Cine sunt „Nesupusele“? Cele cinci scriitoare De Basm ne aduc o sută de povești care merită să fie spuse copiilor. Despre modele feminine, despre valori, despre alegeri de viață, despre întrebări. Cum să rămâi într-un mediu care îți livrează impecabile uniforme? Cum să creezi armonii când partitura lumii pare să-și fi scuturat toate notele? Cum să trăiești cu demnitate când nu mai ai nimic? Cum să aduci poveste și lumină când ți se iau toate cuvintele? Cum să-ți spui adevărul când nimeni nu e pregătit să asculte? Și mai ales – cum să-l asculți?
O sută de povești despre femei remarcabile din România. De fapt, tot atâtea rostiri răspicate: „Da, se poate“, „Da, acum și aici“, „Da, eu“.
Pentru că împlinirea nu se măsoară în cifre, ci în cuvinte de poveste: cât de mult crezi, cât de mult speri, cât de mult faci, cât de mult ai grijă, cât de mult iubești. Cristina Andone
Născută în 1979, la Brăila. A absolvit în 2001 o facultate economică la Universitatea Româno-Americană, apoi un curs post-universitar de jurnalism la Universitatea București.
Din 2004 a început să scrie reportaje și articole pe teme sociale și culturale la Dilema Veche și, apoi, la Dilemateca. A lucrat doi ani la Time Out, timp în care a bătut Bucureștiul în lung și-n lat încercând să-i descopere secretele și poveștile, și a fost redactor 4 ani la revista ELLE Romania.
Alte colaborări: Unica, Esquire, BeWhere, Omnivor, Formula As, CR Fashion Book #2.
A primit premiul “Tânărul Jurnalist al Anului 2007” (secţiunea Cultură), acordat de Freedom House.
În 2010 i se publică la editura Curtea Veche romanul de debut, Deadline, bine primit de critică și public, aflat acum la cea de-a doua ediție și tradus în Franța la editura Mercure de France (2013).
În 2014 a publicat cartea pentru copii Domnișoara Poimâine și joaca de-a Timpul, cu ilustrații de Cristiana Radu, premiată în cadrul galei Cele mai frumoase cărți din România cu premiul pentru Cea mai frumoasă carte pentru copii și tineret. Cartea a mai primit premiul Cea mai bună carte pentru copii și tineret la gala Bun de Tipar.
Cea mai recentă apariție – volumul de proză scurtă De zece ori pe buze, ed. Curtea Veche
Este admirabil curajul femeilor din aceste doua volume și frustrant faptul ca istoria le-a uitat pe majoritatea dintre ele; 2 volume atât de bine create. Le-aș recomanda oricui.
Poveștile nesupuselor din volumul al doilea mi s-au părut mai interesante, cel mai probabil pentru că am aflat mai multe despre viața și munca unor femei invizibile pentru mine până azi. Un accent (ascuțit) este pus și asupra portretelor contemporane, femei pe lângă care trecem pe stradă și nu le cunoaștem îndeajuns lupta pe care o duc.
I think this volume is even more beautiful and inspiring than the first one, mainly because there are a lot of stories of women I never knew about. I was delighted to see Anița Nandriș-Cudla included!
Foarte faină inițiativă, per total! Uneori a fost greu să mă conectez cu textul, alteori nu am descifrat ilustrativa, dar apreciez efortul. Poate e singurul proiect concret ce a văzut lumina zilei la 100 ani de România, așa că respect!
Ce enciclopedie nemaipomenita atat pentru adulti cat si pentru copii. Mi-ar placea sa o tin mereu pe noptiera, iar seara la culcare sa mai recitesc din cand in cand cate o povestire.
Acest volum pune accent pe povestile femeilor din zilele noastre, femei si fete cu care ne punem identifica mai usor. La fel, textele si ilustratiile sunt minunate si se completeaza reciproc.
Cartea aduce în atenție multe nume feminine, cunoscute și mai puțin cunoscute, din istorie, cultură, activism și știință. Merită citit despre toate acestea și unele sigur vă vor uimi.
Cel mai mult mi-au plăcut poveștile (și ele în sine, dar și cum au fost scrise) despre Maria Rosetti, Viorica Agarici, Maria Puia și Doina Cornea (m-au și deprimat puțin, gândindu-mă la cât de rar protestează românii în ziua de azi, că le e frică de jandarmi), Ana Novac, Mia Scarlat, Ana Oniță, Steluța Duță, Henrieta Delavrancea-Gibory. Capitolele despre profesoare, educatoare, învățătoare și ONG-iste mi s-au părut un gest frumos. Eu sper să se angajeze mai mulți bărbați în ONG-uri și mai multe femei în politică pentru a echilibra balanțele.
Ca "minus", mi se pare că nu toate textele au pus în valoare la fel de bine personalitățile descrise. Unele se concentrau prea mult pe un aspect anume din viața lor personală în loc să informeze cititorul despre reușitele din carieră sau faptele care au influențat într-un fel sau altul cursul istoriei sau evoluția societății. Au mai fost și anumite detalii foarte puțin "relatable", care nu m-au ajutat să mă conectez cu personajele, în ciuda faptului că mi-am dorit să îmi placă ce e scris acolo.
Am mai observat că la capitolul ONG-uri au menționat un rând despre drepturile animalelor și protecția naturii -- ceea ce m-a bucurat. Însă, câteva pagini mai târziu, am citit despre friptură și ficat de gâscă și cum anumite rețete bazate pe exploatarea animalelor au dispărut în comunism. Acestea mi s-au părut niște detalii nelalocul lor. Înțeleg că nu toată lumea e vegetariană, însă toată lumea mănâncă legume, deci puteau autorii/editorii foarte bine să scrie despre ele, din considerație față de animale și natură (capitolul în sine avea în titlu salata de fructe, până la urmă). Nu să dea de înțeles că suntem atât de norocoși astăzi că ne putem satisface poftele cu foie gras (paté de ficat bolnav de gâscă) și icre de la femele-pești tranșate.
În mod similar, la alt articol, despre cineva preocupat de "prețuirea și conservarea naturii", se vorbește despre cum "mușca cu poftă pita cu untură". Desigur nu-s singura care vede ironia. Sau prin conservare ne referim la cum să păstrăm cât mai bine bucățile de animale?
Apreciez munca din spatele acestei cărți; am și primul volum și l-am recomandat multor persoane.