În vremuri tulburi pentru România, la început de secol XX, Vasilica şi Tiberiu, soţ şi soţie, îşi iau avutul pe care au reuşit să-l strîngă în satul lor din Ardeal şi, împreună cu toată familia, pleacă să-şi facă un rost la Bucureşti. Ea, şcolită la Budapesta, devine cea mai cunoscută moaşă din capitală, fiind preferată medicilor din maternitate chiar şi de mai-marii urbei. El, fost institutor care a învăţat latina şi greaca veche la Viena, ajunge să se alăture unui grup de patrioţi care se cred rezistenţa română împotriva ocupaţiei germane. Pe fundalul vieţilor celor doi se conturează tabloul unei epoci de mari frămîntări, încheiate odată cu Marele Război, cu personaje dintre cele mai diferite, de la familia regală, vîrfurile politicii româneşti şi intelectualitate, la oameni din popor care se străduiesc să supravieţuiască într-o lume ce se schimbă cu o viteză ameţitoare. Acte de curaj nebunesc şi fraternizări cu inamicul, prietenii neaşteptate şi trădări dureroase, deziluzia în faţa unei înfrîngeri iminente la sfîrşitul războiului şi euforia Marii Uniri, toate acestea se găsesc în Bucureşti, marea speranţă, un roman-frescă despre începuturile României moderne.
Frumoasă carte, dar împărțită în multe fragmente. Nu am găsit o cursivitate în scriitură, deși personajele principale moașa Vasilica și soțul ei Tiberiu apar în mai toate fragmentele romanului, alături de oameni de seamă ai epocii. O istorie vie a începutului de secol XX în micul Paris al României..... ❤️
Romanul mi-a fost recomandat de o prietenă în ale cărei gusturi literare am încredere. Nu s-a înșelat atunci când mi-a spus că o să-mi placă. N-am mai citit nimic scris de Cristian Teodorescu, dar am adorat cartea încă de la copertă. Moașa Vasilica, o ardeleancă școlită la Budapesta, ajunge să fie cunoscută în tot Bucureștiul pentru priceperea în treburile femeiești. O frescă a Bucureștilor din prima jumătate a secolului 20, unde regăsim personaje celebre din politică, literatură, dar și de la curtea regală, oameni al căror nume au astăzi o cu totul altă rezonanță, fiindcă denumesc străzi, bulevarde și instituții și cartiere: Ionel Brătianu, Tudor Arghezi, Titu Maiorescu, Nicolae Iorga, Ioan Slavici, generalul Berthelot. O lecție de istorie vie, redată accesibil și amuzant, din care nu lipsesc parfumul și bârfele epocii, printre bucuriile și tragediile oamenilor obișnuiți. Delicioasă mi s-a părut scena în care moașa Vasilica o ajută să nască pe nepoata premierului Brătianu, apoi se întinde pe covorul din cameră și... naște la rândul ei, asistată de slujnică și de proaspăta mămică. I-am dat doar patru stele fiindcă textul e prea fragmentat, ai senzația că citești proză scurtă, dar e o carte absolut minunată.
Bine documentată și bine scrisă (în același stil sprințar din Medgidia, orașul de apoi), însă doar până la un punct, când "sărim macazul" și ajungem prea repede la fugit irreparabile tempus. Poate ar fi "mers" mai bine sã fie douã volume. Aprecieri pentru memoriile de familie (şi punerea lor atât de bine în valoare)!
"Cum zicea răposatul lui prieten, Mihai poetul, care nu-i înghițea pe francezi cu revoluția lor: Prefer un neamț onest în fruntea țării, decât un patriot corupt de-al nostru."
Przez sympatię do autora i wydawnictwa daję czwartą gwiazdkę… Świetnie się ta opowieść zaczyna, 1/3 książki jest wręcz brawurowa… i nagle… wszystko siada. Tempo zwalnia, zaczynają się powtórzenia, krótkie historie stają się coraz bardziej podobne. I niemal klapa w zakończeniu: szast-prast, przeskakujemy dwie dekady, jakby zabrakło pomysłu.
Bucuresti, marea speranta de Cristian Teodorescu este o carte care îți spune chestii despre Bucureștiul ala mai vechi, la care ne gândim cu o nostalgie mult prea zâmbitoare față de ce era, totuși, urbea asta.
Mie mi-a plăcut să citesc aceste povestiri, care – cum ar zice exegetul – realizează o incursiune în trecut prin recurs la nu știu ce (că nu-s așa deștept).
O recomand tuturor celor cărora le place să o ardă cu chestiuni de istorie recentă și mai puțin recentă, gen, căci e ce trebuie feng shuiul povestirilor din carte.