La 90 de ani de la publicarea eseului Virginiei Woolf, O cameră doar a ei, care vorbește despre scris, despre femei care scriu, despre spațiu personal, independență și explorare, cincisprezece scriitoare îi răspund autoarei britanice din propriile spații intime, descriindu-și libertățile și mediile de explorare și exprimare.
Dragă Virginia, strânge laolaltă perspective foarte diverse. Textele acestor prozatoare, poete, dramaturge, eseiste, unele debutante, altele adevărate repere literare, compun o hartă subiectivă, dar nu mai puțin edificatoare a ceea ce înseamnă a avea o voce sonoră și liberă.
Antologie de texte despre feminism, femeie, scris, maternitate având ca autoare diverse scriitoare din România. Dincolo de tematică, textele sunt după putința și măsura talentului. Mi-au plăcut mult textele Dianei Bădică și ale Laviniei Braniște.
Mi-a plăcut (și m-a întristat) tare mult această scurtă carte. Cred că cel mai mult m-a fascinat diversitatea opiniilor despre "o cameră doar a ei", venind din partea unor scriitoare aflate în diferite ipostaze și la diferite vârste ale vieții lor. Din tot ce am citit in aceste aproape 100 de pagini reiese, însă, faptul că acești o sută de ani de la eseul Virginiei pot nici să nu fi trecut. Multe bătălii mici au fost câștigate, însă războiul e departe de a se termina. Mi-ar plăcea și mie personal să nu fie vorba de un "război", dar când un efort atât de mare făcut consecvent timp de generații întregi nu se traduce decât în mici progrese, ce altceva poate sa fie?... Oricum, foarte bună cartea! Recomand tuturor, fără excepție.
Mi s-a părut un exercițiu folositor. O verificare a realității apropiate, unde suntem acum cu libertatea, ce e spațiul și în ce măsură e revendicat.
Am citit multe voci și le-am apreciat pe fiecare căutând în ele substraturi care să îmi explice modul diferit de gândire și raportare la realitatea actuală. M-a durut pe alocuri să văd cum mesajul Virginiei woolf a fost interpretat la nivel mult prea material.
În prezent, nu e despre o cameră care ar oferi libertatea femeilor de a scrie, cât e despre aerul care se adună în ea și le permite să respire. Nu, eu nu cred că azi femeile au șanse egale cu barbații la premiile din literatură, eu nu cred că există șanse egale. Revendicarea unei camere nu scutește lipsa de aer din ea. Nu e suficient. E încă multă luptă de deconstruire. Camera Virginiei ia altă formă acum, una în care femeile scriu și bărbații vorbesc. Trebuie să revendicăm vocea femeilor în literatură, să le oferim, așadar, nu doar un spațiu, cât și recunoașterea că scriu incredibil de bine - și nu doar comparate ele între ele. Atâta timp cât pe plajele literare înoată bărbățoi patriarhali care numesc femei scriitoare pricepute doar pentru că ei au decis asta și cumva, ei sunt forța supremă de stabilire a calității scriiturii, atunci nu am ajuns încă nicăieri.
Departe de acest subiect, sunt multe voci care au vorbit atât de bine și clar despre această realitate. Care a depășit zona literaturii și a ajuns la miez, la libertatea ca formă unică revendicată de femei. Scrisoarea care a ajuns cel mai aproape de mine îi aparține Ioanei Bâldea. Nu pot decât să vă las niște fragmente care să explice apropierea imediată:
“În secolul XXI, discuția despre gen e una cu multe griuri. Griuri care înseamnă bani, discursuri de putere, pulsații ale trecutului într-un prezent insuficient pregătit pentru ele. Gestul meu de a-mi bea cafeaua în timp ce scriu e lejer, banal și aparent neconotat. E suficientă însă povestea unui lanț de cafenele cu notorietate (starbucks), plasat pe hartă într-o zonă diferită (la Riyadh), pentru ca trama să se schimbe pe ici, pe colo. Într-o lume în care diferențierea de gen se face printr-o fițuică lipită în geam, din care afli că femeile nu au voie în incinta cafenelei, a bea cafea nu e un gest oarecare. E un gest politic. (…) În ce măsură, în aburii banalității mele neechipate, polemic și absolut derizoriu expuse diferențierii, nu ar trebui să se amestece, fără vehemență, dar cu conștiință, imposibilitatea altei femei de a-și cumpăra singură, undeva în lume, o cafea? Poate că orice discuție despre creativitate, literară sau nu, a femeilor ar trebui să înceapă de aici.”
Cu ultima frază a Ioanei din fragment închei și v-o las la disecție, să ne gândim activ de unde începe această discuție și mai important decât atât poate, cât de necesar e să nu ne oprim aici cu dialogul.
mai bine decat "ma iubeste femeile", pot sa zic ca le iubesc eu pe ele:) antologia e superba, am fost regele cu un ochi care plange, unul care rade toata cartea. preferatele mele sunt Cosmina Morosan pentru neconventionalul personal care m-a atins, Diana Badica, unde m-am regasit intim si dureros, Elena Stancu pentru cum a surprins problemele importante din Romania si lume si a mi-a hranit sufletul de activista aspiranta, Teona Galgotiu pentru ca a luat-o la plimbare pe Virginia si a scris-o de m-a luat cu nod in gat (abia astept sa ii iau cartea de poezie la citit), Lavinia Braniste pentru umor si realism si Tatiana Tibuleac pentru pacea cu care isi descrie nelinistile si diferentele. pe scurt, multa durere, multa trauma, multa judecata, multe preconceptii internalizate, suntem, pe foaie, egale, in practica, dpdv social, nu prea... si noi suntem alea muuuult privilegiate. si pt ca fetele ca Roza (si ăsta-i doar un exemplu) sa poata scrie/dansa/picta/scrie cod/canta/face poze etc etc etc etc mai este cale lunga, din pacate si dupa cum spune Elena Stancu, "lumea nu mai are rabdare"...
Black Button Books e o editură tare, tare mișto și era firesc ca tributul lor către Virginia Woolf să fie de asemenea. Inegală, sigur, cartea are câteva „vârfuri” însă care o transformă într-o lectură prețioasă...unde mai pui că se parcurge lejer într-o oră.
PS: Recunosc, am citit-o în primul rând pentru Tatiana Țîbuleac (căreia i-aș citi și povești despre cum se usucă vopseaua pe un zid și tot aș fi convins că mi-ar aduce bucurie :) )
Cam toate textele mi s-au parut bune, cu cateva am relationat mai mult decat cu restul. Mi-au ramas fixate in minte textele Adinei Rosetti, Laviniei Braniste si al Elenei Stancu. Cel mai mult am rezonat personal cu textul Mihaelei Michailov. Un proiect frumos, felicitari!
Am dat 5, dar as fi vrut un 4.5. Îmi place mult cum scriu majoritatea, pe unele le-am și citit și le ador cum ar fi Diana Bădică, Tatiana Țibuleac, Lavinia Braniște sau Elena Stancu. Restul, în ignoranța mea, în afara de Adela Greceanu mi-au fost necunoscute, însă am de gând să repar asta pentru mai multe dintre ele. Femeile astea toate scriu foarte bine, “not like a boy, not like a girl, but like a motherfcker”, așa cum ar spune-o Cheryl Strayed.
Cartea asta e crudă, împrăștiată, furioasă, sictirită, cinică și lipsită de clișee obosite. E pentru femeile care zic că ‘ ele nu citesc cărți scrise de femei că scriu siropos’. Le convoc. Să li se întoarcă stomacu pe dos de atâta coaie. Cartea asta e orice, dar nu conformă. Cum ne simțim multe, care au o voce interioară care bate și se întreabă atunci când spălăm vase sau facem câte un raport ‘ce e cu căcatul ăsta? Am crezut ca asta s-a terminat acum 50 de ani’.
Ce initiativa frumoasa, ce raspunsuri diverse si fascinante ale scriitoarelor noastre pentru cartea Virginiei Woolf. M-am regasit in unele texte, superb scrise si simtite. :) Mi-a placut mult, m-a inspirat de-a dreptul! Recomand 100%, dar musai in stransa citire cu ce a scris Virginia Woolf (O camera doar a ei).
Mi-a placut - fiecare eseu a avut ceva personal, deosebit si cu aceasta ocazie am descoperit noi autoare contemporane :).
"Dincolo de retorica vehementa, e imposibil sa cunosti pe cineva cat timp il inchizi intr-un cliseu, intr-un avatar, in tacere, in stereotipii, in bucatarie, in setul tau de frici si traume mostenite, in intuneric, in pivnita, in necunoastere, in afara gazonului, in camera lui. Pentru mine misoginismul si misandria sunt din aceeasi familie. Sunt forme de ura camuflate de un nefiresc spirit de ginta. Discursiv si nu numai. Reductionismul si generalizarile, excluderea, ignorarea prezentei tale ca persoana distincta intr-o conversatie, toate vin din aceeasi incapacitate de a sustine un dialog in mreje de respect minimal. E momentul in care barbati si femei, nu neaparat rau intentionati, cat prea putini expusi unei lumi mentale fara metonimii, esueaza intr-un verb infestat cu sexism, care miroase urat indiferent cat de sclivisita ar fi persoana publica a emitentului. Esueaza in ura." - Ioana Baldea Constantinescu
Mi-a făcut foarte bine să citesc cărțulia asta. Love Lavinia Braniște pentru umor și claritate și că scrie așa cum vorbesc oamenii, Teona Galgoțiu pentru că a luat-o pe Virgi credibil la plimbare prin București-ul de azi și asta se potrivește de minune colecției mele de flaneuse contemporane, și Cosmina Moroșan pentru că scrie cu flow existențial lucruri pe care uneori nu le înțeleg dar îi simt nevroza și dedicația și pentru modul în care îmbină filozofia cu poieticul. S-au schimbat multe de când ne dictau nouă profele referate la română- și asta în doar 10 ani? E de bine.
De la povești despre bunici fabuloase la mici istorii cotidiene, Scrisorile evidențiază tipuri diferite de raportare la nevoia de spațiu pentru scris, a unei intimități, la maternitate sau diferențele dintre femei și barbați. Mici povești din Bucureștii mai vechi, priviri personale asupra orașului care din străin devine apropiat odată ce devine spațiu al locuirii. Despre tara care dacă nu există, trebuie inventată, cea în care femeile pot avea trecut și viior și în cre să nu fie un apendice al bărbaților (Ruxandra Pop).
Cele mai bune texte citite de pe anul acesta. Femei care încurajează alte femei, povești necesare chiar și în vremurile acestea. E o mare satisfacție să mă regăsesc în vocile unor femei din România care luptă zi de zi pentru libertatea lor, puterea lor de creație, plus munca de a-și crea o identitate conform valorilor lor. Tinerele din România au nevoie să găsească astfel de mesaje în manualele școlare, modele feminine după care să se ghideze. La scară largă, lipsesc complet din peisajul românesc astfel de exemple.
Mi-au placut mult textele astea. Fiecare autoare s-a exprimat in felul sau si astfel am descoperit cateva femei pe care as dori sa le aprofundez, sa le cunosc mai de aproape munca :)
Am descoperit cartea asta scurta din pura intamplare si nu regret nimic. Good one ☺️
I was especially moved by some of the "letters" and how they echoed Woolf's spirit, yet breathed new air into it - Diana Badica, Lavinia Braniste, Svetlana Cirstean.