Bărbatul care se credea Riemann

by Stefania Piazzino

Un matematico di fama mondiale comincia a dare segni di squilibrio a seguito di una notizia sconvolgente. A farlo uscire di senno è l'annuncio che la famosa ipotesi di Riemann, sulla quale generazioni di matematici si sono arrovellati, è stata finalmente dimostrata. Questo evento scatena in lui uno sdoppiamento di personalità, che lo porta a credere di essere egli stesseo Riemann. Attraverso pagine belle e poetiche sui numeri, nelle quali il matematico dialoga con lo psichiatra che lo prende in cura, la suspense ci accompagna dalla prima all'ultima riga.

100 pages, Unknown Binding

First published February 12, 2014

Reviews

[Orsodimondo · Rating 4 out of 5]

A BEAUTIFUL MIND


In copertina

Questo è il secondo romanzo italiano d’esordio che mi colpisce nell’ultimo mese, il che mi colpisce due volte, e mi rende particolarmente contento.

Stefania Piazzino ha una notevole qualità di scrittura: non c’è ricerca di gerghi, slang, giovanilismi, linguaggi trend, non cerca di stupire, usa un italiano bello e ben costruito.
Notevole la struttura narrativa, la maturità e la conoscenza, non solo della materia raccontata, ma della stessa arte del racconto, degli strumenti che la letteratura mette a disposizione.
La trama è costruita usando la suspense ed è forte l’influenza del romanzo gotico.



La matematica incrocia la psicanalisi ed entrambe vanno a braccetto con il senso primo e ultimo dell’esistenza.
È bello sognare un’opera: ma perché realizzarla, se già l’idea è così bella? Perché sciupare il sogno con la realtà?
[Affermazione che Pasolini nel suo Decamerone attribuisce a Giotto, ma io sono portato a pensare che sia un parto del poeta regista più che del pittore architetto.]

[Claudiu · Rating 3 out of 5]

problema acestui roman este ca nu stiu ce isi doreste sa fie si, prin urmare, posibilitatea de a dezamagi cititorul este foarte mare. pe deasupra, chiar daca nu esti dezamagit, ramai cu impresia ca este un roman incomplet.
sa explic: initial tinzi sa crezi ca este un roman despre matematica, doar ca nu explica mai deloc conceptele matematice. apoi tinzi sa crezi ca este un roman despre psihologie/psihiatrie, doar ca personajul psihiatru este doar un pretext al actiunii. tinzi sa crezi ca este un roman parabola, apoi vin niste fragmente care seamana cu romanul istoric.
ca lectura, romanul este foarte ok, se citeste repede, e cursiv, doar ca este prea mult din toate partile si, la final, nu ramai cu nicio impresia/concluzie.

[Sandra Deaconu · Rating 1 out of 5]

Nu am înțeles ce se presupune că trebuia să înțeleg... O aiureală completă.

,,Este necesar să ne imaginăm lucrurile pentru a putea să le realizăm sau pentru ca ele să se întâmple. A crea și a-ți imagina. Este primordial."

,,i-am spus că nu o să reușesc, că mă simt ca un miel printre lupi. El mi-a replicat că lupii nu aveau de unde să știe că eu sunt un miel."

[Jovi Ene · Rating 1 out of 5]

Chiar și după ce am citit cartea, chiar și după ce am căutat informații pe internet, tot nu am înțeles nimic din Ipoteza lui Riemann; este totuși vorba de matematică superioară, o ipoteză nedemonstrată încă.
În volumul Stefaniei Piazzino, personajul principal este un matematician, care se pare că a demonstrat această ipoteză și care, în vâltoarea unei conspirații mafiote, care vrea să acapareze rezolvarea (pentru importante inginerii financiare), ”se transformă” în chiar Riemann cel original, care a trăit în sec. 19 și a murit la 40 de ani. Un psihiatru preia sarcina dificilă de a găsi o cale spre revenirea la normal.
Nu am găsit mare lucru aici, poate cu excepția informațiilor despre ipoteză și autorul ei; un roman slăbuț.

[Elena · Rating 5 out of 5]

Mi-a plăcut la nebunie cartea. Poveștile matematicianului despre ceilalți matematicieni sunt fabuloase. Matematica este poezie, muzica numerelor fără sunete. O recomand cu mare drag celor care sunt pasionați de psihologie, dar și celor care le plac matematica și științele exacte. Naratorul este un doctor pshiatru recunoscut ca fiind cel mai bun în domeniu. Acesta primește un apel important în care i se solicita dedicarea într-un caz nefiresc de schizofrenie în care un matematician excelent pretinde că este altcineva. Autoarea urmărește din prisma naratorului toate evenimentele și felul în care personajul important al cărții își revine din starea sa de dublă personalitate.

[Carmen Bogliș · Rating 3 out of 5]

Subiect interesant

[Denysa · Rating 2 out of 5]

2,5 ⭐️ Nu am înțeles finalul. Nu am înțeles mai nimic. 120 de pag are dar am terminat-o greu

[Anca Eugenia · Rating 5 out of 5]

A fost o carte super interesantă, care se citește ușor și care te ține în suspans.

[Simona · Rating 3 out of 5]

Nici nu stiu ce sa spun despre aceasta carte ..... am ales-o sperand sa fie ceva psihologic sau un caz de psihiatrie ...dar ce sa vezi nu a fost asa ceva . Sa fiu sincera a fost usor plictisitoare .... cred ca este mai mult biografia matematicianului Riemann. Macar cu ocazia asta am aflat ca exista o teorema a numerelor prime care nu a putut fi inca demonstrata si pe baza careia sunt construite platile bancare din ziua de azi ! S-a incercat crearea unei atmosfere usor tensionate probabil ca sa mentina atentia cititorului si Stefania Piazzino a reusit totodata crearea unei atmosfere usor academice. Cred ca la baza a stat cartea Lumea Sofiei .... si aici autorul spunand cate o poveste in incercarea de a invata un copil matematica. Bineinteles la final personajul principal se dovedeste a nu fi nebun, schizofrenic prin vreo metoda anume .... aici nu prea am inteles ce a incercat sa demonstreze matematicianul Love dar probabil asta a fost solutia ca autorul sa expune povestea lui Riemann. Intr-adevar a fost draguta povestea cu lumea realului si a imaginarului si oamenii care nu puteau trece dintr-o parte in alta si cum nu exista perfectiune in nici una din lumi, in fiecare simtindu-se lipsa celeilalte.
Am dat trei stele poate mai mult pentru informatia primita despre Riemann ....

[Emilia Lacurezeanu · Rating 2 out of 5]

Mi-a plăcut povestea cu linia critică și numerele aflate de o parte și de alta ale ei; a îndulcit puțin imaginea matematicii, o materie care mi s-a părut mereu rece și la care nu am excelat niciodată. Ipoteza lui Riemann m-a depășit complet, nici măcar nu m-am străduit să o pricep. Am citit cartea strict pentru partea de „dedublare a personalității”, dar cred că aveam cu totul alte așteptări față de ce promite coperta.

O carte interesănțică, dacă e să fiu generoasă, dar la finalul căreia nu rămâi cu mare lucru, în afară de o mână de citate:

„senzațiile sunt adesea fructe necomestibile ale dorințelor noastre cele mai intense.”

„închisoarea nu este doar un loc: este un concept care, din păcate, are o mie de forme.”

„Șansa bate la ușă câteodată, dar numai pentru a deranja, rareori pentru a da indicii.”

„Este trist să știi, cum la fel de trist este să nu știi.”

[Maurizio Codogno · Rating 3 out of 5]

Intorno a pagina trenta di questo libro stavo per esercitare uno dei diritti del lettore e lasciarlo perdere. Poi mi sono detto che in fin dei conti non era troppo lungo e potevo fare uno sforzo; per fortuna è un po' migliorato, anche se non mi sentirei proprio di parlare di capolavoro. L'idea di base del libro, mescolare psicanalisi e matematica con il protagonista che deve curare il genio matematico che crede di essere diventato Bernhard Riemann alll'apprendere la falsa notizia che la congettura di quest'ultimo era stata dimostrata, è interessante: ma tutta la parte iniziale dove il professore pensa di essere Riemann adolescente è piuttosto stucchevole e la parte di spy story completamente fuori bersaglio (anche se la congettura fosse verificata non succederebbe in realtà nulla agli algoritmi di crittografia a chiave pubblica che usiamo: avremmo solo dimostrato che la struttura dei numeri primi è la più uniforme possibile nella sua non uniformità). In compenso le chiacchiere nella seconda metà del libro sono piacevoli, così come gli scorci di Milano, tra Villa Necchi Campiglio e il vecchio psicanalista (avrei detto fosse Cesare Musatti, ma mi sa che era già morto nell'anno non meglio identificato in cui il libro è ambientato). Per quanto riguarda la parte psicoanalistica non posso dare alcun giudizio, non sapendone nulla. Il risultato finale? un mah.