Aceste lucruri care nu se vor schimba niciodată

by Dan Coman

Două femei, ale căror drumuri, fără intervenţia sorţii, nu s-ar fi intersectat niciodată, au destinele strîns legate pînă la capăt, în viaţă şi în moarte. Una e văduvă şi educată, cealaltă e orfană şi a moştenit de la mamă darul de a lecui oasele sfărîmate ale oamenilor, iar amîndouă îşi duc traiul într-un sat de munte care îşi modelează şi remodelează la nesfîrşit locuitorii. Relaţia celor două femei este providenţială la început, dar linia dintre prietenie şi trădare este foarte subţire, secrete întunecate ies la suprafaţă, nedreptăţi imposibil de iertat au fost făcute şi consecinţele nu întîrzie să apară. Un bildungsroman în negativ, aceste lucruri care nu se vor schimba niciodată scoate la lumină o lume în care trăirea în istorie (de)reglează comportamentele, un spaţiu căruia cei din afară îi găsesc cu greu sensul.

Genres: Romanian Literature, 21st Century, Fiction, Romania

208 pages, Paperback

First published May 1, 2019

About the author

S-a născut și a copilărit în localitatea Gersa din județul Bistrița-Năsăud. A debutat în revista „Minerva” în 1993. Studii de filosofie la Cluj (absolvite în 1999). Prezent în volumul colectiv Camera (Euphorion, Sibiu, 1995), alături de poeții Marin Mălaicu-Hondrari și Florin Partene.

A publicat poezie în majoritatea revistelor literare importante din România. Pentru prima sa carte, Anul cârtiței galbene, a primit Premiul Național de Poezie „Mihai Eminescu” pentru debut și Premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor din România.

În 2007, a susținut o lectură din poemele sale, traduse în limba franceză de Linda Maria Baros, la Paris, iar în 2009 a participat la un atelier de poezie și traduceri în Suedia (Insula Gotland).

În 2010 beneficiază de o bursă pentru literatură acordată de Akademie Schloss Solitude (juror Mircea Cărtărescu). Este coautorul antologiei Compania poeților tineri în 100 de titluri alese de Dan Coman și Petru Romoșan (Editura Compania, 2011).

Reviews

[Ruxandra (4fără15)]

chiar mi-aș fi dorit să îmi placă mai mult, însă romanul mi-a dat impresia că nici măcar Dan Coman nu a știut ce vrea să scrie. discursul fragmentar, pasajele în limba georgiană, toate referințele culturale și însăși construcția Profesorului m-au dus cu gândul la un roman modernist scris mult prea târziu, a cărui miză nu mi-e clară încă; personajele (și, implicit, povestea de dragoste dintre Văduvă și Profesor) nu mi s-au părut convingătoare nicio clipă, în prima parte (care se presupune că e și cea mai poetică) am găsit prea puțină originalitate, iar acele scene erotice, unele descrise din perspectiva Văduvei... cred că mi-au pus capac:

iar ea a simțit fierbințeala spermei rotindu-i-se în cercuri tot mai largi în mijlocul pântecului și atunci și-a strâns cu putere coapsele, încercând să rețină toată dragostea acolo, pentru totdeauna.



interesant și cum descrie Coman masturbarea feminină, care, pentru Văduvă, devine singura sursă de plăcere după ce, în urma unui accident, rămâne imobilizată într-un scaun cu rotile (!!):

Băgam mijlociul în gură, îl înveleam bine-bine în salivă și mi-l strecuram în pantalonii de pijama – și degetul își făcea treaba în vreme ce eu mă retrăgeam obosită în propria minte și așteptam să se termine, să se sature odată corpul, să pot dormi. apoi, bineînțeles că Văduva ajunge să descopere cititul, bucuria strălucitoare a minții care ia locul masturbării, o preocupare obositoare și umilitoare, așa cum o descrie chiar ea (și totuși, să nu uităm că vorbim aici despre locuitorii unui sat de munte, în comunism).



corpul lui superb, iarna, stând în dreptul ferestrei, acoperind ninsoarea
vocea lui citindu-i Cantosuri din Pound
sexul lui mare și rece ca un piton (ah, cât îi mai plăcea propoziția aceea din Bolano!),
sufletul lui turcoaz.

un gând recurent din timpul lecturii: dacă textul lui Coman nu e o parodie, atunci... chiar nu știu cum să mă raportez la el. altfel, da, jos pălăria!

P.S: aș vrea în continuare să citesc poezia lui – sunt sigură că ar fi o experiență diferită :).

[Gabriela Rus]

Doua personaje feminine duse la extrem, pe care initial le-am simpatizat, apoi, desfacand ceapa, mi-au parut fara suflet, constructii abuzate fictional de autor si fara de reactie umana. Una stranie, rece, asexuala, aproape incapabila de a simti uman, totusi cu o stranie misiune de a vindeca, alta hipersexuala, calda, capabila de daruire totala dar constant abuzata, inclusiv de marea ei iubire.
Refuz, Dan Coman, sa cred ca aceste lucruri nu se vor schimba niciodata, refuz acest prizonierat in trecut si intuneric, chiar si insotit de carti si muzica buna.

Nu va lasati inselati de tirada de mai sus, o carte excelenta, care m-a aruncat din zona de confort in nu stiu nici eu unde.

[Raisa Beicu]

M-a surprins foarte tare cartea asta și mi s-a părut foarte bine structurată la nivel de intrigă. Am vrut să îi dau 4 stele, dar acum am rămas doar la 3 pentru că-s super nervoasă pe final. Imatur mod de a mă răzbuna :))) însă, da, mi-a plăcut și că m-a supărat, m-a intrigat.

[Lavinia]

(2.5*) Sper că putem admite că ALCNSVSN e o carte mediocră, fără să-l jignim în vreun fel pe autorul ei. Pare grăbită, insuficient redactată (totul e „superb”, iar țăranii gîndesc într-o complexitate nemaipomenită), cu scăpări impardonabile (adică eu nu pot să-l iert, na :P).

Mi-a plăcut structura fragmentată a primei părți (nu știu dacă și în română se cheamă viniete, iar dacă nu, mi-ar plăcea să știu cum le zice) mi-a plăcut și filonul poetic și aceeași sevă pe care o împarte cu Parohia (care rămîne preferata mea din tot ce a scris Dan Coman pînă acum) și practic e fix ce așteptam de la cartea asta. Mi se pare o găselniță și finalul neașteptat, poftim de mai înțelege ceva, dacă poți. Dar partea a doua e pretențioasă fără rost, worst sex award goes to Dan Coman, fără doar și poate.

N-am putut empatiza cu nici un personaj, regret, mi se pare că le lipsește pronfunzimea, iar interesul meu pentru ele a fost aproximativ egal cu 0, mai ales în ce-i privește pe Văduvă și Profesor. O fi poezie în spatele lor (mai ales alea multe și secundare de la sfîrșit), dar nu e suficient.

Invit pe toți cei care pot răspunde să mă lumineze și pe mine în privința următoarelor:
-CakusNasus
-fragmentele în limba georgiană
-ce era în lădița țiganului și ce soluție căuta el.

[Elena Druță]

Aceste lucruri care nu se vor schimba niciodată de Dan Coman este un roman plin de contemplare, iluzie și dorința de a evada din propria piele. Mi-a amintit foarte mult de Vulpea albastră.
Recenzia mea o puteți găsi aici.

[Carmen Marcu]

Tearjerker. Dar m-am abținut și am reușit să o termin de citit fără un strop. De-a lungul cărții mă tot întrebam de ce femeile acestea nu muncesc, uitând din plin de satul descris și dezvoltând ideea în paralel cu prezentul. Ne-am obișnuit să work all day and have no fun și să ajungem inevitabil la burnout, încât micile plăceri ale vieții trec pe lângă noi. Mi-a plăcut: cartea enorm, mai ales prima și a doua parte, trecerile de la persoana întâi la a treia, personajele. Nu mi-a plăcut: a fost așa scurtă, mai încăpeau 100-200 pagini :)

[Ioana Cătinean]

,,Durerea era singura care scăpa de sub presiunea tăcerii”

[Vio]

Atenție! Cel mai probabil spoilers!

Doresc să îi mulțumesc lui Dan Coman pentru că a fost foarte, foarte drăguț și mi-a dat autograf, deși era în timpul liber.

Îmi vine greu să scriu despre cartea asta și sper să nu dau impresia că am ceva cu autorul. Cînd încă nu terminasem lectura (eram pe la jumătate), începusem să am îndoieli legate de modul în care percepeam scriitura. Am luat o pauză și mi-am recitit impresiile scrise după Căsnicie. Poate fi vorba de același autor?!

Sigur, Dan Coman este un scriitor versatil, nu orice poet poate scrie proză și nu orice prozator poezie și așa mai departe. Încă nu i-am citit poeziile, am început cîndva să citesc Parohia, era ebook și ori nu mă împăcam eu prea grozav cu cartea electronică pe atunci (nici azi nu mor de dragul ei), ori nu m-a atras în mod deosebit cît am apucat să citesc, cert e că nu am terminat-o. Cu altă ocazie. Drept e că vreau s-o citesc, pentru că lumea în gusturile căreia am oarece încredere tare a mai lăudat-o. Nu că asta mă determină să citesc sau nu o carte! Ah, sîntem încă la introducere, după cum se vede. Am citit cu siguranță povestirea O întîlnire cu cititorii și cum ar fi putut să nu îmi placă? Am pregătit-o să o recitesc după terminarea acestor lucruri, o s-o fac după ce public aceste rînduri.

Continuarea aici: https://viotakes.blogspot.com/2020/01...

LE modificat nota de la 3 la 2*.

[teotoh]

ok dar sa imi mai reaminteasca cineva cand ma mai apuc de carti care au si un plot somewhat romantic sa nu mai le aleg pe alea scrise de barbati care descriu femeia ca si eliade pls,,,

a avut si parti faine, in care pot sa inteleg...
ca e de poezie si de personaje si de poveste. a avut si fraze de alea frumoase pe care le iei si le subliniezi, da' senzatia de greata data overall bate totul, eu l-am luat ca si pe un experiment (si in cazul lecturii mele, n-a fost cel mai reusit)

[Julia]

Excelent!

[Corch Rebeca]

Încă încerc să înțeleg ce tocmai am citit. Pe lângă unele pasaje frumos scrise, această carte m-a lăsat cu un gust sec și cu multe semne de întrebare. Sunt mult prea multe bucăți lipsă.

[Oana Strugariu]

Daca m-as pricepe la chestii de teorie literara, as spune ca, probabil, autorul incalca niste conventii. Ce am simtit e ca, daca exista conventii si daca Dan Coman le incalca, nu o face de dragul experientei. Totul e firesc, natural, frumos.

Personaje frumoase, poezie, o trimitere la un film drag mie, carti, plimbari...
Sa vina primavara, asadar. Sa citesc si alte carti de-ale lui Dan Coman si sa il aud saptamana viitoare recitand.

[Dianais]

Nu ma simt in stare sa ii dau vreo steluta... nu stiu daca a fost buna sau rea. Nu am inteles o buna parte din ea si, e deja bine cunoscuta aversiunea mea pentru open endings, mai ales dupa ce si miezul a fost tot open.
Cumva, imi aminteste de Murakami, mai putin subtil, mai vulgar.
Un experiment interesant.

[Ce citesc acum]

Wow

[Iza Csercsey]

M-a pus în dificultate această carte. M-am chinuit mult cu ea, m-am oprit, am zis că nu e momentul, am reluat-o cu mai mult avânt și dorință să intru în ea, să o înțeleg sau pur și simplu să o las să curgă acolo unde nu înțeleg. Nu m-a convins, mult prea haotică pt mine și nu haosul ăla bun, nu mi s-a părut nimic dus până la capăt. A căpătat totuși 2* pt că m-a băgat la un moment dat în filmul Văduvei după accidentul la picioare și apoi în povestea îndrăgostirii de Profesor, dar parcă și pasajele alea au fost atât de slab conturate și lăsate în coadă de pește pe alocuri sau intrate în niște detalii inutilele pe altele, încât nici măcar aia nu m-a mai făcut să fiu curioasă pe mai departe ci doar să îmi doresc să trec mai departe că poate descopăr ceva cu care să fac click. Ultimul capitol a fost și mai rău, îmi pierdusem deja răbdarea și trebuie să recunosc că ultimele 2 pagini nici nu am mai vrut să le citesc. M-a făcut să nu mai fiu curioasă de autor, nu în viitorul apropiat, cel puțin.

[Lorena]

în ciuda părerilor contradictorii vizavi de acțiunea acestui roman, mie mi-a plăcut.
ce-i drept, nu am analizat prea mult. am luat lectura pe tavă, cunoscând personajele pe rând, prin intermediul vieții pe care o duc și, mai ales, prin prisma gândurilor lor.
stilul mi s-a părut a fi unul cursiv, însă destul de alambicat; nu am înțeles nici la finalul lecturii rostul pasajelor din georgiană. au fost, de altfel, câteva fragmente chiar dure, destul de greu de digerat, dar plasate într-un cadru potrivit, care stârnea o curiozitate din ce în ce mai pregnantă

au fost câteva fragmente care mi-au atras atenția:

“Descoperisem, treptat, că nimic nu putea rezista cuvintelor. Știam să aleg vorbele potrivite - ăsta a fost marele meu noroc. Am intuit imediat forța lor nemaipomenită.”

“Toată copilăria a stat în lumină.”

[Ioana Hodor]

Poezie. Nimic altceva decât pură, luminoasă, stranie poezie, care se întinde pe fire narative sinuoase, într-un sat imposibil de imaginat altfel decât prin lentilele extrem de subiective ale locuitorilor lui, cu personaje îmbibate în frumusețea (re)memorării, cu voci și stiluri tot atât de distincte ca amintirile lor, ca zilele lor din satul în care misterul se întinde la uscat, alături de lumină, rufe, așteptare și disperare.
Un vis lung, transformat într-o carte.

[Mina H]

Mi-a plăcut mai mult a doua parte, to be honest.
Identifici ușor amprentele poetice ale lui DC care vine cu o poveste senzuală, vizuală, copleșitoare pe alocuri. :)

[Flo Gourmel]

A început atât de promițător, dar cum scrie el femeile… 🤦🏻‍♀️🤦🏻‍♀️🤦🏻‍♀️🤦🏻‍♀️

[Anca Gheorghiu]

Posibil să fi avut așteptări prea mari atunci când am început sa o citesc și nu am savurat scriitura simplă și naturală. Posibil sa revin asupra cărții atunci când o să vreau o lectură mai de weekend :)

[Maria Baston]

Imi place mult Dan Coman, poezie nu am cititi de el, inca, am adorat Casnicie si Parohia, aici e putin neterminat, cu prea multe simboluri, e mai mult un eseu decat un roman, ii admir versatilitatea, posibilitatea de a schimba stilurile de scriere.

[Gheorghe Cătălin Florian]

Am început acest roman imediat după „Căsnicie”, convins că va fi greu să mă mai surprindă. M-am înșelat. „Aceste lucruri care nu se vor schimba niciodată” este un roman construit cu multă sensibilitate, în care adevărata miză nu este misterul dispariției bărbaților din sat, ci oamenii, traumele și felul în care o comunitate își construiește propriile adevăruri. Am admirat modul în care Dan Coman alternează trecutul și prezentul fără să piardă intensitatea emoțională, precum și limbajul profund poetic, care transformă satul, lacul de caolin și ritualurile comunității într-o atmosferă greu de uitat.

Relația dintre protagonistă și Profesor este unul dintre firele importante ale romanului și pornește într-o manieră credibilă, bazată pe vulnerabilitate și apropiere reciprocă. Totuși, am avut impresia că autorul grăbește evoluția acestei legături. La foarte scurt timp după ce cei doi decid să locuiască împreună, relația alunecă spre un erotism mult prea accentuat pentru ritmul în care fusese construită până atunci. Nu existența acestor scene m-a deranjat, ci faptul că ele apar prea devreme și diminuează, pe alocuri, naturalețea relației.

Din păcate, finalul a fost pentru mine partea cea mai slabă a romanului. Am înțeles intenția lui Dan Coman de a transforma comunitatea în adevăratul antagonist, iar pe văduvă în țapul ispășitor asupra căruia satul își proiectează fricile și frustrările. Problema este că, pentru a susține această idee, autorul sacrifică verosimilitatea propriilor personaje. După moartea Profesorului, protagonista pare să nu mai aibă motivații proprii și rămâne în sat mai degrabă pentru că intriga are nevoie de ea decât pentru că alegerea ei este justificată psihologic. La fel de greu de acceptat mi s-a părut felul în care ajunge să suporte, fără o opoziție reală, abuzuri sexuale repetate, unele dintre ele fiind, fără echivoc, violuri. Nu mă deranjează lipsa unei riposte fizice în sine, ci faptul că romanul nu oferă aproape deloc o explicație psihologică pentru această pasivitate. În aceeași categorie intră și decizia de a păstra pe pereții cabanei fotografiile erotice realizate în perioada relației cu Profesorul, imagini care par să provoace deliberat privirile celor care îi trec pragul, fără ca textul să justifice convingător un asemenea comportament. Nici prezența obiectelor aparținând bărbaților dispăruți în cabana ei, inclusiv lădița personajului cu care debutează romanul, asupra căreia autorul revine în mai multe rânduri, nu primește o explicație satisfăcătoare. Sunt întrebări firești pe care romanul le ridică, dar pe care alege să le lase suspendate. În schimb, nu m-a deranjat episodul vorbirii în limbi al fiicei tămăduitoarei. În varianta audio, Amalia Bălșanu reușește prin interpretarea sa să transmită foarte clar că acest moment ține de specificul practicilor religioase penticostale și de atmosfera comunității, fără să pară un artificiu menit să creeze mister. Am rămas astfel cu impresia că romanul urmărește mai degrabă demonstrarea ideii că o comunitate aflată în criză își construiește inevitabil un vinovat decât construirea unui deznodământ pe deplin credibil. Ideea este puternică, însă cred că putea fi pusă în pagină într-un mod mai convingător, fără ca logica și psihologia personajelor să fie sacrificate în favoarea mesajului.

[Mălina Maria]

“Rînd pe rînd, lucrurile au început să dispară, de parcă ar fi aruncat cineva deasupra lor un cearșaf apretat. Un celofan dublu. Pături groase peste animale deja moarte:

treptele, gardul, măsuță din curte, grădina de flori

bicicletele sprijinite de stiva de lemne, cutia poștală

caietele, magnolia, muzica

hainele, aparatul de fotografiat, dulapurile, papucii din
debara, cana de ceai, albina de pe pervaz

cărțile

Învelite în tăcere.

Lucruri din care nu mai rămăsese decît forma aceea bizară a marginilor ascuțite care presau din loc în loc noul lor înveliș, folia incoloră care le acoperea, gata să plesnească.”

[Vladimir Ghinculov]

Scriitorii bivalenți, poeți și prozatori, scriu romane cu un stil de excepție. Dintre contemporani unul e Cătălin Pavel și acum descopăr că și Dan Coman se numără printre ei. Aceste lucruri care nu se vor schimba niciodată este un roman scurt care spune multe, mi s-a părut că am citit o carte de 500 de pagini în locul celor 200 tipărite. Este o proză fantastică, o tragedie multiplă în sens antic, cu hybris și nemesis, o odă cântată magiei feminine, o îmbinare măiastră de proză și poezie și multe altele.

[Cristina G]

Din pacate este una dintre cele mai slabute carti pe care le-am citit anul acesta, si nu numai.

[Mesia Loriana]

Devine din ce in ce mai buna in timp ce o citești

[Andra Leonte]

Nu ma asteptam sa mi se para atat de captivanta. Am soebit fiecare cuvant.

[Augustin Cupsa]

m-am gândit, nu ştiu cum, la Blimunda lui Saramago