What do you think?
Rate this book
Mică trilogie a marginalilor
Izgoniții
Volumul Izgonitii este al treilea din Mica trilogie a marginalilor, din care mai fac parte Sectantii si Banditii. Sectantii a fost distins cu Premiul „Matei Brancoveanu” pentru Literatura in 2015. Banditii a fost distins cu Premiul Observator cultural pentru Eseistica/Publicistica in 2017. Biblia ne povesteste despre Iacov si Esau, fiii gemeni ai patriarhului Isaac. Esau, care, potrivit legii, trebuie sa fie mostenitorul, pierde totul in fata lui Iacov. Acesta, cu ajutorul mamei sale, fura binecuvintarea tatalui, iar cu un blid de mincare ii „cumpara drepturile” flamindului Esau. Urmarea acestui „furt” este primul razboi civil din istorie. Izgonitii repovesteste acest mit fondator prin istoria unei familii de evrei din Chisinau de la inceputul secolului XX. Este istoria a doi Sara si Aaron. Viata si aventurile lor se desfasoara in imperiul tarist intre 1903 – cind la Chisinau are loc primul pogrom cu rezonanta globala – si 1917 – anul Revolutiei ruse. Este si istoria unui razboi civil modern, in conditii total diferite, laice si radicale. Este povestea framintarilor celor doi si a felului in care reactioneaza cind au de-a face cu violenta si cind li se fura drepturile sociale, politice sau economice. Aaron si Sara dau raspunsuri radical diferite la aceleasi probleme intr-un debut de secol nebun.
- GenresRomanian Literature
304 pages, Paperback
First published November 1, 2019
1 person is currently reading
66 people want to read
About the author
Vasile Ernu
33 books61 followersVasile Ernu (born 1971 in the USSR) graduated at the Faculty of Philosophy in Iasi (Al. I. Cuza University, Iasi, Romania) and has a master's degree in philosophy (Babes-Bolyai University, Cluj, Romania).
He was one of the founding editors of Philosophy&Stuff magazine and associated editor of Idea arta+societate magazine. He published his first book, Born in the USSR, in 2006, which was translated into Russian and in Bulgarian. The book was nominated for prizes such as: the Prize for debut of the Cuvîntul magazine, the Prize for Fiction and Memoirism Observator Cultural, or for Opera Prima of the Anonimul Foundation. The volume was distinguished with the Prize for debut of România Literara magazine and the Prize for debut of the Union of the Writers in Romania. His second book The Last Heretics of the Empire was published by Polirom Publishing House in 2009.
He was one of the founding editors of Philosophy&Stuff magazine and associated editor of Idea arta+societate magazine. He published his first book, Born in the USSR, in 2006, which was translated into Russian and in Bulgarian. The book was nominated for prizes such as: the Prize for debut of the Cuvîntul magazine, the Prize for Fiction and Memoirism Observator Cultural, or for Opera Prima of the Anonimul Foundation. The volume was distinguished with the Prize for debut of România Literara magazine and the Prize for debut of the Union of the Writers in Romania. His second book The Last Heretics of the Empire was published by Polirom Publishing House in 2009.
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 7 of 7 reviews
December 27, 2019
Magia Ernu
În această proaspătă carte – „Izgoniții”, ultima din Mica trilogie a marginalilor (Polirom, 2019) – Vasile Ernu este, mi se pare, cine-o fi crezut? mai tandru și mai curgător, mai adânc și mai plin de învățăminte, mai surprinzător și mai strălucit decât ni s-a înfățișat din cărțile precedente.
Ne-a rezumat ceea ce știam despre mamele noastre, dar nu am spus-o niciodată atât de adevărat. Că „nu se știe niciodată exact ce face o mamă, dar face aproape totul”.
Ne-a întors privirea către curțile interioare care „au fost și au rămas esența Chișinăului”. „Aproape fiecare necaz sau bucurie care începe individual se termină împreună”. Acesta este secretul Chișinăului. „Buzunarul bine ascuns din interior, pe care-l știe doar posesorul hainei”.
Și mai că ne-a luat și ultima speranță de bine. Că prin locurile noastre „aproape nimic nu era stabil. Stabilă era doar nedreptatea”.
Ce minunat însă este că a scris-o la trecut!
Acestea toate o fi creând poate, în lipsa zăpezii de până acum din această iarnă, magia.
Magia Ernu.
Și poate că nu iarna, ci toamna, cu roadele și bucuriile ei scurte, o fi nădăjduința noastră aici.
„La Chișinău, toamna vine cu întârziere, dar când vine se așază repede și schimbă totul: aerul, mirosul, culoarea. Nu există oraș mai frumos toamna”.
În această proaspătă carte – „Izgoniții”, ultima din Mica trilogie a marginalilor (Polirom, 2019) – Vasile Ernu este, mi se pare, cine-o fi crezut? mai tandru și mai curgător, mai adânc și mai plin de învățăminte, mai surprinzător și mai strălucit decât ni s-a înfățișat din cărțile precedente.
Ne-a rezumat ceea ce știam despre mamele noastre, dar nu am spus-o niciodată atât de adevărat. Că „nu se știe niciodată exact ce face o mamă, dar face aproape totul”.
Ne-a întors privirea către curțile interioare care „au fost și au rămas esența Chișinăului”. „Aproape fiecare necaz sau bucurie care începe individual se termină împreună”. Acesta este secretul Chișinăului. „Buzunarul bine ascuns din interior, pe care-l știe doar posesorul hainei”.
Și mai că ne-a luat și ultima speranță de bine. Că prin locurile noastre „aproape nimic nu era stabil. Stabilă era doar nedreptatea”.
Ce minunat însă este că a scris-o la trecut!
Acestea toate o fi creând poate, în lipsa zăpezii de până acum din această iarnă, magia.
Magia Ernu.
Și poate că nu iarna, ci toamna, cu roadele și bucuriile ei scurte, o fi nădăjduința noastră aici.
„La Chișinău, toamna vine cu întârziere, dar când vine se așază repede și schimbă totul: aerul, mirosul, culoarea. Nu există oraș mai frumos toamna”.
January 13, 2021
Nascut in URSS, Sectantii, Banditii si acum Izgonitii.
Reperele pe care se tine Ernu. Or fi ele mai multe, evident, dar la astea ma opresc. Mai exact la ultima.
In toate aceste carti, Vasile are neamuri, in toate e acolo, in miez, de la mama lui. Si ma gandeam oare cum isi va justifica eul in Izgonitii, ultima carte din trilogia marginalulor care s-a lasat asteptata ceva timp. Voila!
"Avem mormintele pravoslavnice, majoritare: cu cruci impunătoare de lemn sau piatră. Avem mormintele „sectanţilor“, despărţite de celelalte printr¬un drum prin mijlocul cimitirului, pentru că nu pot sta alături.
Aici mai sînt cîteva pietre funerare, vechi. Foarte vechi. Erau nişte pietre funerare care ne aminteau că am uitat ceva important, dar nu ştiam ce.
Mama avea grijă şi de ele.
— Sînt nişte rude îndepărtate, îmi spunea.
Cînd am fost ultima oară în cimitir, m¬am dus să
Văd aceste pietre funerare. Acum ştiam ce sînt. „
Sectantii imi placu mult. Banditii ridicau niste semne de intrebare, dar Vasile e pe patine, nu-l prinzi. Iar Izgonitii chiar in debutul cartii oferise pagini multe pentru date statistice, harti, dictionar.
Dupa partea introductiva, convingatoare, dar si cu strop de emotie, incep sa ma poticnesc. Mai intai de toate ma enerva insistenta pe Kişnev, care poate si era pentru evrei categoric nu Chsinau, dar cand ajunge in presa internationala, totusi Chisinaul, asa inglodat in bezna si mizerie e Chisinau.
Al doilea aspect care m-a scos din sine a fost rangul la care ridica muzica klezmer si cei care o canta, care categoric nu sunt lautari, in intelesul pe care-l au lautarii in acest spatiu, ceea ce e ceva mai mult decat muzician. Sau cum spunea un lautar vechi de la noi, „muzca lautareasca cantata prost e klezmer”. Pentru ca mai buni decat evreii in muzica lautareasca au fost, totusi, tiganii – adevarati lautari. Sa ma conteste muzicienii. E un spatiu de discutii.
„Era o mare onoare să ai lăutari evrei la petrecere sau nuntă. Era o chestiune de prestigiu. Cine nu-şi permitea lăutari evrei îşi lua ţigani. Erau şi ei buni, dar tristeţea rusească şi moldovenească nu o poate nimeni cînta şi jeli cum o fac evreii.”
Cat despre „sufletul” atat de neintrecut al unui muzician evreu care canta ca nimeni altul doina romanului – scuzati. Dar pentru asta o sa-mi rezerv o emisiune aparte, incusiv despre folclorul romanesc preluat de evrei, cantat na evreiskii lad si Foaie verde Kukuruz. Aici sunt lucruri de discutat. Evreii au fost buni, chiar neintrecuti muzicieni - da! Dar in anii 30-40 si mai tarziu in jazz si clasica. Drept ca in de la 1903 pana la 1917 jazz in Basarabia nu se canta.
Prima parte m-a tinut atenta, dar nu mi-a starnit foarte multa emotie pentru ca multe din cele citite le stiam fie de la Urusov deja, fie de la Korolenco. Dar erau si aspecte care faceau deliciul primei jumatati, cum ar fi limbajul lor, cunoscut de noi ca limba evreilor din Odesa, pentru care eu am o admiratie aparte, fascinatia curtilor interioare, care cred ca era mai valabila pentru Odesa, decat pentru Chisinau. Si mai ales, valoroasa imi parea scrisoare lui Lev Tostoi, pe care prima data o citisem aici.
Am gasit niste personaje intesesante care m-au pus sa cotrobaiesc alte surse, ca „Agentul 007” de exemplu trecut in Izgonitii ca Aleksei Isakovici K, pe care asa si nu l-am gasit in realtate.
„Acum el trebuia să înţeleagă cauzele şi mai ales efectele acestui eveniment. Ceva îi spunea că între „Dosarul socialiştilor revoluţionari“ şi cel al „Pogromului de la Chişinău“ erau multe legături, ceva le unea.
„mă tem că cele două dosare vor deveni pe viitor unul singur“.
S-au unit „dosarele” in asasinarea lui Plehve.
Fascinatia acestei carti o constituie istoria celor doi frati evrei care reusesc sa-si depaseasca conditia sociala. Si aici m-a furat definitiv Vasile. Traiectorile si traseul lui Aaron si Sarei ne poarta printr-un Chisinau al extremelor. De la saracia si mizeria totala in care exista niste oameni, pana la „luxul” Chisinaului de atunci. Prin ei se unesc oameni, prin ei descoperim locrui, prin ei simtim palpitatiile timpului, prin ei simtim nervul Chisinaului, interesele, abisurile, visele, felul de a comunica, de a rezolva probleme, de a evita altele si tot ce constituie epoca marilor schimbari care aveau sa vina. Straturile in care sunt asezari oamenii, subteranele in care clocotesc revolte, in care se nasc idei si caractere revolutionare. La nivel de Chisinau. Si daca urmaresti atent felul in care se iau deciziile stai sa te intrebi, de ce nu am invata niste lucrui bune de la ei? Ca lectii se tineau la tot pasul.
Dar acesti doi frati reusesc sa se rupa de ghetou. Fiecare diferit si pe drumul sau, la poluri opuse, vanand, de fapt, acelasi vis. Sara merge la studii in Elvetia, trecand prin Petersburg cateva luni, in sanul revolutionarilor. Prin ea se developeaza intreg spectrul revolutionar rus, elitele si ideile. Sunt multe. Si-ti solicita atentie. Moda si lecturile, si pasiunea comuna a tuturor - cocaina si praful de pusca.
„la începutul secolului XX, în Elveţia puteai întîlni toată floarea socialistă, anarhistă şi revoluţionară rusă: de la Plehanov la lenin şi de la Ekaterina Breşko Breşkovskaia, bunica revoluţiei ruse, la vera Zasulici.
În două locuri puteai întîlni această nouă elită care se forma cu o viteză ameţitoare: la Zürich sau în lagărele din Siberia. Puterea noastră poate sta în două lucruri simple: educaţie şi iarăşi educaţie şi organizare, organizare... ”
Alta e alegerea lui Aaron, student la Odesa. Initial umil si cuminte, pana un factor extern nu-i da cu demintatea de evreu in cap:
„Aaron, ridică vocea Vladimir, voi sînteţi oamenii legii şi ai ideii. O idee atît de măreaţă, imensă, încît mi se face frică pînă şi mie, unui rus fără credinţă... Cine mai are, ca voi, o lege şi o idee? Spune¬mi şi mie! Nimeni, zise apăsat Vladimir.”
Apoi Aaron, spre deosebire de Sara, imbratiseaza sionismul, ei devenind fratii care au indreptata arma unul impotriva altuia de pe baricade diferite. el Sionist, ea Eserita.
Iar Vladimir Evghenievici, căruia i se spunea şi Zev (Jabotinskii) ii formuleaza altfel lui Aaron menirea. Idei valabile pentru oricare popor care vrea sa ramana in picioare, oricate copite ar trece peste el.
„ Tot tineretul nostru pleacă spre anarhişti, spre socialişti, spre eseri şi alţi revoluţionari... Copiii noştri devin altceva: nimeni nu mai merge la sinagogă, nimeni nu mai citeşte Tora, căci acum toţi citesc Capitalul. Nimeni nu¬l mai aşteaptă pe Mesia, toţi aşteaptă doar revoluţia. Vor avea ei de cîştigat din asta? Poate că da, poate că nu, însă cei care vor cîştiga nu vor mai fi evrei niciodată. Vor fi altceva. Un om nou? Cu siguranţă. Dar oare e bine să uităm de unde am venit şi care este menirea noastră? Sîntem un popor care are o menire mai mult decît istorică şi avem ceva de făcut. Ceea ce facem noi vor face toate popoarele: ideea noastră va fi ideea lor.
Eserii au dovedit că pot să omoare pe oricine, oricînd. l¬au omorît pe Plehve, ministrul de interne, la un an de la pogromul din Chişinău. Azef ştie să facă asta perfect. Pedeapsa „evreilor roşii“ pentru fraţii şi tovarăşii lor care au suferit şi au murit la Chişinău. Fapta lor a zguduit lumea şi a impresionat. Au arătat putere şi forţă. iar asta atrage teribil.
Şi au mai reuşit ceva impresionant: au transformat mitul sacrificiului hristic în unul politic... Asta a devenit nu doar o religie nouă, laică, ci şi o adevărată cultură şi modă.
Noi însă nu putem merge pe calea asta pentru că ne pierdem pe noi. Noi sîntem altceva şi avem o altă menire. Noi avem deja ceea ce caută ei. Trebuie doar să ducem la bun sfîrşit ceea ce acum multe mii de ani au început marii noştri patriarhi Avraam, Isaac şi Iacov. „
si daca pentru eseri conta enorm educatia si organizarea, sionistii intleg ca salvarea lor e in carte si sport. pentru ca asa se poarta in razboi.
Hotarat sa mearga pana la capatul marii idei, Zev se desparte de Herzl care accepta planul Uganda, pe cand Zev compromisuri, sau jumatati de masura nu accepta.
"Îţi promit că vom face Ereţ Israel pe locul strămoşilor noştri şi vom recuceri fiecare palmă de pămînt. Noi nu am venit să cerşim, noi am venit să impunem regulile noastre, indiferent de preţ. Chiar dacă vom plăti cu viaţa şi sîngele nostru, acest veac este veacul nostru, iar acel pămînt este pămîntul nostru. Noi nu cerem nimic, noi luăm ce ne aparţine."
Ai zice ca e povestea de succes a unui popor. Poate cea mai rasunatoare. Depinde din ce parte si cu ce fel de ochelari o privesti. ca si in sectantii, ca si in banditii, izgonitii sunt ridicati de-asupra tuturor, Vasile stiind sa joace cartea speculativa a emotiei si a argumentului in favoarea unei empatii clare.
„Noi ne îndăgosteam de anarhişti şi luptam pentru emancipare şi drepturi, iar nepoatele mele şi toată generaţia lor se îndrăgostesc de fundamentalişti islamici gen iSiS şi vor să revină la ce a fost cîndva, să renunţe la toate drepturile cîştigate... inimaginabil! Cum e posibil ca bunica să fie anarhistă emancipată, iar nepoata islamistă fundamentalistă? Undeva am greşit profund... „
Aşa şi¬a început povestea Teotea Sonia.
Si asa se termina cartea.
Reperele pe care se tine Ernu. Or fi ele mai multe, evident, dar la astea ma opresc. Mai exact la ultima.
In toate aceste carti, Vasile are neamuri, in toate e acolo, in miez, de la mama lui. Si ma gandeam oare cum isi va justifica eul in Izgonitii, ultima carte din trilogia marginalulor care s-a lasat asteptata ceva timp. Voila!
"Avem mormintele pravoslavnice, majoritare: cu cruci impunătoare de lemn sau piatră. Avem mormintele „sectanţilor“, despărţite de celelalte printr¬un drum prin mijlocul cimitirului, pentru că nu pot sta alături.
Aici mai sînt cîteva pietre funerare, vechi. Foarte vechi. Erau nişte pietre funerare care ne aminteau că am uitat ceva important, dar nu ştiam ce.
Mama avea grijă şi de ele.
— Sînt nişte rude îndepărtate, îmi spunea.
Cînd am fost ultima oară în cimitir, m¬am dus să
Văd aceste pietre funerare. Acum ştiam ce sînt. „
Sectantii imi placu mult. Banditii ridicau niste semne de intrebare, dar Vasile e pe patine, nu-l prinzi. Iar Izgonitii chiar in debutul cartii oferise pagini multe pentru date statistice, harti, dictionar.
Dupa partea introductiva, convingatoare, dar si cu strop de emotie, incep sa ma poticnesc. Mai intai de toate ma enerva insistenta pe Kişnev, care poate si era pentru evrei categoric nu Chsinau, dar cand ajunge in presa internationala, totusi Chisinaul, asa inglodat in bezna si mizerie e Chisinau.
Al doilea aspect care m-a scos din sine a fost rangul la care ridica muzica klezmer si cei care o canta, care categoric nu sunt lautari, in intelesul pe care-l au lautarii in acest spatiu, ceea ce e ceva mai mult decat muzician. Sau cum spunea un lautar vechi de la noi, „muzca lautareasca cantata prost e klezmer”. Pentru ca mai buni decat evreii in muzica lautareasca au fost, totusi, tiganii – adevarati lautari. Sa ma conteste muzicienii. E un spatiu de discutii.
„Era o mare onoare să ai lăutari evrei la petrecere sau nuntă. Era o chestiune de prestigiu. Cine nu-şi permitea lăutari evrei îşi lua ţigani. Erau şi ei buni, dar tristeţea rusească şi moldovenească nu o poate nimeni cînta şi jeli cum o fac evreii.”
Cat despre „sufletul” atat de neintrecut al unui muzician evreu care canta ca nimeni altul doina romanului – scuzati. Dar pentru asta o sa-mi rezerv o emisiune aparte, incusiv despre folclorul romanesc preluat de evrei, cantat na evreiskii lad si Foaie verde Kukuruz. Aici sunt lucruri de discutat. Evreii au fost buni, chiar neintrecuti muzicieni - da! Dar in anii 30-40 si mai tarziu in jazz si clasica. Drept ca in de la 1903 pana la 1917 jazz in Basarabia nu se canta.
Prima parte m-a tinut atenta, dar nu mi-a starnit foarte multa emotie pentru ca multe din cele citite le stiam fie de la Urusov deja, fie de la Korolenco. Dar erau si aspecte care faceau deliciul primei jumatati, cum ar fi limbajul lor, cunoscut de noi ca limba evreilor din Odesa, pentru care eu am o admiratie aparte, fascinatia curtilor interioare, care cred ca era mai valabila pentru Odesa, decat pentru Chisinau. Si mai ales, valoroasa imi parea scrisoare lui Lev Tostoi, pe care prima data o citisem aici.
Am gasit niste personaje intesesante care m-au pus sa cotrobaiesc alte surse, ca „Agentul 007” de exemplu trecut in Izgonitii ca Aleksei Isakovici K, pe care asa si nu l-am gasit in realtate.
„Acum el trebuia să înţeleagă cauzele şi mai ales efectele acestui eveniment. Ceva îi spunea că între „Dosarul socialiştilor revoluţionari“ şi cel al „Pogromului de la Chişinău“ erau multe legături, ceva le unea.
„mă tem că cele două dosare vor deveni pe viitor unul singur“.
S-au unit „dosarele” in asasinarea lui Plehve.
Fascinatia acestei carti o constituie istoria celor doi frati evrei care reusesc sa-si depaseasca conditia sociala. Si aici m-a furat definitiv Vasile. Traiectorile si traseul lui Aaron si Sarei ne poarta printr-un Chisinau al extremelor. De la saracia si mizeria totala in care exista niste oameni, pana la „luxul” Chisinaului de atunci. Prin ei se unesc oameni, prin ei descoperim locrui, prin ei simtim palpitatiile timpului, prin ei simtim nervul Chisinaului, interesele, abisurile, visele, felul de a comunica, de a rezolva probleme, de a evita altele si tot ce constituie epoca marilor schimbari care aveau sa vina. Straturile in care sunt asezari oamenii, subteranele in care clocotesc revolte, in care se nasc idei si caractere revolutionare. La nivel de Chisinau. Si daca urmaresti atent felul in care se iau deciziile stai sa te intrebi, de ce nu am invata niste lucrui bune de la ei? Ca lectii se tineau la tot pasul.
Dar acesti doi frati reusesc sa se rupa de ghetou. Fiecare diferit si pe drumul sau, la poluri opuse, vanand, de fapt, acelasi vis. Sara merge la studii in Elvetia, trecand prin Petersburg cateva luni, in sanul revolutionarilor. Prin ea se developeaza intreg spectrul revolutionar rus, elitele si ideile. Sunt multe. Si-ti solicita atentie. Moda si lecturile, si pasiunea comuna a tuturor - cocaina si praful de pusca.
„la începutul secolului XX, în Elveţia puteai întîlni toată floarea socialistă, anarhistă şi revoluţionară rusă: de la Plehanov la lenin şi de la Ekaterina Breşko Breşkovskaia, bunica revoluţiei ruse, la vera Zasulici.
În două locuri puteai întîlni această nouă elită care se forma cu o viteză ameţitoare: la Zürich sau în lagărele din Siberia. Puterea noastră poate sta în două lucruri simple: educaţie şi iarăşi educaţie şi organizare, organizare... ”
Alta e alegerea lui Aaron, student la Odesa. Initial umil si cuminte, pana un factor extern nu-i da cu demintatea de evreu in cap:
„Aaron, ridică vocea Vladimir, voi sînteţi oamenii legii şi ai ideii. O idee atît de măreaţă, imensă, încît mi se face frică pînă şi mie, unui rus fără credinţă... Cine mai are, ca voi, o lege şi o idee? Spune¬mi şi mie! Nimeni, zise apăsat Vladimir.”
Apoi Aaron, spre deosebire de Sara, imbratiseaza sionismul, ei devenind fratii care au indreptata arma unul impotriva altuia de pe baricade diferite. el Sionist, ea Eserita.
Iar Vladimir Evghenievici, căruia i se spunea şi Zev (Jabotinskii) ii formuleaza altfel lui Aaron menirea. Idei valabile pentru oricare popor care vrea sa ramana in picioare, oricate copite ar trece peste el.
„ Tot tineretul nostru pleacă spre anarhişti, spre socialişti, spre eseri şi alţi revoluţionari... Copiii noştri devin altceva: nimeni nu mai merge la sinagogă, nimeni nu mai citeşte Tora, căci acum toţi citesc Capitalul. Nimeni nu¬l mai aşteaptă pe Mesia, toţi aşteaptă doar revoluţia. Vor avea ei de cîştigat din asta? Poate că da, poate că nu, însă cei care vor cîştiga nu vor mai fi evrei niciodată. Vor fi altceva. Un om nou? Cu siguranţă. Dar oare e bine să uităm de unde am venit şi care este menirea noastră? Sîntem un popor care are o menire mai mult decît istorică şi avem ceva de făcut. Ceea ce facem noi vor face toate popoarele: ideea noastră va fi ideea lor.
Eserii au dovedit că pot să omoare pe oricine, oricînd. l¬au omorît pe Plehve, ministrul de interne, la un an de la pogromul din Chişinău. Azef ştie să facă asta perfect. Pedeapsa „evreilor roşii“ pentru fraţii şi tovarăşii lor care au suferit şi au murit la Chişinău. Fapta lor a zguduit lumea şi a impresionat. Au arătat putere şi forţă. iar asta atrage teribil.
Şi au mai reuşit ceva impresionant: au transformat mitul sacrificiului hristic în unul politic... Asta a devenit nu doar o religie nouă, laică, ci şi o adevărată cultură şi modă.
Noi însă nu putem merge pe calea asta pentru că ne pierdem pe noi. Noi sîntem altceva şi avem o altă menire. Noi avem deja ceea ce caută ei. Trebuie doar să ducem la bun sfîrşit ceea ce acum multe mii de ani au început marii noştri patriarhi Avraam, Isaac şi Iacov. „
si daca pentru eseri conta enorm educatia si organizarea, sionistii intleg ca salvarea lor e in carte si sport. pentru ca asa se poarta in razboi.
Hotarat sa mearga pana la capatul marii idei, Zev se desparte de Herzl care accepta planul Uganda, pe cand Zev compromisuri, sau jumatati de masura nu accepta.
"Îţi promit că vom face Ereţ Israel pe locul strămoşilor noştri şi vom recuceri fiecare palmă de pămînt. Noi nu am venit să cerşim, noi am venit să impunem regulile noastre, indiferent de preţ. Chiar dacă vom plăti cu viaţa şi sîngele nostru, acest veac este veacul nostru, iar acel pămînt este pămîntul nostru. Noi nu cerem nimic, noi luăm ce ne aparţine."
Ai zice ca e povestea de succes a unui popor. Poate cea mai rasunatoare. Depinde din ce parte si cu ce fel de ochelari o privesti. ca si in sectantii, ca si in banditii, izgonitii sunt ridicati de-asupra tuturor, Vasile stiind sa joace cartea speculativa a emotiei si a argumentului in favoarea unei empatii clare.
„Noi ne îndăgosteam de anarhişti şi luptam pentru emancipare şi drepturi, iar nepoatele mele şi toată generaţia lor se îndrăgostesc de fundamentalişti islamici gen iSiS şi vor să revină la ce a fost cîndva, să renunţe la toate drepturile cîştigate... inimaginabil! Cum e posibil ca bunica să fie anarhistă emancipată, iar nepoata islamistă fundamentalistă? Undeva am greşit profund... „
Aşa şi¬a început povestea Teotea Sonia.
Si asa se termina cartea.
February 14, 2024
I often seek stories that explore the human condition through compelling historical lenses. "Izgoniţii" by Vasile Ernu delivered on both fronts.
Ernu skillfully weaves the tale of two siblings, Sara and Aaron, against the backdrop of escalating tensions. Their struggles resonated deeply, particularly as they navigated the complex interplay of personal convictions, family loyalty, and the fight for survival in a world teetering on the brink.
I found myself particularly drawn to the portrayal of the siblings' conflicting desires for stability and justice. Their choices offered a nuanced exploration of the sacrifices we make for ourselves and our loved ones, especially in the face of overwhelming adversity.
If you're seeking a historical fiction that delves into themes of family, faith, and the fight for identity, "Izgoniţii" is a powerful and thought-provoking read. Just be prepared for a journey that will linger with you long after you turn the final page.
Ernu skillfully weaves the tale of two siblings, Sara and Aaron, against the backdrop of escalating tensions. Their struggles resonated deeply, particularly as they navigated the complex interplay of personal convictions, family loyalty, and the fight for survival in a world teetering on the brink.
I found myself particularly drawn to the portrayal of the siblings' conflicting desires for stability and justice. Their choices offered a nuanced exploration of the sacrifices we make for ourselves and our loved ones, especially in the face of overwhelming adversity.
If you're seeking a historical fiction that delves into themes of family, faith, and the fight for identity, "Izgoniţii" is a powerful and thought-provoking read. Just be prepared for a journey that will linger with you long after you turn the final page.
December 7, 2019
Izgoniții, al treilea volum al trilogiei marginalilor, nu mai este așa de personal (precum au fost primele două), pentru că naratorul este cumva îndepărtat de momentele descrise. Volumul are în centru anul 1903, anul în care în Chișinău a avut primul pogrom împotriva evreilor, iar detaliile momentului, dar și descrierea contextului epocii, sunt povestite prin intermediul ”bătrânilor” și a cărților care le analizează. Așadar, tonul este mai degrabă documentar, plecând de la strămoșii evrei ai personajelor principale, pentru a ne înfățișa situația guberniei Basarabia și mai ales a Chișinăului (geografie, etnie, clase sociale), nașterea sionismului și a mișcărilor revoluționare, protestele și atentatele împotriva țarismului, exilurile auto-impuse din Elveția.
January 30, 2020
O poveste care pornește de la uitatul pogrom de la Chișinău din aprilie 1903 și care are în centru o familie evreiască prinsă în atacul antisemit. Romanul urmărește două traiectorii posibile ale tinerilor evrei revoltați din comunitatea din Chișinău (extrapolate pe întreaga Rusie țaristă): sionism sau anarho-comunism (eserism) prin personajele a doi adolescenți care își văd tatăl ucis în pogrom. Narațiunea este puternic presărată cu muzică și comentarii socio-politice despre trecutul recent dar mai ales despre contextul actual din Estul Europei. Vasile Ernu este probabil unul dintre cei mai buni povestitori în viață din literatura în limba română și „Izgoniții” este romanul în care își atinge maximul de meșteșug (până în 2020, cel puțin).
April 25, 2025
Ernu vorbește foarte frumos despre evreii de la începutul secolului din Chișinău, dar își ratează excelent tema. Ai crede că singurul lucru făcut vreodată de socialiști în Rusia e să stea de vorbă despre lucruri generale, niciodată concrete - cu excepția unei grupări mai mult amintite decât descrise, cea a „eserilor”, care mai și asasinau și terorizau.
„Izgoniții” e o serie de povestiri istorice adiacente evenimentelor majore (cu o excepție sau două), cu personaje presupunem importante surprinse în momentele în care nu fac mare lucru. Dacă știi despre subiect, probabil vine în completarea istoriei cu scene emoționante. Dacă nu, e un amestec visător care nu spune cât te-ai aștepta să spună.
„Izgoniții” e o serie de povestiri istorice adiacente evenimentelor majore (cu o excepție sau două), cu personaje presupunem importante surprinse în momentele în care nu fac mare lucru. Dacă știi despre subiect, probabil vine în completarea istoriei cu scene emoționante. Dacă nu, e un amestec visător care nu spune cât te-ai aștepta să spună.
June 13, 2024
O relatare extraordinară a Chișinăului de până la comunism, a ideologiilor și intelighenției secolului XX și a vieții urbane din acele timpuri. Vasile Ernu m-a cucerit prin această lucrare, am respirat cu această carte cât timp am citit-o iar când am ajuns la ultima foaie și am dat și de “plot twistul” de la sfârșit, am rămas fără aer. Ies la vânătoare pentru celelalte cărți ale lui. Genial!
Displaying 1 - 7 of 7 reviews