Viața, moartea și iar viața criticii de film

by Andrei Gorzo

„Andrei Gorzo este cel mai important critic – nu doar de cinema – care s-a manifestat în România în ultimii 30 de ani. Calitățile lui au fost de la început evidente, iar timpul n-a făcut decît să le dea greutate: un stil literar desăvîrșit, o inteligență speculativă pătrunzătoare, un talent polemic devastator, o cultură cinefilă complexantă, un spirit cartografic ce-l duce către sistem, un gust estetic care integrează elastic și natural categorii ca lowbrow și highbrow. Gorzo reușește să construiască alianța pentru mulți imposibilă dintre critica ideologică și evaluarea estetică, dintre plăcerea de a consuma filme în sala de cinema și responsabilitatea de a explora raporturi cu realitatea care așteaptă afară.” (Mihai Iovănel)

„Admir multe lucruri la Andrei Gorzo, dar în primul rînd faptul că își șlefuiește, din nou și din nou, opiniile despre ideile, cineaștii și autorii lui de suflet. Din această deprindere rezultă tot felul de calități, cum ar fi o tot mai mare relaxare a raportării la noțiuni teoretice complexe (precum realismul lui André Bazin) sau o plăcere molipsitoare de a omagia artiști admirați încă de la începuturi (precum Humphrey Bogart sau Graham Greene). E o bucurie să parcurgi unele pasaje pe care Andrei le dedică acestor oameni și e o inspirație să constați că, indiferent de tonul critic pe care îl adoptă – fie el polemic, didactic sau autobiografic –, atenția minuțioasă la detalii și intenția programatică de a fi onest și transparent în redarea propriilor judecăți de valoare sînt întotdeauna prezente. Unele dintre paginile acestui volum se numără, în opinia mea, nu numai printre cele mai captivante publicate de autor pînă acum, ci și printre cele mai valoroase fragmente de critică de film scrise în limba română.” (Andrei Rus)

Genres: Romania

280 pages, Paperback

Published November 1, 2019

Reviews

[Dorin · Rating 3 out of 5]

Un volum ca o șaorma cu de toate. Nu știu exact cui i se adresează Gorzo. Critica lui nu e nici complet academică, nici accesibilă – prin multitudinea de referințe și trimiteri spre alții – publicului larg. Textele din volum nu urmăresc o temă anume. Sunt scrise în diferite perioade, cu scopuri diferite, fiind adunate într-un volum doar pentru că sunt despre filme (kind of). Unele sunt mai bune, altele mai slabe. Cel mai mult mi-au plăcut introducerea, despre critica de film în general, și capitolul despre O vară de neuitat – poate și pentru că îmi place filmul.

[Anda Papita · Rating 4 out of 5]

Din partea despre Andre Bazin:
"Bazin credea ca cinemaul are rolul lui predestinat in evolutia umanitatii, ca propria lui evolutie urmeaza o logica - a indeplinirii acestui proiect. Credea ca cinemaul, perfectionandu-se in directiile culorii, 3-D-ului s.a.m.d., va ajunge sa produca o replica perfecta a lumii noastre si, odata ajuns in stadiul asta - al "cinematografului total" -, va disparea (cam la fel cum ar urma sa dispara statul odata cu trecerea de la socialism la comunism). Nu va mai fi nevoie de el atunci, caci insusi realul va fi devenit arta. Dar pana atunci are misiunea de a fi o "arta a realului", de a-i readuce incet-incet pe spectatori inapoi la real, de a-i reinvata sa-l aprecieze. Cat despre critic, misiunea sa ar fi aceea de a impinge la randul sau, cu delicatete, cinemaul si publicul deopotriva in directia "corecta": catre aprecierea cadrului lung in care se petrec simultan mai multe lucruri (care e o "felie de viata" inteleasa ca misunare, ca forfota, ca du-te-vino), catre aprecierea timpilor "morti", a detaliilor si incidentelor marginale si minore."

Din partea despre Humphrey Bogart:
"Cand filmam o persoana, persoana aceea se afla in curs de imbatranire si in drum spre moarte; asadar, ce filmam noi este "moartea la lucru" - mai exact, un moment din lucrul ei. Pictura este imobila, pe cand cinemaul "e interesant prin faptul ca el capteaza viata si latura muritoare a vietii"(Jean-Luc Godard)."

"[...] modernitatea actorului Bogart are doua dimensiuni, iar aceasta este prima dintre ele - cea baudelairiana: capacitatea de a ne face sa descoperim in el demnitatea descompunerii, a putrefactiei noastre."

"Toata frumesetea, fascinatia jocului [lui Bogart] vin din privirea sa asupra murdariei si murdariilor vietii", scria Radu Cosasu. "O privire curata in tristetea ei, curajoasa fara exaltare, fara speranta, fara melodrama, in care luceste stins, departe, umbra unui scrupul: daca murdariile acestea ma vor ticalosi, platesc sec; nu voi ramane dator, nu va trebui sa ma cautati prin oras, dar mai intai trebuie sa vad daca ma voi ticalosi sau nu. Chipul lui Bogey e expresia cea mai acuta a acestui pariu existential. El e dintre cei putini care vad cu ochii - nu doar cu ochii mintii - ticalosia. O sfideaza, dar nu se asaza la joc cu ea. Bogey e un cartofor al jocului cu ticalosenia. Pe carari foarte secrete, prea putin analizate, el coboara (din) si ramane ultimul reprezentant neliterat, dar artist al generatiei de incapatanati ai romanticelor cauze pierdute, patetice si bete. El face parte din ariergarda <> lui Scott [Fitzgerald] si Ernest [Hemingway], responsabilii cu numararea esecurilor date omului spre pastrare, fala si blestem."

Si asta e genul de observatii pe care mi-ar placea sa le gasesc in orice scriere legata de filme, cinema.