Motanul s-a sinucis

by Gabriel Bota

Motanul nostru era cel mai fericit dintre motani. Se juca fără oprire cu tot ce găsea prin casă, dar cel mai mult îi plăcea să se joace cu aerul. Când l-am găsit în parcare, ramolit și plin de noroi, tu l-ai luat repede în brațe și l-ai adus în casă. Nu avea mai mult de două săptămâni și zâmbea fericit printre mustățile lui subțiri. I-ai făcut culcuș între pernele din pat și astfel, în fiecare seară, adormeam ascultându-l cum ne toarce în urechi. Eram atât de fericiți, încât nici nu știam că suntem. A fost primul nostru copil. Când ne-au vizitat prietenii, au fost și ei uimiți de puterea motanului. Fiindcă motanul nostru avea o putere care, în timp, nu i s-a mai părut nimănui ciudată. Când îl luai în brațe, începea să toarcă, iar din acel moment începeai să fii fericit fără să știi că ești. Și încet-încet, ne-am trezit în decursul a câteva luni că, în fiecare seară, casa noastră devenea neîncăpătoare. Mai întâi, prietenii noștri le-au spus prietenilor lor despre puterea motanului, apoi rudele și vecinii, până și vânzătoarea de la chioșcul de ziare ne-au bătut la ușă.
„Știți, eu nu vreau să știu că sunt fericită, vreau doar să fiu“, ne-a spus doamna Crina în timp ce ținea motanul în brațe.
Și ușa noastră s-a tot deschis și pe ea intrau în fiecare zi diferiți oameni, funcționari publici, avocați, vânzătoare din piață, balerine, doctori, șoferi de tir, actori, muncitori de pe șantier, care nu voiau altceva decât să ne țină câteva minute motanul în brațe.

184 pages, Paperback

Published November 1, 2019

Reviews

[Anca Zaharia · Rating 4 out of 5]

„Motanul s-a sinucis” e o lume în mișcare după un ritm și o logică doar de sine știute, cu ”Chasing Cars” de la Snow Patrol pe fundal. Fără o aparentă legătură între ele, prozele din această carte alcătuiesc pereții unui labirint uriaș, cu goluri de logică, de memorie, de realitate și chiar de personaje, la fel ca-n episodul acela din ”Black Mirror” unde părți ale realității sunt blurate pentru a fi evitate.
Printre altele, fericirea este firul care leagă toate textele, e elementul central și scopul absolut al majorității personajelor, și ele stoarse de fericire – la fel ca motanul care se sinucide. Cărțile unor mari scriitori de relevanță mondială sunt fie fundalul, fie pretextul sau măcar decorul unora dintre texte.
Ca un triptic ce se repetă la nesfârșit, în mii și mii de formule, în mii și mii de universuri, Motanul s-a sinucis e o oglindă utopic-distopică pentru un sine măcinat de însăși existență, prins în timp la confluența trecutului cu prezentul și viitorul, care se confundă și se amestecă într-un rezultat cremos și difuz, tentant și înfricoșător.

Recenzia integrală e aici: https://ancazaharia.ro/2020/02/ce-se-...

[Crina | booktwist_ · Rating 3 out of 5]

Originally posted here.


De când am văzut coperta și titlul, prima oară, am știut că vreau să citesc Motanul s-a sinucis și pot spune că știam la ce să mă aștept. Ceea ce a fost doar pe jumătate adevărat.

Motanul s-a sinucis e un volum ce pare mic și unul pe care-l citești foarte repede, însă e și un amestec complex, cu multe staturi și tot feluri de legături. Nimeni nu-ți spune ce se întâmplă, nu primești răspunsuri și n-ai nicio hartă, sau indicații, să te lămurești; dar daca ești atent și iei în seamă toate detaliile, atunci, după câteva povesti, reușești să-ți construiești propriul drum și lucrurile curg mult mai ușor.

Motanul s-a sinucis e genul de carte ce trebuie s-o citești ca să înțelegi despre ce-i vorba, să simți tu, să guști, să auzi și să vezi, să trăiești povestea și să te așezi lângă toți acei oameni. Nu aș reuși nici în câteva cuvinte și nici în pagini întregi să explic sau să prezint ce se ascunde în text sau sub coperta ce pare așa foarte jucăușă și inocentă. (și nu e deloc) Așa că cel mai bine ar fi, daca sunteți curioși sau doar vreți să citiți ceva interesant și diferit, în sensul bun, să puneți mâna pe ea.

Mie, unele povești mi-au plăcut foarte mult, iar altele mai puțin, însă cred că toate au avut locul lor și rolul lor în puzzle-ul Motanului. Iar felul în care începe și se termină totul mi-a dat așa un sentiment plăcut și, chiar și după ce-am închis cartea și-am pus-o în bibliotecă, a rămas cu mine.

N-aș spune că e o carte ce-ți dă de gândit, așa cum fac multe, dar nici nu te lasă. Și ceva tot o să rămână cu tine, chit că-ți place foarte mult or o vei închide după câteva pagini.

Motanul s-a sinucis nu e ceva ce citesc de obicei, nu e nici ceva ce m-a dat pe spate sau care să mă facă să-l recomand tuturor, dar e ceva de care m-am bucurat pentru câteva ore și a fost o surpriză plăcută. Iar când spun că nu l-aș recomanda tuturor nu o zic, pentru că nu-i bun. Ci pentru că nu e pentru toată lumea și doar voi veți știi dacă vi se potrivește.

Iar asta se vă întâmpla când veți deschide volumul și veți citi poate prima pagină sau prima povestire. : )

P.S.: am uitat să spun, dar unele fraze sau pasaje crează niște imagini atât de colorate și vii, încât uneori trebuie să te oprești și să recitești. Și să te bucuri. Așa că, poate, o citiți doar pentru acelea, dacă nu vă face altceva cu ochiul.

[Emil Călinescu]

Una dintre cele mai misto, dar in acelasi timp dubioase carti de proza scurta pe care am citit-o. Nu doar ca nu prea gasesti legatura, firul subtire comun, intre povesti, iar deseori am avut impresia ca au autor diferit. Ma rog, partea comuna ti se spune, uneori direct, dar cumva iti pare imposibil. Daca nu ti s-ar fi spus, sigur nu te-ai fi gandit la asta.

Totusi, cartea de proza scurta cu cele mai interesante povesti. Recomand.

(mai scrisesem un comentariu/review, care nu stiu unde a aparut ori daca s-a pierdut; cer scuze daca ma repet)

ps: Atentie mare la ultima poveste :)

ps2: A aprut varianta completa #peblog: https://citestemil.ro/motanul-s-a-sin...

[Renert Dusout · Rating 5 out of 5]

”Motanul s-a sinucis” e un soi de ”Twilight Zone”, dacă ”Twilight Zone” ar fi fost boem și măcar un pic mai optimist. Și mai viu colorat. Și mai visător. Și mai boem din nou.
S-ar putea scrie multe despre cartea asta dar cred că, pentru a-ți face o părere, e musai să o citești tu. Și să o trăiești. Bine, ultima parte e chiar ușoară, nu prea ai cum să nu trăiești cartea asta. Nici dacă te-ai chinui să nu o faci.

PS: E categoric una dintre cele mai bune cărți pe care le-am citit în 2020 și nu văd cum ar putea să nu rămână pe lista asta și la finalul anului, mai ales că plănuiesc să o recitesc cândva, în următoarele luni.

PPS: Lumea zice că e un volum de proză scurtă. Eu nu-s de acord. Pentru mine a fost un roman în toată regula. :)

[Patricia Necula · Rating 2 out of 5]

Mult prea abstractă pt gustul meu. Cu greu am stors câteva idei care mi-au plăcut. Nu as recit-o si nici nu as recomanda-o.