Toţi copiii librăresei

by Veronica D. Niculescu

Silvia Albu este o tînără librăreasă întoarsă de curînd în orașul natal, după o absență forțată de aproape cinci ani. Sîntem în România anului 1983. Mîncarea e raționalizată, nu se mai găsește aproape nimic în magazine, lumina se ia timp de o oră pe zi, avorturile sînt interzise și metodele de contracepție inexistente, dragostea vine laolaltă cu amenințarea morții. În cartierul de la marginea Piteștiului, Complexul este un întreg univers, planetele ce se rotesc în jurul propriilor axe sînt Alimentara, Măcelăria, Cofetăria, Merceria, Librăria, Ceasornicăria, Poșta. În viața librăresei, marcată de traumă pe cînd avea doar 17 ani mișună o mulțime de copii. De-a lungul verii, o idilă se înfiripă între ea și ceasornicar, un bărbat cu șapte ani mai în vîrstă. Apariție atrăgătoare, ceasornicarul pare să-i promită că o va duce cu el către alte orizonturi – dar poți să crezi în promisiuni sau totul e scînteiere fugară? Toți copiii librăresei este un cîntec al însingurării și-al dragostei care poate fi aducătoare de moarte, din vremurile trăite de cei ce-au fost tineri în anii ’80. Un cîntec pe-al cărui fundal este etalat un întreg evantai de povești cu copii.

Genres: Romanian Literature, Fiction, Romania, Historical Fiction, Read For School

340 pages, Paperback

First published January 1, 2020

About the author

Veronica D. Niculescu (n. 1968, Pitești) a publicat volumele de proză scurtă Adeb (Editura Limes, 2004, Premiul pentru Debut al USR Sibiu), Orchestra portocalie (Editura Cartea Românească, 2008) şi Roşu, roşu, catifea (Casa de Pariuri Literare, 2012, nominalizări la Premiile Radio România Cultural și la Premiul Național de Proză Ziarul de Iași; dramatizare în cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu). De asemenea, microromanul Simfonia animalieră (Casa de Pariuri Literare, 2014, Premiul „Cercul Literar de la Sibiu” acordat de USR Sibiu, nominalizare la Premiul Național de Proză Ziarul de Iași). A scris două volume în colaborare cu Emil Brumaru: Basmul Prinţesei Repede-Repede (Editura Polirom, 2009) și Cad castane din castani (Editura Polirom, 2014, nominalizare la Premiile Revistei Observator Cultural). O parte dintre povestirile sale sunt incluse în antologia: Floribunda (TipoMoldova, 2012). A câştigat Concursul Naţional de Scenarii HBO, la TIFF 2010, cu scenariul de scurtmetraj Curierul.

A tradus din opera lui Vladimir Nabokov romanele Ochiul, Disperare, Rege, damă, valet, Originalul Laurei, Darul (nominalizare la Premiile USR pentru Cea mai bună traducere), Foc palid (nominalizare la Gala Bun de Tipar 2015 pentru Cea mai bună traducere), precum şi o parte dintre Povestiri și volumul de corespondență Scrisori către Vera. A tradus din opera lui Samuel Beckett proza scrisă în limba engleză, şi anume proza scurtă din volumul Opere I – Integrala prozei scurte (nominalizare la Gala Bun de Tipar 2012 pentru Cea mai bună traducere) şi romanele Murphy, Watt şi Vis cu femei frumoase şi nu prea, alcătuind volumul Opere II (Premiul USR Sibiu pentru traducerile din opera lui Samuel Beckett). A mai tradus romane de Don DeLillo, Siri Hustvedt, Eowyn Ivey, Lydia Davis, Tracy Chevalier, E. B. White.

Povestiri incluse în antologii precum Kikinda Short 06, antologie internaţională de proză scurtă, Serbia, 2012; Scräpliv, antologie de nuvele româneşti, Editura 2244/Bonnier, Suedia, 2013; 10+, antologie de proză Tiuk!, Editura Tracus Arte, 2013; Best of – proza scurtă a anilor 2000, Editura Polirom, 2013.

Reviews

[Lavinia · Rating 3 out of 5]

(3.5*) A fost prima mea întîlnire cu VDN și recunosc că m-a impresionat plăcut, deși nu revoluționează proza contemporană prin nimic. Aș zice că are o scriitură feminină, dacă nu cumva adjectivul ăsta e perceput ca jignitor în ziua de azi, cînd trebuie să fii doar scriitor și atît. Dar n-ai cum să treci peste feminitatea din proza ei, care, admit, nu știu dacă reiese și din celelalte cărți ale ei, dar sînt gata să pariez că da.
Am avut de cîrcotit la unele detalii (cum ar fi faptul că îngrămădește în carte absolut toate clișeele comuniste posibile), și mi s-a părut uneori că niște chestii ce țin de intrigă nu prea se pupă, dar per total avem un roman bun, care curge, și deși are loc în vremuri grele, și eroina dă de greu, (ca la mate în cîntecul Stelei Enache, ca să fim din poveste), nu e deloc încrîncenat, ba, dimpotrivă, are în el o undă de seninătate & melancolie, care poate ține de vremurile pe care unii le-am trăit, dar poate e doar scritura ei, și-am filtrat-o și eu cum m-am priceput.

[Otilia Anghel · Rating 5 out of 5]

O iubire delicata si cuminte intre o librareasa si un ceasoricar in Romania anilor 80. Ani in care alimentele, inclusiv painea erau cumparate pe baza cartelelor, la alimentara rafturile erau aproape goale, gaseai doar compoturi de visine si conserve de peste, avorturile erau interzise, pentru defilarea din 23 august se faceau repetii saptamani, lumina electrica era intrerupta aproape in fiecare zi, apa calda era cu program, doua ore seara, „crunte vremuri minunate” cum le numeste autoarea.
Doar iubirea te poate face sa treci usor peste orice greutati, doar iubind oamenii devin mai puternici, important este sa nu fim singuri in doi, asta e concluzia mea in urma lecturarii cartii. Concluzia autoarei e ca „nimic nu dureaza pe lumea asta, nu frumusetea, nu fericirea, nici macar suferinta.”
Cartea a trezit in mine nostalgii pentru ca noua, copii fiind, comunismul nu a reusit sa ne strice copilaria. Imi aduc aminte cu placere de vremurile alea in care nu intram in scoala daca nu aveam bentita si matricola cusuta de sarafan, cand blugii originali erau cea mai mare fita, de guma tipitip cu surprize, cand stateam la coada la cinematograf sa luam bilete la Gheata verde, Vacanta la Roma, Cum sa furi un milion, Razboiul stelelor.
M-am regasit in timpurile alea descrise in carte cand mergeam la libraria din Complex sa-mi iau cerneala Pelikan, radiere chinezesti si carti, cand era sa-mi las familia flamanda pentru ca am pierdut cartele de paine, noroc ca ma cunostea vanzatoarea, cand vindeam sticle goale la centrele de reciclare sa avem bani de mai multe inghetate cu aroma de cicoare sau trandafiri ca doar pe astea le aveau la cofetaria din Complex...Vremuri pe care as vrea sa le retraiesc oricand pentru ca grijile erau pe umerii parintilor nostri.

[Maria Roxana · Rating 4 out of 5]

O carte tandră, nostalgică, dar atât de tristă. O carte cât o lume în care găsim elemente care fac parte din copilăria noastră, ori din tinerețea părinților noștri: gume de șters parfumate made in China, caramele care se lipeau pe dinți, ursuleți Haribo, alimente luate pe cartelă, defilările de 23 august, dar printre ele se insinuează discret și un strop de dragoste, un pic de melancolie, fără încrâncenarea cu care ne-au obișnuit cărțile care abordează aceeași temă. Da, au fost ”crunte vremuri minunate”-vorba autoarei, dar și atunci oamenii au visat, au sperat și au iubit. Și Silvia Albu a iubit, dar s-a resemnat învățând (și) lecția singurătății. Și cred că este ”cea mai frumoasă păcătoasă” pe care am întâlnit-o într-un roman românesc contemporan.

”Dacă am învățat ceva de la viață, e faptul că suntem singuri.”

”Să ţii doliu după emoţiile pure simţite cândva, după locurile pe care s-a pus lacăt şi în jurul cărora cresc buruieni. ”

” Poate că asta-i şi cu cărţile, unele poveşti par foarte simple, dar treaba e că ni se potrivesc tuturor – şi de-atunci, şi de-acum –, poate că asta-i una dintre tainele lor.”

”El e o absență. Și tocmai de aceea-l pot iubi fără teamă.”

[Dalia · Rating 5 out of 5]

O carte care m-a făcut să mă îndrăgostesc iremediabil de stilul Veronicăi Niculescu. Scrie atât de frumos, cursiv, de parcă fiecare cuvânt e acolo unde trebuie să fie și fiecare propoziție se adaugă firesc celei de dinainte.
Mi-a plăcut și subiectul cărții, povestea tristă a Silviei Albu care se termină cu bine, sper, deși nu e foarte clar.
Cartea mi-a adus aminte de foarte multe lucruri din propria copilărie trăită în comunism poate de aceea simt că a vorbit direct sufletului meu. Atâtea lucruri la care nu m-am gândit de mult timp dar care rămân acolo.
A fost o lectură minunată.

[Cocco Nicole · Rating 4 out of 5]

❝ După un timp, înțelegi că nu mai poți fi niciodată fericit fără să te întristezi. Și odată ce înțelegi asta, nu te mai simți vinovat dacă-ți mai scapă câte un zâmbet!
— pag. 87

❝ E prima oară când aud pe cineva spunând ce carte urmează să se bage la magazin, nu ce carne!
— pag. 50

Silvia Albu este o tânără librăreasă întoarsă de curând în orașul natal, după o absență forțată de aproape cinci ani. Suntem în Romania anului 1983. Mâncarea e raționalizata, nu se mai găsește aproape nimic in magazine, lumina se ia timp de o ora pe zi, avorturile sunt interzise și metodele de contraceptie inexistente, dragostea vine laolalta cu amenințarea morții.

O carte foarte bine scrisă, plină de metafore și de cuvinte frumoase. Un fel de carte poem, pe care nu o citești pur și simplu, o simți.
O carte despre singurătate, despre greșeli, despre viața de zi cu zi în vremea comunismului.

O carte altar, în fața căruia te deschizi și te lași absorbit fără să vrei sau să poți opune rezistență.


❝.. îmi amintesc întodeauna de cine sunt numai prin prisma a ceea ce am fost - m-au prins în pioneze pe-o hartă de-atunci, în mintea lor acolo am rămas și așa voi rămâne, mică, murdară, marcată pe veci de greșeală..
— pag. 185

❝ La coadă la lapte nu merg niciodată, mi-e greu să mă trezesc la patru dimineața și să stau apoi toată ziua la librărie. Poate că aș face-o dacă aș avea pentru cine.
— pag. 214

[Mina H · Rating 5 out of 5]

Nu m-am putut reîntîlni altfel cu Veronica decît astfel, în cartea asta pe care o am de anul trecut și am ajuns abia acum dar nu cred că asta e relevant. Puține cărți de proză care tratează perioada comunismului m-au ținut în priză, atentă, captivă cu totul, așa cum a reușit să facă Veronica în Toți copiii librăresei. Sărmana, Silvia, o femeie în care am recunoscut-o pe mama, din puținele povești spuse de ea sau de alții.

[Gritcan Elena · Rating 5 out of 5]

După câteva eșecuri, unul după altul, în materie de cărți, în sfârșit una care m-a prins în mrejele ei timp de 8 ore, fără măcar să mi se facă foame.
Deși vorbește despre Ceaușescu, cozi, rații și lipsuri, „Copiii librăresei” e altfel.
Aici nu e frică, nici apăsare. Totul pare să danseze — în miros de cărți vechi și lumini filtrate prin vitrina unei biblioteci.
Mi-au plăcut mult dialogurile dintre Mătușa Gina și Silvia, florile din ceasul viu, umbra și lumina. O carte-suflet, de păstrat aproape.

🌿 „La mine în librărie nu bate soarele niciodată. Însă, chiar și-așa, ieri am observat că și aici grilajul își proiectează romburile foarte frumos…”

🌸 „Când apare orice strălucire trecătoare pe stradă sau în piațetă, atunci romburile gonesc, glisează pentru câteva clipe…”

⏳ „Florile știau cât e ora. Își deschideau și închideau petalele după soare.”

[Tania Moroi · Rating 5 out of 5]

Mi-a plăcut enorm această bunăciune ❤️ savurată cu drag.

O carte minunată care te răvășește prin subiectul trist, pierderea oamenilor dragi, iar dragostea vine laolaltă cu amenințarea morții.
Romanul redă dezvăluirile dezolante ale vremurilor din anii '80 din Pitești caracterizate prin sărăcie, rafturi goale în magazine, cozi imense pentru o bucățică de ceva, raționalizarea mâncării, avorturi interzise, metode de contracepție inexistente și dramele mai multor familii.
Toate acestea se petrec pe fundalul povestei unei librărese tinere marcată de o traumă în adolescență, precum și povestiri drăguțe a copiilor, care simt bucuriile vieții prin satisfacerea nevoilor simple fiind fericiți din realizarea lucrurilor mărunte.
Scrierea autoarei excepțional de frumoasă te învelește grijuliu precum o pătură cu blândețe și căldură și îți încălzește sufletul pentru a rezista în fața mâhnirilor descrise.
Recomand cu mare drag ❤️
"Un tată, o mamă, iar frații sunt versiuni diferite ale aceluiași amestec."
"Piatra naturală are întotdeauna defecte. O fisură, o pată, o nervură. Ceva care trădează că-i viu."
"Când simți că te cotropesc gândurile rele, să te oprești, să înțelegi că sunt doar gânduri și nimic altceva, de cele mai multe ori n-au nici o legătură cu realitatea, sunt păsări negre ale imaginației, coșmaruri ale zilei."
"Mortul iubit rămâne cu tine pe viață: ca viu. Mortul care trăiește în tine te vrea de fapt fericit. Când ești fericită, nu te teme, fiindcă tu nu îl alungi, ci-l hrănești. Cu viața ta îi dai viață."

[Monica Tonea · Rating 4 out of 5]

Nu am ce reproșa la nivel de scriitură, stilul Veronicăi D. Niculescu e seducător. Mă întreb totuși de ce a ales această structură care te poartă cu gândul la o colecție de proză scurtă, mai degrabă, decât la roman. E posibil să fi căzut eu în această capcană, fiind în mood proză scurtă, însă e un amănunt nesemnificativ oricum. Nu dă tonul întregului. Firul poveștii, trauma librăresei și relația ei cu ceasornicarul, este deosebit de frumos, curgător. La fel și impresiile librăresei legate de lumea din jur și copiii care-i vizitează librăria.

[Doru · Rating 4 out of 5]

Mi-a placut foarte mult cartea Veronicai D. Niculescu.
Povestea libraresei si a relatiei nascente dintre ea si pantofar sunt folosite intr-o maniera inteligenta pentru a vorbi despre viata copiilor in perioada comunista (mai ales intre '75-'85) sub toate aspectele si de toate varstele (bebelusi la adolescenti de 17 ani).
Pentru mine a fost o lectura foarte placuta care a "curs" de la sine. Nu am avut momente de plictiseala care sa ma indemne sa las cartea jos.
De altfel cartea insasi pare a fi scrisa dintr-o suflare si as fi curios sa stiu daca chiar asa a fost.
Ii dau 4/4.5 stele in loc de 5 din cauza finalului.

[Ana-Maria Bujor · Rating 4 out of 5]

Tot dau peste carti romanesti bune si ma bucur. Romanul se citeste foarte rapid, e scris bine si are un personaj principal bine construit, cu care am putut empatiza usor.
Pe scurt este o feliuta din viata Pitestiului anului 83, cand foamea, teama si cultul personalitatii deveneau tot mai sufocante. Principala tema este cea a mentinerii feminitatii itnr-o lume sufocanta si care iti controleaza si cele mai firesti pulsuri. "Din asta se moare" e laitmotivul cartii. Nu e o poveste noua, s-a spus tot mai des in ultima vreme, dar imi place cum e scrisa. Nu e sufocanta si deprimanta ca alte povesti despre perioada, desi realitatea isi scoate capul urat din cand in cand la suprafata. In schimb arata cum copiii si chiar adultii gaseau bucuriile zilnice intr-un banc, intr-o cutie de pate gasita la timp la magazin, in niste castane coapte pe intuneric. Mi-a placut in special sarcasmul Silviei, am chicotit de cateva ori la cate o replica.
Per total o carte dulce-amaruie, scrisa frumos, despre o perioada care sper sa nu mai revina niciodata.

[Oana Strugariu · Rating 2 out of 5]

Prea apăsătoare tristețea. Nu pentru acum.

N-am reușit să fiu in locurile descrise. N-am fost in Pitesti, ci in librăria copilăriei mele. Și era ciudat, că de acolo nu se vedea măcelăria.
Mi se întâmplă uneori sa nu gust firul epic, sa nu mă împrietenesc cu personajele, dar foarte rar nu ajung in locurile descrise. S-a întâmplat acum :(

Nu am fost in carte. Si, prea puțin am înțeles-o, de la distanță, pe Silvia...

[Denisa Arsene · Rating 5 out of 5]

I have just come from reading this sad story. It felt a bit like "Gone with the Wind" at the end: how will end up their love story? I really hope that they will go together, marry and grow their children together.
I've remembered so many things from my childhood: the colourful erasers, the two colours pencils, our backpacks, our uniforms and so much more...
I felt so sad about the misery in which people are described living - I can't remember being so bad, not having meat, or oil, or sugar...
I was one of the happy children on 23rd August - not for a long time, as I was still little when Revolution came.
I can remember when light was cut off, even water during nights. But, still, I keep inside me a happy childhood, full of joy, friends, playing and so on.
I really enjoyed this reading and the only drawback is that it does not specify exactly what happens to the bookseller and the watchmaker.

[Sorina Negrilă · Rating 5 out of 5]

Nu-mi pare o carte despre comunism, cum am mai citit in diferite recenzii. Cat mai degraba despre reteaua fragila, dar povestibila, a relatiilor dintre oameni ce se gasesc aruncati in aceeasi geografie si istorie, in diferite grade de apropiere; despre trupurile ce tin in propriul destin un echilibru aproape fantomatic intre trecut si prezent, realcatuindu-se cu fiecare amintire, cu fiecare evitare sau dimpotriva, apropiere. Actiunea este localizata in vara anului 1983, in Pitesti, dar orasul alcatuit din Macelarie, Librarie, Aprozar, Alimentara par a se mula oricarui oras din care propriile noastre amintiri (sau amintirile parintilor nostri, povestite noua) isi au locul - si cartea de acolo ne vorbeste: din decorul comunist romanesc care isi are hibele expuse in istorie, dar in care atunci, cand amintirea sau faptul istoric era doar prezent, librareasa, ceasornicarul, macelarul, inginerul traiau, respirau, iubeau, supravietuiau mortilor. Cred ca ceva similar scriam si cand citeam celalalt roman al autoarei: sensibilitatea lucida cu care e scrisa naratiunea mi se pare ravasitoare si unica. Pe mine ma atinge undeva in creierul meu cel mai vulnerabil, unde am senzatia ca stau la taifas cu o voce care ma cunoaste si care imi vorbeste cu empatia celei ce scrie din locul unei melancolii traite cu ochii larg deschisi. Nu am fost niciodata in Pitesti si toata geografia descrisa in roman am transpus-o nedeliberat in Talmaciul meu natal, colorat inca o data, cat se poate de real emotional, de o fictiune. E o mare fericire sa descopar carti ca aceasta!

[Beatrice Mituleci · Rating 5 out of 5]

Încă un autor român contemporan pe care o să-l tot citesc. Minunată scriitura, minunată povestea și plină de o intimitate ce-ți devine dragă de la primele pagini.

[Stela Cornea · Rating 5 out of 5]

Ah, ce poveste! Iubire, patimă și pătimire, durere și îndurare, suferință și speranță! Cât are voie să viseze un suflet căruia i s-a întâmplat deja tot ce e mai rău?
O carte care-mi va rămâne lipită de suflet!🙏💙

[Mohorea Alina · Rating 5 out of 5]

Aş fi vrut să nu se mai termine şi totuşi n-aş fi acceptat alt final decât cel din capul meu. Mai bine aşa, că ne lasă şi nouă loc de o continuare.

[Cornelia Dumitraș · Rating 5 out of 5]

4,5*

[Aida Ologu-Hancer · Rating 5 out of 5]

Un roman aproape poetic despre singurătate .

[Karuseliana · Rating 5 out of 5]

Cartea Veronicăi Niculescu este ca un balsam, încearcă să vindece o rană veche cu paginile ei. Cei care au experiența acelor vremuri vor rezona cu siguranță, iar ceilalți vor avea acces la o resursă generoasă despre cum se trăia și murea pe atunci. Povestea Silviei Albu este redată cu sensibilitate, fără întreruperi de ritm și fără grabă. România lui 1983 se înfățișează cu toate lipsurile ei, cu temerile și durerile oamenilor, dar mai ales cu prejudecățile lor care au susținut sistemul și i-au amplificat neajunsurile.
”Toți copiii librăresei” este o carte destul de tristă, soarele pătrunde foarte puțin acolo, însă redă excelent modul în care funcționau lucrurile și oamenii în comunism și pentru motivul acesta o consider un volum musai de citit pentru cei care nu au trăit acele vremuri, dar vor să le cunoască. Deși finalul este atipic, cartea curge domol, fără tresăriri, dincolo de șocul personajului principal nimic nu vrea să iasă din registrul obișnuitului.
https://filme-carti.ro/carti/parfum-d...

[Marian Dumitrache · Rating 3 out of 5]

Nu sunt un fan al perioadei comuniste. Mi se par mult mai interesanți și plini de potențial anii pe care-i trăim. Totuși domna Niculescu reușește să aducă la lumină unele tare ale sociatății comuniste. O anumită tristețe, un cenușiu atotprezent, o lipsă de perspectivă în tot și toate. Construiește atmosfera încet și cu migală mai mult arătându-ne starea deplorabilă a orașului, a societății și a oamenilor. De aici vne și păcatul ei, ce se poate regăsi sub diverse forme în multe romane ce au ca fundal societatea cumunistă: e prea didactică. De câteva ori am avut impresia că e scrisă de profa mea de română, care era obsedată se ne explice ce dificil era totul în comunism. De multe ori forțările dau rezultate contrare. O mai mare concentrare pe personaje și una mai mică pe descrierea ambientului ar fi făcut romanul citibil și de tineri.

[Maria Baston · Rating 4 out of 5]

Primele 50 de pagini nu m-au prins, nu reuseam sa intru in poveste, mi se parea ca sunt mai multe povestiri fara legatura, trecerea era artificiala, apoi, odata cu confesiunea libraresei, am ajuns sa iubesc cartea, nostalgia, amintirile, am fost acolo si imi aminteam de ramasitele comunismului din orasul meu de provincie, de alimentara si celelalte magazine, care inca se gaseau la inceputul anilor '90. Am cautat si versurile din carte, este o proza duioasa, trista, melancolica, in care gasesti si putina speranta.

[Elena · Rating 3 out of 5]

3.5

[Oana · Rating 5 out of 5]

“…nimic nu durează pe lumea asta, nu frumusețea, nu fericirea, nici măcar suferința.”

[Gloria (A Bookworm's Travels) · Rating 5 out of 5]

Am citit pe nerasuflate aceasta carte. Este scrisa impecabil. Fiecare cuvant pare sa fie ales cu multa grija pentru a reda exact trairile personajelor.

[tudor · Rating 4 out of 5]

o carte ușor de citit, o puteți parcurge foarte repede. este o lectură plăcută, potrivită verii, care descrie foarte bine perioada comunistă. chiar mi-a plăcut mult, aveam nevoie de o carte ,,normală” după ,,Soarele negru”…

[Cipi · Rating 3 out of 5]

A fost ceva în legătură cu romanul Veronicăi D. Niculescu care nu a reușit să mă țină aproape. Nu am trăit comunismul, am fost născut la aproape două decenii după, îl cunosc numai din poveștile părinților; pe multe dintre ele le-am întâlnit și aici și am fost nu surprins, ci complexat de-a dreptul de faptul că într-adevăr așa s-a întâmplat, că toate acele lucruri au existat și nu sunt numai o scornire a minții a doi cvadragenari. Însă, totuși, deși sunt (mai mult sau mai puțin) pasionat de acest regim și de această perioadă istorică a țării noastre, m-am trezit adesea sărind peste rânduri sau citind în diagonală pasaje întregi. Eroina, Silvia Albu, este poate o doamnă Dalloway a crunților ani '80: se întoarce, după un eveniment nefericit, chiar tragic și traumatic, în orașul natal, Pitești, angajându-se la librăria copilăriei sale și înregistrând cu o acuratețe deosebită tot ceea ce se petrece în jurul său- de la sosirea mărfii în librărie, la cozile de oameni ce iau ființă în fața carmangeriei, la savarinele uscate din cofetărie sau la rafturile goale de la Alimentară. Iubește copiii, lucru, de atlfel, de înțeles, având în vedere experiența ei de viață și se îndrăgostește de un anume ceasornicar, Roland (de ce un nume atât de greu de reținut?) și cu care împarte o idilă de-o vară. Finalul este deschis, deși mi-a lăsat mai mult sentimentul unui sfârșit evitat, iar cartea, deși se prezintă a fi un roman, este scrisă sub forma unei colecții de proze scurte. În final, e interesantă- pe alocuri - și plictisitoare - pe alocuri-. Nu m-a prea convins.

Mătușa Gina îmi spunea că e bine ca atunci când simți că te cotropesc gândurile rele să te oprești, să înțelegi că gândurile sunt doar gânduri și nimic altceva, sunt mai mult decât prezentul, decât trecutul și decât viitorul, de cele mai multe ori n-au nicio legătură cu realitatea, sunt păsări negre ale imaginației, coșmaruri ale zilei. Să te oprești când simți c�� te sufocă și să te uiți bine la ceva concret, de lângă tine. La un cotor de carte, asta dacă nu citești chiar cartea și nu te poți muta cu totul în povestea din ea, la un pix, la un creion, ia-le și uită-te atent la ele, pipăie-le, miroase-le, observă-le detaliile, pune vârful limbii pe ele dacă trebuie - ăsta-i prezentul și asta-i realitatea, atât. Lipește-te bine de ele.

motto (W.B Yeats, The Stolen Child):
Come away, O human child!
To the waters and the wild
With a faery, hand in hand,
For the world's more full of weeping
than you can understand.

[Alexandra Anghel · Rating 3 out of 5]

Din păcate, o las din mână la o treime din parcursul ei. Recunosc, după "Văi de jad și sălbăție" care mi-a învârtit, frământat și parcă surescitat universul interior, această carte îmi pare o încercare neîndestulătoare. Deși, nu e lipsită momente care retrezesc emoția rezonării cu personaje și situații, trebuie să mărturisesc că nu se încheagă suficient din mănunchiuri. Scrierea îmi lăsa des impresia ca e prea studiată, oarecum forțat stilizată.

[Suzănica Tănase · Rating 5 out of 5]

Am intrat în cartea asta ca într-o zi toridă, o amintire dulceagă a unui vis demult uitat. Veronica mi-a amintit de mirosuri dragi, de librării, de cofetării, de “cumplitele vremuri minunate”. Am să zâmbesc mereu la gândul acestei cărți, un zâmbet nostalgic și moale. O carte bună, cu o poveste pe sufletul plăpând a unui melancolic.

[Iulia Vucmanovici · Rating 2 out of 5]

O carte cu un conținut fragmentar și inegal, în care vocile narative se schimbă, pe parcurs, iar intriga se diluează, treptat. Există pasaje bune (cel al copilului lovit de mamă, la Alimentară, cel al mușețelului smuls și replantat), dar și pasaje școlărești, în stilul compunerilor de clasa a șaptea și, mai grav, pasaje siropoase, care amintesc, inclusiv prin temă, de frenezia comunistă a smulgerii din mâna altor fete a romanelor lui Mihail Drumeș. Este o proză care devine bulevardieră, deși investighează foarte bine raporturile protagonistei cu familia din care este alungată, ca și cu colegii ei de complex. Deși captivantă, povestea este abandonată, la fel ca și analizele psihologice subtile, în schimbul descrierilor enciclopedice ale vieții cotidiene în comunism. Mai degrabă ele par să fie miza, intriga servind doar ca pretext. Agasantă inserția bancurilor. În plus, în comunism, nu existau "librărese", nici "măcelari", ci vânzători la magazinul de carne sau la librărie. Erau vânzători și atât. Altă titulatură i-ar fi transformat în adevărați patroni, ceea ce nu era posibil. Cu ceasornicarii era altceva, ceasornicăria fiind și un meșteșug, nu doar o dugheană de reparat ceasuri, chiar dacă locul practicării meseriei arăta, adeseori, astfel. În plus, copiii librăreselor (sic!) erau priviți și tratați ca toți copiii din comunism -ca niște intruși, adică, fiind repeziți de nu se vedeau, uitând ce le trebuia sub privirile autoritare ale oricărui vânzător, fiindcă vânzătorii erau pe atunci conștienți de puterea lor- iar nu mângâiați cu privirea, cu duioșia comediilor romantice americane, ale unor librărese precum Meg Ryan. Rămân, momentan, la foarte buna impresie a Hibernaliei.