Da, am împușcat, împușcăm și vom continua să împușcăm cât va fi nevoie! — Che Guevara la tribuna ONU în decembrie 1964
În timpul bătăilor sau al electrocutărilor, ţipatul este interzis. — Regulamentul închisorii S-21
Cadavrele au utilitatea lor, îngrașă pământul. — Mao
Am bătut, batem și o să mai batem. Procurorul nu are nimic de spus. E treaba noastră. — Stanisław Radkiewicz, ministrul polonez al securităţii publice
„Din respect față de victime avem datoria de a nu uita ce a însemnat cu adevărat noaptea totalitară comunistă. Sacrificiul pe care l-au făcut acei oameni, de toate vârstele, de toate condițiile, de toate naționalitățile, depășește orice capacitate de înțelegere. Victimele sunt adevăratul chip al acelor regimuri care au purtat – ceva nemaivăzut în istoria omenirii – un război civil permanent împotriva propriilor popoare. Toți acei oameni au suferit aceeași soartă, dar fiecare și-a dus crucea singur și neștiut, și fiecare și-a murit moartea într-o singurătate fără sfârșit. Noi, omenirea întreagă, avem datoria morală de a le păstra memoria, indiferent dacă am cunoscut la rându-ne regimurile fără de lege, dacă le-am fost complici, cu gândul sau cu fapta, sau dacă am închis ochii și nu ne-am lăsat atinși de tragedia care se desfășura în vecinătatea noastră. Victimele comunismului reprezintă conștiința noastră vinovată.“ – THIERRY WOLTON
In schita sa autobiografica, unde vorbeste despre prieteniile din tinerete cu poetii generatiei lui, dintre care multi au fost apoi sacrificati de regimul sovietic, Boris Pasternak isi intrerupe naratiunea in zorii anilor 1930. Ceea ce urmeaza, — noteaza el — „ar trebui descris in asa fel incat sa ti se stranga inima si sa ti se ridice parul din cap". Groaza este greu sau chiar imposibil de redat in scris, chiar pentru cei ce au trait-o. Au incercat-o toti martorii care s-au intors din iad, orice chip ar fi luat acesta. Greutatea calvarului, rusinea fata de cele suferite, teama de a redeschide ranile, dorinta de a uita, blocajele sunt numeroase. Povestirile intoarcerii la viata sunt strabatute de o durere nesfarsita, scot la iveala strigatul de suferinta pe care doar victimele trecute prin nenorociri asemănătoare il pot intelege pe deplin. Experienta inumanului nu poate fi impartasita si ramane, in mare parte, de neinteles pentru muritorul care n-a trait-o. Intr-o carte consacrata proceselor politice in sistemele comuniste, Annie Kriegel subliniaza ca e imposibil sa ne punem in locul victimelor, intr-o maniera generala.
On a du mal à commenter un livre de 1100 pages qui en plus n'est que le deuxième tome (sur trois) d'une histoire mondiale du communisme. Le tome 2 s'attaque aux ravages de l'utopie communiste. Bourré d'informations nouvelles et d'analyses superbes. Une somme incontournable pour les amateurs...
E o cartea grea, care de multe ori iti ridica pulsul, si te face sa-ti pierzi speranta in umanitate ca ceva superior cimpanzeitatii. E o carte care mi-a dat lacrimile, dar care a adus inca un grad de structura in modul in care intelegem comunismul, si efectele lui asupra populatiilor care nu l-au putut opri.
Comunismul e groaznic, pentru ca in situatia buna egalizeaza toata populatia la a avea nimic, niciun obiecti, niciun scop, nicio speranta, niciun interes... practic niciun sens, sau in situatia proasta te ucide, fie prin stres, fie prin tortura, fie prin munca silnica, fie prin foamete, fie printr-o crima.
Acest al doilea volum nu e despre niste oameni, e despre c. 100.000.000 de oameni ucisi intr-un secol de comunism prin razboiul civil care comunismul l-a purtat impotriva subiectilor.
PS. Nu faceti cadou aceste carti pentru o eveniment fericit.
După lectura primului volum al trilogiei „O istorie mondială a comunismului”, volum subintitulat „Călăii”, a urmat, firesc continuarea cu cel de-al doilea, subintitulat „Victimele”.
Însuși autorul ne spune că a scris trilogia cu gândul la conținutul acestui al doilea volum dedicat celor ce-au suferit consecințele punerii în practică a acestei utopii numită comunism… Nu-mi mai pun problema realizării unui rezumat la o astfel de carte… Ceea ce pot face pentru a vă convinge s-o citiți, este să introduc la rubrica „Podcast” o nouă serie care să includă lectura unor fragmente ale volumului, așa cum am făcut cu seria „Călăii”…
Al doilea volum al trilogiei lui Wolton studiază victimele comuniștilor, de la țărani și burghezi la muncitori și cler. O lectură obligatorie în ziua de azi, când auzi tineri slăvind acest totalitarism despre care aparent nu știu că a fost deja suferit zeci de ani de jumătate de planetă.