What do you think?
Rate this book
Jos Realitatea!
„Una dintre cele mai mari bucurii din ultimii ani a fost să mă apropii de Florin Iaru și poezia sa. Textele lui (sau să fie jocuri?) sunt în același timp încântătoare și profund serioase. Umorul lui inteligent și uneori tăios ascunde o sensibilitate adâncă și noi, cititori recunoscători și iluminați, ne simțim deopotrivă amuzați și mișcați. Vrem să vedem mai multe cărți de-ale lui Florin Iaru – și uite una acum!” - Lloyd Schwartz
- GenresPoetry
80 pages, Paperback
Published May 31, 2019
2 people are currently reading
11 people want to read
About the author
Florin Iaru
35 books47 followersFlorin Iaru (born Florin Râpă) is a Romanian writer, poet and essayist.
Born in 1954, he has graduated in 1978 from the Philological Faculty within the University of Bucharest. He is married to the writer Cecilia Ștefănescu.
From 1970 he has been a member of Nicolae Manolescu's "Monday Literary Circle" (Cenaclul de Luni), which included other notorious students such as Mircea Cărtărescu, Traian T. Coșovei and Ion Stratan. He is considered to be one of the important Romanian writers of the 80's. After publishing several poetry books, he made his prose debut in 2011 with the short story collection "Fraier de București". He is currently writing for Cațavencii.
Born in 1954, he has graduated in 1978 from the Philological Faculty within the University of Bucharest. He is married to the writer Cecilia Ștefănescu.
From 1970 he has been a member of Nicolae Manolescu's "Monday Literary Circle" (Cenaclul de Luni), which included other notorious students such as Mircea Cărtărescu, Traian T. Coșovei and Ion Stratan. He is considered to be one of the important Romanian writers of the 80's. After publishing several poetry books, he made his prose debut in 2011 with the short story collection "Fraier de București". He is currently writing for Cațavencii.
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 4 of 4 reviews
February 4, 2020
Lumea cealaltă
Frunză verde ghicitoare,
ce e moale când e tare,
ce e mic când este mare,
ce se duce când se întoarce,
ce e câine-atunci când toarce,
ce e mort când este viu,
ce e plin când e pustiu,
ce e roșu când e negru,
ce e hoț când e integru,
ce e ud când se usucă,
ce-i de piatră, da-i nălucă,
ce e mut când îți vorbește
și ce-i pasăre, da-i pește?
Dacă știi cumva ce este,
ești poveste.
Cam așa ar trebuie să arate o poezie ca să îmi placă. Așa că am ales-o pe aceasta ca fiind semnificativă (pentru mine) din volumul lui Florin Iaru. Mi-au mai plăcut mult alte două, una care era oarecum ironică la adresa pretinsei superiorități pe care și-o arogă unii poeți și alta prin care se face demonstrația că poeziile bune nu trebuie neapărat să fie decente, dar nici să fie indecente forțat, ca să șocheze. În rest, specialiștii de poezie pot da verdicte.
Frunză verde ghicitoare,
ce e moale când e tare,
ce e mic când este mare,
ce se duce când se întoarce,
ce e câine-atunci când toarce,
ce e mort când este viu,
ce e plin când e pustiu,
ce e roșu când e negru,
ce e hoț când e integru,
ce e ud când se usucă,
ce-i de piatră, da-i nălucă,
ce e mut când îți vorbește
și ce-i pasăre, da-i pește?
Dacă știi cumva ce este,
ești poveste.
Cam așa ar trebuie să arate o poezie ca să îmi placă. Așa că am ales-o pe aceasta ca fiind semnificativă (pentru mine) din volumul lui Florin Iaru. Mi-au mai plăcut mult alte două, una care era oarecum ironică la adresa pretinsei superiorități pe care și-o arogă unii poeți și alta prin care se face demonstrația că poeziile bune nu trebuie neapărat să fie decente, dar nici să fie indecente forțat, ca să șocheze. În rest, specialiștii de poezie pot da verdicte.
August 28, 2021
"Poetul și numai poetul
-
[...] Pietrele îl imploră în cor:
- Adună-ne și pe noi în versurile tale geniale! Mărăcinii, pîrîul, PET-urile, coțofenele îl lingușesc:
- Maestre, îngăduie-ne să locuim pe vecie în versurile tale!
Luna însăşi, regină a nopţii, moartă, se face mică:
- Bagă-mă și pe mine în seamă.
Universul deschide peste capul lui o pîlnie de stele.
Dă-mi voie să exist odată cu tine, geniule!
Dar poetul trage îndîrjit carul liric la deal
și nu vrea să audă nimic.
Urechile-i sînt pline de propriile cuvinte,
gîndurile-i se minunează de faptul că el există."
"Spart de băutură și oboseală am alunecat
spre dimineață în așternuturi jilave.
Știți și voi. În zori, după chef,
lumina bate camera-n cuie de fier
albastru și rece.
Un glass-papier
pe care - dacă te freci puțin -
te-ai julit.
Ca inima celor ce
deja te-ai bifat.
Aproape visam că mă fac praf respirînd sufletul cenușiu.
Și din jilăveala nesuferită a lucrurilor străine,
parfumul unui corp mic, uitat
m-a luat în brațe.
Era o îmbrățișare foarte grăbită,
foarte gălăgioasă,
carnea mea a țipat de groază și încîntare.
A fost o iluzie, o idee, o arătare,
dar avea gură și sîni
și avea păr la subsuori și-ntre picioare.
Aidoma vieții mai vie
mai adevărată ca adevărul.
Vorbea fiecărui simț în parte,
se supunea și se revolta deodată,
adunată într-o materie împrăștiată.
Sfîrșitul urît al petrecerii se rostogolea pe scări,
iar eu adormeam într-o lume fără urmări.
Pe urmă somnul, adică trezia,
adică uitarea de-a binelea, bine.
Frumoasa fără corp iute s-a evaporat de la mine."
"Palide, Imitatii, Perfecte
-
De mă cum ușa afară pofti,
mi-am dat seama că greșisem orașul.
N-am băut, n-am fumat, nu m-am dedat la prostii,
dar, brusc, în decembrie, greșisem orașul.
Semăna cu al meu – București la marginea universului – semăna foarte.
Nici țipenie.
Autobuzele circulau conduse de melodii moarte.
În vitrine pluteau nori roz și grei,
la ferestre nu spânzura nici o vedenie,
prin mâzga subțire a lui decembrie
nu miorlăiau mâțe și nu lătrau căței.
Foarte curând mă bufni disperarea
înțelegeam ceva: o bucățică de zid –
pricepeam ce-s alea străzi asfaltate –
blocurile se înșirau moi ca în lumea noastră,
dar tot ce era scris pe oraș nu putea fi citit.
[...] Deși lumea nouă păstrase o adiere umană
nu se putea vorbi de oameni aici.
Erau numai lucruri. Lucruri de capul lor. Lucruri
aproape însuflețite.
Nu puteau fi pipăite nici mari, nici mici.”
-
[...] Pietrele îl imploră în cor:
- Adună-ne și pe noi în versurile tale geniale! Mărăcinii, pîrîul, PET-urile, coțofenele îl lingușesc:
- Maestre, îngăduie-ne să locuim pe vecie în versurile tale!
Luna însăşi, regină a nopţii, moartă, se face mică:
- Bagă-mă și pe mine în seamă.
Universul deschide peste capul lui o pîlnie de stele.
Dă-mi voie să exist odată cu tine, geniule!
Dar poetul trage îndîrjit carul liric la deal
și nu vrea să audă nimic.
Urechile-i sînt pline de propriile cuvinte,
gîndurile-i se minunează de faptul că el există."
"Spart de băutură și oboseală am alunecat
spre dimineață în așternuturi jilave.
Știți și voi. În zori, după chef,
lumina bate camera-n cuie de fier
albastru și rece.
Un glass-papier
pe care - dacă te freci puțin -
te-ai julit.
Ca inima celor ce
deja te-ai bifat.
Aproape visam că mă fac praf respirînd sufletul cenușiu.
Și din jilăveala nesuferită a lucrurilor străine,
parfumul unui corp mic, uitat
m-a luat în brațe.
Era o îmbrățișare foarte grăbită,
foarte gălăgioasă,
carnea mea a țipat de groază și încîntare.
A fost o iluzie, o idee, o arătare,
dar avea gură și sîni
și avea păr la subsuori și-ntre picioare.
Aidoma vieții mai vie
mai adevărată ca adevărul.
Vorbea fiecărui simț în parte,
se supunea și se revolta deodată,
adunată într-o materie împrăștiată.
Sfîrșitul urît al petrecerii se rostogolea pe scări,
iar eu adormeam într-o lume fără urmări.
Pe urmă somnul, adică trezia,
adică uitarea de-a binelea, bine.
Frumoasa fără corp iute s-a evaporat de la mine."
"Palide, Imitatii, Perfecte
-
De mă cum ușa afară pofti,
mi-am dat seama că greșisem orașul.
N-am băut, n-am fumat, nu m-am dedat la prostii,
dar, brusc, în decembrie, greșisem orașul.
Semăna cu al meu – București la marginea universului – semăna foarte.
Nici țipenie.
Autobuzele circulau conduse de melodii moarte.
În vitrine pluteau nori roz și grei,
la ferestre nu spânzura nici o vedenie,
prin mâzga subțire a lui decembrie
nu miorlăiau mâțe și nu lătrau căței.
Foarte curând mă bufni disperarea
înțelegeam ceva: o bucățică de zid –
pricepeam ce-s alea străzi asfaltate –
blocurile se înșirau moi ca în lumea noastră,
dar tot ce era scris pe oraș nu putea fi citit.
[...] Deși lumea nouă păstrase o adiere umană
nu se putea vorbi de oameni aici.
Erau numai lucruri. Lucruri de capul lor. Lucruri
aproape însuflețite.
Nu puteau fi pipăite nici mari, nici mici.”
February 10, 2021
Într-o sticluță senină clămpăne viața mea.
Zi de zi o trag în seringă
și viața îmi intră sub piele.
Apoi mergem la braț, prin mulțime
printre cetățenii
amatori de ciudățenii:
-Îl vezi pe ăla? E dat dracului.
Și în înserarea romantică, senzuală,
turma are vedenii.
*
Mă și vedeam năclăit, încovrigat,
putrezind în orașul care zornăia lunatic.
Urma să devin un obiect static.
Obiectul de studiu al uitării.
*
Măcar amintirea să nu plece
așa cum dispar ziua și noaptea,
pe nevăzute.
Măcar parfumul să nu zboare,
să rămână ascuns, solitar.
Sau măcar moartea să nu ezite.
Un chiștoc,
un gunoi,
un sfîrfîiac,
o trapă
prin care să intri
de la-nceput.
(fragmente)
Zi de zi o trag în seringă
și viața îmi intră sub piele.
Apoi mergem la braț, prin mulțime
printre cetățenii
amatori de ciudățenii:
-Îl vezi pe ăla? E dat dracului.
Și în înserarea romantică, senzuală,
turma are vedenii.
*
Mă și vedeam năclăit, încovrigat,
putrezind în orașul care zornăia lunatic.
Urma să devin un obiect static.
Obiectul de studiu al uitării.
*
Măcar amintirea să nu plece
așa cum dispar ziua și noaptea,
pe nevăzute.
Măcar parfumul să nu zboare,
să rămână ascuns, solitar.
Sau măcar moartea să nu ezite.
Un chiștoc,
un gunoi,
un sfîrfîiac,
o trapă
prin care să intri
de la-nceput.
(fragmente)
This entire review has been hidden because of spoilers.
February 3, 2024
//Dansatorii//
și mi-am luat o geantă să găzduiască volumul, să mă găzduiască și pe mine oriunde merg.
//Noi, cîinii, iubim poezia pe care o scrii despre noi//
("O iubire contemporană", p.30)
și mi-am luat o geantă să găzduiască volumul, să mă găzduiască și pe mine oriunde merg.
//Noi, cîinii, iubim poezia pe care o scrii despre noi//
("O iubire contemporană", p.30)
Displaying 1 - 4 of 4 reviews