Nici un alt număr n-a dobândit celebritatea (matematică și nu numai) de care se bucură numărul π, raportul dintre circumferința unui cerc și diametrul lui. Urmărindu-i destinul încă din antichitatea egipteană și mesopotamiană, Pietro Greco ajunge să refacă, la nivelul evoluției conceptelor, o bună parte din istoria matematicii, în care apare personaje marcante: Arhimede, Newton, Euler, Cantor. Și, în același timp, autorul surprinde cu finețe poezia de care se înconjoară acest număr care de milenii ne stimulează imaginația.
„Natura tocmai dezvăluită a raportului dintre circumferinţă şi diametru pare înconjurată de o aură filozofică, iar aceasta ridică imediat constanta la nivelul unui parametru fundamental al universului şi al cercetării raţionale a realităţii. În plus, ne obligă să formulăm o serie de întrebări: care e natura acestui număr? Există cu adevărat ceva profund în constanta asta?“ –PIETRO GRECO
Pietro Greco (1955 – 2020) è stato un giornalista italiano. Laureato in chimica, giornalista scientifico, saggista, studioso apprezzato a livello nazionale e internazionale, docente che ha formato generazioni intere di comunicatori della scienza. Ha diretto i master in Comunicazione scientifica della Scuola Internazionale Superiore di Studi Avanzati (SISSA) di Trieste, dove è stato anche project leader del gruppo di ricerca ICS (Innovazioni nella comunicazione della scienza). Dal 2018 alla morte è stato caporedattore del magazine online «Il Bo Live», curato e prodotto dall’Università degli Studi di Padova.
Nelle ultime pagine del libro, Pietro Greco racconta che in fin dei conti lui si chiamava P.Greco e quindi era destino che prima o poi dovesse scrivere una storia di questo numero. Il testo, più che specializzarsi sulla costante matematica più famosa, fa una storia della matematica, il che ha perfettamente senso poiché tutta la matematica è interconnessa; e questa storia della matematica diventa in realtà una storia della cultura umana, perché la matematica è parte integrante della cultura, e Greco era un esperto nell'assemblare tutte le cose che conosceva - ed erano tante - in una narrazione avvincente. Il libro insomma è perfetto per tutti quelli che sanno a malapena che pi greco è circa 3,14 e vogliono sapere perché mai i matematici venerino quel numero. (P.S.: attenzione che a pagina 24 e 25 i segni di disuguaglianza sono tutti rovesciati!)
Povestea numărului Pi a început acum peste trei milenii, în Egiptul antic și în zona Mesopotamiei, a suscitat controverse și sute de ani de calcul, a trecut prin Grecia antică, pentru a se muta apoi în China, India și Islamul medieval, pentru a căpăta valorile și metodele de calcul inovative și cât mai exacte în Europa de după Evul mediu întunecat. Acum, e treaba computerelor să fie testate pentru a se cunoaște un număr cât mai mare de zecimale, dar povestea numărului și povestea lui Pietro Greco e una fascinantă, complexă (și complicată pentru neinițiații în matematică) și se confundă cumva cu istoria matematicii în ansamblu, lucru pe care l-a și realizat, meritoriu, autorul acestei cărți.
PS: Ce reclamă involuntară i-a făcut fosta prim-ministresă acestui volum.
Dacă aș fi citit această carte înainte să văd filmul lui Aronofsky, Pi(1998), ar fi primit patru (binemeritate) stele pentru scurta istorie a matematicii bine construită în jurul acestui număr. Totuși, am citit această carte după vizionarea filmului și tot ce pot să spun e că mă așteptam ca în jurul numărului să se afle o poveste ceva mai mult de natură mistică, după cum lasă impresia pe alocuri și autorul cărții, lucru care nu se întâmplă. Rămân la convingerea că lectura acestei cărți face lumină în dreptul anumitor noțiuni, prin expunerea istoriei matematicii, dar, pentru mine cel puțin, rămâne într-un con de umbră misterul prin care atâtea minți raționale sunt acaparate de un număr irațional.
Din partea mea, și de dragul numărului, primește 3.14 schmeltzeri din 5 disponibili.
Fascinația pentru constanta matematică Π își are rădăcinile în Antichitatea timpurie, mai exact în regiunea Mesopotamiei, unul dintre cele mai fertile spații pentru dezvoltarea culturii și civilizației umane. Acolo s-au format primele comunități urbane, a fost inventată scrierea și, nu în ultimul rând, s-au pus bazele unei matematici „destul de sofisticate”. Pietro Greco afirmă că sumerienii, poporul așezat între fluviile Tigru și Eufrat, au creat atât scrierea, cât și matematica. Istoria numărului Π începe în mileniul II î. Hr., când a fost calculat pentru prima dată de către un anonim babilonian, după cum o dovedește o tăbliță găsită la Susa (oraș aflat la o distanță de 300 de kilometri de Babilon). Cel care a propus, însă, o metodă științifică de calcul și s-a apropiat cel mai mult de valoarea reală a numărului Π este Arhimede din Siracuza, unul dintre oamenii de știință remarcabili ai Antichității și primul care intuiește natura specială a acestui raport dintre circumferința și diametrul unui cerc. Astăzi, știm cu toții că Π este un număr irațional și transcendent, dar eforturile oamenilor de știință pentru a ajunge la această concluzie înconjurată de o aură ușor misterioasă au fost extraordinare, ținând cont că posibilitățile de calcul erau limitate în era dinaintea apariției computerului. Pietro Greco ne prezintă nu numai istoria lui Π, ci și a unei științe – matematica, născută din nevoia ființei umane de a atinge absolutul și de a cunoaște infinitul.
La seconda troppo difficile per gli incompetenti (soggetti a cui un libro di matematica divulgativa dovrebbe essere rivolto) e troppo semplicistico per gli esperti della materia: un (noioso) elenco di matematici e numeri decimali.
History of mathematics sampled with a frequency of PI. Fascinating to realize that science does not just happen. It requires the right geopolitical and economic environment but also it needs to be at intersection of practical and conceptual interesting topic for it to be developed further.
Povestea în sine e interesantă, dar e pe lângă subiect, în mare parte. Este o istorie a matematicii, în care autorul revine, doar episodic, la numărul π.
Pe lângă asta, mie nu mi-a lăsat deloc impresia de cursivitate. Autorul sare de la un „actor” din povestea matematicii la altul, întorcându-se mereu la personajele anterioare, într-un mod aparent aleator. Fără să facă o legătură sau o trecere între descoperirile matematice. Asta face povestea destul de obositoare de urmărit.