe. Să mergi la culcare fără să-ţi fi terminat treaba înseamnă să-ţi închei viaţa lăsându-ţi copiii în urmă. Viaţa unui om e ca o zi obişnuită. Toate întâmplările de peste zi sunt ca nişte visuri animate, dar efemere. Până la urmă, o viaţă, o zi şi o clipă din vis sunt la fel, diferă doar durata lor.
Când voi pleca va fi pentru totdeauna. Îmi voi lăsa trupul pe un drum tăcut şi prăfuit, într-un cotlon al unui sat acoperit de zăpadă, un drum ce nu duce nicăieri. De mult îmi doresc să mor într-un loc neştiut de nimeni. În toți aceşti ani am bătut jumătate din drumurile țării. Am trăit ca un fugar într-un cătun pierdut, am fost învățător la şcolile de la țară, am trăit pintre țărani, am fost şi cerşetor bolnav. În curând voi deveni din nou rătăcitor. Când voi părăsi locul acesta încotro mă voi îndrepta? Spre malul apei sau pe culmile munților?
Anul sinhae (1971): Edictul de Echilibrare a Negoțului, abolite privilegiile negustorilor din capitală, şi permite vâvnzarea mărfurilor fără monopol. Cărțile creştine sunt interzise.
Anul gyechuk (1973): Este executat Ludovic XVI al Franței. Persectuțiile creştinilor în China se întețesc din ordinul împăratului Qianlong.
Anul gabin (1974): Preotul catolic Zhou Wenmo intră în secret în Joseon.
Anul gyeongsin (1800): Prințul Gong este numit succesor la tron. Regele Jeongjo promovează abolirea distincției dintre fiii legitimi şi fiii concubinelor. 28 iunie - moare regele Jeongjo.
Fracțiunile politice dominante în Coreea la 1800 sunt Noron (Vechea Învățătură), Soron (Tânăra Învățătură), Namin (Cărturarii din sud) şi Bukin (Cărturarii din nord).
Legat-am jurământ solemn.
Şi ţinându-ne strâns de mâini
Până la moarte împreună să îmbătrânim.
Dar iată-ne departe unul de celălalt,
Fără a mai găsi cale înapoi.
Ah, câtă depărtare e acum între noi!
Cum am putea să ne ţinem făgăduiala?
Poemul "Bătaia tobelor" (VI), capitolul "Odele din Pei"
Din Clasica poemelor
Dacă duhul meu din vis,
Ar lăsa urme pe pământ
Poteca din faţa casei lui
Ar fi bine bătucită. E-hei!
Să trăiesc nici că mai pot
De-al neichii lor
[Once upon a time, I, Zhuangzi, dreamt I was a butterfly, fluttering hither and thither, to all intents and purposes a butterfly. I was conscious only of my happiness as a butterfly, unaware that I was Zhuangzi. Soon I awakened, and there I was, veritably myself again. Now I do not know whether I was then a man dreaming I was a butterfly, or whether I am now a butterfly, dreaming I am a man. Between a man and a butterfly there is necessarily a distinction. The transition is called the transformation of material things.]
cinci caracteristici ale morţii prin strangulare. Prima: apariţia pe faţă a unor pete ca nişte vânătăi. A doua: la curăţarea cadavrului cu oţet, yona strangulată se înroşeşte. A treia: prezenţa fecalelor, care sunt eliminate chiar înainte de moarte. A patra: limba e muşcată şi urmele dinţilor rămân vizibile. A cincea: fruntea e rigidă şi tare la apăsare.
4 9 2
3 5 7
8 1 6
Calea Lactee deja nu se mai vede,
Dar spiritul rătăcitor ar vrea să adaste.
Draga mea,
Mai strânge-mă o dată-n braţe.
Acum.
Căci până la sfârşitul lumii
Rămâne-vom despărţiţi.
[Povestea lui Li Zhangwu- Li Jingliang]
Ce e viaţa omului? Trezirea în zori e naşterea lui. Hrănirea şi îngrijirea trupului e învăţătura. Stabilirea treburilor de dimineaţă înseamnă fixarea ţelului în viaţă încă din copilărie. Treaba pe care o face peste zi reprezintă cariera lui în tinereţe. Să nu poţi să-ţi termini treaba de peste zi înseamnă regretul de la bătrâneţe. Să mergi la culcare fără să-ţi fi terminat treaba înseamnă să-ţi închei viaţa lăsându-ţi copiii în urmă. Viaţa unui om e ca o zi obişnuită. Toate întâmplările de peste zi sunt ca nişte visuri animate, dar efemere. Până la urmă, o viaţă, o zi şi o clipă din vis sunt la fel, diferă doar durata lor.
Când voi pleca va fi pentru totdeauna. Îmi voi lăsa trupul pe un drum tăcut şi prăfuit, într-un cotlon al unui sat acoperit de zăpadă, un drum ce nu duce nicăieri. De mult îmi doresc să mor într-un loc neştiut de nimeni. În toți aceşti ani am bătut jumătate din drumurile țării. Am trăit ca un fugar într-un cătun pierdut, am fost învățător la şcolile de la țară, am trăit pintre țărani, am fost şi cerşetor bolnav. În curând voi deveni din nou rătăcitor. Când voi părăsi locul acesta încotro mă voi îndrepta? Spre malul apei sau pe culmile munților?
Anul sinhae (1971): Edictul de Echilibrare a Negoțului, abolite privilegiile negustorilor din capitală, şi permite vâvnzarea mărfurilor fără monopol. Cărțile creştine sunt interzise.
Anul gyechuk (1973): Este executat Ludovic XVI al Franței. Persectuțiile creştinilor în China se întețesc din ordinul împăratului Qianlong.
Anul gabin (1974): Preotul catolic Zhou Wenmo intră în secret în Joseon.
Anul gyeongsin (1800): Prințul Gong este numit succesor la tron. Regele Jeongjo promovează abolirea distincției dintre fiii legitimi şi fiii concubinelor. 28 iunie - moare regele Jeongjo.
Fracțiunile politice dominante în Coreea la 1800 sunt Noron (Vechea Învățătură), Soron (Tânăra Învățătură), Namin (Cărturarii din sud) şi Bukin (Cărturarii din nord).
September 6, 2024
„Imperiul fără de sfârșit” de Yi In-Hwa este un roman istoric transpus sub vălul dramatic al unui mister, regăsindu-se în această formă ficțională, deoarece autorul nu a putut confirma veridicitatea manuscrisului după care s-a inspirat, și anume „Însemnări despre trecerea aștrilor”. Astfel, firul narativ ne prezintă un cronos de douăzeci și patru de ore în care aparentul protagonist, Yi In-mong, se zbate să dezlege circumstanțele bizare în care s-a petrecut moartea cărturarului de pază, Jang Jong-o, cel dintâi fiind supus unor evenimente copleșitoare care aveau să-l marcheze profund până în ceasul morții.
Romanul este un manifest asupra confucianismului și a conflictelor ideologice stârnite de acesta în cadrul luptei pentru modernizare susținută de unele facțiuni și al opunerii riguroase încurajată de către intelectualii tradiționaliști. Astfel, putem argumenta că această operă narativă ilustrează și un război al opiniilor care, după concepția lui Donald Baker, „puteau să aibă adesea consecințe fatale”. Încrederea nu reprezenta nimic altceva decât o mască ce strălucea în vogă la curtea regală, căci chipurile umbrite de către aceasta erau pictate în culorile mârșăviei și a degradării morale. În acest joc al orgoliilor, complotul era asul tainic, iar trădarea actul final. Orice relație de prietenie exista doar după nume, nu și în esență. În mod retrospectiv, nu disensiunile au condus la descinderea regatului în haos, ci crasa dezumanizare pe care au adoptat-o în mod voit cei ce asistau la conducere; demonul paradoxal pe care îl vedeau în catolicism era, de fapt, mult mai mefistofelic în rădăcinile confucianiste în care se scăldau.
Conflictele de sorginte ideologică dintre facțiunile Noron și Namin reprezintă substratul acestui text literar, acestea find și cele care țes ițele intereselor declanșatoare de omucidere și furt. Jang Jong-o este ucis pentru ca manuscrisul ce adăpostea povestea cufărului ferecat al regelui Yeong-jo să fie substras din Biblioteca Regală fără nicio suspiciune, această tragedie nefiind altceva decât o conspirație. În acest sens, misteriosul manuscris devine un obiect al dezirației, revelației și al antagonismului, cât și o declarație a regretului și a pietății filiale. Prin intermediul poeziei aluzive „Bufnița”, scrisă de către ducele Zhou, regele Yeong-jo își deplânge fiul (n.r. prințul Sado), care a murit sufocat într-o ladă cu orez, așa cum ordonase Maiestatea Sa în culmea indignării. Roba pătată de sânge și toiagul pe care le menționează sunt dovezi ale unei înscenări dureroase, cât și ale neîncrederii rezultate din degradarea relației fundamentale confucianiste dintre tată și fiu.
În ceea ce privește titlul, consider că „Imperiul fără de sfârșit” este menit să aducă emfază asupra ideii de prezervare a ideologiei confucianiste în Coreea, care a păstrat aceste valori cu sfințenie de-a lungul secolelor și care, într-un mod foarte probabil, a ajuns să prețuiască aceste moralități într-o manieră mai amplă decât țara din care au provenit aceste învățături, lucru care este vizibil și astăzi.
Romanul este un manifest asupra confucianismului și a conflictelor ideologice stârnite de acesta în cadrul luptei pentru modernizare susținută de unele facțiuni și al opunerii riguroase încurajată de către intelectualii tradiționaliști. Astfel, putem argumenta că această operă narativă ilustrează și un război al opiniilor care, după concepția lui Donald Baker, „puteau să aibă adesea consecințe fatale”. Încrederea nu reprezenta nimic altceva decât o mască ce strălucea în vogă la curtea regală, căci chipurile umbrite de către aceasta erau pictate în culorile mârșăviei și a degradării morale. În acest joc al orgoliilor, complotul era asul tainic, iar trădarea actul final. Orice relație de prietenie exista doar după nume, nu și în esență. În mod retrospectiv, nu disensiunile au condus la descinderea regatului în haos, ci crasa dezumanizare pe care au adoptat-o în mod voit cei ce asistau la conducere; demonul paradoxal pe care îl vedeau în catolicism era, de fapt, mult mai mefistofelic în rădăcinile confucianiste în care se scăldau.
Conflictele de sorginte ideologică dintre facțiunile Noron și Namin reprezintă substratul acestui text literar, acestea find și cele care țes ițele intereselor declanșatoare de omucidere și furt. Jang Jong-o este ucis pentru ca manuscrisul ce adăpostea povestea cufărului ferecat al regelui Yeong-jo să fie substras din Biblioteca Regală fără nicio suspiciune, această tragedie nefiind altceva decât o conspirație. În acest sens, misteriosul manuscris devine un obiect al dezirației, revelației și al antagonismului, cât și o declarație a regretului și a pietății filiale. Prin intermediul poeziei aluzive „Bufnița”, scrisă de către ducele Zhou, regele Yeong-jo își deplânge fiul (n.r. prințul Sado), care a murit sufocat într-o ladă cu orez, așa cum ordonase Maiestatea Sa în culmea indignării. Roba pătată de sânge și toiagul pe care le menționează sunt dovezi ale unei înscenări dureroase, cât și ale neîncrederii rezultate din degradarea relației fundamentale confucianiste dintre tată și fiu.
În ceea ce privește titlul, consider că „Imperiul fără de sfârșit” este menit să aducă emfază asupra ideii de prezervare a ideologiei confucianiste în Coreea, care a păstrat aceste valori cu sfințenie de-a lungul secolelor și care, într-un mod foarte probabil, a ajuns să prețuiască aceste moralități într-o manieră mai amplă decât țara din care au provenit aceste învățături, lucru care este vizibil și astăzi.
December 8, 2021
This books had been sitting on my shelf for quite some time and I finally decided to give it a try.
It's a historical novel which takes places in Joseon (aka the country that occupied the Korean Peninsula) in the 18th century.
In an introductory note, the author explains how the story was written based on an old manuscript and that the characters in the book are real people who existed during that period.
The story itself is quite interesting, there are quite a few moments when the page turner factor is right there. It takes place on the course of 24 hours from the moment a crime is discovered and ends at the end of the day, with an epilogue some years in the future.
The crime investigation part is on spot, I really liked it, especially since the methods used are not something I am familiar with, given the year when the action takes place, and there was a lot of deduction going on which I generally love since I can try guessing where the action is going.
What made me give this book 4 stars instead of 5 was the fact that there is a lot of information on Confucianism and I don't think they were explained enough for an audience who is unfamiliar with its terms and the ideas. I read Confucius' 𝑨𝒏𝒂𝒍𝒆𝒄𝒕𝒔 and I still had issues understanding some points.
It's a historical novel which takes places in Joseon (aka the country that occupied the Korean Peninsula) in the 18th century.
In an introductory note, the author explains how the story was written based on an old manuscript and that the characters in the book are real people who existed during that period.
The story itself is quite interesting, there are quite a few moments when the page turner factor is right there. It takes place on the course of 24 hours from the moment a crime is discovered and ends at the end of the day, with an epilogue some years in the future.
The crime investigation part is on spot, I really liked it, especially since the methods used are not something I am familiar with, given the year when the action takes place, and there was a lot of deduction going on which I generally love since I can try guessing where the action is going.
What made me give this book 4 stars instead of 5 was the fact that there is a lot of information on Confucianism and I don't think they were explained enough for an audience who is unfamiliar with its terms and the ideas. I read Confucius' 𝑨𝒏𝒂𝒍𝒆𝒄𝒕𝒔 and I still had issues understanding some points.
September 14, 2015
While I liked this book, I think I need to read it again to fully understand what happened.
Not knowing Korean history or governmental customs of the 1800s, left me at a loss. I was able to follow the murder mystery aspect of the story, but the importance of the story of the metal bound coffers went completely over my head.
I still gave the book 4 stars because the book was engaging and did explain quite a bit about the history and customs of the setting.
Not knowing Korean history or governmental customs of the 1800s, left me at a loss. I was able to follow the murder mystery aspect of the story, but the importance of the story of the metal bound coffers went completely over my head.
I still gave the book 4 stars because the book was engaging and did explain quite a bit about the history and customs of the setting.
April 30, 2017
While being a historical thriller, Everlasting Empire reminded me of certain fantasy books, in that it's filled with long passages of backstory that bring the narrative to halt. Science fiction also appears to be an influence, with the author being insistent that the reader know every piece of research he did for the novel.
Such a great premise though.
Such a great premise though.
Displaying 1 - 17 of 17 reviews