„Una dintre cele mai profunde, mai bine scrise şi mai pline de umor cărţi de care am avut parte în ultimii ani. Romanul este o neaşteptată poetică a vulnerabilităţii, scrisă din perspectiva unui copil de 10 ani, fără recursul la psihologie, fără asezonări sociologice şi, mai ales, fără inutile moralisme.“ (Simona Sora)
„Dacă psihoterapeuţii definesc creativitatea drept capacitatea de a face asociaţii relaxate între elemente care la prima vedere nu au legătură unul cu altul sau drept schizofrenie bine temperată, cum s-ar putea numi un scriitor de compuneri? Permiteţi-mi să mă recomand, deşi afon, compozitor.“ (T.O. Bobe)
T. O. Bobe s-a născut în 1969 la Constanţa. În 1995 a absolvit Fa cultatea de Litere a Universităţii Bucureşti. În anul 2000 a fost bursier la Akademie der Kunste din Berlin, iar în 2003 și 2004 bursier la Akademie Schloss Solitude din Stuttgart. A fost, pe rând, magaziner în portul Constanţa, secretar literar la Teatrul Mic din Bucureşti, redactor şi scenarist de televiziune, copywriter, iar în prezent este scriitor liber-profesionist.
Premii: Tablou de familie a primit premiul pentru debut al revistei Tomis, iar Bucla a primit Premiul Național Mihai Eminescu pentru debut în poezie Ambele cărți au fost nominalizate la premiile ASPRO. Cartea Darul lui Moș Crăciun a fost nominalizată la premiile AER.
10-year-old Luca is as close to ecstatic as a kid can get. He's first in his class, school's out for the foreseeable future, so he can look forward to 3 months of summer holidays. What better opportunity to experience a wealth of adventures?
Just when he was preparing for yet another promising one, his rival Miruna reminds Luca of their homework: an essay detailing their summer holiday. It goes without saying that, she had already got a significant head-start, full of action-sequences, even managing to throw in the odd alien or two. Typical overachieving girls, right?
Our hero, proud owner of a healthy competitive spirit, immediately starts detailing his own experiences. Heaven forbid, he could forget something. Sure, his spelling is not quite the best, but boy, does he make up for it in content...
The entire homework essay - do 10-year-olds even do essays?! - is a clever parody of contemporary society. First, we have the working parents, who're mostly absent. Bonus points for managing to work in a cheating father, without actually saying so explicitly. Next, there's the grandmother just in from the countryside, whose main hobby seems to be stopping our hero from having fun, closely followed by lengthy gossiping sessions with the nosy neighbor. And last, but not least, we even get a glimpse of the underworld, with its shady drug dealings and the occasional brutal crime. All this is told in an extremely matter-of-fact tone of voice, by a (seemingly) naive 10-year-old.
If nothing else, reading this little novel will make you realize just how much crap kids pick up from the adults around them. And that's before we even bring the Television and the Internet into the equation...
So why the 'generic' rating assesment? For some reason I kept breaking up my reading sessions in rather bite-sized episodes, which led to a loss of interest a month later. So 150 pages and 3 and 1/2 weeks later, I was forced to admit defeat, despite only managing to get halfway through.
The narrator's style, which had seemed so funny at the start, seriously annoyed me. Luca's increasingly 'extraordinary' adventures began to feel more repetitive than intriguing. Not because he was living some sort of groundhog day, but rather due to the inevitable outrageous outcome that was sure to come.
Score: 2.5 / 5 stars
I was initially going to give it only 2 stars, but I did genuinely enjoy it at first. Perhaps if I didn't keep interrupting the reading, I would've enjoyed it more.
===================================
On a somewhat unrelated note, this marked the end of a reading challenge (The Month of Romanian Literature), which I rather feel I've failed.
First and foremost, I definitely can't be trusted with randomly choosing books. Second, I don't do well with restrictions. That's always the time when I feel the most pressing need to read outside my imposed restrictions. *insert mad flailing*
Luca a terminat clasa a patra si a luat premiul 1 cu coronita decit ca mai are probleme la scriere deoarece face mici greseli de ortografie, dar nu-i nimic, caci nu se lasa el la Nahabetian Miruna care are un verisor din judetele Covasna si Harghita si face compuneri cu extraterestri care ii place la doamna invatatoare de ele. De compuneri adica. Si Luca scrie si el o compunere zi de vara pina in seara despre cum is-i petrece el vacanta cu 1 si altu, care e foarte amuzanta decit ca mai m-am plictisit uneori deoarece nu im-i plac Teroristii si Piratii, dar ce sa-i faci caci nu pot scrie toti compuneri despre ce im-i place mie.
Am luat acasă cartea asta citind recenzia de pe spatele coperții. Am ajuns la 30 de pagini și am continuat, recitind recenzia de pe spatele coperții. Am ajuns la 100 de pagini și am continuat, recitind recenzia de pe spatele coperții. Am ajuns la 150 de pagini și am continuat, recitind recenzia de pe spatele coperții. Am ajuns la 173 de pagini și n-am mai citit recenzia de pe spatele coperții.
"Persoana care a scris recenzia a scris-o cu singurul scop de a vinde cartea și nu de a spune ceva real despre ea." îmi spunea în continuu o voce în capul meu. M-a dus cu zăhărelul și m-am târât 173 de pagini până am decis să am încredere în voce.
Începând ca o temă normală de vacanță scrisă de un puști de clasa a IV-a, Cum mi-am petrecut vacanța de vară a lui T.O. Bobe se transformă într-un roman polițist de toată frumusețea. Știm prea bine ce imaginație au copiii, dar, dacă mai au și o bază reală de la care să pornească, aceștia pot face mai ușor decât oricine altcineva dintr-un țânțar mare armăsar. Ceea ce se și întâmplă în volumul despre care vorbim.
Jocul subtil între realitate și imaginația de care naratorul, un puști de 11 ani, dă dovadă în exces îi asigură romanului savoarea care îi face pe cititori să nu lase cartea din mână. Cu toții ne amintim prostiile pe care eram în stare să le inventăm în copilărie, însă narațiunea pe care ne-o propune Luca este fascinantă pentru că adeseori este greu să faci diferența, citind, între ceea ce este integral inventat și ceea ce are o bază reală. Tocmai această permanentă pendulare între imaginație și realitate face ca volumul să fie interesant mai ales pentru adulți. De asemenea, faptul că toate lucrurile sunt povestite utilizându-se limbajul unui copil care nu se sfiește să folosească argoul specific puștilor, având astfel un stil aparte, este savuros pentru cititor. (recenzie: http://bookaholic.ro/tema-de-vacanta-...)
Teodor Dobrin (T.O. Bobe), scrie pe facebook in februarie 2024:
“În 2004, pe 25 februarie, după ce trimisesem editurii sinopsisul și primele vreo 80 de pagini, am primit răspunsul că da, e acceptat pentru publicare romanul Cum mi-am petrecut vacanța de vară, cu condiția să-l termin și să-l predau pînă pe 15 aprilie.
După o zi de gîndire, am spus da, mă bag, iar astăzi se împlinesc acei celebri 20 de ani dumasieni de cînd am început cea mai intensă și probabil cea mai frumoasă perioadă din viața mea scriitor. În 50 de zile am scris restul de 200 de pagini, deci am avut o medie de 4 pagini pe zi, ceva ce nu mi-a mai reușit niciodată de-atunci și nici nu cred că o să-mi mai reușească.
Între timp, deși n-a fost niciodată nominalizată la vreun premiu și n-a fost tradusă, cartea a ajuns la a patra ediție și cam la al șaptelea tiraj și a constituit material de discuție prin mai multe lucrări de master sau de doctorat, una dintre ele de traductologie, „sous le double sceau de l’Université de Sorbonne Paris et de l’Université de Bourgogne”.
La bătrîneți nu mai adînci de o palmă, tot ce-mi doresc e să am măcar un an cu un sfert din norma de-atunci, cu doar o pagină pe zi, în aventura la care m-am reînhămat de curînd.”
* Ca un copil cuminte ce sunt, normal că am cumpărat cartea și ieri, 19 martie, am citit-o.
Luca, un băiat de 10-11 ani, scrie o compunere lungă despre cum și-a petrecut vacanța de vară. Recunosc că prima parte mi-a părut mai realistă fiindcă s-a asortat cu filtrul meu numit experiență personală, iar apoi a luat-o la goană in lumea poveștilor SF/polițiste/comedie neagră - ciudat, m-a deranjat și mi-a plăcut totodată. La final am rămas cu senzația că am citit însemnările unui psihiatru care face portretul unei familii disfuncționale și a unui băiețel ciudat. În mintea mea cartea l-a avut director pe Emir Kusturica.
Am citit cateva recenzii ale cartii si toate foloseau ideea de spirala. Mie mi s-a parut ca fiecare pagina te momeste sa o intorci cat mai repede pe urmatoarea si sa urmezi firul rapid al evenimentelor. Am terminat cartea in doua zile, cu parerea de rau, ca ar fi trebuit sa mai prelungesc experienta. Compunerea (aka cartea), incepe ca orice compunere a unui elev din clasa a parta, cu anotimpul imbelsugat care este darnic si plin de mere si pere si alte cele. Luca, trateaza foarte serios tema pentru vacanta, de a alcatui cea mai frumoasa, compunere "cum mi-am petrecut vacanta de vara", chiar mai frumoasa decat a Mirunei, care mai adauga de la ea extraterestri, rapiri (ceea ce nu este tocmai cinstit), si poate din dorinta de a nu ramane mai prejos mai presara si el pe ici pe colo ceva pirati, conficte, teroristi, etc. Frumusetea cartii provine din limbaj, din perspectiva indetita asupra evenimentelor (geniale interpretarile "off-line" a complezentelor parintilor fata de rude sau a raportarii fata de bunica); cu ochiul adult sesizezi gravitatea rupturii familiale, dar esti ademenit sa nu te opresti indelug asupra ei. Concluzia: copiii inteleg si simt mai mult decat cred adultii :)
Mi-am spus și eu tabla înmulțirii până să comentez ceva despre carte. Aș putea spune că e o compunere mult prea lungă, iar profesorii chiar sunt plătiți să citească compunerile care nu erau decât de 4 pagini, nu de 4 caete, și de mai mult de 4 zile în care ma-m chinuit să urmăresc povestea lui Luca, până la capăt. De fapt povestea autorului cu rigoare cantonat în universul imaginar, narativ și stilistic al unui copil de zece ani. Învățăturile lui mamaie și tot ce mai a învățat pe la școală, iar apoi Teroriștiii și Extratereștriii sunt parte a unei cronici traumatice. Tot ce este clișeu, șablon sau prejudecată e contestat, contraargumentat sau trivializat prin scriitură, iar traumele lui Luca se oglindesc în trauma cititorului în căutarea firului narativ. Este un efort de ascultare pe care merită să îl faci atunci când iubești, când îl iubești pe acel copil, căci altfel nu se poate, și îi înțeleg și pe cei care au abandonat lectura după primele două luni. După primele două luni, căci gradual T.O.Bobe transferă din fantezia ficțiunii înspre o confabulație spectaculoasă și pe alocuri fără noimă. O compunere mult prea lungă, și poate că într-un format foileton… dar nu, merită citită din-tr-o dată căci „Ce Frumoasă a Fost Vacanța de Vară!”
Scrisă ca o compunere a unui copil de 10 ani, cu serioase probleme de exprimare pentru vârsta și nivelul de educație stabilite. Cadența frazelor pare dintr-o predică ortodoxă: o salată de pronume și replici introduse chiar și pentru cel mai frivol dialog - „Iar aceștia au spus: - Nu.”
Ar fi fost ok dacă s-ar fi întins pe 100 de pagini, când încă era amuzantă expresia infantilă asezonată cu umor negru și scene grotești. După prima treime însă se transformă în propriul artificiu: un text scris prost, repetitiv și fără prea mult sens.
Mi se pare tare ideea de a vedea prin ochii unui copil ceea ce se întâmplă, dar nu știu ce să cred despre executie. Primele luni sunt foarte bune, dar ultimele două par din alt film.
Mi-a plăcut, cel puțin prima jumătate cât am apucat să citesc din ea. Păcat că am început să o citesc într-o perioadă în care nu aveam timp să mă țin de ea, iar mai apoi, când am vrut să o termin, deja nu mai știam care sunt personajele. Dar îmi amintesc că au fost multe faze la care am zâmbit, îmi și imaginam scenele respective cât de absurdo-comice sunt.
Umor savuros, imaginatie bogata, dor de copilarie si parodie crunta la societate in general. Astea ar fi pe plus. De ce am scazut totusi doua stele din rating: plictisitoare spre sfarsit, pare scrisa pe bucati si pare ca bucatile nu se integreaza perfect unele cu altele, la un moment dat e foarte obositor sa tot vezi cuvinte cu litera mare si cratime dubioase care apar si dispar. O lectura placuta si distractiva una peste alta.
Un Huckleberry Finn al vremurilor douămiiste românești. Sub forma compunerii aparent naive a școlarului de 10 ani, Luca, se ascunde o privire atentă și matură, ce știe să forjeze adânc în substanța unei Românii a tranziției, cu toată isteria parvenitismului ei ori a luptei pentru putere. Dincolo de potențialul de șarjă persiflantă, rămâne un roman scris cu foarte mult umor, de multe ori cinic. Numai bun.
Mi-am petrecut vacanta de vara citind "cum mi-am petrecut vacanta de vara" . Un roman inedit, comic si totodata dramatic, cu scene desprinse cand din amintirile coplariei cand din stirile de la ora cinci - o nu foarte subtila referire apropo de profesia mamei pustiului -. Realul si imaginarul se impletesc aproape imperceptibil, generand un roman contemporan genial - totusi supradoza de absurd (prea mult decese, hoti, pirati si teroristi dupa gustul meu ) l-a facut greu de citit pana la final.
Am luat cartea direct de pe raft ghidandu-ma doar dupa titlu si dupa scurta recenzie de pe ultima coperta. Urmaream ocazia de a plonja nostalgic in amintiri, in aventura copilariei. Din pacate abundenta de greseli gramaticale m-au invins la pagina 20. Inteleg utilizarea acestui tip de condiment pentru a creea o atmosfera autentica, personala, dar ca orice exces, ruineaza o mancare buna.
4,5 ⭐️ Un experimet unic in literatura romaneasca. Netraductibil, din pacate.
What starts as a normal account of a kid (Luca) diligently writing his summer homework ( "How did I spend my summer holiday") turns gradually into a dark and bizarre "opus magnum", blending accidents, crimes and close encounters of the third kind. As a reader, one gets the (impossible) mission of distinguishing between the real facts narrated by the boy and the vivid imagination of a child whose world seems to be slowly breaking into pieces. A very well written novel, with a very authentic "child's voice". Untranslatable, I´m afraid.
Asa cum ne spune descrierea, cartea e scrisa din perspectiva unui copil de 10 ani: cu greșeli gramaticale de rigoare și exprimări care pentru un adolescent sau adult pot avea o cu totul alta conotație decât pentru un copil sau exprimarile care "se cer" în ciclul primar de școală . Cu toate acestea, cartea m-a făcut să fiu un pic... mai mult nostalgica pentru perioada copilăriei și totodată nerăbdare să ajung la catedră. Totuși mai mult de trei steluțe nu pot acorda, pentru că, deși emoționată (în ideea în care m-a făcut să vreau să fiu înapoi in clasa a 3a - a 4a) a fost oarecum monotonă și poate câteodată, ajunsă fiind la vârsta la care stiu să scriu corect 😅, greu de descifrat.
În prima parte am râs cu poftă, însă apoi am început să vad mai departe de cuvintele și gândurile lui și mi-am dat seama că are nevoie de o strânsă îmbrățișare. Ce s-a întâmplat cu maică-sa totuși? Cu psihologul? Kiti chiar a murit sau era doar pentru a face compunerea mai interesantă , așa cum zicea Nahabetian? Cine a omorât de fapt bunica? Aș vrea să se fi incheiat mai clar și mai frumos, așa cum a început.
N-as sti sa ii dau o nota cartii, cred ca subscriu si altor pareri care spun ca a fost prea mult. O buna parte a fost amuzanta, dar la un moment dat a devenit un delir, mai mult decat o imaginatie bogata, incepusem sa suspectez personajul principal de o tulburare de personalitate. Multa moarte si nici o emotie, poate in afara de grija constanta pentru Miruna Nahabetian. :)
Amuzantă, aventuroasă, trezește nostalgia și face pe cititor să își reamintească de copilărie, în același timp în care citește ce se întâmplă în carte.