In perioada postbelica represiva si intunecata, o voce feminina lumineaza noptile radiofonice ale Spaniei franchiste. Sfaturi sentimentale, monologuri romantice, cuvinte de evaziune si dorinta care ascund printre randuri mesaje de deschidere si speranta. Ce femeie personifica programul radiofonic Azucena noaptea? Ce poveste de eroism, iubire si moarte ascunde ea? De ce atatia barbati vor sa-i reduca vocea la tacere pentru totdeauna? Tot adevarul ei va fi descoperit treptat in acest roman incantator in care se confunda realul cu imaginarul, care abordeaza supunerea femeii in societatea franchista si reflecta revolta si curajul acelora care nu au acceptat deznodamantul Razboiului Civil. Azucena noaptea este o povestire intensa despre pasiune si nostalgie, un trepidant roman politist si, in acelasi timp, un portret veridic al unei epoci dificile in care barbati curajosi si femei curajoase au luptat pentru libertate. Dar, mai ales, este o fresca emotionanta a ceea ce a insemnat sa iubesti in vremuri furtunoase.
Presupun că ați mai întâlnit cazuri în care din prea multă dorință de a epata cititorul, rezultatul este mai degrabă unul submediocru. Așa văd eu povestea Azucenei. Un semnal de alarmă îl constituie însăși prima pagină a romanului. Alegerea de a începe cu o frază-fluviu, care are și păcatul de a nu comunica mare lucru, este total nefericită. Desele schimbări de spațiu și timp s-or fi dorit ele interesante, dar mai degrabă zăpăcesc cititorul. Ubicuitatea Ceciliei, ușoara lipsă de logică a celor ce se îndrăgostesc de ea, combinația (dorită doar) de roman de dragoste-polițist-istoric eșuează și rămânem, când și când cu pasaje ceva mai demne de atenție. Prea puțin...