„Să zic de poeziile Veronicăi că sunt frumoase – probabil nu face cinste până la capăt, dar zic, îmi asum. Sunt frumoase, da, se spun multe povești aici, când sobre, când solare, cu un contrast elegant, abia simțit în voce, se cântă, se chiuie, se văd pur și simplu lucruri stând în loc și nimicind totul în jur, cu luciditatea care lasă abil loc și pentru tremur. Și mai zic — știi cartea aia pe care-ți vine când și când s-o lași deoparte nu pentru că-i slabă/ plictisitoare/ bună de ars pasiv în ceva concediu mic, ci dimpotrivă, parcă-ți pune fizic, direct în coșul pieptului, senzații și gânduri și istorii tare limpezi ele, limpezi și tocmai de-aia mult sfâșietoare, și tu tot vrei să le primești, altă variantă pur și simplu nu e, atât de sincer și convingător curge totul? scrum e așa. Și parcă, exact atunci când trebuie, devine chiar mai mult.” (Vlad Drăgoi)
„O cunosc pe Veronica de când a început să scrie. La început era nesigură, apoi a crescut ca fiii cei mici din povești. Într-un an cât alții în zece. A știut în același timp să aștepte — deși a câștigat un concurs de debut, a preferat să nu publice atunci, pentru că nu se simțea pregătită. Bine a făcut, acum vedem în scrum un poet matur, care știe ce vrea și știe ce face. Veronica întoarce lumii înapoi poezia pe care a primit-o. Și întregește un tablou de familie frumos: cu tatăl fondator al celebrei trupe Trigon, mama — dansatoare în faimosul ansamblu Joc, sora — artistă plastică și cumnatul — poet. scrum e jazz, e rock and roll, e poezie.” (Alexandru Vakulovski)
Veronica Stefanet (b. 1985) is a Romanian language poet from the Republic of Moldova. Her poetry debut, Ashes, won the Max Blecher Publishing House First Book Contest in 2019. She has also co-translated an anthology of contemporary Russian-language poets into Romanian entitled All That the Eye Can See (Paralela 45 Press, 2019). She has read her poetry at several international poetry festivals and currently resides in Chisinau.
e minunat să fii mare într-o duminică însorită când te sufoci de singurătate să fii invitată la două chefuri să te culci cu fața la perete și să scobești tapetul
“7 minute pe jos până acasă dar mai bine stau cu o oră mai mult la serviciu ca să merg cu vreunul dintre colegi
fumăm până se încălzește mașina colegul rade farul c-un card lipesc palma de celălalt: îți voi topi gheața cu căldura trupului meu spun tare și cât se poate de patetic nu fac aluzii doar un motiv să râdem să ne încălzim un pic și apoi topul celor mai tâmpite replici din departament
în leningrad zic pe timpul blocadei bărbații uscau scutecele pe corp război, dar bebelușii tot se pișau știi de ce atunci mamele erau cele mai căutate
eu am alte probleme liftul de exemplu se mișcă prea încet
ridic privirea și-mi bag mâinile înghețate în buzunar sub pasarelă mă urmărește băiatul nou-venit e simpatic și îmi tot zâmbeşte
am uitat cum se simte căldura unui corp e tinerel și chiar dacă să admitem la un moment dat posibil îşi va dori copii iar eu nu”
„așteptam să vină ploaia să ne dea planurile peste cap” (p. 11) „am fost argint viu: acum un boț de aur mort” (p. 13) „vreau să mă scol și să-l îmbrățișez/așa cum te arunci în apă după cineva care se îneacă/fără să scoți din buzunare telefoane țigări/sari și atât” (p. 15) „ca să nu fiu incomodă altora/îmi leg cu frânghia aripioarele” (p. 18) „picătura din perfuzie se sincronizează cu ploaia” (p. 34) „și tot e mai bine/decât băiatul călugărului de ieri/care a învățat să nu zică tată în public” (p. 43) „toată rezerva s-a dus pe copii/unul a murit/celălalt învață să mintă/și să mă ignore” (p. 46) „frigul se bagă prin pulpe/mi se depun straturi de gheață în stomac” (p. 52) „săpunul îmi lunecă din mâini/mă iau la întrecere cu apa” (p. 60) „fiul are 10 și doarme/mă apropii încet și-l pup pe umăr/de sub braț miroase a transpirație aproape de matur/nu-mi vine să cred” (p. 69) „trag plapuma și sar în lapte/până mai sunt în stare să-l simt” (p. 70) „când te-ai aruncat pe jos, transpirat de dans/te-am întrebat dacă ai citit parfumul/ai zis de ce?/n-am răspuns” (p. 75) „pocnesc semințele de tei sub talpă/ca vertebrele unor bebeluși nenăscuți” (p. 77) „tună/sucul îmi inundă picioarele/plouă cu pământ” (p. 81)
“scrum” s-a așezat confortabil în mintea mea și a ajuns în subconștient, emoțional îmi aduce aminte de acasă, de Chișinău, de el așa raw, cu sinceritățile oamenilor de acolo & problemele lor, cu un gust metalic în gură și miros de lemn umed scârțâind. Veronica mă primește în casa ei nu cu pâine și cu sare, fanfară și fake smile, dar cu toată dragostea și onestitatea, modestia ei.
E una din singurele cinci cărți pe care le-am luat cu mine când m-am mutat în altă țară.