Jump to ratings and reviews
Rate this book

Opere I. Poezii, 1908-1920

Rate this book
Primul volum Opere I. Poezii 1908–1920 al prezentei ediții Ezra Pound, concepută în patru volume, acoperă poezia publicată de Ezra Pound înainte de Cantos. Acest volum incepe cu o cuprinzătoare „Introducere în viața lui Pound“, semnată de Horia-Roman Patapievici, menită să îi ofere cititorului român, pentru prima oară în cultura noastră, o viziune de ansamblu asupra biografiei și operelor acestuia. Sub aceeași semnătură urmează o substanțială „Introducere în modernismul lui Ezra Pound“, cu o amplă contextualizare a operei celebrului poet american, în care sunt analizate legăturile subtile dintre mediul în care acesta a creat şi ideile sale filozofice.

„Dacă asemenea unui străin prietenos într-un salon de fumat mi-ați cere ca din întâmplare și pe nepregătite o părere despre cine e omul care scrie cel mai bine poezie azi, v-aș răspunde probabil: «Ezra Pound». Orice discuție despre poezia modernă, purtată de oameni care o cunosc, se încheie prin a-l fixa pe Ezra Pound undeva. Se poate să fie numit doar pentru a fi ocărât drept detracat sau zeflemist, poseur, ușuratic și vagabond. Sau se poate să fie clasat drept umplând azi o nișă precum aceea a lui Keats într-o epocă precedentă. Ideea e că va fi menționat.“ (Carl SANDBURG, „The Work of Ezra Pound“, 1916)

„Pound a fost Proteul absolut. A fost cel mai inventiv, cel mai versatil, cel mai neastîmpărat, cel mai dificil de prins, cuprins și surprins dintre toți scriitorii moderni. Poate fi comparat doar cu Picasso, în artele vizuale, ori cu Stravinsky, în muzică. Pound este marele catalizator al deceniului care culminează cu anul 1922, annus mirabilis al modernismului literar. Prin Cantos, Pound a dat poemul epic al modernității, care închide în el lumea modernă în același fel în care Homer a închis în Iliada și Odiseea lumea greacă, Vergiliu în Eneida lumea romană, iar Dante în Divina Comedie creștinătatea latină. Pound este nu doar un simptom al epocii moderne, este și o radiografie a răului din atitudinea modernistă. Toți marii moderni tîrăsc după ei o radiografie a răului. În același timp, modernismul este un mecanism de acces la sufletul intim. Operele moderne ne vorbesc atît de mult și de direct deoarece modernismul este un fel de a spune lucrurile pînă la capăt: de obicei pînă la capătul deplinei singurătăți. Nu spusese Duns Scot, teologul din care s-a inspirat Hopkins și în tradiția căruia se află și Pound, că persoana este ultima singurătate a omului? Pe urmele lui Pound, modernismul a încercat prin persona să ajungă la persoană, iar prin personae să o depășească.“ (Horia-Roman PATAPIEVICI, „Introducere în modernismul lui Ezra Pound“, 2015)

680 pages, Paperback

First published May 1, 2015

Loading...
Loading...

About the author

Ezra Pound

537 books1,042 followers
Ezra Weston Loomis Pound was an American expatriate poet, critic and intellectual who was a major figure of the Modernist movement in early-to-mid 20th century poetry.

Pound's The Cantos contains music and bears a title that could be translated as The Songs—although it never is. Pound's ear was tuned to the motz et sons of troubadour poetry where, as musicologist John Stevens has noted, "melody and poem existed in a state of the closest symbiosis, obeying the same laws and striving in their different media for the same sound-ideal - armonia."

In his essays, Pound wrote of rhythm as "the hardest quality of a man's style to counterfeit." He challenged young poets to train their ear with translation work to learn how the choice of words and the movement of the words combined. But having translated texts from 10 different languages into English, Pound found that translation did not always serve the poetry: "The grand bogies for young men who want really to learn strophe writing are Catullus and François Villon. I personally have been reduced to setting them to music as I cannot translate them." While he habitually wrote out verse rhythms as musical lines, Pound did not set his own poetry to music.

Ratings & Reviews

What do you think?
Rate this book

Friends & Following

Create a free account to discover what your friends think of this book!

Community Reviews

5 stars
16 (61%)
4 stars
7 (26%)
3 stars
2 (7%)
2 stars
1 (3%)
1 star
0 (0%)
Displaying 1 of 1 review
Profile Image for Fală Victor.
Author 1 book89 followers
April 8, 2021
A papagalisi trimiteri nenumărate și nenumărabile la mituri și personaje, legende și zei, a face din poezie grămadă de (movilă) de link-uri și tablouri preluate arătânfu-ți erudiția (!?) te face oare poet de valoare?
Or e plăcere lecturală a poeziei aia care trebuie să o citești paralel cu descâlcelile prescrise de Patapievici la sfârșit în 150 de pagini?
No, do'lor, nu-mi place așa poezie. Deși, recunosc, am evidențiat câteva poeme faine de tot și, miracol, n-aveau nici pe dracu trimiteri din astea tainice, mitice, erau niște poeme formidabile scrise pe baza unor trăiri ale sale, niște critici la adresa contemporaneității, niște elogii aduse unor femei. Superb! Dar mitologia aia abundentă, pe care ți-o bagă pe gât cu de-a sila, nu face bine la stomac deloc.
Aș da notă mare pentru ediția superbă de la Humanitas, pentru traducerile frumoase a lui Ivănescu și pentru biografia pe ani a lui Pound, pentru poeme, însă, care sunt ținta acestui volum, o notă miniiiiimă.
Sper că al doilea volum, cel de eseuri, va fi mai bun.
Displaying 1 of 1 review