Parerea mea e ca un taran, chiar daca ajunge doctor in filosofie, tot taran ramane. Ideea de familie, de pilda, va fi la el aceeasi ca a unui taran. Marin Preda
Marin Preda was one of the best-known post-World War II Romanian writers. He was born in the Teleorman county, at Silistea-Gumesti, in the family of Tudor Calarasu. He finished the first 7 classes in this village, he was then educated at the Normal School in Abrud, next at Cristuru-Odorhei, and after that in Bucharest. He graduated the capacity exam, but eventually stopped going to school because of various reasons.
He became clerk at the Institute for Statistics in Bucharest, he was then press corrector at Timpul magazine, where he also made his debut in 1942 with the short story Pârlitu. Encouraged, he published prose and was remarked by Eugen Lovinescu at the Sburatorul literary club. His editorial debut is in 1948 with the novel Întâlnirea din pamânturi. The young novelist paid his tribute to the socialist reality, as the majority of the writers from the "ploretarian dictature" period (Desfasurarea s.o.).
His first masterpiece was the novel Morometii (vol. I - 1955; vol. II - 1967), which was also used for a successful movie in 1987.
Marin Preda published the novels Risipitorii in 1962, Intrusul in 1968, Marele singuratic in 1972, Delirul in 1975, and his second masterpiece Cel mai iubit dintre pamânteni in 1980, regarded as a violent critique of communism. After a few short weeks on the market, the novel was withdrawn from all public, university, and school libraries and all bookshops.
Shortly after the publication of his last novel, he was found dead, in his creation room from the Mogosoaia Palace, in Bucharest. He died in a suspect way, in 1980, on May 16, leaving many legends related to his passing away, taking into account that he was known for his cold attitude towards the authorities.
La 5 august 1922, în comuna Siliștea-Gumești, plasa Balaci, județul Teleorman, se naște Marin Preda, fiu al lui Tudor Călărașu, „de profesie plugar", și al Joiței Preda. Copilul va purta numele mamei, întrucât părinții nu încheiaseră o căsătorie legală, numai astfel Joița Preda putea primi pensie în continuare ca văduvă de război.
Joița venea cu două fete din prima căsătorie: Măria (poreclită Alboaica - după numele bărbatului) și Mița (Tita). Tudor Călărașu avea și el trei băieți cu prima soție care-i murise: Ilie (Paraschiv), Gheorghe (Achim) și Ion (Nilă). În familia celor doi soți se mai nasc: Ilinca, Marin și Alexandru (Sae).
Copilul Marin Preda își petrece copilăria în această familie numeroasă care – în ciuda celor două loturi de pământ „primite la împroprietărire” – nu este lipsită de griji. În 1937, evitând Școala Normală din Alexandria (pe atunci, reședința județului fiind la Turnu Măgurele), unde taxele erau prea mari, se prezintă la Școala Normală din Câmpulung-Muscel, dar este respins la vizita medicală din cauza miopiei. (Fiecare județ având o școală de învățători, erau preferați la examene cei din județul respectiv.)
Tatăl intenționează acum să-l dea la o școală de meserii. Intervine însă salvator librarul Constantin Păun din Miroși, de la care elevul Marin Preda își procura cărți, și îl duce la Școala Normală din Abrud, unde reușește la examenul de bursă cu nota 10. Se integrează vieții de normalist internist, este mulțumit de profesori, se împacă bine cu colegii ardeleni și petrece vacanța de iarnă a anului 1939 la un coleg din Abrud.
În toamna lui 1939 este transferat la Școala Normală din Cristur-Odorhei, unde își continuă studiile încă un an. Ca și la Abrud, a manifestat un interes deosebit pentru istorie, română și chiar matematici. În ședințele Societății literare din școală este remarcat de profesorul Justin Salanțiu, care îi prezice că „va ajunge un mare scriitor”, în cadrul societății scrie și citește câteva schițe. O compunere care avea ca erou chiar pe tatăl său, aleasă pentru a fi publicată în revista școlii rămâne nepublicată, revista preconizată nu mai apare datorită evenimentelor dramatic
Acest volum, care face parte din categoria celor pe care ar fi trebuit să le citesc în școală (și pe care le recuperez, puțin câte puțin), încheie pentru mine literatura predesciană (sic!). Am fost surprins de coeziunea cărții, în pofida faptului că scrierile provin din perioade diferite, nuvelele întrepătrunzându-se natural (ca limbaj, atmosferă, personaje). În fapt, volumul ne prezintă, în cele trei părți ale sale, ruralul și țăranul în perioada interbelică, în războiul mondial nr. 2 și cu "prilejul" colectivizării. Regăsim germenii a ceea ce a devinit ulterior Moromeții, însă și multe altele (spre exemplu, prima parte mi-a adus aminte de Caragiale)! ps. am descoperit cu surpriză și o scriere despre Primul Război din Indochina pps. Un anume Cocârjatu, în contextul înființării unei gospodării colective în 1951, se adresează unui țăran: "Numele și pronumele!" ... parcă am auzit recent și un ministru adresându-se la fel
"Dar iată că acum încetează la ideea morții și iată că se face liniște și în el! Totul e atât de senin, atât de transparent! Iată zarea, ce albastră e! Ea tot așa ar rămâne, dacă tu ai muri! Dar atunci ar fi o albastră zare a morții… Ce bine ar fi dacă n-ar muri! Ar iubi-o pe ea cu sentimentul acesta senin de acum, și ar fi atât de… cine știe? Poate scapă și atunci viața ar fi ceva fără sfârșit, o veșnică lumină în care ar înota oameni fericiți, numai oameni fericiți…" (Albastra zare a morții)
Frumoasă până la partea a treia, "Desfășurarea". Prea multă luptă de clasă între țăranul muncitor și chiaburii necinstiți. Pentru primele 2 părți merită 5 stele.
"Poţi să te superi, părinte, vezi dealul ăsta al nostru de lângă sat? Du-te acolo în vârf, lasă-ţi pantalonii şi izmenele jos şi dă-ţi drumul la vale pe pielea goală. O să-ţi treacă atunci supărarea, că nu te arde inima ca pe mine."
Cartea este o culegere de povestiri si o nuvela organizate in trei grupe prezentand satul romanesc dinainte, din timpul si imediat dupa cel de-al II-lea razboi mondial. Geniul afisat in "Morometii" se intrevede deja in aceste lucrari. Nu inceteaza sa ma surprinda stilul colocvial in care scrie Preda dar, in acelasi timp, capacitatea de a nuanta atat de sugestiv personajele mediului rural.
Scriitura lui Marin Preda este atât de autentică încât cu ochii minții îl vezi pe țăranul său cum respiră, se mișcă, există în universul rustic din care este ales și scos în prim plan. În această culegere de nuvele țăranul nu este individualizat, ci parte a unui microcosmos în care existența sa capătă sens numai în raport cu lumea în care trăiește, acționează și gândește. Luciditatea personajelor sale te lovește crunt uneori prin faptele întreprinse. Deși descriptive, nuvelele cuprind o mișcare continuă, asemenea vieții. Din cea de-a doua parte a culegerii de nuvele, “Albastra zare a mortii” necesită o menționare specială. Atât de revelatoare o consider în ceea ce privește războiul pe pământul românesc.
Stilul emană o anumită autenticitate care te face să simți că iei parte la povestire, că ești prezent în ea. Parcă îți aparține puțin din replici, sunt predictibile dar în același timp surprinzătoare! Sclipitor!
În mod surprinzător cea mai plăcută nuvelă a fost Friguri, cea despre Vietnam. A avut cursivitate și o liniaritate a poveștii pe care nu am regăsit-o în celelalte nuvele. Poate în Albastra zare a morții sau în Îndrăzneala, dar și acestea au fost destul de departe de melodicitatea Frigurilor.
I did not liked the collection because it contains different types of writings from various times of the author's life. Thus they are quite different and the melange doesn't quite fit well together.
Besides that, I am one of the fans of Preda's works and I enjoyed most of the short novellas included in this collection. Especially the ones written during the World War II were quite new to me and I liked them for their interesting image of the rural Romania. This image is quite different than the one portrayed by Rebreanu or by the writers from "Samanatorism" literary trend that was very popular when Preda was young.