What do you think?
Rate this book
And Other Stories
Wildly imaginative and endlessly entertaining, Georgi Gospodinov's short stories provide a hint of the narrative complexity of Borges and a whiff of the gritty realism of pre- and post-Communist life in Eastern Europe. These stories within stories and contemporary fables-whether a tongue-in-cheek crime story or the Christmas tale of a pig, a language game leading to an unexpected epiphany or an inward-looking tale built on the complexity of a puzzle box-come together in unique and surprising ways, offering readers a kaleidoscopic experience from one of Bulgaria's most critically acclaimed authors.
96 pages, Paperback
First published January 1, 2000
59 people are currently reading
1525 people want to read
About the author
Georgi Gospodinov
56 books2,359 followersGeorgi Gospodinov is a writer, poet and playwright based in Sofia, Bulgaria. He studied Bulgarian Philology at Sofia University. Later he defended a PhD on New Bulgarian literature with the Bulgaria Academy of Science's Institute for Literature. He is one of the most translated Bulgarian authors after 1989. He published the first Bulgarian graphic novel The Eternal Fly (Вечната муха).
Profile in Bulgarian: Георги Господинов.
Profile in Bulgarian: Георги Господинов.
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 30 of 186 reviews
July 31, 2025
Nadie puedre entrar dos veces en la misma historia, nos recuerda Gospodinov al comienzo citando a Gaustin. Y ha sido cierto. En general me ha gustado, y ha sido curioso porque primero leí una versión electrónica hace más de un año y no me convenció, pero ahora he ido leyendo los relatos en la edición en papel de Impedimenta y lo he disfrutado mucho más.
Con resultado dispar. Desde luego este autor mejora en las historias largas. Con todo, contiene muy buenas ideas.
El alma de la cerdita encaramada al ciruelo es una de ellas. Y el "ojo" que pasa a ser el tercero. Y peonías y nomeolvides con esa breve historia de una vida de amor inventada. Me ha gustado mucho el gran simbolismo de la gran oreja búlgara. O el momento en que he recordado a su padre "el jardinero" cuando tiende la ropa en las cuerdas entre dos cerezos. Y el comienzo de Las Tempestálidas, qué triste me ha resultado ahora. Nadie puede entrar dos veces en la misma historia.
Con resultado dispar. Desde luego este autor mejora en las historias largas. Con todo, contiene muy buenas ideas.
El alma de la cerdita encaramada al ciruelo es una de ellas. Y el "ojo" que pasa a ser el tercero. Y peonías y nomeolvides con esa breve historia de una vida de amor inventada. Me ha gustado mucho el gran simbolismo de la gran oreja búlgara. O el momento en que he recordado a su padre "el jardinero" cuando tiende la ropa en las cuerdas entre dos cerezos. Y el comienzo de Las Tempestálidas, qué triste me ha resultado ahora. Nadie puede entrar dos veces en la misma historia.
May 8, 2024
3,25 / 5
Ya se pregunta el propio Gospodinov en el prólogo del libro, publicado por primera vez en 2001, “¿Por qué historias y no relatos?”. Según él mismo (y afirmación que comparto), el relato sigue una serie de reglas, tiene cierta estructura y pertenece a la tradición escrita. Sin embargo, la historia, es algo anterior. Esta viva, cambia con el tiempo, es descuidada. Tiene la fuerza de lo inmediato, de poder volver a contar lo sucedido de una nueva forma, cambiando la lente con la que se mire y dependiendo de quién reciba esa historia. Los veintiún textos que reúne Acerca del robo de historias y otros relatos tienen una procedencia diversa, pero cumplen esta premisa casi a rajatabla. Las historias de Gospodínov se pueden sentir personales y muy locales en cierto sentido, pero a la vez, son prácticamente universales, por que todos estamos hechos de miedos, sucesos, esperanzas y tristezas.
El hilo conductor de las historias de Gospodinov siempre parece ser el de la exploración, el intentar ver hasta donde alcanzan las posibilidades de una premisa aparentemente anecdótica como un viaje en tren, como el de Kristín que saluda desde el tren. También, otros más irónicos y de apenas una página, como el de la Mosca en el urinario referido a los baños alemanes. Hay otros, sin embargo, que se amparan en el corte más fantástico, en el cuento más borgiano, como la potente metáfora de unas mujeres a las que un hombre les roba la sangre, o la conmovedora Peonias y Nomeolvides, el relato de una pareja de desconocidos en un aeropuerto que se encuentran para entregar un paquete e imaginan al momento una vida juntos. Tres páginas inolvidables que atrapan tu corazón por completo. Encaja por aquí también Vaysha la ciega (una historia inconclusa), otro de mis favoritos, y que incluso fue a fue adaptado al cine y nominado al Oscar en 2016. Esta es la historia sobre una mujer cuyo ojo izquierdo ve el pasado mientras que en el derecho puede ver el futuro.
Un taller de experimentos
Al cerrar el volumen con los veintiún textos, uno no puede dejar de tener la impresión de haber dado un vistazo a una especie de taller de pruebas, de experimentos tanto formales como no donde se ven los intereses del propio Gospodínov. Hay piezas inolvidables, como las antes mencionadas si le añadimos la fantástica Alma viviente, con la figura de ese anciano y sus visitas al cementerio, o El alma navideña de un cerdo, donde un cerdo ve lo que ocurre después de su propia muerte en festividades. Sin embargo, en conjunto, no dejan de ser susurros con cierto sentido de fugacidad. Cumplen su función a la perfección, dicen (a veces) cosas importantes y no solo sirven para entretener, si no que observan la realidad de una manera (muy) particular.
Sin embargo, no todos alcanzan ese grado maestro y se observa (o pecan) que vienen de diferentes fuentes, como encargos o colaboraciones específicas que hacen del conjunto algo ecléctico, un conjunto de miradas. Gospodínov se divierte escribiendo, y se nota, el volumen es buena prueba de ello. Es una delicia leerlo, aunque sea en un texto de apenas cuatro páginas. Descubrir su escritura en este formato más fragmentado, más independiente, puede ser una buena puerta de entrada a su literatura, de eso estoy seguro. Porque sus novelas, como ya demostró Las tempestálidas, funcionan de la misma manera: como delicadas y medidas piezas de construcción anecdótica que se moldean, desde una premisa muy básica, hasta convertirse en algo sublime. Lean a Gospodínov, ya lo agradecerán después.
Reseña completa en el blog: https://boywithletters.blogspot.com/2...
Ya se pregunta el propio Gospodinov en el prólogo del libro, publicado por primera vez en 2001, “¿Por qué historias y no relatos?”. Según él mismo (y afirmación que comparto), el relato sigue una serie de reglas, tiene cierta estructura y pertenece a la tradición escrita. Sin embargo, la historia, es algo anterior. Esta viva, cambia con el tiempo, es descuidada. Tiene la fuerza de lo inmediato, de poder volver a contar lo sucedido de una nueva forma, cambiando la lente con la que se mire y dependiendo de quién reciba esa historia. Los veintiún textos que reúne Acerca del robo de historias y otros relatos tienen una procedencia diversa, pero cumplen esta premisa casi a rajatabla. Las historias de Gospodínov se pueden sentir personales y muy locales en cierto sentido, pero a la vez, son prácticamente universales, por que todos estamos hechos de miedos, sucesos, esperanzas y tristezas.
El hilo conductor de las historias de Gospodinov siempre parece ser el de la exploración, el intentar ver hasta donde alcanzan las posibilidades de una premisa aparentemente anecdótica como un viaje en tren, como el de Kristín que saluda desde el tren. También, otros más irónicos y de apenas una página, como el de la Mosca en el urinario referido a los baños alemanes. Hay otros, sin embargo, que se amparan en el corte más fantástico, en el cuento más borgiano, como la potente metáfora de unas mujeres a las que un hombre les roba la sangre, o la conmovedora Peonias y Nomeolvides, el relato de una pareja de desconocidos en un aeropuerto que se encuentran para entregar un paquete e imaginan al momento una vida juntos. Tres páginas inolvidables que atrapan tu corazón por completo. Encaja por aquí también Vaysha la ciega (una historia inconclusa), otro de mis favoritos, y que incluso fue a fue adaptado al cine y nominado al Oscar en 2016. Esta es la historia sobre una mujer cuyo ojo izquierdo ve el pasado mientras que en el derecho puede ver el futuro.
Un taller de experimentos
Al cerrar el volumen con los veintiún textos, uno no puede dejar de tener la impresión de haber dado un vistazo a una especie de taller de pruebas, de experimentos tanto formales como no donde se ven los intereses del propio Gospodínov. Hay piezas inolvidables, como las antes mencionadas si le añadimos la fantástica Alma viviente, con la figura de ese anciano y sus visitas al cementerio, o El alma navideña de un cerdo, donde un cerdo ve lo que ocurre después de su propia muerte en festividades. Sin embargo, en conjunto, no dejan de ser susurros con cierto sentido de fugacidad. Cumplen su función a la perfección, dicen (a veces) cosas importantes y no solo sirven para entretener, si no que observan la realidad de una manera (muy) particular.
Sin embargo, no todos alcanzan ese grado maestro y se observa (o pecan) que vienen de diferentes fuentes, como encargos o colaboraciones específicas que hacen del conjunto algo ecléctico, un conjunto de miradas. Gospodínov se divierte escribiendo, y se nota, el volumen es buena prueba de ello. Es una delicia leerlo, aunque sea en un texto de apenas cuatro páginas. Descubrir su escritura en este formato más fragmentado, más independiente, puede ser una buena puerta de entrada a su literatura, de eso estoy seguro. Porque sus novelas, como ya demostró Las tempestálidas, funcionan de la misma manera: como delicadas y medidas piezas de construcción anecdótica que se moldean, desde una premisa muy básica, hasta convertirse en algo sublime. Lean a Gospodínov, ya lo agradecerán después.
Reseña completa en el blog: https://boywithletters.blogspot.com/2...
September 14, 2016
Един последен летен ден, в последната лятна сутрин, когато в съседните къщи още прегарят чушките, а вятърът брули жълтите листа. Смокините падат, все по-бързо изгнили, гроздето изпълва асмалъка, а аз довършвам една незавършена история.
Поредна любима, истинска, непоправена, носеща ти носталгия от едно друго не(запомнено) време, в което не съм живяла, неродена и не измислена още съм била. Черешите в двора не служат за простор, а баща ми прането никога не простира. Няма ги романтичните разговори в БДЖ-то, защото романтиката там е само между мухите и комарите в купето.
Георги Господинов е за закуска, обед и вечеря, по една хапка история, която те кара повече да плачеш, отколкото да се смееш, тъжно да се усмихваш докато прочиташ история от времето на майка ти, дядо ти, едно друго село и един пожар. Цялото село ще пламне, но днес от миризма на печени чушки и подпалки за лютеница.
Всяка баба ще спести по един лев за внуците, а те ще си заминат по прашните софийски улици, ще нагърбят със себе си компоти и зарзават, за друго (зимно) време. Ще събудят третият в техните връзки или ще опишат живота си като едно безкрайно екзистенциално търсене, но по-скоро (не)намиране на себе си в нашата земя. И Гаустин, като един Дон Кихот, човекът в утопията, в другото безвремие, в което отново ни няма.
Ето, там е тази книга - за онова не-време, в което не принадлежим.
Поредна любима, истинска, непоправена, носеща ти носталгия от едно друго не(запомнено) време, в което не съм живяла, неродена и не измислена още съм била. Черешите в двора не служат за простор, а баща ми прането никога не простира. Няма ги романтичните разговори в БДЖ-то, защото романтиката там е само между мухите и комарите в купето.
Георги Господинов е за закуска, обед и вечеря, по една хапка история, която те кара повече да плачеш, отколкото да се смееш, тъжно да се усмихваш докато прочиташ история от времето на майка ти, дядо ти, едно друго село и един пожар. Цялото село ще пламне, но днес от миризма на печени чушки и подпалки за лютеница.
Всяка баба ще спести по един лев за внуците, а те ще си заминат по прашните софийски улици, ще нагърбят със себе си компоти и зарзават, за друго (зимно) време. Ще събудят третият в техните връзки или ще опишат живота си като едно безкрайно екзистенциално търсене, но по-скоро (не)намиране на себе си в нашата земя. И Гаустин, като един Дон Кихот, човекът в утопията, в другото безвремие, в което отново ни няма.
Ето, там е тази книга - за онова не-време, в което не принадлежим.
May 9, 2024
Buena recopilación de relatos de un autor al que acabo de descubrir y del que tenía muchas ganas de leer algo. Todavía tengo que leer "Las tempestálidas" que está en mi pila de hace tiempo pero este primer contacto me ha gustado mucho.
Gospodinov me recuerda a Cartarescu, otro creador proveniente de las dictaduras del este y que como Gospodinov mezclan de manera brillante realidad e imaginación.
Como el rumano en Solenoide, aquí enlazaremos sucesos tan extraordinarios como conocer a un hombre que chupa la sangre de las mujeres, una mujer que con un ojo ve el pasado y con el otro el futuro, muertos celosos que queman cementerios en venganza a infidelidades, un cerdito desangrándose y contándonos su muerte el día de navidad y el que es para mí el cuento más bonito de la recopilación: «Peonías y nomeolvides» en que dos personas que se acaban de conocer y enamorar en un aeropuerto se imaginan como habría sido su vida de haberse conocido y disfrutan de ese momento antes de volver a sus aburridas vidas.
La verdad es que muchos de estos cuentos son micro-relatos pero sirven para darnos cuenta de lo especial que es este autor que mezcla costumbrismo, imaginación y ironía a partes iguales.
Gospodinov me recuerda a Cartarescu, otro creador proveniente de las dictaduras del este y que como Gospodinov mezclan de manera brillante realidad e imaginación.
Como el rumano en Solenoide, aquí enlazaremos sucesos tan extraordinarios como conocer a un hombre que chupa la sangre de las mujeres, una mujer que con un ojo ve el pasado y con el otro el futuro, muertos celosos que queman cementerios en venganza a infidelidades, un cerdito desangrándose y contándonos su muerte el día de navidad y el que es para mí el cuento más bonito de la recopilación: «Peonías y nomeolvides» en que dos personas que se acaban de conocer y enamorar en un aeropuerto se imaginan como habría sido su vida de haberse conocido y disfrutan de ese momento antes de volver a sus aburridas vidas.
La verdad es que muchos de estos cuentos son micro-relatos pero sirven para darnos cuenta de lo especial que es este autor que mezcla costumbrismo, imaginación y ironía a partes iguales.
August 10, 2018
Cose che so della Bulgaria: ci sono tantissime rose e il profumo delle rose è una cosa che mi commuove; ci sono le contadine che per richiamare le greggi o le mandrie hanno una particolare capacità di emettere suoni, che riprende la stessa tecnica che studiava Demetrio Stratos (il quale però l’aveva appresa dai pastori dell’Epiro che sta in Grecia, non che geograficamente stiamo parlando di posti lontani, infatti tra l’Epiro e la Bulgaria ci sono state guerre e contese dal 1200 in avanti - anche se ora c’è l’Albania a far da cuscinetto); inoltre in Bulgaria ci sono le elezioni e se non vieni eletto con almeno l’85% dei voti sei un perdente.
Fine delle cose che so sulla Bulgaria.
Ne restano fuori: Hristo Stoichkov che ha vinto il Pallone d’Oro nel 1994 e se non l’avesse fatto, per sua stessa ammissione sarebbe diventato un ladro o un criminale; e: se un Primo Ministro italiano parla male di te da Sofia durante un viaggio di Stato, pronuncia un editto bulgaro.
Non avevo mai letto un libro scritto da un autore bulgaro.
Non avevo mai nemmeno remotamente pensato alla possibilità che esistesse una letteratura bulgara.
Ovvio che esiste, ma quando ho avuto tra le mani questa raccolta di racconti, mi ha incuriosito tantissimo la possibilità di esplorare.
Poi, diciamolo: l’edizione Voland ha una bellissima copertina.
Il primo racconto di Gospodinov inizia con una scena bucolica, un pastore e una pecora, e finisce tra convegni medici e barboni gattomorfi. Poi abbiamo L’uomo dai tanti nomi, che è una moderna versione del Simposio in salsa bulgara e humor nero anticomunista.
Il sarcasmo tagliente è una costante di Gaspodinov.
La mia prima iniziazione all’aldilà mi folgorò in un cesso di campagna - si dice.
Un’altra costante è la fissazione per le toilette.
E per i treni.
E per le scene bucoliche che sono esattamente bucoliche come ce le si immagina.
E per le storie.
Tante storie, tutte con qualcosa in comune, dalla prima a quella che la segue e quella che la segue ancora. Forse alla fine, nel gusto per il calembour e l’eccessiva giocosità dell’autore, che spesso si concede digressioni sulla lingua, i nomi, le assonanze, un po’ ci si annoia.
Un’altra cosa che, personalmente, sopporto poco è il ricorso di riferirsi direttamente al lettore durante la narrazione per fare dell’ironia. Non rido mai. Né rido molto con lo humor balcanico, che ho trovato piuttosto lontano dalla mia educazione. Ovvero: dopo un po’ ho come l’impressione di sentire sempre le stesse battute.
Inoltre: ci sono dei racconti che hanno spunti iniziali quasi fantastici o di fantascienza, che alla fine vengono un po’ buttati in vacca facendo l’occhiolino al lettore con un finale simpatico (da leggere come lo direbbe il presidente Moratti) che riporta tutto alla realtà più banale e tranquilizzante.
La raccolta inizia bene, poi si perde nei rimandi tra un racconto e l’altro. Apprezzabili specie nella parte finale i riferimenti alla poesia da T.S.Eliot a Sylvia Plath.
Però ho come l’impressione che alla fine i racconti che si ricordano sono pochi rispetto alla quantità. Quelli che sono belli sono molto belli, gli altri sono altamente 'dimenticabili'. Mi viene difficile dare un giudizio. Quindi sto sulle 3 stelle, e non mi sbilancio più di tanto.
L’ottava notte ***
L’uomo dai tanti nomi *****
Primi passi ****
Una seconda storia *****
Storia con stazione **
Cristina che saluta tutti dal treno **
La mosca nel pisciatoio *
Sul gusto dei nomi **
Sul furto di storie **
Un regalo arrivato tardi **
(Un racconto Giallo) ***
L’anima natalizia di un maiale ****
L’incubo di una signora *****
Il terzo **
Peonie e Pansé ****
Vajsa la cieca ***
Anima viva **
L’orecchio bulgaro *
Le mutande della storia ***
Ultima storia sugli anni Novanta **
Gaustin ***
Fine delle cose che so sulla Bulgaria.
Ne restano fuori: Hristo Stoichkov che ha vinto il Pallone d’Oro nel 1994 e se non l’avesse fatto, per sua stessa ammissione sarebbe diventato un ladro o un criminale; e: se un Primo Ministro italiano parla male di te da Sofia durante un viaggio di Stato, pronuncia un editto bulgaro.
Non avevo mai letto un libro scritto da un autore bulgaro.
Non avevo mai nemmeno remotamente pensato alla possibilità che esistesse una letteratura bulgara.
Ovvio che esiste, ma quando ho avuto tra le mani questa raccolta di racconti, mi ha incuriosito tantissimo la possibilità di esplorare.
Poi, diciamolo: l’edizione Voland ha una bellissima copertina.
Il primo racconto di Gospodinov inizia con una scena bucolica, un pastore e una pecora, e finisce tra convegni medici e barboni gattomorfi. Poi abbiamo L’uomo dai tanti nomi, che è una moderna versione del Simposio in salsa bulgara e humor nero anticomunista.
Il sarcasmo tagliente è una costante di Gaspodinov.
La mia prima iniziazione all’aldilà mi folgorò in un cesso di campagna - si dice.
Un’altra costante è la fissazione per le toilette.
E per i treni.
E per le scene bucoliche che sono esattamente bucoliche come ce le si immagina.
E per le storie.
Tante storie, tutte con qualcosa in comune, dalla prima a quella che la segue e quella che la segue ancora. Forse alla fine, nel gusto per il calembour e l’eccessiva giocosità dell’autore, che spesso si concede digressioni sulla lingua, i nomi, le assonanze, un po’ ci si annoia.
Un’altra cosa che, personalmente, sopporto poco è il ricorso di riferirsi direttamente al lettore durante la narrazione per fare dell’ironia. Non rido mai. Né rido molto con lo humor balcanico, che ho trovato piuttosto lontano dalla mia educazione. Ovvero: dopo un po’ ho come l’impressione di sentire sempre le stesse battute.
Inoltre: ci sono dei racconti che hanno spunti iniziali quasi fantastici o di fantascienza, che alla fine vengono un po’ buttati in vacca facendo l’occhiolino al lettore con un finale simpatico (da leggere come lo direbbe il presidente Moratti) che riporta tutto alla realtà più banale e tranquilizzante.
La raccolta inizia bene, poi si perde nei rimandi tra un racconto e l’altro. Apprezzabili specie nella parte finale i riferimenti alla poesia da T.S.Eliot a Sylvia Plath.
Però ho come l’impressione che alla fine i racconti che si ricordano sono pochi rispetto alla quantità. Quelli che sono belli sono molto belli, gli altri sono altamente 'dimenticabili'. Mi viene difficile dare un giudizio. Quindi sto sulle 3 stelle, e non mi sbilancio più di tanto.
L’ottava notte ***
L’uomo dai tanti nomi *****
Primi passi ****
Una seconda storia *****
Storia con stazione **
Cristina che saluta tutti dal treno **
La mosca nel pisciatoio *
Sul gusto dei nomi **
Sul furto di storie **
Un regalo arrivato tardi **
(Un racconto Giallo) ***
L’anima natalizia di un maiale ****
L’incubo di una signora *****
Il terzo **
Peonie e Pansé ****
Vajsa la cieca ***
Anima viva **
L’orecchio bulgaro *
Le mutande della storia ***
Ultima storia sugli anni Novanta **
Gaustin ***
August 25, 2025
7/10 - He dudado mucho entre poner 3 o 4 estrellas valorando el libro en su conjunto. De los 21 relatos, apenas un tercio me han convencido y especialmente la primera mitad del libro ha sido bastante decepcionante. Por suerte, la segunda mitad mejora mucho y me quedo con las 4 estrellas por la calidad de relatos como “El hombre de los muchos nombres”, “El alma navideña de un cerdo”, “Peonías y nomeolvides”, “Vaysha la ciega” o “Gaustín”.
Tengo la sensación de que el autor estaba probando, jugando con distintos estilos y en algunas historias se queda a mitad de camino. Es lo primero que leo de Gospodínov pero seguiré con Las tempestalidas en cuanto lo publique Impedimenta.
Tengo la sensación de que el autor estaba probando, jugando con distintos estilos y en algunas historias se queda a mitad de camino. Es lo primero que leo de Gospodínov pero seguiré con Las tempestalidas en cuanto lo publique Impedimenta.
September 6, 2025
Foarte simpatice aceste povestiri de Gospodinov, le-am citit cu plăcere. Temele sunt aceleași ca și în textele mai lungi ale scriitorului bulgar: curgerea non-lineară a timpului, relativitatea numelor, trecutul omniprezent.
Nu știu cum rezonează Gospodinov în mintea unui cititor din vest, dar pentru cei din estul Europei și, mai ales dacă sunt din aceeași generație cu scriitorul, e o zonă vintage de confort. Dublu în cazul Bulgariei, grație spiritului balcanic care o face atât de apropiată.
Deci asta e: până acum am citit tot ce i s-a tradus în română și, după alte povestiri, am impresia că-l voi citi în continuare.
Nu știu cum rezonează Gospodinov în mintea unui cititor din vest, dar pentru cei din estul Europei și, mai ales dacă sunt din aceeași generație cu scriitorul, e o zonă vintage de confort. Dublu în cazul Bulgariei, grație spiritului balcanic care o face atât de apropiată.
Deci asta e: până acum am citit tot ce i s-a tradus în română și, după alte povestiri, am impresia că-l voi citi în continuare.
August 21, 2017
И други истории, но не като ония истории: http://knigolandia.info/book-review/i...
За съжаление за мен тези разкази наистина са “и други” – това, което прибавяш към най-доброто, което е останало и трябва да бъде все пак събрано и показано. Твърде еднотипни ми бяха тия истории, твърде много пътувания със стари влакове и всемирна, нестихваща тъга, която дори няма ясно обяснение, просто защото животът е такъв, какъвто е. А разказите са от време, когато животът не бе за живеене. Едва ли е случайно, че сборникът начева с убийство на сетивата от ума, този вещ убиец. “Човекът с многото имена” е хитроумна заигравка с древните философи, приятно интелектуално забавление и гаден, суров край в контраст с него. Следват толкова познатите за творчеството на Господинов домашни битови спомени – той умее да опише и най-баналното в привлекателни или отблъскващи краски.
ИК Жанет 45
http://knigolandia.info/book-review/i...
За съжаление за мен тези разкази наистина са “и други” – това, което прибавяш към най-доброто, което е останало и трябва да бъде все пак събрано и показано. Твърде еднотипни ми бяха тия истории, твърде много пътувания със стари влакове и всемирна, нестихваща тъга, която дори няма ясно обяснение, просто защото животът е такъв, какъвто е. А разказите са от време, когато животът не бе за живеене. Едва ли е случайно, че сборникът начева с убийство на сетивата от ума, този вещ убиец. “Човекът с многото имена” е хитроумна заигравка с древните философи, приятно интелектуално забавление и гаден, суров край в контраст с него. Следват толкова познатите за творчеството на Господинов домашни битови спомени – той умее да опише и най-баналното в привлекателни или отблъскващи краски.
ИК Жанет 45
http://knigolandia.info/book-review/i...
December 6, 2024
Me gusta porque es imprevisible y mágico y usa imágenes extrañas, porque es repulsivo y tierno en un solo párrafo y porque, cuando escribe, se lo pasa bien.
March 30, 2017
"И други истории" http://readwithstyle.wordpress.com/20...
“Хайде да се опознаем,” ми казваш и ме гледаш сякаш след този разговор ще съм прозрачна за теб, а и ти за мен. “Хайде,” отговарям ти аз, но опознаването ме натоварва. Всички тези въпроси, откъде си, какво учиш, какво работиш, каква музика слушаш, какви книги четеш, къде се виждаш след 5,10,15 години, колко деца искаш, как ще се казват, как си пиеш кафето и какво ядеш, ги мразя. Истинското опознаване е в мълчанието, в споделените моменти, когато седим и си мълчим и ни е хубаво. Но ти не искаш да мълчим, ти искаш да ме видиш на рентген, за да разбереш заслужава ли си да си губим времето заедно или е по-добре да отиваме към леглото направо. Добре, съгласих се, но хайде да се опознаем с разкази. Как с разкази, възкликваш. С разказите на Георги Господинов ще се опознаем, казвам аз. Имаш право на 3, аз също. Ама как така, аз не съм ги чел. Веднага ги вадя от чантата и ти подавам двата сборника, “И всичко стана луна” и “И други истории”. И се разбираме след два дни, на същото място, по същото време. И ще си говорим с разкази.
Прочети повече: http://readwithstyle.wordpress.com/20...
“Хайде да се опознаем,” ми казваш и ме гледаш сякаш след този разговор ще съм прозрачна за теб, а и ти за мен. “Хайде,” отговарям ти аз, но опознаването ме натоварва. Всички тези въпроси, откъде си, какво учиш, какво работиш, каква музика слушаш, какви книги четеш, къде се виждаш след 5,10,15 години, колко деца искаш, как ще се казват, как си пиеш кафето и какво ядеш, ги мразя. Истинското опознаване е в мълчанието, в споделените моменти, когато седим и си мълчим и ни е хубаво. Но ти не искаш да мълчим, ти искаш да ме видиш на рентген, за да разбереш заслужава ли си да си губим времето заедно или е по-добре да отиваме към леглото направо. Добре, съгласих се, но хайде да се опознаем с разкази. Как с разкази, възкликваш. С разказите на Георги Господинов ще се опознаем, казвам аз. Имаш право на 3, аз също. Ама как така, аз не съм ги чел. Веднага ги вадя от чантата и ти подавам двата сборника, “И всичко стана луна” и “И други истории”. И се разбираме след два дни, на същото място, по същото време. И ще си говорим с разкази.
Прочети повече: http://readwithstyle.wordpress.com/20...
January 17, 2025
Gospodinov es un escritor genial, me parece tiene ese espíritu de moderno y tiene temas super divertidos e interesantes, además los aborda muy inteligentemente. Hay cuentos que me gustaron más que otros, pero no hay desperdicio, particularmente me gustan más sus novelas, tiene más espacio a desarrollar las ideas y sus consecuencias, pero es muy bueno.
December 29, 2024
Bua chicas es buenísimo me ha encantado, Guadaly tienes que leértelo que te va a gustar fijo!!
March 24, 2025
ثلاثة نجوم الآن.. لكني سأعيد قراءتها مرة أخرى إن شاء الله حتى أعطيها حقها.
متحمسة لرواية الكاتب "فيزياء الحزن".
متحمسة لرواية الكاتب "فيزياء الحزن".
August 15, 2013
Георги Господинов трябва да се чете на село. Ние града си го носим в себе си, селото сме забравили. Най-хубавото от България е тук. Простотата, традициите, възпитанието и историята са събрани на едно място... и умират. Тъжно е, но е факт. Ние сме последното поколение, което може да го изживее и да се опита да го преразкаже на децата си.
Ще напиша някой ден и аз на мястото на къщата ми в Сливен, която бутнаха миналата година, за да построят блок.
Продавам простота, традиции, възпитание и история.
1923-2013
Ще напиша някой ден и аз на мястото на къщата ми в Сливен, която бутнаха миналата година, за да построят блок.
Продавам простота, традиции, възпитание и история.
1923-2013
May 20, 2024
"Lo que callamos se convierte en palillos rotos y vasos aplastados."
(Pág. 108)
(Pág. 108)
May 30, 2024
Vivid, absurd, humorous, highly imaginative. Not unlike a character found here, Gospodinov can find a story in the smallest interaction, the seemingly most insignificant thing (even a German urinal). We also find here seeds of things to come later, patterns of themes recurring, times and places surfacing and resurfacing. Gospodinov always delights and engages me.
October 9, 2017
"И никога не би могъл да й разкаже какво е правил през тези петдесет години, докато го е нямало."
October 31, 2017
Ако отпивате всеки път, в който в някоя от историите се спомене или тоалетна, или влак, то няма да довършите този уж кратък сборник.
Като цяло само "Божури и Незабравки" ми хареса от целия сборник и заради него съм вдигнал оценката. Не разбирам какво се опитва да постигне Господинов с тези разказчета и започвам да мисля, че просто шитпоства. Гаустин умира два пъти в този сборни, което, нали, окей, I guess. Има и още един разказ на тематика вегетарианизъм (както имаше във "Физика на Тъгата") и ще ми се стори доста странно ако Георги Господинов не е или вегетарианец, или веган, но не съм достатъчно заинтересован, за да проверя.
Като цяло само "Божури и Незабравки" ми хареса от целия сборник и заради него съм вдигнал оценката. Не разбирам какво се опитва да постигне Господинов с тези разказчета и започвам да мисля, че просто шитпоства. Гаустин умира два пъти в този сборни, което, нали, окей, I guess. Има и още един разказ на тематика вегетарианизъм (както имаше във "Физика на Тъгата") и ще ми се стори доста странно ако Георги Господинов не е или вегетарианец, или веган, но не съм достатъчно заинтересован, за да проверя.
September 18, 2021
Non so come sono arrivata a questa raccolta, ma è stato bello.
Forse leggere 21 racconti condensati in poco più di un centinaio di pagine è già la premessa che quasi niente resterà impresso nella memoria se non l'emozione provata durante la lettura ed appena chiuso il libro mi restano solo le mie emozioni.
La sensazione di una scrittura poetica e ricca, a tratti filosofica, una vena malinconica, ma spesse volte anche la sensazione che nella traduzione mi sia persa il vero messaggio che doveva arrivare, restando a volte interrogativa e dubbiosa sul senso del finale.
La memoria però fa strani giochi e torna inaspettata a ricomporsi, sono certa che fra un mese o fra un anno, mentre non ci penserò più, mi torneranno in mente pezzi di immagini che mi sorprenderanno e mi faranno pensare a Gospodinov, al maiale, alla mosca, al barbone e soprattutto al suo Gaustin.
Forse leggere 21 racconti condensati in poco più di un centinaio di pagine è già la premessa che quasi niente resterà impresso nella memoria se non l'emozione provata durante la lettura ed appena chiuso il libro mi restano solo le mie emozioni.
La sensazione di una scrittura poetica e ricca, a tratti filosofica, una vena malinconica, ma spesse volte anche la sensazione che nella traduzione mi sia persa il vero messaggio che doveva arrivare, restando a volte interrogativa e dubbiosa sul senso del finale.
La memoria però fa strani giochi e torna inaspettata a ricomporsi, sono certa che fra un mese o fra un anno, mentre non ci penserò più, mi torneranno in mente pezzi di immagini che mi sorprenderanno e mi faranno pensare a Gospodinov, al maiale, alla mosca, al barbone e soprattutto al suo Gaustin.
December 17, 2017
Банален, досаден, еднотипен. Г.Г. in a nutshell.
June 19, 2025
Una buena colección de cuentos (algunos de ellos muy breves) en la que se combina el costumbrismo con elementos fantásticos y una nota de humor sarcástico. Me han gustado especialmente los relacionados con Gaustín.
May 13, 2023
4.5
Како и секогаш, уживав, се замислив, се насмеав неколку пати на глас.
За мене, Господинов секогаш ќе биде најдобар во полето на кратките раскази, едноставно е маестрален во оваа форма.
Како и секогаш, уживав, се замислив, се насмеав неколку пати на глас.
За мене, Господинов секогаш ќе биде најдобар во полето на кратките раскази, едноставно е маестрален во оваа форма.
January 17, 2025
Como dice en el propio prólogo: "Creo que todas las historias son importantes. Cada historia merece ser narrada y escuchada [...] el autor es solo una de estas historias, y ni de lejos la mejor"
Me ha gustado mucho (gracias Lau) especialmente como se dejan ver las historias dentro de cada uno y toman su espacio. Con ganas de leer algo más del Jorge.
Me ha gustado mucho (gracias Lau) especialmente como se dejan ver las historias dentro de cada uno y toman su espacio. Con ganas de leer algo más del Jorge.
February 11, 2026
3.5 ⭐️
November 27, 2024
(3.5 de 5 ⭐️)
Disfruté mucho como escribe el autor y varios de sus cuentos. Pero hubo algunos que me parecieron “meh”.
Mi cuento favorito es la conversación en el tren. Sólo diré eso.
La verdad no me marcó pero disfruté el proceso de leerlo.
Disfruté mucho como escribe el autor y varios de sus cuentos. Pero hubo algunos que me parecieron “meh”.
Mi cuento favorito es la conversación en el tren. Sólo diré eso.
La verdad no me marcó pero disfruté el proceso de leerlo.
May 28, 2025
Există cărți pe care le citești cu mintea, iar pe altele cu inima. Însă uneori, foarte rar, apare câte o carte pe care o simți ca o prelungire tăcută a propriei tale melancolii. Așa s-a simțit "Și alte povestiri", de Gheorghi Gospodinov, o colecție de reflecții, amintiri, gânduri și întâmplări care nu caută să impresioneze cititorul, ci doar să fie. Să fie, în simplitatea sau în absurdul lor, dar să fie.
"Totuși, de ce Și alte?... Care e acea povestire lipsă de la început? Dar dacă o astfel de povestire nici nu există?", spune chiar Gospodinov. Întrebare și poezie, în același timp. Așa începe volumul de povestiri: nu cu o promisiune, ci cu o ezitare, cu o invitație într-un spațiu în care nu povestea e importantă, ci felul în care o auzi în tine: "De ce povestiri și nu narațiuni? Narațiunea este un text bine structurat, supus unor reguli și unei tradiții scrise. Dar (din punct de vedere pur istoric) povestirea a fost înaintea narațiunii. Ea e vie, neterminată, neglijentă și fragilă."
Gospodinov dă glas detaliilor uitate, banalităților stranii, acelor momente în care realitatea se frânge în poezie sau în absurd. Fie că scrie despre muște, despre îndrăgostiți sau despre sufletul unui biet porc în preajma Crăciunului, el nu caută spectacolul, ci umanul. Acea fragilitate umană...
Puțini autori contemporani reușesc să creeze un limbaj al nostalgiei așa cum o face Gospodinov: firesc, ca și cum ar respira prin paginile scrise. "Și alte povestiri" nu e o carte, e o stare. E ecoul gândurilor pe care nu le-ai spus niciodată, dar care au trăit în tine. E o colecție de tăceri convertite în cuvinte.
Dacă nu l-ați descoperit încă pe acest minunat autor bulgar, vă recomand atât volumul de povestiri de față, cât și romanele sale: "Fizica tristeții" și "Refugiul timpului". Pe mine m-a cucerit!
"Totuși, de ce Și alte?... Care e acea povestire lipsă de la început? Dar dacă o astfel de povestire nici nu există?", spune chiar Gospodinov. Întrebare și poezie, în același timp. Așa începe volumul de povestiri: nu cu o promisiune, ci cu o ezitare, cu o invitație într-un spațiu în care nu povestea e importantă, ci felul în care o auzi în tine: "De ce povestiri și nu narațiuni? Narațiunea este un text bine structurat, supus unor reguli și unei tradiții scrise. Dar (din punct de vedere pur istoric) povestirea a fost înaintea narațiunii. Ea e vie, neterminată, neglijentă și fragilă."
Gospodinov dă glas detaliilor uitate, banalităților stranii, acelor momente în care realitatea se frânge în poezie sau în absurd. Fie că scrie despre muște, despre îndrăgostiți sau despre sufletul unui biet porc în preajma Crăciunului, el nu caută spectacolul, ci umanul. Acea fragilitate umană...
Puțini autori contemporani reușesc să creeze un limbaj al nostalgiei așa cum o face Gospodinov: firesc, ca și cum ar respira prin paginile scrise. "Și alte povestiri" nu e o carte, e o stare. E ecoul gândurilor pe care nu le-ai spus niciodată, dar care au trăit în tine. E o colecție de tăceri convertite în cuvinte.
Dacă nu l-ați descoperit încă pe acest minunat autor bulgar, vă recomand atât volumul de povestiri de față, cât și romanele sale: "Fizica tristeții" și "Refugiul timpului". Pe mine m-a cucerit!
June 11, 2025
La fel ca "Un roman natural", fermecătoare mi s-a părut și această cărticică de povestiri care continuă, cumva, romanul.
Publicată pentru prima oară în 2001, "Și alte povestiri" se dovedește o bucurie de carte în care îl creionează pentru prima oară pe Gaustin, personajul din "Refugiul timpului".
Publicată pentru prima oară în 2001, "Și alte povestiri" se dovedește o bucurie de carte în care îl creionează pentru prima oară pe Gaustin, personajul din "Refugiul timpului".
August 14, 2013
Закъсняла съм с четенето, но 3-тото издание на "И други истории" е най-прекрасното първо за мен, което съм чела. На места се смях на глас, а на други трудно преглъщах. В няколко думи, историите са невероятно пъстри и са истинско удоволствие.
Христо Блажев от "Книголандия" беше направил едно изречение, че има 3 разказа в "И всичко стана луна", които сами по себе си биха направили сборника. Моята теория е, че същите три разказа ги има и тук. За мен те са "Божури и незабравки", "Сляпата Вайша" и "Жива душа". Скришом бих вмъкнала и четвърта история- "Сетна история за 90-те", на края на която се смях на глас!
Христо Блажев от "Книголандия" беше направил едно изречение, че има 3 разказа в "И всичко стана луна", които сами по себе си биха направили сборника. Моята теория е, че същите три разказа ги има и тук. За мен те са "Божури и незабравки", "Сляпата Вайша" и "Жива душа". Скришом бих вмъкнала и четвърта история- "Сетна история за 90-те", на края на която се смях на глас!
Displaying 1 - 30 of 186 reviews