Am oscilat între o stea și două, din cauza modului admirabil în care Scheler și-a susținut această rară colecție de sofisme care, înțeleg, au trecut drept filosofie în epocă (și, aparent, încă mai sunt unii care consideră asta).
Ironic, autorul scrie o carte despre resentiment, care este izvorâtă în mod indubitabil din resentimentul propriu: glorificând evul mediu prin comparație cu epoca sa, după ce doar cu câteva pagini mai devreme afirmase că indivizii care glorifică epoca antică sunt conduși de resentiment. Vorbind despre ”valoare”, despre ”drept din naștere și de sânge”, Scheler (având în vedere propria ereditate) se gudură pe lângă cei care, crede el, merită să conducă societatea umană, să dicteze ceea ce este drept și nedrept, să fie deasupra legii (judecați doar de către ”egali”), dovedindu-se, de fapt, chiar el unul dintre ”sclavii” despre care spune.
Surprinzător pentru un autor de după anul 1900 este să mai susțină că Nazarineanul nu a venit să conteste legea (de fapt, Legea, cu majusculă, pentru că peste tot unde este vorba despre ”lege” în evanghelii este vorba despre Torah), ignorând ceea ce a făcut și luând în considerare doar ceea ce a spus: ”nu am venit să schimb Legea”; numeroase fapte de-ale sale contrazicând această afirmație repetată în evanghelii.
Cine nu apreciază sofistica și teologia care se prezintă în mod fals drept filosofie să stea departe de resentimentul lui Scheler!