„Mulți dintre noi își exorcizează decepțiile, deprimismul și nevrozele generate de senzația inutilității prin sport, muzică, gastronomie, grădinărit, sex, turism cultural, pescuit sau vânătoare. De ce n‑ar figura calofilia, bibliofilia sau însăși libromania printre metodele de destrămare a constrângerilor? În cuprinsul elitelor, indiferent de meserii și vârste, toată lumea exaltă, fie detectând în trecut, fie proiectându‑și nostalgiile acolo, calitățile elementare de odinioară: buna-cuviință, bunele maniere, buna dispoziție, credința, responsabilitatea, moralitatea, arta de a fi cuminte, înțelept, hedonist cu simț civic și energie coagulant‑comunitară, într‑o bonomie convivială care să constituie și plămada nepoților destinați viitorului. Ce alt simbol ar fi mai nimerit pentru toate acestea de nu podul plin cu amintirile familiei, care constituie ceea ce reprezintă acoperirea bancară în aur, ca garanție valorică pentru bietele bancnote șifonate care circulă pe piață?“ – DAN C. MIHĂILESCU
Absolvent al Facultăţii de limba şi literatura română (secţia română-franceză), Universitatea Bucureşti (1972 - 1976).
Cercetător ştiinţific la Institutul de istorie şi teorie literarã "G. Cãlinescu" (1980 - 2003).
Secretar de redacţie la Revista de istorie şi teorie literarã (1983 - 1986).
Editorul suplimentului "Litere, arte, idei" al ziarului "Cotidianul" (1991 - 1996, 2001 - 2004).
Membru al Uniunii Scriitorilor din 1990.
În 1999 este Consilier pe probleme de comunicare al Preşedintelui Societăţii Române de Televiziune.
Realizatorul emisiunii "Omul care aduce cartea", Pro TV, din 2000.
Cronicar literar la revistele "Transilvania" (1984–1989), "22" (1994–2000), "Ziarul de duminică", supliment al "Ziarului financiar" (2000 - 2006).
Din februarie 2006 până în octombrie 2007 deţine rubrica săptămânală Lecturi la tavă în "Jurnalul National" (duminica).
Din 14 decembrie 2007 deţine rubrica săptămânală Cartea de vineri în "Evenimentul zilei".
În 2008 este membru în juriul Uniunii Scriitorilor, juriul AFCN (Administrația Fondului Cultural Național), juriul Festivalului de Comedie, juriul pentru premiile Clubului Român de Presă și membru în Consiliul director al Fundației Soroș pentru o Societate Deschisă (2008 - 2011).
Membru de trei ori în juriul UNITER « pentru cea mai bună piesă a anului », de șase ori în juriul FREEDOM HOUSE pentru jurnalism cultural, ales în 2005 pentru o perioadă de patru ani în juriul Uniunii Scriitorilor, membru în juriul URSUS, iar în 2007 membru în juriul premiilor Societăţii Civile, al AFCN, CNC şi Dakino.
Debut publicistic, după mai multe prezenţe în reviste liceale și studențești: 1974, România literarã.
Premii: 1. Premiul Uniunii Scriitorilor în 1982 (pentru debut) şi 1999 (pentry traducerea integralã a dramaturgiei lui Eugène Ionesco); 2. Premiul UTC, 1982, ș.a. Premiile revistelor Ateneu (1976, 2004), Luceafărul (1978), Tribuna (1980), Transilvania (1984, 2007), Flacăra (2004); 3. medalia “150 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu” (2000); 4. Premiul Consiliului Naţional al Audiovizualului, pentru emisiunea “Omul care aduce cartea”, difuzată de Pro TV ( 2003); 5. Premiul de critică al Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti, 2004.
Nominalizări: 1. Nominalizat la premiul de critică al UNITER, 2001; 2. Nominalizat la premiul Radio Bucureşti, 2004; 3. Nominalizat la premiul Radio România Cultural, 2007; 4. Nominalizat la premiul de critică al UNITER, 2001; 5. Nominalizat la premiul revistei « Cuvântul », 2005; 6. Nominalizat la premiul « României literare », 2005.