What do you think?
Rate this book
Diluvium
La finele Epocii Fanariote, copilul Joszef din Dörrental descoperă că este altfel decât ceilalți. Ploaia îl însoțește oriunde merge. Până și împrejurimile Dörrentalului, umede, mlăștinoase, luxuriante, fuseseră aride până la nașterea sa. Acum, vechiul pustiu este preschimbat într-o orezărie. Temându-se să spună cuiva — oricum, cine l-ar crede? —, devenit deja adolescent, Joszef fuge de acasă. Ajunge mai întâi pe o plantație de tutun de la Dunăre, apoi se alătură unui circ ambulant și călătorește prin Principatele Române, urmărit de trimișii bisericii, de arnăuți, de haiduci, de poteră, de mulciberiți, de cei care încep să-și dea seama că în spatele flăcăului bălai și sfios se ascunde ceva. Căutând o misterioasă carte care ar putea elucida misterul poverii pe care este condamnat să o poarte, ajunge în Bucuresci, unde învață cum să profite de pe urma straniei sale particularități. Începe astfel să meargă acolo unde este chemat și plătit să alunge seceta. Unii îl consideră un sfânt, alții îl acuză de vrăjitorie, alții îl socotesc a fi un escroc.
Mai presus de o aventură magic-realistă la Porțile Orientului, Diluvium este o călătorie a descoperirii de sine și a locului în lume, totodată o alegorie, vorbind despre darul și blestemul de a fi diferit, despre menire, împlinire și rost.
***
Diluvium este una dintre cărțile de care mă simt cel mai apropiat. A însemnat o muncă de ani întregi, adeseori până la istovire, însă Joszef este, dintre toate personajele mele, cel care ilustrează poate cel mai bine sfâșietoarea nevoie de a simți că ai găsit un loc al tău, lupta și împăcarea cu sinele și căutarea continuă la care se rezumă mirabila noastră existență.
George Cornilă
„Privind cerul pîclos, Joszef se gîndi cu amărăciune îndoită că nu avusese niciodată stăpînire asupra ploii. Apa cădea din cer, fie că voia, fie că nu, așa cum o făcuse de cînd apăruse el pe lume, pe oriunde ar fi umblat. Nu era un nor care-l însoțea, însă, de îndată ce ajungea undeva și zăbovea mai mult decît i-ar fi luat să-și tragă sufletul, cerul se întuneca și uneori picura domol, alteori se pornea o mare furtună, fie că el era vesel sau furios. În zadar căutase un semn, o dovadă că dacă era trist ploua molcom sau dacă era mînios, tuna și fulgera, întrebîndu-se dacă ar fi putut cumva să-și adune forțele încît să stîrnească o vijelie care să curme fapte mîrșave precum cele la care fusese martor sau un potop pedepsitor care să-i înece pe cei care o meritau, așa cum făcuse Sfîntul Ioan cel Nou cînd năvăliseră tătarii în Moldova cu vreo două veacuri în urmă. (…) Chiar dacă uneori se părea că exista o potrivire, așa cum fusese trăsnetul care îl răpusese pe Harapul neviu, Joszef își dădea repede seama că toate erau doar în închipuirea lui și că, în fapt, nu exista niciodată nicio legătură. Putea să fie fericit și cerul să fie mînios, putea să fie mînios și cerul să picure liniștit.”
Mai presus de o aventură magic-realistă la Porțile Orientului, Diluvium este o călătorie a descoperirii de sine și a locului în lume, totodată o alegorie, vorbind despre darul și blestemul de a fi diferit, despre menire, împlinire și rost.
***
Diluvium este una dintre cărțile de care mă simt cel mai apropiat. A însemnat o muncă de ani întregi, adeseori până la istovire, însă Joszef este, dintre toate personajele mele, cel care ilustrează poate cel mai bine sfâșietoarea nevoie de a simți că ai găsit un loc al tău, lupta și împăcarea cu sinele și căutarea continuă la care se rezumă mirabila noastră existență.
George Cornilă
„Privind cerul pîclos, Joszef se gîndi cu amărăciune îndoită că nu avusese niciodată stăpînire asupra ploii. Apa cădea din cer, fie că voia, fie că nu, așa cum o făcuse de cînd apăruse el pe lume, pe oriunde ar fi umblat. Nu era un nor care-l însoțea, însă, de îndată ce ajungea undeva și zăbovea mai mult decît i-ar fi luat să-și tragă sufletul, cerul se întuneca și uneori picura domol, alteori se pornea o mare furtună, fie că el era vesel sau furios. În zadar căutase un semn, o dovadă că dacă era trist ploua molcom sau dacă era mînios, tuna și fulgera, întrebîndu-se dacă ar fi putut cumva să-și adune forțele încît să stîrnească o vijelie care să curme fapte mîrșave precum cele la care fusese martor sau un potop pedepsitor care să-i înece pe cei care o meritau, așa cum făcuse Sfîntul Ioan cel Nou cînd năvăliseră tătarii în Moldova cu vreo două veacuri în urmă. (…) Chiar dacă uneori se părea că exista o potrivire, așa cum fusese trăsnetul care îl răpusese pe Harapul neviu, Joszef își dădea repede seama că toate erau doar în închipuirea lui și că, în fapt, nu exista niciodată nicio legătură. Putea să fie fericit și cerul să fie mînios, putea să fie mînios și cerul să picure liniștit.”
230 pages, Paperback
Published November 1, 2019
1 person is currently reading
67 people want to read
About the author
George Cornilă
29 books91 followersGeorge CORNILĂ (n. 1986, Focșani) a debutat cu romanul Cu dinții strânși (2007; reeditat în 2022). Au urmat romanele Miezul nopții în Cartierul Felinarelor Stinse (2013; 2014; 2021), Regele lupilor (2016), Expurgo (2018; 2019), Diluvium (2019) și Silex (2024), biografia romanțată Hasdeu. Duhuri (2023), volumele de povestiri și nuvele Arlequine (2018), Entropic (2020) și Rezervația (2022) și cartea cu povești pentru copii Toxi Foxy (2018), pentru care a primit mai multe premii naționale și internaționale.
Este prezent cu proze în peste zece antologii apărute în România și Marea Britanie. A fost copywriter, secretar general de redacție și redactor-șef.
Face traduceri din literatura americană și britanică, scrie articole pentru Dilema veche, Observator cultural, Familia, Matca literară, Luceafărul de dimineață, Salonul literar și Aphelion (SUA) și ține ateliere de scriere creativă.
Visează la o casă pe plajă, cu o cameră uriașă doar pentru bibliotecă și o cameră ceva mai mică pentru pisici.
Este prezent cu proze în peste zece antologii apărute în România și Marea Britanie. A fost copywriter, secretar general de redacție și redactor-șef.
Face traduceri din literatura americană și britanică, scrie articole pentru Dilema veche, Observator cultural, Familia, Matca literară, Luceafărul de dimineață, Salonul literar și Aphelion (SUA) și ține ateliere de scriere creativă.
Visează la o casă pe plajă, cu o cameră uriașă doar pentru bibliotecă și o cameră ceva mai mică pentru pisici.
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 9 of 9 reviews
February 16, 2022
Diluvium este un adevărat tur de forță în materie de „method writing” (similar cu „method acting”). După sute de cărți citite, pot spune lejer că n-am văzut (sau nu țin minte să fi văzut) ceva similar, mai ales la scriitori români, și cu atât mai puțin la cei tineri. Majoritatea autorilor (subsemnatul inclus) își scriu toate cărțile în același fel. Aceeași abordare, aceleași formulări etc. Există un standard pe care fiecare autor și-l aplică cărților proprii, și asta nu se schimbă, indiferent despre ce scrie. George Cornilă, în schimb, a învățat să scrie o carte așa cum se scriau acum 200 de ani. Textul curge fără piedici, e o adevărată operă de artă, mai mare plăcerea să-l parcurgi și să te minunezi cum a reușit s-o țină astfel preț de mai bine de 200 de pagini. Am încercat și eu, e foarte, foarte greu să scrii astfel, și pentru efortul acesta aplaud autorul, stând în picioare. De asemenea, parcurgând textul, îți dai seama că omul și-a făcut temele bine de tot, a citit și s-a documentat temeinic, pentru a reproduce cu măiestrie atmosfera vremurilor respective. Diluvium este, mai presus de orice, un roman al atmosferei.
Povestea e un fel de Forrest Gump vs. League of Extraordinary Gentlemen, în România începutului de secol XIX. Personajul principal e un băiat aducător de ploi, care pleacă în lume să descopere rostul puterii sale bizare, și pe parcursul poveștii se atinge, direct sau indirect, de tot felul de personaje istorice.
Motivul ploii perpetue e puternic, există multe imagini foarte fain construite, iar la un moment dat ai senzația aia bacoviană că parcă totul de sub tine urmează să se naruie, să se dizolve.
Acuma, cartea nu e perfectă, deci să vedem unde pierde puncte.
Dacă descriptiv, romanul se ridică pe culmi, dpdv narativ se întâmplă ceva ciudat. Există acțiune foarte multă, mereu se întâmplă ceva, personaje sunt cu duiumul, și totuși cartea pare cam statică. Poate sunt prea multe descrieri, sau prea multe întâmplări, prea dese, nu știu să spun exact care-i problema, cert e că aș fi vrut mai mult. De asemenea, motivația personajului principal se cam dizolvă pe măsură ce înaintezi cu lectura. Nu la propriu, el continuă să își dorească să știe ce-i cu el, dar mereu e distras de altceva, în fundal. Cartea are câteva momente de nostalgie autentică, din aceea dulce-amăruie, ca și cum băiatului i-ar fi dor de un loc pe care nu l-a vizitat niciodată, dar ceva nu se leagă. Finalul, de asemenea, mi s-a părut că putea fi mai puternic.
E scrisă foarte bine, dar pe alocuri e mai mult stil și mai puțină substanță.
Totuși, v-o recomand, citiți-o, pentru că n-o să mai vedeți așa scriitură pe la noi!
3,5/5*
Povestea e un fel de Forrest Gump vs. League of Extraordinary Gentlemen, în România începutului de secol XIX. Personajul principal e un băiat aducător de ploi, care pleacă în lume să descopere rostul puterii sale bizare, și pe parcursul poveștii se atinge, direct sau indirect, de tot felul de personaje istorice.
Motivul ploii perpetue e puternic, există multe imagini foarte fain construite, iar la un moment dat ai senzația aia bacoviană că parcă totul de sub tine urmează să se naruie, să se dizolve.
Acuma, cartea nu e perfectă, deci să vedem unde pierde puncte.
Dacă descriptiv, romanul se ridică pe culmi, dpdv narativ se întâmplă ceva ciudat. Există acțiune foarte multă, mereu se întâmplă ceva, personaje sunt cu duiumul, și totuși cartea pare cam statică. Poate sunt prea multe descrieri, sau prea multe întâmplări, prea dese, nu știu să spun exact care-i problema, cert e că aș fi vrut mai mult. De asemenea, motivația personajului principal se cam dizolvă pe măsură ce înaintezi cu lectura. Nu la propriu, el continuă să își dorească să știe ce-i cu el, dar mereu e distras de altceva, în fundal. Cartea are câteva momente de nostalgie autentică, din aceea dulce-amăruie, ca și cum băiatului i-ar fi dor de un loc pe care nu l-a vizitat niciodată, dar ceva nu se leagă. Finalul, de asemenea, mi s-a părut că putea fi mai puternic.
E scrisă foarte bine, dar pe alocuri e mai mult stil și mai puțină substanță.
Totuși, v-o recomand, citiți-o, pentru că n-o să mai vedeți așa scriitură pe la noi!
3,5/5*
January 29, 2020
În mare, acțiunea cărții e rezumată de descriere, dar aici spoilerele nu prea contează, pentru că e genul de roman unde acțiunea e în plan secund. Miza poveștii nu e dată de șirul întâmplărilor prin care trece Joszef, ci de atmosfera acelor vremuri, de felul în care arătau locurile prin care trece puștiul, de stilul de viață al oamenilor întâlniți, de aerul de acum 200 de ani.
E o carte scrisă într-un stil arhaic fabulos, care mi-a amintit toate cuvintele pe care le învățam în copilărie ascultând basme. E genul de roman care te transportă rapid în trecut, ilustrând perfect acele vremuri, de la cuvintele alese și până la micile detalii ale acelui timp.
O recomand doar celor care caută să citească un roman de atmosferă, pentru că nu e o carte despre „ce se întâmplă”, ci una despre drumul parcurs într-o lume fascinantă - a noastră.
Mai multe despre carte am scris pe blog: https://jurnalul-unei-cititoare.ro/bl...
E o carte scrisă într-un stil arhaic fabulos, care mi-a amintit toate cuvintele pe care le învățam în copilărie ascultând basme. E genul de roman care te transportă rapid în trecut, ilustrând perfect acele vremuri, de la cuvintele alese și până la micile detalii ale acelui timp.
O recomand doar celor care caută să citească un roman de atmosferă, pentru că nu e o carte despre „ce se întâmplă”, ci una despre drumul parcurs într-o lume fascinantă - a noastră.
Mai multe despre carte am scris pe blog: https://jurnalul-unei-cititoare.ro/bl...
May 17, 2020
Mi-a plăcut mult.
Din dorința de a da unui text un aer arhaic, unii autori abuzează de cuvinte și exprimări care îngreunează lectura. Nu e cazul aici. George Cornilă condimentează perfect textul, dându-i savoare. Rezultatul: după primele pagini, deja reușise să mă transporte în vremurile lumii imaginate de el.
Am apreciat atenția la detaliile menite să dea textului aura unuia scris în urmă cu două veacuri. Naratorul e prezent, uneori face predicții despre viitor (care în unele cazuri se dovedesc false) ca un atotcunoscător (de genul „X și Y se vor mai întâlni la un moment dat”), alteori își recunoaște ignoranța (de genul „nu știm pricina acestui lucru”), unele evenimente par naive, altele de o duritate extremă, personajele sunt, în cel mai bun caz, unidimensionale (dacă nu simple crochiuri), unele scene sunt prezentate până la nivelul unor detalii inutile, în timp ce peste altele se trece cu viteză - adică exact inconsistența specifică multor scrieri din vremurile trecute.
Desigur, detaliile respective fac să-mi displacă multe scrieri vechi, precum și unele actuale care vor să le imite pe acelea. Dar, cum George Cornilă a găsit calea prin care să mă prindă în poveste, lucrurile respective nu m-au deranjat, ci, dimpotrivă, m-au făcut să admir atenția la detaliile menite să dea cărții nuanțele potrivite.
Finalul se înscrie și el în aceeași linie - un punct culminant discutabil, mai curând ratat din cauză că atenția naratorului se concentra pe un alt lucru considerat mai important. Personal, mi-aș fi dorit un efort suplimentar din partea autorului. Adică, în loc să se rezume la a scrie o carte care sună „ca alea de demult” (centrate adesea pe prezentarea unor scene, idei, mai curând decât pe acțiunea propriu-zisă), să facă asta și, subtil, să insereze elementele menite să confere o coerență a acțiunii și un punct culminant consistent.
Deja George Cornilă nu mi se mai pare un nume care promite. Îl consider un autor în plină ascensiune, un nume pe care îl recomand oricui dorește să citească texte scrise bine, cu un stil frumos, atent documentate, cu un parfum de „vechi”, dar extrem de proaspăt. Dacă vă sperie SF-ul pentru că e prea tehnic, dar v-ar plăcea să citiți o poveste cu aer fantastic, atunci George Cornilă este o alegere excelentă, după părerea mea.
Din dorința de a da unui text un aer arhaic, unii autori abuzează de cuvinte și exprimări care îngreunează lectura. Nu e cazul aici. George Cornilă condimentează perfect textul, dându-i savoare. Rezultatul: după primele pagini, deja reușise să mă transporte în vremurile lumii imaginate de el.
Am apreciat atenția la detaliile menite să dea textului aura unuia scris în urmă cu două veacuri. Naratorul e prezent, uneori face predicții despre viitor (care în unele cazuri se dovedesc false) ca un atotcunoscător (de genul „X și Y se vor mai întâlni la un moment dat”), alteori își recunoaște ignoranța (de genul „nu știm pricina acestui lucru”), unele evenimente par naive, altele de o duritate extremă, personajele sunt, în cel mai bun caz, unidimensionale (dacă nu simple crochiuri), unele scene sunt prezentate până la nivelul unor detalii inutile, în timp ce peste altele se trece cu viteză - adică exact inconsistența specifică multor scrieri din vremurile trecute.
Desigur, detaliile respective fac să-mi displacă multe scrieri vechi, precum și unele actuale care vor să le imite pe acelea. Dar, cum George Cornilă a găsit calea prin care să mă prindă în poveste, lucrurile respective nu m-au deranjat, ci, dimpotrivă, m-au făcut să admir atenția la detaliile menite să dea cărții nuanțele potrivite.
Finalul se înscrie și el în aceeași linie - un punct culminant discutabil, mai curând ratat din cauză că atenția naratorului se concentra pe un alt lucru considerat mai important. Personal, mi-aș fi dorit un efort suplimentar din partea autorului. Adică, în loc să se rezume la a scrie o carte care sună „ca alea de demult” (centrate adesea pe prezentarea unor scene, idei, mai curând decât pe acțiunea propriu-zisă), să facă asta și, subtil, să insereze elementele menite să confere o coerență a acțiunii și un punct culminant consistent.
Deja George Cornilă nu mi se mai pare un nume care promite. Îl consider un autor în plină ascensiune, un nume pe care îl recomand oricui dorește să citească texte scrise bine, cu un stil frumos, atent documentate, cu un parfum de „vechi”, dar extrem de proaspăt. Dacă vă sperie SF-ul pentru că e prea tehnic, dar v-ar plăcea să citiți o poveste cu aer fantastic, atunci George Cornilă este o alegere excelentă, după părerea mea.
December 22, 2019
Dezamagitoare. Review-ul nu contine spoiler-e - nu are cum, avand in vedere ca descrierea de mai sus contine tot ce se intampla in carte. Si cu ce sunt umplute restul de pagini? Descrieri peste descrieri (cum arata X si Y, cu ce e imbracat, cum e decorata casa, ce culoare au peretii, norii, noroiul etc) si enumerari peste enumarari (gen tipuri de sabii, feluri de mancare, ingrediente cosmetice) si un musuroi de personaje care apar si dispar in 2 secunde spunand sau participand doar la cate o intamplare (de cele mai multe ori) neinteresanta. Nu starneste nici un atasament fata de vreun personaj (nici macar fata cel principal, -nu intelegi cum e, ce ii place, ce vrea etc) pentru ca nu se pune accentul pe poveste si dezvoltarea oamenilor, ci, cum spuneam mai sus, pe descrieri (atasament si simpatie mai mare fata de personaje o sa gasiti in cartile romantice care se vand cu Libertatea). Singurele sentimente provocate de carte au fost de fustrare, plictiseala si dezamagire. Nu ai nici un entuziasm sau curiozitate pentru ce urmeaza, doar astepti sa se termine - si m-am chinuit sa o termin, aproape o luna am tot citit la ea. Dezamagirea cred ca a venit si de la faptul ca volumul precedent citit de la aceelasi autor - Arlequine - l-am adorat (dar sunt povesti scurte, unde descrierile impopotonate dau farmec, nu incurca). In concluzie: o sa va placa cartea daca apreciati descrieri lungi, corecte si minutiose (se vede ca e bine documentata si s-a depus mult efort in cercetare, asta a si "scapat-o" de o steluta); eu personal insa prefer personaje si povesti interesante.
July 19, 2020
Foarte buna!
În timpul domniei fanariote din principatele Române, un tânăr dintr-un sat săsesc este nevoit să-și părăsească locurile natale pentru a-și căuta rostul în lumea largă. Cum plecarea lui are de-a face cu darul lui de a aduce o ploaie sâcâitoare, aventura lui devine mai curând o permanentă fugă de superstițiile oamenilor decât o căutare a propriului rost.
...
mai multe, aici:
https://galaxia42.ro/recenzii/recenzi...
În timpul domniei fanariote din principatele Române, un tânăr dintr-un sat săsesc este nevoit să-și părăsească locurile natale pentru a-și căuta rostul în lumea largă. Cum plecarea lui are de-a face cu darul lui de a aduce o ploaie sâcâitoare, aventura lui devine mai curând o permanentă fugă de superstițiile oamenilor decât o căutare a propriului rost.
...
mai multe, aici:
https://galaxia42.ro/recenzii/recenzi...
February 21, 2022
O permanentă foame de sens, de cunoaștere, de identificare a izvoarelor și a modului de a traversa fluviul imens care devine existența umană, "Diluvium" este o frescă foarte reușită, un întreg îmbinând limbajul expresiv, încărcat de regionalisme și arhaisme, acțiunea exuberantă, elementele de basm, umorul, descrierile cu farmec oriental, aventurile haiducilor, sburătorii, potera mereu la datorie, toate amintind de romanele de aventuri ale lui Karl May sau Stevenson, de Jules Verne, dar și de fantasticul lui Eliade.
Curgerea apei, care te poartă prin poveste, sugerează importanța călătoriei, nu a liniei de sosire, de fapt "Diluvium" este o metaforă, care mă duce cu gândul și la Jean Cristophe a lui Rolland.
Mijlocul mării, despre care vorbeau cei care construiau arca, este de fapt mijlocul sufletului (scenă care amintește de "Iona" a lui Marin Sorescu), prin care omul trebuie să învețe să navigheze, să poarte războaie între empiric și abstract, între bine și rău, întru accederea la esențe.
Curgerea apei, care te poartă prin poveste, sugerează importanța călătoriei, nu a liniei de sosire, de fapt "Diluvium" este o metaforă, care mă duce cu gândul și la Jean Cristophe a lui Rolland.
Mijlocul mării, despre care vorbeau cei care construiau arca, este de fapt mijlocul sufletului (scenă care amintește de "Iona" a lui Marin Sorescu), prin care omul trebuie să învețe să navigheze, să poarte războaie între empiric și abstract, între bine și rău, întru accederea la esențe.
November 30, 2023
Diluvium este povestea aventurilor unui tânăr care aduce ploaia fără să vrea (nu e spoiler, așa începe). "Nimic spectaculos" am spune la prima vedere, însă e atât de bine scrisă încât fiecare rând e o plăcere. Cartea asta e, pur și simplu, bucuria de a ne minuna de cât de bine se pot pune împreună cuvintele, chiar și cele cu iz arhaic sau chiar ieșite din uz, într-un fel atât de firesc și de curgător.
Nu este un roman al vremurilor de acum (realismul magic nici nu trebuie să fie!), așa cum nici stilul și nici povestea nu-s, și tocmai ăsta e farmecul indiscutabil pe care îl are.
L-am citit cu plăcere în câteva seri ploioase de noiembrie. Apoi l-am pus în bibliotecă lângă Theodoros, cu nota mentală că Diluvium a fost scris și publicat înainte.
Nu este un roman al vremurilor de acum (realismul magic nici nu trebuie să fie!), așa cum nici stilul și nici povestea nu-s, și tocmai ăsta e farmecul indiscutabil pe care îl are.
L-am citit cu plăcere în câteva seri ploioase de noiembrie. Apoi l-am pus în bibliotecă lângă Theodoros, cu nota mentală că Diluvium a fost scris și publicat înainte.
April 9, 2020
O compozitie extraordinara, din punct de vedere al stilului. Ei, cu actiunea insa eu nu m-am multumit. Personajul nu m-a atras suficient de mult, nu am empatizat cu el. Insa merita 5 stele.
July 3, 2024
Excepțională! Voi reveni cu impresii mai detaliate.
Displaying 1 - 9 of 9 reviews