Oglinda la zi

by Radu Andriescu

Plasată și plasabilă sub semnul ,,oglinzilor" ( The Mirrors ) lui Robert Creeley, poezia lui Radu Andriescu din Oglinda la Zi alcătuiește o antologie-autoportret, unde experiența cotidiană se ,,oglindește" ca într-un ochi de insectă. Prin intermediul unei tehnologii poetice sofisticate, trecute prin filtrele și alambicurile (post)modernității culturale, autorul recuperează - și aceasta e o performanță! - simplitatea, prospețimea și firescul gesturilor simple, al umanității elementare; o simplitate aproape franciscană a detaliilor anodine și a ființelor mici transpare în aceste secvențe când concise, când despletite în narațiuni ample. Lumea globală și geografia afectivă a Iașiului se reflectă și se refractă reciproc, realul se descompune, amețitor dar controlat, până la halucinație, în particulele sale elementare, iar reflexele postumanismului se întâlnesc cu ,,arheologii blânde", neobucolice, ale unui Petre Stoica. Radu Andriescu scrie o poezie- firească și complexă în aceeași măsură - a realității și a (hiper)realității imediate.

Bianca BURȚA - CERNAT

Poezia lui Radu Andriescu e ca o limbă străină, dar pe care o poți vorbi muțește. Pentru că, după numai câteva rânduri, volute și spaime, ajungi să gândești și să spui, împreună cu autorul, ,,Am promis să fiu concis și să fac pe mine de frică".
Radu practică o biografie poetică plină de autoironie, până la anularea poeticității, tocmai din spaima de a nu fi didactic, emfatic și prețios. Abia atunci simți că e vorba de altceva, de o finețe poetică desăvârșită. Lirica lui e făcută și desfăcută dintr-un cotidian domestic și paradoxal. Radu Andriescu ai putea fi tu.

Florin IARU

284 pages, Paperback

Published November 1, 2019

Reviews

[Mălina Maria · Rating 2 out of 5]

2,5 ⭐️

Radu Andriescu construiește o poezie epică extrem de matură, riguroasă, însă care simt că ridică totodată un zid impenetrabil între text și cititori. Volumul în cauză este un univers machist și tradițional claustrat într-un loop al amintirilor autorului, amintiri care parcă resping pe oricine încearcă să se apropie mai mult de ele. Nu a fost o poezie cu care am putut să rezonez, în special din cauza multiplelor sexisme & rasisme de tot felul, însă păstrez câteva imagini percutante după lectură, cum ar fi blocul de la gară și pe Cristi cel căruia acum nu mai ai ce-i spune sau “Vermontul (cel) tihnit și pacific”.

În continuare las două poeme care mi se pare că descriu cel mai bine poezia lui Radu Andriescu:


impresie de cenușă

într-o seară
am scos pe terasă o bucată de pâine
îmbibată în dulceață de cireșe amare

din cetatea cu mii de coridoare de purpură dulce
șiroiau furnici aurii

au urmat bucăți de liniște


haina de iridiu

îndepărtez cuvintele
pieliță după pieliță
și retrag punțile.
Rămâne un bonsai de sunete.

Dacă m-aș mobiliza,
dacă aș lăsa accidentele
să putrezească la suprafață,
aș face să se-nvârtă din nou
zornăitoarea amintirilor.

Doar că textul s-a scămoșat.
S-au rupt
multe unghiuri,
în numai câteva zile.
Nu mai îndrăznesc să-i zic poezie,
doar agent termic
cu viermi de fum.