Jump to ratings and reviews
Rate this book

Pierduți printre Stele #3

Războiul Începutului

Rate this book
Războiul Începutului, ultimul volum din trilogia PIERDUȚI PRINTRE STELE, continuă aventurile lui Dan, Raul, Vanesa și George. Indiciile despre Brățara Veșniciei, implicit Piatra Începutului, îi conduc pe cei patru prieteni spre planeta Nordanya. Dar descoperă că pentru a ajunge acolo sunt nevoiți să participe la o competiție misterioasă – Campionatul de pe Nordanya. În scurt timp se dovedește că miza adevărată a acestui campionat nu este premiul pus la bătaie de organizatori, ci atingerea unor țeluri ascunse. Unele dintre ele ar putea să ducă la perturbarea echilibrului din galaxie. Însă dincolo de toate acestea, un inamic formidabil iese la iveală și întreg universul este în pericol. Dan, Raul, Vanesa și George descoperă că soarta are alte planuri pentru ei. Întoarcerea pe Pământ își pierde orice relevanță. Ei sunt singurii care pot împiedica distrugerea universului.

428 pages, Paperback

Published January 1, 2019

22 people want to read

About the author

Gelu F. Achiș

8 books64 followers
Gelu-Flaviu Achiș was born on October 22, 1992, in Cluj-Napoca, Romania. In 2015 he graduated from the University of Agricultural Sciences and Veterinary Medicine in Cluj-Napoca with a degree in Biology.
Feeling passionate about different art forms, he started writing around the age 6 or 7. During childhood, he discovered the film trilogy Lord of the Rings, the series of books Harry Potter, and anime such as Dragon Ball, YuYu Hakusho, and Inuyasha. They all had a significant impact on him, and as a result, fantasy became his favorite genre.
Later on he discovered literature, films, TV series, and anime belonging to other genres, which also influenced him to a large degree. One remarkable influence was Lost, his all-time favorite show, which made a mark on his writing style. Gelu's style is defined by puzzle-like, intricate plots that are fast-paced with a healthy dose of mystery added on top.
During his childhood and teenage years he started writing various fantasy novels, but all of them were left unfinished. In 2013, while still studying at the university, he started working on the science fiction trilogy Lost Among Stars, which was intended mainly for a teen and young adult audience. The first volume, The Mysteries of Zarondia, was published in 2017. The second book, The Snow Song, was published in 2018, and the last volume of the series, The War of the Beginning, followed in 2019. In 2018, he was hired as a writer at the Datagroup Publishing House, turning his hobby into a job. In 2019, Gelu started working on the Dalidan Zarthas tetralogy. This is a young adult series which merges the genres of epic fantasy, adventure, dystopia, and mystery. It is comprised of the novels Sword of Shadows (2022), The Knights of the Sun (2023), Dream Citadel (2024), and The Dance of Lightning (2025).
Through the efforts of Datagroup Publishing House and those of the translators Elena Drăgușin-Richard and Paul J. Richard, the novel Sword of Shadows was translated from the Romanian into English and published as an E-book on AMAZON US, CANADA, MEXICO, UK, FRANCE, GERMANY, ITALY, SPAIN, INDIA, JAPAN, NETHERLANDS, AUSTRALIA, BRAZIL.

Ratings & Reviews

What do you think?
Rate this book

Friends & Following

Create a free account to discover what your friends think of this book!

Community Reviews

5 stars
23 (85%)
4 stars
3 (11%)
3 stars
1 (3%)
2 stars
0 (0%)
1 star
0 (0%)
Displaying 1 - 12 of 12 reviews
Profile Image for Geo Just Reading My Books.
1,493 reviews337 followers
May 10, 2024
Translation widget on The blog!!!
Tensiuni, momente de relaxare, situații periculoase și multe riscuri. De toate acestea avem parte pe parcursul acestui volum.

O galerie de personaje noi și stranii ne este prezentată pe măsură ce pătrundem în fiecare nou univers. Deși totul se desfășoară contra cronometru, se întâmplă atât de multe lucruri noi și uimitoare încât avem impresia că petrecem ani de zile în compania tinerilor noștri.
O încheiere de serie superba!
Recenzia mea completă o găsiți aici:
https://www.delicateseliterare.ro/raz...
Profile Image for Gelu Achiș.
Author 8 books64 followers
Read
June 20, 2025
Trilogia PIERDUȚI PRINTRE STELE prezintă următoarele volume: Misterele Zarondiei (2017), Cântecul Zăpezilor (2018) și Războiul Începutului (2019). Această poveste de peste 1200 de pagini îmbină misterul, emoția și tensiunea pe fundalul unui univers bogat și coerent. Fiecare planetă și dimensiune ascunde enigme, fiecare alegere are un preț, iar fiecare erou se confruntă cu propriile limite.
În această aventură cosmică ce transcende spațiul și inocența copilăriei, Raul, Dan și Vanesa – trei copii obișnuiți, smulși din viețile lor și aruncați în cel mai adânc colț al universului – călătoresc prin locuri exotice, întâlnesc civilizații necunoscute și descoperă secrete tulburătoare despre natura existenței, a destinului și a universului. Mai mult decât atât, ei parcurg un drum inițiatic spre maturitate, își cultivă curajul și înțelegerea despre ceea ce înseamnă, cu adevărat, să fii om.
Cu teme profunde despre prietenie, sacrificiu și identitate, această trilogie nu este doar o poveste despre copii în spațiu, ci este și o epopee despre ce înseamnă să fii pierdut… și ce înseamnă să fii găsit.
Cărțile sunt disponibile pe eMAG, Cărturești, librarie.net, edituradatagroup.ro și pe Amazon (în format digital).
Profile Image for Loredana Mariana Bublitchi.
1,139 reviews75 followers
October 5, 2022
Trilogia “Pierduți printre stele” mi-a ținut companie patru zile, nu mă așteptam să mă prindă așa de tare, dar cum terminam un volum, puneam mâna pe celălalt, să aflu ce se mai întâmplă și cum evoluează povestea puștilor, Vanesa, Raul, Dan și George.

Inițial, am pornit în aventură alături de primii trei, colegi de clasă, elevi în vârstă de 12 ani, care dispar de pe pământ și ajung pe o planetă necunoscută, Masiv Al’Khaul, neștiind la ce să se aștepte, dar nici cum au ajuns acolo, întâlnesc numeroase creaturi periculoase, dar și ființe dornice să-i ajute să se întoarcă acasă, lucru nu tocmai ușor de făcut când ai de-a face cu necunoscutul. Aventura lor este una captivantă și primejdioasă, iar de când li se alătură George, un băiat căruia nu-i tace gura absolut deloc și care spune vrute și nevrute, de parcă n-ar gândi (cum ajung să creadă pământenii noștrii 🙈), totul devine mai interesant, dar și mai…complicat.

Universul creat de @gelu.f.achis este unul extrem de complex și am rămas blocată când am conștientizat cât de vast este, de la planetele create, populațiile de pe ele, culturile după care se ghidează, interacțiunile dintre ele sau modul lor de viață, ca să nu mai spun de elementele tehnologice, că au fost și din alea 🙈, unde, efectiv, am fost bătută psihic 🤣.
Chiar dacă protagoniștii au 12 ani, nu se simte această vârstă, ori eu n-am simțit-o 🤷🏻‍♀️, sunt inteligenți, descurcăreți și mânați de o dorință aprinsă, aceea de a se întoarce acasă, iar să-i urmâresc de-a lungul celor trei volume a fost o reală încântare, mai ales când ai unul ca George, care aduce savoare poveștii și cu replicile sale (care se vor a fi umoristice, deși debitează adevărate aiureli uneori 🫢), e imposibil să te plictisești.

Seria are de toate: aventură, acțiune alertă, personaje interesante, creaturi nemaiîntâlnite, pericole la tot pasul, răsturnări de situație, dileme, sacrificii, relatii strânse de prietenie, umor, un univers complex…care merită toată atenția voastră ☺️.

Iar ca să-l citez pe vestitul George: “mi s-a prăjit psihicul de la atâtea evenimente”, ei bine, chiar am avut parte de o poveste fascinantă.
Îți mulțumesc, @gelu.f.achis ☺️, pentru seria oferită! ❤️
Profile Image for Alina Dinu.
148 reviews21 followers
March 2, 2020
Mă simt tot un copil și m-am bucurat ca atare când am pus mâna pe ultimul volum din trilogia „Pierduți printre stele”. Nu mi-am dat seama până în momentul când am deschis cartea, ce magnetism frumos a creat Gelu F. Achiș cu primele două volume, că a reușit să contureze o serie de aventuri, peripeții, universuri, lumi și, mai ales, personaje care mi-au intrat pe sub piele și m-au încântat în așa măsură încât nerăbdarea, surpriza, misterul și adrenalina mă furnică. Nu am avut nevoie de readuceri aminte ale acțiunii - senzațiile erau încă prezente, „Misterele Zarondiei” și „Cântecul Zăpezilor”, chiar și cu peisajul lor diferit, mi-au impregnat amintirile, așa că încercările ce îi așteptau pe Raul, Dan, Vanesa și George în „Războiul Începutului” s-au cerut descoperite cât mai repede.
Gelu F. Achiș este consecvent, aceeași manieră impresionantă de a prezenta universul fantastic în care ne invită, cu o construcție admirabilă, o imaginație ieșită din comun, o compoziție SF fascinantă, descrieri și detalii excepționale, dinamica poveștilor sale uimitoare și senzațională. Stilul de scriere nu te obosește, ci te ține mereu în priză, în spatele fiecărei acțiuni stând o istorie, un secret, un destin sau o șansă. Cu fiecare aventură cu care i-a încărcat pe protagoniști, a reușit să le creeze și un scop, întâmplările, chiar și haotice, având un numitor comun, iar în drumul lor înapoi spre casă, reușesc să schimbe întreg universul. Volumul al treilea din serie ne prezintă personajele mai mature, responsabilitățile mai apăsătoare, alegerile mai grele, dar nu se pierde din vedere aceeași energie cu care se succed scenele, umorul care le însoțește, suspansul care le leagă și spiritul emoționant de prietenie care le dă viață.
https://ideilaintamplare.blogspot.com...
Profile Image for Anasylvi.
265 reviews22 followers
August 16, 2020
Războiul Începutului este cea de-a treia parte a seriei Pierduți printre stele, de Gelu F. Achiș. Primele două părți, Misterele Zarondiei și Cântecul zăpezilor, i-au transportat pe cititori într-o călătorie fascinantă prin univers, pe planete diferite, alături de cei patru adolescenți, Raul, Dan, Vanesa și George. De această dată, lucrurile se complică și mai mult, autorul proiectând o viziune extinsă care implică nu doar ideea acestui univers, așa cum îl știm și ni-l imaginăm cu resursele fizice și științifice pe care cunoașterea noastră actuală ne-o permite, ci chiar ideea de dimensiuni multiple, care duc totul într-o zonă mult mai amplă a cunoașterii, implicând misterele vieții și ale morții, traseul ființelor ca entități dincolo de orizonturile înguste ale palpabilului.

Imaginația pusă la bătaie de către autor este de-a dreptul admirabilă, totodată se evidențiază și o cultură solidă a acestuia referitor la genul Sf&F. La un moment dat, firele epice transcend domeniul fizicii pentru o zonă a metafizicii, dacă îmi permiteți. Numai în acest volum al treilea este material suficient pentru mai multe volume, aceasta este impresia mea. Din tot acest amalgam de idei, bine justificate de altfel, după cum vă spuneam și după lectura volumelor anterioare, s-ar fi putut scrie de două ori mai mult, cu accentul ceva mai pronunțat pe trăirile eroilor și dezvoltarea lor.

Chiar și așa, este ca un fel de cursă nebunească și plină de adrenalină, care stimulează imaginația oricărui cititor.

Parerea completa, aici: https://adropofinspiration.wordpress....
Profile Image for Ana-Maria Oprea.
13 reviews18 followers
March 5, 2021
4.5⭐
"Războiul începutului" încheie trilogia "Pierduți printre stele" și totodată aventura celor trei prieteni: Dan, Raul și Vanesa. 💫
Pentru cele trei personaje, o nouă zi este ocazia perfectă pentru a descoperi o nouă planetă, a-și face prieteni sau a-și salva viețile. Pericolele sunt la ordinea zilei, dar protagoniștii dau dovadă de curaj și perseverență, astfel încât orice situație poate fi rezolvată dacă rămân uniți.

În "Războiul începutului" ajungem în Nordanya, o planetă pe care personajele o pot străbate numai dacă participă la o competiție misterioasă. Desigur, lucrurile nu sunt atât de simple, astfel încât secrete ascunse ies la iveală, iar aparențele nu fac decât să creeze confuzie. Este un volum plin de aventură, intrigă, iubire și prietenie. Se poate observa o evoluție a personajelor și a sentimentelor acestora. În timp ce adolescența își face simțită prezența, protagoniștii vor simți dragostea inocentă, suferința și speranța.

M-am atașat de personaje, George remarcându-se și de această dată prin umorul și sensibilitatea sa. Mi s-a părut că acest volum s-a axat destul de mult pe personalitatea lui, fapt ce nu a putut decât să mă bucure. Dacă doriți o lectură antrenantă, plină cu răsturnări de situație și personaje complexe, vă recomand seria lui Gelu F. Achis. Mă bucur că am putut străbate împreună cu personajele întregul univers!
Profile Image for Liviu Chifane.
Author 9 books30 followers
June 20, 2022
Finalul serii încearcă parcă să marcheze acest lucru cu tensiune și acțiune duble, amplificând treptat nivelul de adrenalină și aglomerare narativă. Ritmul este unul de-a dreptul nebunesc. Apar și elemente de filosofie SF, dintre care existența celor șapte dimensiuni existențiale pare cea mai pregnantă. Personajele călătoresc între dimensiuni (doar primele trei), iau contact cu suflete în diferite forme, și, ca și cum lucrurile nu erau de ajuns, apare și un joc virtual foarte complex ca alternativă la existența reală. Miza acțiunii capătă dimensiuni gnoseologice, însăși ordinea universală a existenței fiind pusă în pericol. Față de celelalte două volume, acesta devine mai dramatic, atmosfera este mai sumbră, iar personajele mai melodramatice. Doar George își păstrează verbozitatea specifică, chiar mi s-a părut enervant, dacă nu cam exagerat în anumite locuri. Una peste alta, o serie bogată, antrenantă și foarte ușor de citit!
Profile Image for George Manuel.
212 reviews11 followers
August 19, 2020
Aventura continua pe niste taramuri care par asemanatoare cu cele ce se afla in Thanatonauții sau Nous les dieux si Problema celor trei corpuri.
Batalia finala incheiata un pic cam brusc (sau cel putin asa mi s-a parut mie), totusi intamplarile/ideile din acest ultim volum, ca de altfel din toata trilogia, imbogatesc cu inca cateva taramuri fantastice (indraznesc sa spun) literatura universala.
Profile Image for star.reader1.
5 reviews33 followers
November 3, 2020
“Războul Începutului” este cel de-al treilea volum din seria “Misterele Zarondiei”, scrisă de Gelu F. Achiș și publicată la editura DataGroup.

Vreau să încep prin a spune că acest volum este clar favoritul meu. Pot caracteriza “Războul Începutului” de Gelu F. Achiș printr-un singur cuvânt, acțiune! Deci m-a ținut acolo, chiar dacă nu se citește extrem de repede, am terminat cartea în 3 zile, în care eram tot cu gândul la carte, atunci când avem ceva de făcut. Acest volum a avut ceva aparte, s-au aliniat toate nesiguranțele mele și într-un final, totul a fost așa cum mi-am dorit.

Cartea îi are în plan pe Dan, Raul, Vanesa și George ce sunt supuși unor alte probe (mult mai complicate), pentru a se reîntoarce pe pământ. Aceștia ajung pe planeta Nordanya, unde participă la o competiție neobișnuită și plină de situații neașteptate. Datorită prieteniei acestora, ei reușesc să creeze o adevărată întruchipare a revoluției personale, reușind să salveze întreaga omenire de un final ieșit din comun de tragic.

Mi-a plăcut tot, de la personajele atât de bine conturate și individualizate prin detalii semnificative, până la relațiile ce s-au format între acestea. Cartea a avut o influența semnificativă asupra mea, în sensul bun, reușind să-mi redeschidă un nou tip de apetit pentru acest gen de cărți. Sunt bucuros și împlinit cu terminarea acestei trilogii, care m-a marcat și m-a făcut să iubesc atât de mult ceea ce autorul reușește să ilustreze în paginile acestor cărți.

Displaying 1 - 12 of 12 reviews

Can't find what you're looking for?

Get help and learn more about the design.