Scrisori din exil: corespondență inedită

by Matei Călinescu, Ion Vianu

„Cei care au împărtățit, aidoma nouă, condiția exilului se vor regăsi pe ei, cel puțin în parte, în această corespondență. Prietenia pe care am evocat-o consistă în dorința vie de-a face celuilalt binele; prietenul este, în reciprocitate și oglindă, cel mai devotat și mai spontan dintre terapeuți. În nici un caz el nu îți face morală, în nici un caz nu îți minimizează suferința. Prietenia este un «da» permanent, un «da» neconvențional și lipsit de ipocrizie.“ – ION VIANU

„E interesant că nici Eliade, nici Cioran (Ionescu a fost salvat de partea lui franceză) n-au putut înțelege, nici măcar teoretic, totalitarismul – de dreapta sau de stânga, fascismul (pentru care au avut simpatii) sau comunismul. E, dacă vrei, o formă de iresponsabilitate, și e justificat ca ei să fie acuzați de asta. Noi am fost loviți atât de năprasnic, încât nu am avut prilejul să dăm dovadă nici de responsabilitate, nici de iresponsabilitate; mentalitatea noastră a devenit una de supraviețuitori (în sensul tehnic: cei care au supraviețuit unei catastrofe). Orizontul nostru intelectual-psihologic e acela tipic supraviețuitorului. Eliade, în concluzie, reprezintă generația de imediat dinaintea Potopului (generație care nu-și putea închipui Potopul, deși, indirect – sau chiar direct ‒, putea fi «fascinată» de el); noi suntem cei dintâi de după Potop, scăpați ca prin minune de marea devastare, devastați totuși de însuși faptul că am scăpat. Ar fi de dezvoltat această teorie a «supraviețuirii» (un lucru teribil de trist) ca fenomen generațional.“ – MATEI CALINESCU

528 pages, Paperback

First published November 1, 2019

About the author

Matei Călinescu was a Romanian literary critic and professor of comparative literature at Indiana University, in Bloomington, Indiana.
He attended the Ion Luca Caragiale High School in Bucharest, taking his diploma in 1952. He emigrated from Romania to the United States in 1973. Emeritus Professor at Indiana University. He lived with his wife in Bloomington, Indiana.

Reviews

[Cristina Mercori · Rating 5 out of 5]

O carte cu care te întâlnești de puține ori în drumul tău de cititor pentru că această corespondență inedită între doi scriitori polifonici este mai presus de toate, în primul rând, o poveste tandră despre o prietenie cum rar trăiește cineva, aceea care te construiește continuu, care supraviețuiește timpurilor, distanțelor, tristeților sau ezitărilor, care înțelege și alină, care respectă și încurajează mereu.
O lectură specială despre literatură, filosofie, adaptabilitate, depresie, responsabilitate, statutul de refugiat, despre frică și dor, despre împlinire și menirea scriitorului și a omului.
O carte despre iubirea din fiecare celulă a unei zile și din toate palierele unei vieți.
„A fi în armonie cu propriul tău caracter e unul din lucrurile cele mai dificile și totodată, poate, binele suprem.”
„Semn de bătrânețe: amintirile cele mai proaspete sunt cele mai vechi.”
„...n-ar trebui să ne simțim exilați dacă suntem în aceeași parte a lumii cu cei apropiați.”
„Îți mulțumesc pentru sensul unei prietenii pe care timpul corosiv al exilului nu-l poate atinge, sau dacă-l atinge, el rămâne în mod miraculos nevătămat.”

[Ion · Rating 5 out of 5]

Prima scrisoare este datată 19 iunie 1977 și se termină cu ”Vă iubim mult, Ion. PS: confirmă primirea.”
Ultima este din 24 iunie 1992: ”Te îmbrățișez, vă îmbrățișez pe amândoi, și pe curând. Matei”.
Două voci calde, exemplare, o prietenie.
Unde se duc scrisorile când nu mai sunt cei care să le scrie?

[paula bordei · Rating 5 out of 5]

Ubi amici ibi patria.
Nu credeam să-mi placă vreodată atât de tare să citesc scrisori.