What do you think?
Rate this book
Homo biologicus: Come la biologia spiega la natura umana
Da millenni ci consideriamo l'unica specie costituita da un'essenza immateriale e un corpo. Da una parte una natura umana volatile, capace di tutto, pronta a morire per la libertà ma che adora la futilità e coltiva l'eccesso. Dall'altra il corpo, una "macchina" programmata da geni immutabili ereditati dai nostri genitori. Ma la scienza del XXI secolo scopre una materia che "finalmente ci assomiglia, una biologia probabilista, scolpita dalle esperienze, che ci spiega chi siamo e perché facciamo quello che facciamo". Una nuova prospettiva che non sminuisce la mente riducendola alla materia, bensì che "eleva" la materia al livello della mente. L'uomo è sempre unico, superiore figlio degli dei ma non a causa di un'immaterialità ormai lo è grazie alla sua biologia. In queste pagine, Pier Vincenzo Piazza ci racconta come la biologia sia alla base delle nostre aspirazioni e dei nostri eccessi, come ci spinga verso attività irrazionali, spaccati in due tra spiritualismo conservatore e progressismo materialista. Un altro tipo di uomo si pone in alternativa "un Sapiens completo, che vede la vita in stereoscopia, senza ideologie". Con lui scopriamo, per esempio, come conciliare ecologia e aspirazioni umane, che diventiamo obesi perché siamo troppo intelligenti e che la tossicomania non è un vizio ma una vera malattia di cui conosciamo ormai la biologia. Homo Biologicus conferisce alla biologia il potere di dare un senso universale alla vita e guidare la nostra specie verso un nuovo futuro.
383 pages, Kindle Edition
First published January 1, 2019
37 people are currently reading
450 people want to read
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 27 of 27 reviews
June 22, 2022
Homo biologicus este o pledoarie accesibilă despre importanța cunoașterii structurii noastre, despre ce se întâmplă în organismul nostru, cum genele ne afectează comportamentul și cum comportamentul, la rândul său, ne influențează genetica. Altfel spus, este, printre altele, un tablou al simbiozei dintre genetică și epigenetică, o ramură a științei care, ca oricare alta, revoluționează tot ce credeam că știm. A fost o lectură care mi-a antrenat creierul, deși autorul a spus ceva la final care m-a determinat să mă distanțez de el. A susținut că sufletul este inutil. Așa să fie?! Dar cui face rău?! Sunt o fire foarte pragmatică și aproape complet lipsită de romantism. Sunt atee, cred în puterea științei de a schimba lumea și chiar caut uneori justificări în biologie pentru comportamentul greșit al unora, în încercarea de a-i înțelege. Însă în privința luptei dintre suflet și biologie aleg să aplic aceeași atitudine pe care o am legată de religie.
Consider că religiile sunt o formă de manipulare și nu cred că există vreun dumnezeu, care stă ascuns și privește cum creațiile sale se distrug între ele. Dar nici nu văd ceva greșit în a purta doar în tine, fără a-i judeca pe cei care refuză să facă asta, credința că există cineva care te poate ajuta când nu mai ai pe nimeni. Asta e definiția speranței, în fond, iar speranța poate face o echipă grozavă cu medicina. Doar am auzit toți despre cazuri în care oameni, cărora medicii nu le-au mai dat șanse, au învins o boală. Din nou, ne întoarcem la biologie și vorbim aici despre endorfine, oxitocină, dopamină și serotonină, care anulează efectele provocate de axa stresului și întăresc sistemul imunitar. Dar ce e rău în a ști toate astea și a prefera totuși să spunem că speranțele ne-au dat putere? Știu că dragul nostru cortex olfactiv este cel mai apropiat de hipocamp și, pentru că senzațiile olfative sunt singurele care trec înainte prin amigdală, un miros ne poate declanșa cel mai repede o amintire, iar asta explică de ce mirosul pielii partenerului/partenerei te poate face să te simți în siguranță din prima secundă, dar pe cine afectează dacă punem asta și pe seama sufletului?! Eu tot vreau să cred că oamenii sunt niște mistere care poate nu vor fi niciodată descifrate. Pentru că pot avea cultură generală și tot să îmi permit acest sentimentalism, pentru că ideea de suflet nu rănește pe nimeni, cât timp realizezi că e meritul chirurgului pentru operație, nu al unei entități invizibile. Aș recomanda să citiți și Degetul mare al violonistului, ca să comparați atitudinea lejeră a lui Sam Kean cu cea a lui Piazza. Recenzia aici: https://bit.ly/3n62q0S.
,,[...] omul este singura ființă vie în stare să nu facă lucruri pe care le-ar putea dori datorită unui proces de învățare care i-a permis să înțeleagă consecințele nefaste ale acțiunilor sale.''
Consider că religiile sunt o formă de manipulare și nu cred că există vreun dumnezeu, care stă ascuns și privește cum creațiile sale se distrug între ele. Dar nici nu văd ceva greșit în a purta doar în tine, fără a-i judeca pe cei care refuză să facă asta, credința că există cineva care te poate ajuta când nu mai ai pe nimeni. Asta e definiția speranței, în fond, iar speranța poate face o echipă grozavă cu medicina. Doar am auzit toți despre cazuri în care oameni, cărora medicii nu le-au mai dat șanse, au învins o boală. Din nou, ne întoarcem la biologie și vorbim aici despre endorfine, oxitocină, dopamină și serotonină, care anulează efectele provocate de axa stresului și întăresc sistemul imunitar. Dar ce e rău în a ști toate astea și a prefera totuși să spunem că speranțele ne-au dat putere? Știu că dragul nostru cortex olfactiv este cel mai apropiat de hipocamp și, pentru că senzațiile olfative sunt singurele care trec înainte prin amigdală, un miros ne poate declanșa cel mai repede o amintire, iar asta explică de ce mirosul pielii partenerului/partenerei te poate face să te simți în siguranță din prima secundă, dar pe cine afectează dacă punem asta și pe seama sufletului?! Eu tot vreau să cred că oamenii sunt niște mistere care poate nu vor fi niciodată descifrate. Pentru că pot avea cultură generală și tot să îmi permit acest sentimentalism, pentru că ideea de suflet nu rănește pe nimeni, cât timp realizezi că e meritul chirurgului pentru operație, nu al unei entități invizibile. Aș recomanda să citiți și Degetul mare al violonistului, ca să comparați atitudinea lejeră a lui Sam Kean cu cea a lui Piazza. Recenzia aici: https://bit.ly/3n62q0S.
,,[...] omul este singura ființă vie în stare să nu facă lucruri pe care le-ar putea dori datorită unui proces de învățare care i-a permis să înțeleagă consecințele nefaste ale acțiunilor sale.''
August 10, 2023
Ameno. Momentami męcząca i dłużąca się. Czytałam byleby skończyć i nie robić dnf-u.
Autentycznie nadal nie wiem co autor miał na myśli (nawet po epilogu). Książka o wszystkim i niczym, bez konkretnego przekazu, ale rozdziały o jedzeniu i narkotykach skradły moje serce (czuję, że autor jest za zalegalizowaniem Marysi<3).
Autentycznie nadal nie wiem co autor miał na myśli (nawet po epilogu). Książka o wszystkim i niczym, bez konkretnego przekazu, ale rozdziały o jedzeniu i narkotykach skradły moje serce (czuję, że autor jest za zalegalizowaniem Marysi<3).
March 3, 2021
HOMO BIOLOGICUS: apie mokslą visiems suprantama kalba.
Gana griežtai atsirenku, ką skaityti. Stengiuosi skaityti tokią literatūrą, kurią, mano galva, yra verta skaityti. Laisvas laikas neteka upėmis, dėl to prieš ką nors skaitydama savęs paklausiu, ar tas skaitinys man ką nors naujo duos. Dabar žinau, kad mano lūkestis – pateisintas.
Knyga „Homo biologicus“ naujų žinių galvon įnešė ir dar ryškiais skirtukais jas sužymėjo – prisiminti tikrai yra ką.
Tekstą skaičiau ilgai. Tada, kada norėjosi skaityti, o protas reikalavo sudėtingesnės informacijos.
Ką sužinojau? Biologija kinta. Ji gali būti nulemiama gyvenimo patirčių. Yra drąsu teigti, kad iš tiesų galime save apibūdinti. Motinos elgesys gali atsiliepti tolimesniame gyvenime, bet gali ir neatsiliepti. Bene labiausiai įsiminusi citata: „Moksliniai atradimai dažnai daromi greičiau, nei spėja paplisti jų rezultatai“. Štai dėl ko tiek mažai žinome apie mokslininkų pasiekimus ir esame linkę tikėti apsamanojusiais stereotipais. 🤐 Kaip svarbu yra domėtis!
Versdama puslapius, šią populiarojo mokslo knygą pamilau. Sužinojau ir pritaikiau sau. Pavyzdžiui, suvokiau, kad stresas turi tiek neigiamų, tiek teigiamų aspektų. Lėtinis stresas yra kenksmingas, o momentinis – apsaugantis. Sveika yra trumpai pastresuot!
Prisiminimai yra užkoduojami, laisvės siekis būdingas ne vien žmonėms. Sužinojau, kas per vienos tos bemiegės naktys ir kad nesame viršesni už kitas rūšis!
Taip pat autorius Pier Vincenzo Piazza pateikia įdomių įžvalgų apie antsvorį, paaiškina, koks yra trijų patiekalų vakarienės tikslas ir kad narkomanija sergama ne dėl valios trūkumo.
Kam rekomenduoju? Tiems, kurie galbūt neskaito grožinės literatūros ir / arba nori sužinoti nemažai koncentruotos informacijos apie biologiją, žmogų ir jo prigimtį, naujausius tyrimus šia tema.
Visa apžvalga nugulė čia: https://bit.ly/3sHPUpg
Gana griežtai atsirenku, ką skaityti. Stengiuosi skaityti tokią literatūrą, kurią, mano galva, yra verta skaityti. Laisvas laikas neteka upėmis, dėl to prieš ką nors skaitydama savęs paklausiu, ar tas skaitinys man ką nors naujo duos. Dabar žinau, kad mano lūkestis – pateisintas.
Knyga „Homo biologicus“ naujų žinių galvon įnešė ir dar ryškiais skirtukais jas sužymėjo – prisiminti tikrai yra ką.
Tekstą skaičiau ilgai. Tada, kada norėjosi skaityti, o protas reikalavo sudėtingesnės informacijos.
Ką sužinojau? Biologija kinta. Ji gali būti nulemiama gyvenimo patirčių. Yra drąsu teigti, kad iš tiesų galime save apibūdinti. Motinos elgesys gali atsiliepti tolimesniame gyvenime, bet gali ir neatsiliepti. Bene labiausiai įsiminusi citata: „Moksliniai atradimai dažnai daromi greičiau, nei spėja paplisti jų rezultatai“. Štai dėl ko tiek mažai žinome apie mokslininkų pasiekimus ir esame linkę tikėti apsamanojusiais stereotipais. 🤐 Kaip svarbu yra domėtis!
Versdama puslapius, šią populiarojo mokslo knygą pamilau. Sužinojau ir pritaikiau sau. Pavyzdžiui, suvokiau, kad stresas turi tiek neigiamų, tiek teigiamų aspektų. Lėtinis stresas yra kenksmingas, o momentinis – apsaugantis. Sveika yra trumpai pastresuot!
Prisiminimai yra užkoduojami, laisvės siekis būdingas ne vien žmonėms. Sužinojau, kas per vienos tos bemiegės naktys ir kad nesame viršesni už kitas rūšis!
Taip pat autorius Pier Vincenzo Piazza pateikia įdomių įžvalgų apie antsvorį, paaiškina, koks yra trijų patiekalų vakarienės tikslas ir kad narkomanija sergama ne dėl valios trūkumo.
Kam rekomenduoju? Tiems, kurie galbūt neskaito grožinės literatūros ir / arba nori sužinoti nemažai koncentruotos informacijos apie biologiją, žmogų ir jo prigimtį, naujausius tyrimus šia tema.
Visa apžvalga nugulė čia: https://bit.ly/3sHPUpg
September 27, 2020
Pier Piazza é um psiquiatra italiano cuja notoriedade se afirmou com as suas investigações sobre as bases biológicas da toxicodependência.
Aborda primeiramente o dualismo conhecido do corpo e da mente - intuitivo a todos os humanos, transversal a todas as culturas, desde o animismo ao hinduísmo e às religiões monoteístas orientais e ocidentais. Pretende demonstrar o quão ilusória é a ideia de alma e, acima de tudo, quão perniciosa nas suas consequências - a soberba humana, a destruição do planeta, a tortura de animais, devido a esta separação ontológica. Com esta asserção, de sermos meramente matéria e a nossa complexidade, beleza e feiura daqui derivar, desdobram-se questões de sentido e liberdade. Também elas, para Piazza, nada mais que frutos da incompreensão de algo fundamental - de que podemos retirar enorme sentido deste novo sentido de união com a matéria e de que esta não é sinônimo de determinismo.
Notas também sobre o prazer e a felicidade. A divisão entre dois tipos de humanos baseados em dois processos - endostase e exostase. Se o primeiro nos move para o equilíbrio, o segundo move-nos para os excessos. Neste tipo encontra-se a apetência pelo risco, patologias como a obesidade e a toxicodependência, mas também para a inovação, a procura por novas ideias e a ruptura com velhas estruturas. Indivíduos endostáticos tenderão pois a uma frugalidade e a uma conformação com tradições. Exostáticos, a uma procura constante por prazer.
O ideal para o futuro será, segundo Pier, o Homo Interstaticus. O homem intermédio entre a sobriedade e os excessos. Que compreende mais que a preto e branco, numa gama de várias dimensões.
Como a questão da toxicodependência - Trata-se de uma doença a ser tratada e não de um vício a ser combatido. Demonstra que há vulnerabilidades genéticas e epigenéticas que nos levam à adição e de que nestes casos a "força de vontade", conceito desmaterializado, é praticamente inútil, sendo a taxa de reincidência de cerca de 90 %. Tal não desculpabiliza, claro, a criminalidade, nem nos desresponsabiliza ou delimita o livre arbítrio pois o primeiro passo é dado sem coação, por recreação, experimentação, evasão. Seja qual for o motivo, os argumentos são múltiplos para uma abordagem preventiva, para um despiste de tendências aditivas e um tratamento verdadeiramente eficaz que consiga compreender o fenómeno quer ao nível biológico ( um sistema dopaminérgico hiperativo por esgotamento devido a glucocorticoides/stress, altamente sensível à recompensa do prazer e uma capacidade de plasticidade neuronal bloqueada) quer ao nível social.
Homo Biologicus desilude. Acima de tudo, porque o capítulo sobre os excessos, de longe o mais interessante de todo o livro para mim, ocupa uma fração mínima. E, uma vez que é a especialidade do autor, termos tão poucas apresentações dos seus estudos.
De resto, peca também por alguma arrogância na sua defesa da pura materialidade. Afinal, não chegamos também agora à conclusão que estas divisões e concepçoes são eminentemente reducionistas? E talvez não tenhamos a linguagem para descrever a dialética, o dinamismo entre aquilo que vagamente chamamos de espirito e aquilo de sólido que chamamos de matéria. A física quântica vem baralhar a nossa razão, as nossas definições.
Por vezes, tudo o que e sólido se dissolve no ar, de facto. Não querendo percorrer o caminho inverso e defender uma alma, defendo um agnosticismo na linguagem cientifica para descrever os processos que animam a vida. A inter-relação da química com a ação, o determinismo fundamental que nos define em tantos campos, como os afetos, os instintos, e a incógnita daquilo que nos faz pensar em tudo isto, ou chorar aos acordes de uma canção que não leva sequer a uma memória.
A grande mais-valia que Pier nos traz, é, para mim, uma descida à terra. O despir da nossa auto-denominada superioridade geral e a destruição de vários preconceitos relacionados com muitas perturbações sérias de adição - de um campo mágico de "vontades" para um terreno de fragilidades e desregulações biológicas, epigenéticas*.
*do qual a depressão é também outra patologia incompreendida.
Aborda primeiramente o dualismo conhecido do corpo e da mente - intuitivo a todos os humanos, transversal a todas as culturas, desde o animismo ao hinduísmo e às religiões monoteístas orientais e ocidentais. Pretende demonstrar o quão ilusória é a ideia de alma e, acima de tudo, quão perniciosa nas suas consequências - a soberba humana, a destruição do planeta, a tortura de animais, devido a esta separação ontológica. Com esta asserção, de sermos meramente matéria e a nossa complexidade, beleza e feiura daqui derivar, desdobram-se questões de sentido e liberdade. Também elas, para Piazza, nada mais que frutos da incompreensão de algo fundamental - de que podemos retirar enorme sentido deste novo sentido de união com a matéria e de que esta não é sinônimo de determinismo.
Notas também sobre o prazer e a felicidade. A divisão entre dois tipos de humanos baseados em dois processos - endostase e exostase. Se o primeiro nos move para o equilíbrio, o segundo move-nos para os excessos. Neste tipo encontra-se a apetência pelo risco, patologias como a obesidade e a toxicodependência, mas também para a inovação, a procura por novas ideias e a ruptura com velhas estruturas. Indivíduos endostáticos tenderão pois a uma frugalidade e a uma conformação com tradições. Exostáticos, a uma procura constante por prazer.
O ideal para o futuro será, segundo Pier, o Homo Interstaticus. O homem intermédio entre a sobriedade e os excessos. Que compreende mais que a preto e branco, numa gama de várias dimensões.
Como a questão da toxicodependência - Trata-se de uma doença a ser tratada e não de um vício a ser combatido. Demonstra que há vulnerabilidades genéticas e epigenéticas que nos levam à adição e de que nestes casos a "força de vontade", conceito desmaterializado, é praticamente inútil, sendo a taxa de reincidência de cerca de 90 %. Tal não desculpabiliza, claro, a criminalidade, nem nos desresponsabiliza ou delimita o livre arbítrio pois o primeiro passo é dado sem coação, por recreação, experimentação, evasão. Seja qual for o motivo, os argumentos são múltiplos para uma abordagem preventiva, para um despiste de tendências aditivas e um tratamento verdadeiramente eficaz que consiga compreender o fenómeno quer ao nível biológico ( um sistema dopaminérgico hiperativo por esgotamento devido a glucocorticoides/stress, altamente sensível à recompensa do prazer e uma capacidade de plasticidade neuronal bloqueada) quer ao nível social.
Homo Biologicus desilude. Acima de tudo, porque o capítulo sobre os excessos, de longe o mais interessante de todo o livro para mim, ocupa uma fração mínima. E, uma vez que é a especialidade do autor, termos tão poucas apresentações dos seus estudos.
De resto, peca também por alguma arrogância na sua defesa da pura materialidade. Afinal, não chegamos também agora à conclusão que estas divisões e concepçoes são eminentemente reducionistas? E talvez não tenhamos a linguagem para descrever a dialética, o dinamismo entre aquilo que vagamente chamamos de espirito e aquilo de sólido que chamamos de matéria. A física quântica vem baralhar a nossa razão, as nossas definições.
Por vezes, tudo o que e sólido se dissolve no ar, de facto. Não querendo percorrer o caminho inverso e defender uma alma, defendo um agnosticismo na linguagem cientifica para descrever os processos que animam a vida. A inter-relação da química com a ação, o determinismo fundamental que nos define em tantos campos, como os afetos, os instintos, e a incógnita daquilo que nos faz pensar em tudo isto, ou chorar aos acordes de uma canção que não leva sequer a uma memória.
A grande mais-valia que Pier nos traz, é, para mim, uma descida à terra. O despir da nossa auto-denominada superioridade geral e a destruição de vários preconceitos relacionados com muitas perturbações sérias de adição - de um campo mágico de "vontades" para um terreno de fragilidades e desregulações biológicas, epigenéticas*.
*do qual a depressão é também outra patologia incompreendida.
This entire review has been hidden because of spoilers.
August 24, 2024
I enjoyed this book and the perspective it gave on the existence of a soul. However, it was quite dense in some chapters and a bit slow for me.
October 31, 2020
Jeigu reikėtų šią knygą apibūdinti vienu sakiniu, sakyčiau taip: jeigu knyga būtų buvusi 100 puslapių ilgumo, tuomet tai būtų buvusi labai gera knyga. Deja, autorius pernelyg dažnai pasikartoja ir per daug stengiasi populiarizuoti knygą. Nemažai gerų minčių sumaišoma su primityviomis autoriaus asmeninėmis istorijomis.
Pagrindinė knygos mintis - įrodyti, kad tikėjimas nematerialia žmogaus dvasia yra moksliškai nepagrįstas, ypač turint omenyje, kokie yra pasiekimai XXIa. biologijos moksle. Knygoje daugiausiai dėmesio skiriama mūsų smegenų veikimui, genams ir mūsų priklausomybei nuo vandens, oro ir maisto. Iš esmės tai knyga apie tai, ką mums suteikė ir ko nesuteikė evoliucija.
Iš kitų knygų ši knyga labiausiai išsiskiria tuo, kad joje pakankamai išsamiai aptariamas nutukimo klausimas ir narkomanija. Autorius teigia, kad narkomanų nereikia sodinti į kalėjimą, o jiems skirti specialų gydymą kaip psichiniams ligoniams. Šia knyga autorius siekia pakeisti visuomenėje(jis kalba apie Prancūzija, bet tai tinka ir visam pasauliui) įsišaknijusius mitus apie nutukusius žmones ir narkomanus, tačiau nepanašu, kad tie mitai galėtų greitai išnykti.
Knyga tikrai verta dėmesio, tačiau autorius kai kurias vietas pernelyg išplėtė, o kai kurias pernelyg sutrumpino. Taip pat autorius kažkodėl nusprendė kišti savo nuomonę į mokslines sritis, kuriose jis neturi jokios kompetencijos.Pavyzdžiui, autorius teigia, kad "Visata radosi prieš maždaug penkiolika milijardų metų"(P.189). Iš kur tokie skaičiai? Jam nepritartų nei Stephen Hawking, nei Lawrence M. Krauss, nei Neil deGrasse Tyson. Net paprasčiausioje Bill Bryson knygoje "Trumpa istorija beveik apie viską" yra paaiškinta, kodėl yra vienaip, o ne kitaip. Taip pat autorius turi labai naivų ir klaidingą požiūrį tiek į aplinkosaugininkus, tiek ir į klimato atšilimo problemas. Tie, kas plačiau domisi klimato klausimais, tai puikiai pastebės.
Apskritai knyga yra verta laiko, tačiau pernelyg perkrauta nereikalingomis detalėmis ir išvedžiojimais, paprasčiausiai siekiant kuo labiau populiarizuoti knygą.
Pagrindinė knygos mintis - įrodyti, kad tikėjimas nematerialia žmogaus dvasia yra moksliškai nepagrįstas, ypač turint omenyje, kokie yra pasiekimai XXIa. biologijos moksle. Knygoje daugiausiai dėmesio skiriama mūsų smegenų veikimui, genams ir mūsų priklausomybei nuo vandens, oro ir maisto. Iš esmės tai knyga apie tai, ką mums suteikė ir ko nesuteikė evoliucija.
Iš kitų knygų ši knyga labiausiai išsiskiria tuo, kad joje pakankamai išsamiai aptariamas nutukimo klausimas ir narkomanija. Autorius teigia, kad narkomanų nereikia sodinti į kalėjimą, o jiems skirti specialų gydymą kaip psichiniams ligoniams. Šia knyga autorius siekia pakeisti visuomenėje(jis kalba apie Prancūzija, bet tai tinka ir visam pasauliui) įsišaknijusius mitus apie nutukusius žmones ir narkomanus, tačiau nepanašu, kad tie mitai galėtų greitai išnykti.
Knyga tikrai verta dėmesio, tačiau autorius kai kurias vietas pernelyg išplėtė, o kai kurias pernelyg sutrumpino. Taip pat autorius kažkodėl nusprendė kišti savo nuomonę į mokslines sritis, kuriose jis neturi jokios kompetencijos.Pavyzdžiui, autorius teigia, kad "Visata radosi prieš maždaug penkiolika milijardų metų"(P.189). Iš kur tokie skaičiai? Jam nepritartų nei Stephen Hawking, nei Lawrence M. Krauss, nei Neil deGrasse Tyson. Net paprasčiausioje Bill Bryson knygoje "Trumpa istorija beveik apie viską" yra paaiškinta, kodėl yra vienaip, o ne kitaip. Taip pat autorius turi labai naivų ir klaidingą požiūrį tiek į aplinkosaugininkus, tiek ir į klimato atšilimo problemas. Tie, kas plačiau domisi klimato klausimais, tai puikiai pastebės.
Apskritai knyga yra verta laiko, tačiau pernelyg perkrauta nereikalingomis detalėmis ir išvedžiojimais, paprasčiausiai siekiant kuo labiau populiarizuoti knygą.
June 4, 2021
Um livro para explicar porque não existe alma? mas muito assertivo e compreensível.
September 9, 2023
Fabuloasă!
March 11, 2021
Muszę przyznać, że mam problem z oceną tej książki. Stawiane w niej tezy, wyjaśnienia pewnych zjawisk oraz prognozy i pomysły dotyczące przyszłości są niesamowicie ciekawe, natomiast są podane w momentami trudnej do odbioru formie. Trzeba być po prostu na to przygotowanym.
Możliwe, że tytuł zasugerował mi, że będzie to książka podobna do “Homo Deus” czy “Homo Sapiens”, których jestem ogromną fanką i automatycznie spodziewałam się podobnej narracji.
Tymczasem początek okazał się dla mnie ciężki do przebrnięcia, bardzo akademicki i naszpikowany trudnymi słowami i zwrotami (np. humanocentryzmy dualistyczne, aberracja, symbioza przez fuzję i koabitację, reprodukcja symbiontów niematerialnych, genom jako instrument poliwalentnej muzyki, inherentne i emergentne, etc.). Zdecydowanie nie jest to lekki tekst, który można pochłonąć w jeden czy dwa wieczory, wymaga skupienia. Mimo że bardzo lubię literaturę popularnonaukową i nieobce mi są teksty akademickie, niektóre zdania musiałam czytać po dwa razy. Na szczęście po ciężkich początkowych kilkudziesięciu stronach robi się coraz lepiej. Czytelnik może już przyzwyczaić się do stylu autora, ale też autor dopasowuje się bardziej do odbiorcy, chociażby wspomagając się w wyjaśnieniach skomplikowanych zagadnień ułatwiającymi ich zrozumienie metaforami.
Sam temat książki jest niezwykle interesujący, pada w niej sporo stwierdzeń, które na pierwszy rzut oka mogą się wydawać wręcz kontrowersyjne, jednak są podparte bardzo sensownymi argumentami autora. Autor pokazuje jak bardzo w naszej kulturze zakorzeniony jest pogląd, że człowiek składa się z części materialnej i niematerialnej, jak wiele z naszych zachowań tłumaczymy tą drugą, choć tak naprawdę wszystkie badania z ostatnich lat zdecydowanie pokazują, że każdy z aspektów naszego życia, nawet taki jak choćby pragnienie wolności, można wyjaśnić opierając się jedynie na biologii i ewolucji.
“Aby naprawdę zrozumieć kim jesteśmy, trzeba cofnąć się do tego czym byliśmy w czasach prehistorycznych. Żyjemy z mózgiem, który nie zmienił się od tysięcy lat”
Z wykształcenia jestem psychologiem, dlatego moją szczególną uwagę zwrócił fragment mówiący o tym, że psychologia tak naprawdę jest biologią. Z dużym zainteresowaniem przeczytałam również rozdziały o otyłości i uzależnieniu od środków psychoaktywnych.
Książka dostarcza naprawdę wielu informacji, skłania też do zmiany perspektywy przy analizowaniu niektórych problemów społecznych i przemyślenia pewnych kwestii.
“Idea człowieka jako eterycznej nieśmiertelnej duszy, która tylko przelotnie tu gości, pozbawia nas poczucia prawdziwej przynależności do przyrody i do naszej planety. Bo dlaczego właściwie mielibyśmy chronić i szanować rzeczywistość, do której nie przynależymy?”
Warto, choć na pewno nie każdemu przypadnie do gustu.
Książkę otrzymałam z Klubu Recenzenta serwisu nakanapie.pl
Możliwe, że tytuł zasugerował mi, że będzie to książka podobna do “Homo Deus” czy “Homo Sapiens”, których jestem ogromną fanką i automatycznie spodziewałam się podobnej narracji.
Tymczasem początek okazał się dla mnie ciężki do przebrnięcia, bardzo akademicki i naszpikowany trudnymi słowami i zwrotami (np. humanocentryzmy dualistyczne, aberracja, symbioza przez fuzję i koabitację, reprodukcja symbiontów niematerialnych, genom jako instrument poliwalentnej muzyki, inherentne i emergentne, etc.). Zdecydowanie nie jest to lekki tekst, który można pochłonąć w jeden czy dwa wieczory, wymaga skupienia. Mimo że bardzo lubię literaturę popularnonaukową i nieobce mi są teksty akademickie, niektóre zdania musiałam czytać po dwa razy. Na szczęście po ciężkich początkowych kilkudziesięciu stronach robi się coraz lepiej. Czytelnik może już przyzwyczaić się do stylu autora, ale też autor dopasowuje się bardziej do odbiorcy, chociażby wspomagając się w wyjaśnieniach skomplikowanych zagadnień ułatwiającymi ich zrozumienie metaforami.
Sam temat książki jest niezwykle interesujący, pada w niej sporo stwierdzeń, które na pierwszy rzut oka mogą się wydawać wręcz kontrowersyjne, jednak są podparte bardzo sensownymi argumentami autora. Autor pokazuje jak bardzo w naszej kulturze zakorzeniony jest pogląd, że człowiek składa się z części materialnej i niematerialnej, jak wiele z naszych zachowań tłumaczymy tą drugą, choć tak naprawdę wszystkie badania z ostatnich lat zdecydowanie pokazują, że każdy z aspektów naszego życia, nawet taki jak choćby pragnienie wolności, można wyjaśnić opierając się jedynie na biologii i ewolucji.
“Aby naprawdę zrozumieć kim jesteśmy, trzeba cofnąć się do tego czym byliśmy w czasach prehistorycznych. Żyjemy z mózgiem, który nie zmienił się od tysięcy lat”
Z wykształcenia jestem psychologiem, dlatego moją szczególną uwagę zwrócił fragment mówiący o tym, że psychologia tak naprawdę jest biologią. Z dużym zainteresowaniem przeczytałam również rozdziały o otyłości i uzależnieniu od środków psychoaktywnych.
Książka dostarcza naprawdę wielu informacji, skłania też do zmiany perspektywy przy analizowaniu niektórych problemów społecznych i przemyślenia pewnych kwestii.
“Idea człowieka jako eterycznej nieśmiertelnej duszy, która tylko przelotnie tu gości, pozbawia nas poczucia prawdziwej przynależności do przyrody i do naszej planety. Bo dlaczego właściwie mielibyśmy chronić i szanować rzeczywistość, do której nie przynależymy?”
Warto, choć na pewno nie każdemu przypadnie do gustu.
Książkę otrzymałam z Klubu Recenzenta serwisu nakanapie.pl
June 7, 2021
Verta perskaityti. Na, tik gal ne prieš vaiko Pirmąją Komuniją :)
Išsamiai ir įtikinamai apie žmonijos ypatybes ir tvirtus, bet abejotinus, įsitikinimus.
Išsamiai ir įtikinamai apie žmonijos ypatybes ir tvirtus, bet abejotinus, įsitikinimus.
September 8, 2021
An easy read, keeps you engaged at all times. Pier is able to show how biology can explain most of the behavior that some people still believe to be driven by non biological and non physiological causes, therefore having nothing to do with the biological side of humans, making us seem as the only "multidimensional living being".
He's able to deconstruct the why's, the how's and the who's on topics like drugs, obesity and freedom, just to name a few, sharing his opinion, always backing it up with biology and numbers.
Totally recommend it to people who are interested in understanding that most of what is thought to be caused or driven by the soul, the spirit or "the mind", actually has a biological reason behind.
He's able to deconstruct the why's, the how's and the who's on topics like drugs, obesity and freedom, just to name a few, sharing his opinion, always backing it up with biology and numbers.
Totally recommend it to people who are interested in understanding that most of what is thought to be caused or driven by the soul, the spirit or "the mind", actually has a biological reason behind.
December 15, 2020
libro che mi ha veramente stupito per la sua straordinaria chiarezza e per il desiderio di rivoluzione biologica fortemente impregnato nelle pagine. Analizza in profondità quegli aspetti da sempre considerati di frontiera per la scienza, elimina quelle assurde convinzioni scartandole con forza logica una ad una . Osserva il mondo e la società in ogni suo aspetto , passando dalla religione alla fisica ,dalle norme alla normalità, sempre attraverso gli occhi di una biologia moderna padrona del mondo.
December 20, 2020
Livro que alerta para a nossa condição de não superioridade, para a dualidade corpo - alma e para preconceitos relacionados com dependências/excessos. Tudo um pouco superficial. Falta conteúdo científico.
December 23, 2022
Homo biologicus este o carte captivantă scrisă de Pier Vincenzo Piazza, un cunoscut specialist în neuroștiință italian. În această lucrare, autorul explorează relația complexă dintre creierul uman și comportamentul nostru, arătând cum înțelegerea funcționării creierului ne poate ajuta să ne îmbunătățim viața.
Piazza începe prin a explica principiile de bază ale neuroștiinței și cum acestea pot fi aplicate pentru a ne înțelege mai bine creierul și comportamentul. El arată cum anumiți factori, precum hormonii, genetica și experiențele de viață, influențează modul în care creierul nostru funcționează și cum acest lucru se reflectă în comportamentul nostru.
Un punct puternic al cărții este modul în care Piazza abordează problemele complexe legate de comportamentul uman într-un mod accesibil și ușor de înțeles pentru cititorii neavizați. El explică concepte tehnice dificile într-un mod simplu și clar, făcându-le accesibile tuturor. De asemenea, ilustrează conceptele cu exemple de la viața de zi cu zi, care ajută cititorii să își ducă mai ușor la îndeplinire învățăturile cărții.
Homo biologicus este o lectură captivantă atât pentru cei care sunt interesați de neuroștiință, cât și pentru cei care doresc să înțeleagă mai bine modul în care creierul și comportamentul nostru sunt legate. Este o carte esențială pentru oricine dorește să înțeleagă mai bine cum funcționează creierul uman și cum poate îmbunătăți viața prin înțelegerea comportamentului său.
"Creierul nostru este o mașină care procesează informațiile și le transformă în comportament. Dacă înțelegem cum funcționează această mașină, putem să ne îmbunătățim viața prin modificarea comportamentului nostru."
Piazza începe prin a explica principiile de bază ale neuroștiinței și cum acestea pot fi aplicate pentru a ne înțelege mai bine creierul și comportamentul. El arată cum anumiți factori, precum hormonii, genetica și experiențele de viață, influențează modul în care creierul nostru funcționează și cum acest lucru se reflectă în comportamentul nostru.
Un punct puternic al cărții este modul în care Piazza abordează problemele complexe legate de comportamentul uman într-un mod accesibil și ușor de înțeles pentru cititorii neavizați. El explică concepte tehnice dificile într-un mod simplu și clar, făcându-le accesibile tuturor. De asemenea, ilustrează conceptele cu exemple de la viața de zi cu zi, care ajută cititorii să își ducă mai ușor la îndeplinire învățăturile cărții.
Homo biologicus este o lectură captivantă atât pentru cei care sunt interesați de neuroștiință, cât și pentru cei care doresc să înțeleagă mai bine modul în care creierul și comportamentul nostru sunt legate. Este o carte esențială pentru oricine dorește să înțeleagă mai bine cum funcționează creierul uman și cum poate îmbunătăți viața prin înțelegerea comportamentului său.
"Creierul nostru este o mașină care procesează informațiile și le transformă în comportament. Dacă înțelegem cum funcționează această mașină, putem să ne îmbunătățim viața prin modificarea comportamentului nostru."
December 28, 2020
Uważam, że autor „Homo biologicus. Jak biologia wyjaśnia ludzką naturę” za bardzo popłynął w treści i w pewnym momencie zgubił gdzieś podstawową funkcję książek popularnonaukowych, czyli klarowne przedstawienie tematu. Tak, by osoba niesiedząca w tej dziedzinie nauki mogła ją zrozumieć. Nie ujmuje to jednak jej wartości, bowiem ta książka jest naprawdę kopalnią wiedzy, ciekawych teorii i eksperymentów. Tylko wiedzy nieopisanej przystępnie, na chłopski rozum. Naukowa, zawierająca wiele trudnych pojęć (całe szczęście, że umieszczono też słownik ) i opisów, czasami zbyt rozległych i skomplikowanych. Na tyle, bym ostatecznie nie wiedziała o czym właściwie była. Zabrakło mi takich typowych przykładów z podwórka. Owszem, były one przytaczane, ale jednak chciałabym więcej, łatwiej. Bardzo dużo czasu poświęcono na istnienie istoty niematerialnej. Przypuszczam, że mój odbiór byłby lepszy, gdybym mogła poświęcić jej dużo więcej czasu (bo miesiąc to chyba za mało). Bo książka wymaga ogromnego skupienia, czasami samodzielnego poszukania informacji. Ostatecznie nie żałuję, że ją przeczytałam, ale też żadna inna książka mnie tak nie wymęczyła.
July 6, 2023
The mainframe of the book is great. If we are biological beins, what should be our soul, if it exists or not. The author teases religion but he does not deny it in arguments, even though he is atheist.
The cognitive dissonance of dening our material world and, specially, our body is emphasized.
The psyquiatric perspective of Piazza about our brain and characterists is a huge dive into our nature as biological beings.
I don't agree much into whether you are exostaticus or endostaticus, or if there is any political association with that, but I agree that it seems like there is some people that lives more for pleasure. There's not much about science in that argument and discussion in the book. It seemed like it was an opinion (that was very interesting for me).
The cognitive dissonance of dening our material world and, specially, our body is emphasized.
The psyquiatric perspective of Piazza about our brain and characterists is a huge dive into our nature as biological beings.
I don't agree much into whether you are exostaticus or endostaticus, or if there is any political association with that, but I agree that it seems like there is some people that lives more for pleasure. There's not much about science in that argument and discussion in the book. It seemed like it was an opinion (that was very interesting for me).
This entire review has been hidden because of spoilers.
Read
April 1, 2020Kadangi apie smegenis ir jų veiklą žinojau labai mažai, šita knyga pritrenkė. Stilių ir mokytojiškus pakartojimus reikėjo kentėti sukandus dantis, bet pateikta informacija tikrai gali paklibinti požiūrį į žmogų, politines sistemas bei priklausomybes ir priverčia gailėtis, kad mokykloj visai nesidomėjai biologija.
February 16, 2025
Jest trochę rzeczy, których można się z tej książki dowiedzieć i są całkiem fajnie wytłumaczone. Aleee średnio podoba mi się jak ta książka jest napisana i jakich kwestie porusza, na pewno nie tego się spodziewałam po opisie. No i autor nie jest szczególnie obiektywny, a jego postawa to "tak jest, bo ja mam zawsze rację".
July 1, 2024
Labai jau ilgai ir sudėtingai skaičiau. Jei būna mokslo populiariosios literatūros kuri persiskaito lengvai ir greitai, tai šis atvejis ne tas.
Įdomi knyga, sužinojau naujų faktų, bet skaitėsi sunkiai.
Įdomi knyga, sužinojau naujų faktų, bet skaitėsi sunkiai.
October 21, 2021
Labai įdomios mintys ir pamąstymai. Bet knygoj nemažai spausdinimo klaidų.
June 8, 2023
New scientistic theories given in simple and funny way. Some of them really reaviling and subversive. Highly recomended.
July 11, 2024
Un saggio davvero accessibile ma completo, interessante e con degli spunti davvero acuti sulla società e la politica.
August 3, 2024
Concordo com a premissa do livro de que tudo pode ser explicado pela biologia (via endo e exostase). Porém achei q ficou algo faltando. Mas valeu a leitura.
April 17, 2021
Knyga atvėrė visai kitokias supratimo perspektyvas. Skaitant knygą pasitaikė daug “AHA!” momentų. Autorius kalba paprasta kalba apie sudėtingus dalykus: apie tai, kaip dirba mūsų “mašina” - kūnas, kas ir kodėl nulemia skirtingas šio sudėtingo mechanizmo reakcijas (į stresą, narkotikus, valgymo įpročius, netgi politines pažiūras ir t.t.). Dar daugiau, autorius pateikia įdomių skirtingų problemų sprendimo variantų!
March 30, 2025
Netikėtai vertas dėmesio perliukas į supratimo apie žmogų dėlionę. Skaičiau kone du kartus.
Displaying 1 - 27 of 27 reviews