Deși unora le pare învechită în prezent, ideea de rasă a fost și este încă una dintre cele mai persistente forme de clasificare umană. Cartea lui Marius Turda și a Mariei Sophia Quine contribuie la o nouă înțelegere a istoriei acestei idei, explorînd teoriile rasiale în multiplicitatea aspectelor lor politice, culturale și așa-zis „științifice”, așa cum au fost acestea edificate în Europa și în alte părți ale lumii. Descoperim astfel că diferite tradiții istorice continuă să modeleze nu doar dezbaterile contemporane despre identitățile colective și individuale, ci și politica națională și internațională. Mai mult, autorii reușesc să indice motivele pentru care gîndirea axată pe rasă și-a făcut din nou apariția în ultimii ani în cadrul mișcărilor populiste, xenofobe și antiimigrație.
Glorificarea originilor şi genealogiei europene constituie o anumită formăde rasism ca religie seculară fondată pe cultul ritualizat al strămoşilor şi pevenerarea obsesivă a realizărilor din trecut. În Europa şi SUA, iar mai recentîn Australia şi Noua Zeelandă, această interpretare a istoriei se bazează peideea de a privi mereu în urmă; naţiunea şi rasa devin un muzeu plin derelicve istorice de odinioară sau un mausoleu al morţilor vii, opusul gîndiriiîn perspectivă sau al planificării unei lumi în continuă schimbare, cu provocărişi oportunităţi noi. Mitul „o rasă – o naţiune – un popor”, dominant în multeţări în secolele XIX-XX, rămîne un discurs puternic, şi nu doar printre susţinătoriiextremei drepte. Arianismul a reprezentat un set de idei centrale în cultura europeană şi aavut un impact fundamental asupra evoluţiei politice în anumite ţări, precumşi asupra geopoliticii şi relaţiilor paneuropene. În tranziţia de la naţionalismulromantic din prima jumătate a secolului al XIX-lea la naţionalismul etnic dinperioada Noului Imperialism şi din epoca fascistă, din anii 1870 pînă în anii1940, arianismul a contribuit la modelarea identităţilor europene şi naţionale.Dacă în secolul al XIX-lea el legitima colonialismul britanic şi cruciada misionarăde creştinare a subcontinentului indian, în secolul XX le‑a oferit autointitulaţilor„apărători ai civilizaţiei occidentale” din Europa şi din StateleUnite o agendă comună puternică. Mai mult, în Asia de Est, mitul arian asupravieţuit majorităţii manifestărilor sale europene: naţionaliştii hinduşi deastăzi sînt încă dornici să propage o viziune a Indiei ca leagăn al întregiiculturi şi cunoaşteri. Ideile supremaţiei albe nu au dispărut cu totul din cultura politică a Occidentului; ele subzistă în străfundurile culturii publice din Europa, StateleUnite, Australia şi Noua Zeelandă, fiind adeseori exprimate prin rasismulmilitant al dreptei politice şi neonazism, dar şi prin acte teroriste împotriva„străinilor” şi „invadatorilor musulmani”. Ca mulţi alţi adepţi ai supremaţieialbe de astăzi, ucigaşul în masă norvegian Anders Behring Breivik se delectacu fantasmagorii grandioase în care se închipuia un exemplar deosebit albărbatului arian. Pe 22 iulie 2011, a detonat o maşină‑capcană în centrulOsloului, ucigînd opt persoane aflate în apropiere. Apoi, dîndu‑se drept poliţist,după unele relatări, sau pur şi simplu purtînd un fel de uniformă nazistă,conform altor relatări, a împuşcat 69 de oameni, majoritatea adolescenţi, şia încercat să mai asasineze 33. Aceste victime participau la o tabără de varăa Ligii Tineretului Muncitoresc pe o liniştită şi frumoasă insulă de vacanţă aflată la nord‑est de Oslo. Considerat sănătos mintal de experţii desemnaţi detribunal, s‑a constatat că Breivik nu suferea de nici o tulburare psihotică atuncicînd a comis crimele. Cînd s-a dat sentinţa privind vinovăţia sa, judecătorul aexplicat că Breivik era un terorist care şi‑a pus în aplicare fanteziile criminale de înger arian al răzbunării.