„Am ales sa public aceste pagini in chip de sine statator, si nu sa le prind intr-un volum de eseuri, cu speranta ca, avand in continuare o regretabila actualitate, ele vor reusi poate mai bine, in izolarea lor, sa atraga atentia asupra situatiei ingrijoratoare in care se afla poporul roman: aceea de a nu putea sa se organizeze la nivelul moralei de a doua instanta, pentru a crea o clasa politica si un nou principe capabili sa ne scape -- potrivit expresiei lui Machiavelli -- de coruptia in stadiul ei ultim. Voi vorbi despre minciuna nu in sensul ei privat (. . .), ci in cel public, asadar voi vorbi despre minciuna colectiva, in care unul sau mai multi ii mint pe multi care la randul lor sunt fie mintiti, fie mint in corpore, traind impreuna cu cei care ii mint intr-un vast scenariu al minciunii.“
Gabriel Liiceanu este un filozof, interpret și scriitor român. Discipol al filozofului Constantin Noica, în perioada comunistă s-a făcut remarcat ca interpret al filozofului german Martin Heidegger. Din 1990 este directorul Editurii Humanitas, una dintre cele mai importante instituții culturale române, proiect formulat în anii Școlii de la Păltiniș.
După Revoluția din 1989 a participat la principalele dezbateri publice din spațiul cultural și politic românesc, dobândind statutul de intelectual public important, dar stârnind în același timp și critici acerbe. În 1995 a apărut filmul documentar Apocalipsa după Cioran, după un scenariu de Gabriel Liiceanu, conținând singurul interviu românesc filmat al filozofului Emil Cioran. După 2000, a realizat împreună cu Andrei Pleșu emisiuni culturale de televiziune (Altfel, la Realitatea TV și 50 de minute cu Pleșu și Liiceanu la TVR1). În prezent este membru al Societății Române de Fenomenologie și al Grupului pentru Dialog Social.
La sfârșitul lui 2004, între cele două tururi de scrutin ale alegerilor prezidențiale, provocat de proiectul „Conferințelor Microsoft“ ce îmi propusese o meditație sub titlul „În ce fel de țară trăim?”, am dezvoltat tema „moralei de a doua instanță“ aducând în sprijinul ei interpretarea altor două surse clasice: Platon, „Hippias Minor” și Machiavelli, „Principele”. În fine, stimulat de temperatura electorală a momentului și de lunga istorie a tranziției în care trăiam de 15 ani, extrem de bogată în sugestii pentru tema ce mă preocupa, am încheiat mica mea meditație despre minciună cu „cazul României“. Am ales să public aceste pagini în chip de sine stătător, și nu să le prind într-un volum de eseuri, cu speranța că, având în continuare o regretabilă actualitate, ele vor reuși poate mai bine, în izolarea lor, să atragă atenția asupra situației îngrijorătoare în care se află poporul român: aceea de a nu putea să se organizeze la nivelul „moralei de a doua instanță“, pentru a crea o clasă politică și un „nou principe“ capabili să ne scape — potrivit expresiei lui Machiavelli — de „corupția în stadiul ei ultim“.
După ce am înțeles și am simțit că oamenii de referință din viata mea m-au mințit, aceasta carte analítica si filozofica vine sa îmi aducă o altfel de perspectiva asupra minciunii. Asta nu face minciuna mai ușor de acceptat sau suportat.