Birourile de obiecte pierdute din Franța păstrează un an şi o zi lucrurile care le sunt încredințate. Dar dacă ce ai pierdut e un an din viața ta, îl mai poți recupera vreodată?
Jézabel Thevenaz vrea să îndeplinească ultima dorință a tatălui său, rostită pe patul de moarte: să ducă un ceas conceput de el unui bun prieten din Montréal. Este vorba de un mecanism unic, a cărui menire e cu totul alta decât să indice ora. În timp ce survolează Groenlanda, avionul lui Jézabel e prins într-o furtună cumplită şi aterizează forţat pe un aeroport anonim din nordul Statelor Unite. Jézabel se adăposteşte la Plazza, un hotel dărăpănat și labirintic, unde închiriază o cameră pentru o noapte. Dar, când se trezeşte, începe coşmarul: află de la recepţie că nu este cazată acolo de o zi, ci de… un an! Să fie oare o farsă sinistră?
Un an şi o zi îşi proiectează cititorii într-un univers bizar şi neliniştitor, făcându-i să se simtă la fel de dezorientaţi precum eroina romanului.
Pascal Bruckner est un romancier et essayiste français, d'origine suisse protestante, né à Paris le 15 décembre 1948. Après des études au Lycée Henri IV à Paris, à l'université de Paris I et de Paris VII, et à l'Ecole pratique des hautes études, Pascal Bruckner devient professeur invité à l'Université d'Etat de San Diego en Californie et à la New York University de 1986 à 1995. Maître de conférences à l'Institut d'études politiques de Paris de 1990 à 1994, il collabore également au Monde et au Nouvel Observateur. Romancier prolifique, on lui doit Lunes de fiel - adapté à l'écran par Roman Polanski - Les Voleurs de beauté - prix Renaudot en 1997 - et plus récemment L'Amour du prochain (2005).
Pascal Bruckner is a French writer, one of the "New Philosophers" who came to prominence in the 1970s and 1980s. Much of his work has been devoted to critiques of French society and culture. He is the author of many books including The Tyranny of Guilt, Perpetual Euphoria and The Paradox of Love. He writes regularly for Le Nouvel Observateur.
Fiction. Mais une fiction spéciale, à travers la subtilité du message. Les bureaux des objets perdus, en France,gardent les choses qui leur sont confiées pendant un an et un jour. Mais, si ce que vous avez perdu est un an de votre vie, pouvez-vous jamais le récupérer ?
Jèzabel mène au dernier souhait de son père, donner une montre à un bon ami de Montreal. Une montre unique,dont le but est complètement different de celui d'indiquer de l'heure. Après un incident,elle doit louer une chambre d'hôtel, pour une nuit,et ici le cauchemar commence. Quand elle se réveille, elle apprend qu'elle n'a resté pas une journée,mais un an... Je me vois déjà projeté dans un univers bizarre, et je deviens tout aussi désorienté que l'héroïne du livre. La combinaison du réalisme, de la philosophie pure et fantastique me rattrape totalement :
"Dieu a inventé les montres pour attraper le temps,et le temps, - pour punir les hommes . - Tu sais quelle mission il m'a confiée à moi, - un prêtre inconnu ? Inventer le montre qui effacera le temps et réparera l'erreur d'origine."
Est-ce une obsession pour les montres, la folie, ou la science ? Même Jézabel ne peut pas répondre à cela. "Un an et un jour" - est plus qu'un livre.C'est un colloque sur la thème du temps qui passe . En le lisant, on se demande s'il est , en quelque sorte écrit par un fou ou un génie. Une boucle temporelle,qui vous fait réfléchir, tout comme le personnage :
" A quoi cela est-il de retourner dans le monde,puisque le monde entier est contenu dans cet hôtel ? "
O Πασκάλ Μπρυκνερ επανήλθε πάλι, με μια ποπ κωμωδία, που διαβάζεται σαν νεράκι :μεγάλος μάστορας, ξέρει με ποιο τρόπο να κεντρίζει το ενδιαφέρον του αναγνώστη χωρίς να λοξοδρομει από το θέμα του, και ξέρει να γίνεται και συναρπαστικός ακόμη κι όταν δεν έχει θέμα. Εδώ και θέμα εχει, και την φιλοσοφική διατριβή θα σου την κάνει έστω και υπόγεια, και την προπαγάνδα του θα μαγειρέψει χωρίς να βαρυστομαχιασεις, και στην τελική, δεν θα βαρεθείς. Ε δεν και λίγο.
Translation widget on The blog!!! Un roman care îmbină misterul cu știința, curgerea implacabilă a timpului cu imposibilitatea înțelegerii. Jezabel, fiica unui preot care a construit un ceas aparte, vrea să-și țină promisiunea făcută părintelui său înainte de a muri: să-i ducă invenția la Quebec... Până aici, toate bune și frumoase! Dar, odată cu aterizarea forțată a avionului și cazarea ei la hotelul Plazza, intrăm cu pași abrupți pe teritoriul fantasticului! Când se trezește din somn constată că a dormit timp de un an și o zi! Să fie realitate sau imaginație? Alertă, captuvantă, cartea ne vorbește despre timpul care se scurge fără să observăm, care trece pe lângă noi. Un amestec ciudat de religie, știință și filozofie, romanul lui Bruckner te lasă cu o mulțime de întrebări cărora trebuie să le găsești răspuns. O lectură incitantă! Recenzia mea completă o găsiți aici: https://www.delicateseliterare.ro/un-...
”— Tată, fă-mi un ceas magic care să nu-mi arate ora, ci să mi-o propună. Eu a ș putea s-o accept sau s-o refuz. De exemplu, ceasul mi-ar spune: „Jézabel, e ora să te treze ș ti.” Eu i-a ș răspunde: „Nici vorbă, lasă-mă să dorm.” Atunci, el m-ar întreba: „Jézabel, ce oră ai vrea să fie?” Ș i eu i-a ș răspunde: „Aceea a momentelor fericite, pentru ca ele să nu dispară niciodată.” Tatăl ei părea foarte mâhnit: — Jézabel, timpul nu este un joc, e un verdict căruia nimeni nu i se poate sustrage.”
Nathanael Thernaz, tatal lui Jezabel, fost pastor reformat, are misiune de la Dumnezeu sa inventeze ceasul care va strerge timpul si va repara greseala originara. Jezabel are misiunea de a duce acest ceas in Canada, la Montreal, la prietenul tatalui sau, si de aici plecam in absurdul lui Bruckner. Impresia generala pe care mi-a facut-o este ca pare o carte in care s-au adunat personaje: preotul pasionat ce ceasuri, bogatasul care dorea sa citeasca si nu putea, femeia care alapta… Ca si cum Bruckner ar fi vrut sa creioneze personajele astea undeva, sa nu le piarda. Ca si colectie de personaje mi se pare ok, am intalnit unele destul de originale, dar actiunea mi se pare cam trasa de par.
Simbolurile - puternice si relevante. Stilul - nici alert, nici lent. Tematica - relevanta: timpul circular si capricios, niciodata liniar si logic; America, un loc lipsit de fantezie si eleganta. Cu toate astea, nu cred ca e o carte care sa-mi fi placut prea mult. Sumbra, dureroasa, ilogic de circulara.
O primă călătorie frumoasă pe care m-am încumetat să o accept din partea lui Pascal Bruckner. 🙂 Am observat că îi place să se joace cu psihicul uman și să analizeze atât evoluția, cât și decadența.
Cartea de față are de-a face cu timpul, așa cum spune și titlul. Un soi de buclă temporală din care protagonista nu poate scăpa și în care nu poate intra așa cum vrea. Nu vă spun mai multe, vă recomand să o citiți. Chiar dacă nu am avut cum să îi acord mai mult de 3 steluțe, merită. 😁
Qui n'a jamais pensé lorsque l'on pose un pied dans un avion, qu'on risque de ne pas s'en sortir. Pourquoi ce sentiment communément partagé de peur de cette pièce métallique sujette au grès du vent, parfois portée, parfois soulevée nous déposant d'un point A à un point B. Le non contrôle, la sensation d'abandonner son sort à un inconnu, ce sentiment d'impuissance devant la puissance de la machine qui nous transporte. Pascal Bruckner, tout au long de ce livre, nous propose un lâcher prise, un abandon de tout, même de notre libre arbitre. Oui j'ai vécu la scène depuis les yeux de Jézabel, étant parfaitement dans ses chaussures foulant de ses pas, la moquette usée de cet avion et puis de cet hôtel.
L'auteur nous propose une aventure où l'on ne contrôle plus rien, le bas et le haut n'ont plus de sens, me donnant la sensation d'être dans le corps de Danny (Shining - Stephen King) dans le décors improbable de Big Fish (film de Tim Burton). Oui, c'est totalement étrange, mais si vous n'avez pas lu ce livre, vous ne pouvez pas ressentir l'univers qui transpire de ces pages et qui parfois nous donnent à nous aussi des coups de chaud.
J'avoue avoir eu du mal à rentrer dans le roman, trouvant tout exagéré, prenant Jazabel pour une détraquée tout autant que la montre qu'elle transporte avec elle, mais dès son réveil dans cet hôtel extraordinaire, épouvantable, je ne sais même plus comment le qualifier aussi surprenant qu'il est, je n'ai pas pu m'empêcher de tourner les pages pour découvrir ces personnages dignes d'un cabinet de curiosité des temps modernes.
Pascal Bruckner, nous emmène loin, et il faut accepter ce qui ne peut être accepté. Loin de se lire au premier degré, il vous demandera l'effort de vous laisser glisser dans un univers presque parallèle. Des jours qui se ressemblent, des couloirs aussi longs et complexes que les couloirs des métros parisien, un nombre de chambres dépassant le César Palace de Las Vegas, des numéros qui ne correspondent à rien (un étage où les numéros sont des palindrome : 11, 22, 33, 44 et même 310013,...), des chats qui circulent dans des canalisations qui leur sont réservés, et puis le clou du spectacle, les résidents de ce que l'on pourrait qualifié de la basse fosse. J'ai tellement apprécié cet univers complètement décalé aux personnages à la démesure de ce lieu et en particulier La Malinche et La Nourrice.
Cependant, j'ai eu un peu de mal avec le style de l'auteur, qui déjà dans un univers surchargé a choisi le parti-pris de surcharger également sa plume, rendant parfois certaines scènes lourdes, mais au bout de quelques chapitres, on s'habitue.
Quant à la fin du roman, j'ai pu lire certain chroniquer "tout ça pour ça". Et bien non. J'ai deviné la fin précisément à la page 175, pourquoi, je ne peux pas vous l'expliquer, et malgré cela ça n'a en rien gâché mon plaisir, car la fin de ce roman est autant engagé que l'histoire en elle-même. Vous vous attendiez à quoi en fait ?
Merci Patrice, pour ce livre qui t'a séduit et que tu m'as fait partager, tu as bien fait, j'ai pu pour quelques heures lâcher prise, m'évader et reprendre le cours de ma vie …
O carte interesanta care aduce in lumina modele vechi ( vezi Dante) si provocari si pacate noi (consumerismul, excesul etc). Mi-a placut felul cum a imaginat imbinarea celor doua.
Este o carte careia trebuie sa-i dai timp sa se asimileze, altfel ramane doar o poveste fantastica. Insa este mult mai mult de atat.
Ένα σουρεαλιστικό έργο, όπου η Ιεζάβελ, νεαρή καθηγήτρια μαθηματικών, ταξιδεύει από την Γαλλία για το Μόντρεαλ για να παραδώσει το ρολόι το οποίο κατασκεύασε ο πατέρας της σ’ έναν φίλο του στο Κεμπέκ. Το αεροπλάνο πέφτει σε επικίνδυνη κακοκαιρία και αναγκάζεται να προσγειωθεί σε άλλο αεροδρόμιο, στα βόρεια των Ηνωμένων Πολιτειών, οπότε καταφεύγει στο Plazza, ένα παλιό ξενοδοχείο τεραστίων διαστάσεων. Και το επόμενο πρωί της λένε πως η παραμονή της δε διήρκεσε μία ημέρα αλλά έναν ολόκληρο χρόνο, στη διάρκεια του οποίου εκείνη κοιμόταν! Το ποσό που τους οφείλει είναι υπέρογκο. Προκειμένου να ξεπληρώσει το χρέος της, την υποχρεώνουν να μείνει εκεί και να προσφέρει τις υπηρεσίες της ως εργαζόμενη στο ξενοδοχείο. "Η προσφυγή στους αριθμούς προκειμένου να γαληνέψει ο βασανισμένος μας ψυχισμός δε λαμβάνει υπόψη της πως ατύχημα είναι ότι αψηφά τις προβλέψεις. Οι στατιστικές είναι αλάνθαστες ως τη στιγμή που εκτροχιάζονται: αυτό δεν θα έπρεπε να συμβεί - κι όμως, συνέβη." "Το τρομερό με τους στρεσαρισμένους είναι πως πάντα έχουν δίκιο που στρεσάρονται." "Από μία ηλικία και έπειτα, οι γονείς μας είναι πλέον ζωντανά ρολόγια τα οποία μας δείχνουν την ώρα της δικής μας παρακμής." "Πάντα αισθανόμαστε λίγο ένοχοι απέναντι στους γονείς μας επειδή πρόκειται να πεθάνουν πριν από μας και εμείς θα εξακολουθήσουμε να βρισκόμαστε εν ζωή.... όμως οι νεκροί δεν πεθαίνουν αμέσως, θέλουν χρόνια για να φύγουν, συνεχίζουν να μας καταδιώκουν και μερικές φορές μάλιστα ζουν περισσότερο από εμάς." "Ήθελε να εισχωρήσει στο μεγαλοπρεπή ναό της κουλτούρας, αλλά δεν τα κατάφερνε. Το διάβασμα δεν είναι ζήτημα χρόνου αλλά επιθυμίας και η επιθυμία για διάβασμα τον εγκατέλειπε με το που άνοιγε τις πρώτες σελίδες." "Ένα βιβλίο φτιάχνεται σαν ένα κόσμημα, με διαδοχικές λεπτομέρειες, κάτι σαν μία διαδρομή που αναγνώστης καλείται να ανακαλύψει. Εκείνος δεν ενδιαφερόταν για τις παράπλευρες ιστορίες αλλά για το τελικό αποτέλεσμα, αλλά σε τι οφείλει να ζει κανείς τη μία μέρα μετά την άλλη, από τη στιγμή που γνωρίζει το τέλος; γιατί να μην ξεκινά κανείς από τον θάνατο;"
Ο Μπρυκνέρ, ως καλός Γάλλος, δεν μπορεί να αντισταθεί στον πειρασμό του αλληγορικού ξεχαρβαλώματος του πολιτισμού: ξενοδοχείο-λαβύρινθος, ρολόι-αντίστροφος χρόνος, ύπνος-απώλεια ταυτότητας, εργασία-χρέος ως σωτηρία. Και το κάνει με ένα υπαινικτικά ψυχρό ύφος— σαν να διαβάζεις Ζοζέ Σαραμάγκου που του έχουν κόψει την καφεΐνη και τον έχουν βάλει σε γαλλικό talk show να μιλήσει για burnout. Ε, κάπου εκεί όμως αλλάζεις κανάλι. Γιατί, αντί για την υποσχόμενη αλληγορική φρίκη, αυτό που τελικά βιώνεις είναι μια ανησυχητικά κομφορμιστική καταγραφή παραλογισμού, χωρίς τα δόντια που χρειάζεται μια πραγματική λογοτεχνική δυστοπία. Η Ιεζάβελ δεν εξελίσσεται, δεν σπάει, δεν μεταμορφώνεται. Δεν είναι ούτε Αντιγόνη, ούτε Νόρα του Ίψεν, ούτε καν κομπάρσα σε επεισόδιο Black Mirror. Είναι απλώς το avatar του συγγραφέα σε μια παρτίδα φιλοσοφικής μονόπολης που παίζεται πάνω στο καυτό ταμπλό του πολύ υπαρκτού και επίκαιρου ζητήματος του μεταναστευτικού. Κι εκεί μέσα στην τόση εγκεφαλικότητα χάνεται όλη η γοητεία. Από ένα σημείο κι έπειτα, η φρίκη του ξενοδοχείου καταντά ένα είδος αλλόκοτου καφκικού Tripadvisor — ωραία ατμόσφαιρα, αλλά η εξυπηρέτηση; Μηδέν ανάπτυξη χαρακτήρα, κακή αξιοποίηση του προσωπικού δράματος, και το room service σερβίρει μεταφορές αντί για ουσία. Pascal μου, άσε τις δυστοπίες και τις - πιο προφανείς πεθαίνεις - αλληγορίες και γράψε κάνα μαύρο φεγγάρι του έρωτα μπας και κ@@@με πάλι με την πάρτη σου.
O lectură interesanta, dar și ciudată în același timp. Sincer, iti dai seama de mai multe lucruri abia dupa ce termini cartea.
Pe scurt, personajul principal pornește într-o călătorie către Montreal, dar ajunge să își petreacă o noapte într-un hotel ciudat și necunoscut dintr-un sat uitat de lume. Când se trezește în dimineața următoare, află că a stat în acel hotel un an și o zi. Suma ce o datorează hotelului pentru servicii este una enormă, astfel că Jaz este nevoita să muncească în acel hotel pentru a-si putea plăti datoria.
Ei bine, de aici încolo, tot ce se întâmplă este dus de către autor la nivelul maxim al absurdului, începând de la descrierea hotelului, pana la acțiunile personajelor. Totuși, acest absurd din carte este cu un scop: conștientizarea noțiunii timpului și a trecerii acestuia, timp explicat printr-um roman SF. Ceea ce mi s-a părut interesant a fost modul scriitorului de a îmbina tematica timpului cu cea religioasă (tatăl personajului principal a fost preot).
Nu este o lectură grea, dar necesită totuși puțină atenție, dacă vrei cu adevărat să înțelegi mesajul transmis de către autor. 😁
Cum ar fi daca dupa o noapte in care ai dormit, sa ti se spuna ca de fapt ai dormit un an? Acesta este punctul de pornire al romanului, pe baza caruia este prezentata povestea eroinei, care trece de la revolta, la adaptare si la dorinta de a reusi sa iasa din hotelul in care era captiva pentru a-si putea plati datoria. Romanul imbina o lume bizara, cu secvente si personaje care vin cu povestile personale si care supun cititorul sa isi puna si intrebari existentiale. Imi plac romanele lui Pascal Bruckner pentru ca sunt usor de lecturat, dar invita la introspectie.
Halucinant.... Prima carte a acestui autor, pentru mine. Am citit această carte într-o zi și jumătate, nu am putut să o las din mână. E supranatural? E o înșelătorie? Ce se întâmplă? E ciudată, e SF, e dramă, e dură, e enervantă pe alocuri.... Iar finalul te lasă cu un ”WOW” ce te face să rememorezi mintal întreaga carte.
Η αλήθεια είναι ότι περίμενα κάτι παραπάνω από τον φοβερό και τρομερό Μπρυκνέρ. Τα "Μαύρα φεγγάρια του έρωτα" δεν ξεχνιούνται εύκολα... (Η ταινία τουλάχιστον, γιατί το βιβλίο δεν το έχω διαβάσει. Οπωσδήποτε στα προσεχώς...)